Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: arhitecturi uimitoare

Top Secret

A opta mare enigma a Universului

Published by:

a opta minune a lumiiA opta mare enigma a Universului.
Toate aceste incursiuni în trecutul umanităţii constituie o fascinantă călătorie ontologică spre izvoarele primordiale, o călătorie iniţiatică la capătul căreia încep să se destrame ceţurile dense ce au învăluit, o vreme, timpii ignoraţi.
Admirăm – cum s-ar putea altfel – giganticele construcţii din Valea Regilor, Coloşii Memnon, marile temple din Teotihuacan, Monte Albân, Tuia şi Yucatân, dar trebuie să înserăm aceste realităţi în cadrul generic al civilizaţiilor terestre.
„Mările de nisip“ africane, nesfârşitele deserturi de loess ale Asiei aduc mărturii care ne invită la o mai profundă, mai neinhibată investigaţie a începuturilor. Asemenea mărturii modifică sensibil cronologiile acceptate până mai ieri. Ele dau o nouă rânduială nu numai reperelor în timp; ele modifică imaginea pe care ne-am format-o despre opera constructivă a vremurilor revolute şi spiritul diriguitor care a animat-o.
Sahara – depozitara vestigiilor a zece milenii de civilizaţie – ne-a păstrat o uimitoare operă care ar merita să fie incluşii printre „minunile” lumilor apuse: o construcţie subpământeană, care măsoară, în lungimi însumate, aproape cât inegalabilul „zid chinezesc
Această lucrare colosală o constituie foggarele, sistem de canale subterane de colectare a apelor freatice, care se aseamăna ca sistem de construcţie cu khattarele marocane, cu gamaturile afgane şi iraniene şi, într-o măsură, cu apeductele subterane proprii regiunilor aride ale Asiei. Ele însumează – considerând laolaltă atât sistemele de aprovizionare în funcţiune, cât şi reţelele „moarte” – dimensiuni impresionante: 10.000 kilometri, dintre care mai bine de o treime sunt exploatate azi în regiunile algeriene şi marocane ale Saharei. Asemenea lucrări realizate cu mijloace rudimentare au implicat folosirea, mulţi ani de-a rândul, a zeci de mii de oameni. Canalele, puţurile au fost săpate mai cu seamă de sclavi originari de prin ţinuturile Nigerului şi ale Senegalului, capturaţi în fulgerătoare expediţii de jaf întreprinse de „călăreţii indigo”, tuaregii. Foggarele constituie, dat fiind coordonatele vremurilor în care au fost realizate, un monument de inventivitate şi forţă ce poate egala, prin efortul încorporat, piramidele Egiptului antic.
Acest ingenios sistem de captare a apelor a fost încetăţenit în regiunile sahariene în împrejurări şi într-un timp care ne îndrumă până în veacul fabulosului Harun al-Raşid.
Cu Harun al-Raşid, sultanul cel înţelept dar iute la mânie, ne-am întâlnit încă din anii copilăriei, în lumea poveştilor ticluite de Şeherezada, în acele de neuitat „O mie şi una de nopţi“. Dar dacă Simbad marinarul, Ali Baba sau imprudentul Aladin nu sunt decât făpturi închipuite pentru a însufleţi pildele Şeherezadei, Harun al-Raşid nu este o ficţiune. El a trăit aievea şi a stăpânit Bagdadul şi Persia către sfârşitul veacului al optulea, cu mai puţină cumpănire, se pare, decât ni—l înfăţişează povestea.
Să zăbovim puţin în această epocă în care Persia cunoaşte mari frământări interne, provocate de aprige lupte religioase între „drept credincioşi” şi grupurile de schismatici care dădeau alte înţelesuri Coranului. In acele împrejurări tulburi, au părăsit ţara- sau au fost nevoiţi să plece – o seamă de oameni printre care se aflau şi boramiki, urmaşii unui clan de budişti iranieni. După multe peregrinări, ei au ajuns în Africa de nord; de aici, unii dintre boramiki, alăturându-se oştilor islamice care năvălesc în Nuliara, pătrund adânc în deşert, unde se vor statornici definitiv.Barmaka, urmaşii lor, formează o comunitate musulmană oarecum închisă, cantonată în special în oaza algeriană Touat. Sunt multe indicii care conduc la concluzia că boramikii sunt cei care au construit în Sahara primele foggare, după modelul kanatelor, apeductele subterane specifice reţelelor de irigaţie iraniene. Un element în plus: în ţinuturile Touatului se află o ramificată reţea de foggare, excelent întreţinute de iscusiţii cultivatori barmaka.
Astăzi, în Sahara funcţionează mai bine de o mie de foggare care înglobează, un sistem de canale subterane zidite ce însumează peste 3000 de kilometri. Cele mai vechi foggare au fost construite In Sahara algeriană, în raza oazelor Saoura, Gourara, Tidikelt, I ouat – patria tribului barmaka – şi în preajma multor altor localităţi înşirate de-a lungul celor 1200 de kilometri ce jalonează celebra „cale a palmierilor”, care începe în vecinătatea frontierei marocane şi se sfârşeşte la oaza In-Salah.

Enfandurile – canalele subpământene ale foggarelor, săpate la câţiva metri sub nisipurile şi argilele roşii – pot fi totuşi uşor identificate, datorită muşuroaielor ce apar la anumite distanţe de-a lungul traseului lor. Acoperite cu pietre plate şi mărăcinişuri, moviliţele ascund gurile unor puţuri verticale intermediare. Prin ele coboară din când în când cei care au în grijă buna funcţionare a foggarelor pentru a curăţa enfandurile de nisipul infiltrat Canalele subterane au înălţimea unui stat de om, permiţând deplasarea cu destulă uşurinţă între puţurile de aerisire.

Foggarele sahariene constituie lucrări impresionante prin insolitul lor şi, mai ales, prin extraordinarul efort ce l-au necesitat; în aceste construcţii de mare anvergură sunt încorporate milioane de ore-muncă, efortul a nenumărate generaţii de cultivatori. Ele vădesc, prin ingeniozitatea şi amploarea construcţiei, un deosebit simţ al organizării şi o cunoaştere temeinică a tehnicii de captare a apelor freatice. Constructorii de foggare şi-au săpat fântânile în punctele „mai înalte” ale pânzei freatice, îndrumând apoi apa prin canale uşor înclinate, într-o progresie bine chibzuită, pe un traseu rectiliniu prestabilit, până la bazinul de colectare din centrul oazei.
Colosala lucrare ne aduce în minte cuvintele savantului francez H. P. Eydoux: „Efortul saharianului are o esenţă eroică, paradoxală; el reprezintă un protest constant împotriva imposibilului, o sfidare faţă de dificultăţile generate de mediul potrivnic”.

Mai multe articole in Top secret

Top Secret

Misterul de la Itza urmele mayasilor

Published by:

mayasiMisterul de la Itza urmele mayasilor si toltecilor in peninsula Yucatan     
 Era noapte si doar luna lumina jungla,in timp ce arheologul amator american Edward Herbert Thompson urca,la sfarsitul secolulul al XIX-lea ,pentru prima oara cei treizeci de metri inaltime ai piramidei de la Chichen Itza,un oras ruina pe atunci,acoperit de vegetatie abundenta,in nordul mexican al peninsulei Yucatan.Imprejurul locului era dominat de umbre ale unor mari cladiri de piatra-temple, palate, galerii cu colonade impozante si ziduri sculptate-care se ghiceau peste varfurile copacilor si pe care arheologul le-a vizitat a doua zi dimineata. Intrebarea staruitoare “cine a construit toate acestea?” l-a marcat pe cercetator pentru tot restul vietii.
        Chichen Itza este numele precolumbian al asezarii,insemnand “fantanile de la Itza” in limba maya. Neamul Itza ,care era de vita nobila,incepuse constructia acestei noi metropole religioase la cateva secole dupa Hristos. Cultura maya a inflorit de atunci pana prin secolul al XVI-lea ,cand toltecii au cucerit orasul,elementele stilului lor arhitectonic impletindus-e cu cele maya.Erau deci urme a doua vechi civilizatii americane ,cele pe care le contempla Thimpson din varful acelei piramide in trepte.
      Sapaturi arheologice ulterioare facute de american au scos la iveala un “bulevard” ritual,pentru procesiune ,de 6 metri latime si 300 de metri lungime,pavat cu caramizi rosii.Acesta pornea de la marginea ruinelor,catre o cavitate naturala a solului,un bazin de calcar pe jumatate plin cu apa,cu diametru de circa 60 de metri si 40 de metri adancime. Thompson era convins ca era vorba despre un loc sacru ,unde aveau loc ritualuri despre care citise in insemnarile unui misionar spaniol din secolul al XVI-lea. Conform acestor note, pe timp de seceta mare ,la Chichen Itza ,in acel bazin erau aruncate fete virgine drept ofranda zeului ploii,Thompson a dus cercetarea mai departe. El a recuperat din putul respectiv mai multe bijuterii care s-au spart in timpul sacrificiului. De asemenea a gasit obiecte de jad,vase de lut si Copalharz(o rasina dura) din care mayasii facea tamaia.

          Cu ajutorul a doi scafandri profesionisi ,arheologul a mai recuperat schelete umane,urme, probabil,ale sacrificiilor. Desigur, nu erau schelete doar ale tinerelor fete ,ci si oase ale unor baieti si barbati. Circumstantele mortii acestora sunt greu de precizat. Oare fusesera aruncati acolo de catre preoti ori sarisera de bunavoie ,in speranta ca ziul ploii, Chac Mool, ceva arata mila poporului lor? Probabil, ca aceste intrebari fara raspuns,aceste secrete atrag si astazi valuti de turisti catre Chichen Itza,ale carui edificii impresionante au fost degajate si restaurate meticulos, in ultima perioada. Sunt multe lucruri de vazut aici,sub soarele torid al Yucatanului.Ca si Thompson poti sa urci piramida in trepte construita de mayasi ,incoronata cu un templu toltec. Una dintre atractiile principale ale locului o constitue domul construit pe doua terase de piatra ,pe care mayasii il foloseau drept observator astronomic. O scara in spirala in interiorul observatorului duce catre trei deschideri in zid , aliniate excat cu punctele de asfintit ale soarelui si lunii, rolul observatorului fiind acela de a-i ajuta pe mayasi sa-si calculeze calendarul.
          Cea mai inspaimantatoare constructie din Chichen Itza este Tzompantli, platforma craniilor. Cu cei 60 de metri lungime si 12 metri latime, cladirea rectangulara pare un sarcofag urias. Peretii sai din piatra rosiatica sunt decorati cu patru randuri de cranii in relief. Conform opiniei arheologilor,aceste cranii reprezinta capetele prizonierilor luati din randul inamicilor si care erau tinute intre zidurile de la Tzompantli.
El Caracol (Observatorul) - Chichen Itza, Mexic

Observatorul

Cladirea circulara El Caracol este un momument care ilustreaza preocuparea Mayasilor pentru astronomie si arhitectura. Multa vreme a fost considerat o exceptie, o eroare, din cauza formei rotunde care nu se inscria in traditia arhitectonica a maiasilor. Mai tarziu, s-a constat ca El Caracol-Observatorul a fost dedicat studierii miscarii stelelor si planetelor si este unul dintre cele mai frumoase realizari ale culturii Maya in Yucatan.

Observaorul, compus din turn inalt asezat pe doua platforme dreptunghiulare , a fost construit in doua perioade diferite, turnul fiind mai recent decat platformele. In interiorul turnului sunt numeroase ferestre micute care au fost folosite pentru a studia miscarea stelelor, se mai afla de asemenea o scara interioara foarte ciudata in forma de carcasa de melc care duce la partea cea mai inalta a turnului. Turnul are in jur de 13 metri inaltime, iar Observatorul in total 22,5 metri inaltime. Langa intrarea in turnul de observare sunt sclupturi ale Zeului Ploii Chaac. Unii cercetatori considera ca aceasta cladire a fost dedicata, in princpal, Zeului Chaac.

Piramida Kukulcan sau Quetzalcoatl sau El Casillo

Quetzalcoatl este un alt nume dat de tolteci zeului Kukulkan. Piramida are 365 de trepte, 18 terase si 52 de panouri. In zilele echinochiilor de primavara si toamna, 21 martie si 21 septembrie, se poate observa fenomenul luminos ‘miscarea sarpelui’, creat de umbrele lasate de trepte.

Piramida era o reprezentare, in primul rand a ‘Muntelui Sarpelui’, locul unde, conform credintei Maya, a avut loc prima Creatie. Mari matematicieni (au introdus cifra 0 in sistemul matematic) mari astronomi si mari arhitecti, mayasii au impletit toate cunostintele lor stiintifice si sistemul lor social in marea constructie a Piramidei.In fapt, piramida este un calendarsolar cu 365 de zile, numarate in cele 365 de trepte. Incinta era perfect ‘sonorizata’, astfel ca sunetele scoase in varful piramidei, chiar in soapta, pot fi auzite de jos.

mai multe articole in Top Secret