Întrevederea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David cu ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David , l-a primit pe, 20 februarie 2013, pe Andreas Von Mettenheim, ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti
Cei doi oficiali au avut o primă întâlnire, în contextul investirii în funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni a domnului Cristian David .
Ministrul delegat a prezentat direcțiile de acțiune din mandatul său, explicând rolul de coordonare în legătură cu problematica românilor de pretutindeni, care acoperă domenii de activitate aflate în gestionarea mai multor ministere.
Principalul punct pe agenda discuţiilor l-a reprezentat comunităţile de români din Germania.
Oficialul german a asigurat partea română de tot sprijinul, atât pentru integrarea românilor aflaţi în acest moment pe teritoriul tării sale, cât şi pentru cetăţenii români care vor dori în viitor să se stabilească în Germania. În context, ambasadorul german a propus sprijinul părţii germane în domeniul consular.
Oficialul german a afirmat că libertatea de mişcare reprezintă un drept fundamental, accentuând faptul că statul german va liberaliza complet piaţa forţei de muncă, începând cu 1 ianuarie 2014.
Totodată,a ţinut să transmită faptul că problemele privind integrarea unor comunităţi sunt tratate la nivel local – nivelul care se află cel mai aproape de cetăţean
Oficialul român a subliniat importanţa dezvoltării unei colaborări atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul administraţiilor locale din cele două state, pentru a putea maximiza procesul de integrare a cetăţenilor români in Germania. De asemenea, a făcut referire la lansarea unui program de reîntoarcere în România a forţei de muncăînalt calificate.
Ministrul delegat Cristian David a arătat că acordă o atenţie deosebită comunităţilor de români din afara graniţelor şi şi-a exprimat sprijinul permanent, nu numai din perspectiva drepturilor privind accesul pe piaţa muncii, ci şi din cea a aspectelor legate de securitatea socială, asigurările de sănătate etc.
Pingback: Întrevedere Bogdan Aurescu cu preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American, Eric Stewart
Pingback: Întalnirea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, cu ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti