Top Secret Archives - Page 3 of 28 - Radio Catch22 London

Category Archives: Top Secret

Top Secret

Lucrari titanice-Misterele lumii

Published by:

orase subteraneLucrari titanice-Misterele lumii

UNESCO înştiinţa în 1972 despre descoperirile senzaţionale făcute de arheologul american Manşon Valentine şi scufundătorul Dimitri Rebikoff în imediata apropiere a ţărmurilor insulelor Bimini şi Andros, două insule din arhipelagul Bahamas.

Cei doi au putut să exploreze acolo locuinţe submarine cu ziduri având o lungime cuprinsă între şaptezeci şi două sute cincizeci de metri! Construcţiile, ale căror culmi ajung la vreo şase metri de suprafaţa apei, se întind pe vreo sută de kilometri pătraţi! Pietrele zidurile cântăresc fiecare în medie douăzeci şi cinci de tone!

Specialişti de la universitatea din Miami au evaluat vârsta acestor oraşe între şapte şi zece mii de ani. Asta înseamnă că aceste oraşe au văzut lumina zilei cu mult înainte de a fi construite piramidele de la Gizeh, cu mult înainte de epopeea sumeriană a lui Ghilgameş!

Cu ocazia lucrărilor de exploatare a aluviunilor aurifere, efectuate cu ajutorul unor pompe de mare presiune şi a dragoarelor, în nordul localităţii Fairbanks din Alaska şi în valea râului Yukon, s-au extras din sol mamuţi cu părul lung perfect congelaţi. Stomacul animalelor conţinea frunzele şi iarba pe care acestea le mâncaseră exact înaintea morţii. Puii erau culcaţi alături de părinţi, claie peste grămadă.

Părerea arheologului Frank C. Hibben, de la universitatea din New Mexico: „este absolut imposibil ca un număr atât de mare de animale să moară împreună de moarte naturală!”

Cercetătorii au descoperit că toate animalele au murit de la un minut la altul, înţepenite pe loc şi congelate simultan. Nici unul dintre animale nu prezenta nici cea mai mică urmă de început de descompunere. Lângă Fairbanks au fost găsite 1766 de maxilare dintr-o singură rasă de bizon preistoric.

Cine a putut să organizeze o astfel de vânătoare? Care a fost cauza schimbării bruşte de climat care a congelat ca să spunem aşa pe loc o turmă de mamuţi care păşteau în linişte?

grote IndiaCând am vizitat cele optzeci şi trei de grote stâncoase, din apropiere de Bombay, numite  „temple” în ghidurile turistice, am înţeles foarte clar că aceste grote săpate în stâncă (e vorba în special de granit) cu ajutorul unor materiale explozive, etajân du-se unele peste altele, fiecare având o înălţime de cincisprezece metri, nu puteau să fi servit numai la ceremonii religioase. Nu e neapărat nevoie să te vâri sub pământ ca să te rogi zeilor, nici să ridici altare în grote adânci.

Aceste construcţii seamănă mai mult cu nişte adăposturi fortificate decât cu nişte temple.

Pe pereţii acestor „grote” sunt reprezentate scene din viaţa lui Shiva. Shiva înseamnă în sanscrită „credinciosul”. Simbol al distrugerii precum şi al mântuirii, Shiva formează împreună cu Brahma – Forţa care creează lumile – şi cu Vişnu (reprezentat în Vede ca cel care trece pe oriunde) trinitatea hinduşilor, Trimurti.

In trecere prin sălile mari, am admirat tavanele înalte susţinute de coloane de granit şi acoperite cu reliefuri splendide. Am aflat că vârsta acestor construcţii săpate în stâncă este foarte controversată, dar că diferiţi specialişti cred că au fost realizate cam cu o jumătate de mileniu î.e.n. de vechii reprezentanţi ai jainismului, o religie mai veche decât budismul şi care se mai practică şi acum.

Ce i-a putut împinge pe jaini să realizeze nişte lucrări atât de titanice?

Ca de obicei, la întrebările noastre nu pot răspunde decât miturile şi legendele. Şi, în acest caz legenda ne spune că nişte fii de zei învinşi de aşa numiţii Kuru, poporul cel mai vechi din vestul Indiei, s-au retras în aceste fortificaţii după înfrângere. Jain înseamnă învingător în sanscrită. Oare învinşii dintr-o bătălie au câştigat până la urmă războiul pentru că şi-au construit fortăreţe sigure? Eu sunt înclinat să cred că mitologia indiană insistă asupra faptului că grotele au fost săpate în stâncă pentru a-i adăposti pe cei în viaţă de puterile cereşti care îi ameninţau.

In cartea „Gând zeii erau încă numeroşi”, doctorul Bernhardt Jacobi face inventarul acestor fortificaţii preistorice indiene. El semnalează în special un grup de o sută cincizeci de grote aflate lângă Junnar, pe platoul Dekkan, un alt grup de douăzeci şi şapte de grote la Adjanta şi un altul de treizeci şi trei de grote la Ellora.

Faptul este de netăgăduit, în fiecare an se descoperă ici şi colo pe glob noi şi deseori gigantice complexe de locuinţe subterane. Se cuvine să subliniem că aceste construcţii nu sunt deloc identice cu reţelele subterane din Ecuador şi din Peru. Este vorba de cetăţi construite dc nenumărate mâini şi fără mijloace tehnice perfecţionate precum maşina de forat la temperatură înaltă. In multe locuri se află astfel de adăposturi „antiaeriene” construite de oamenii preocupaţi să se apere de mânia zeilor. Voi cita din memorie numai trei locuri:

orase subterane Derinkuyu-Underground-City San-Agustin-ColombiaSari Auguscin, Columbia: sanctuare subterane legate prin galerii.

Cholula, Mexic, temple subterane legate prin galerii (să nu se confunde cu galeriile săpate de arheologi în acelaşi loc).

Derinkuyu, Anatolia: oraşe subterane cu case având mai multe etaje şi mari săli de reuniune (imaginile alaturate)

 

  1. Dacă nişte oameni, anume strămoşii noştri îndepărtaţi, au construit adăposturile subterane, cu siguranţă că nu au făcut-o din plăcere, pentru că acest soi de lucrări probabil că au necesitat multe osteneli şi multe griji – fără a mai pune la socoteală timpul de care ar fi avut nevoie pentru a duce la bun sfârşit nişte sarcini de o asemenea amploare. Aceste fortăreţe nu au fost săpate în stâncă şi în pământ nici pentru a-i apăra pe oameni de animalele sălbatice, nici dintr-un ideal religios. După cum e neverosimil ca aceste lucrări să fi fost concepute şi realizate pentru a servi drept refugiu în caz de agresiune străină. Era suficient ca invadatorii să blocheze intrările subterane pentru a-i înfometa pe refugiaţi şi a-i constrânge să se predea. Atunci?
  2. Singurul motiv care a putut să-i împingă pe strămoşii noştri să construiască astfel de fortăreţe subterane este teama de a nu fi ţinta unor agresiuni aeriene! Dar cine îi putea ataca pe oameni din aer? Zeii, natural! Aceiaşi zei care îi mai vizitaseră în timpurile vechi…

 

Provocarea Zeilor Erich von Daniken

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Paradoxuri şi enigme insolite!

Published by:

Paradoxuri şi enigme insolite!

Insula Paştelui rămâne în continuare un loc plin de mistere.

In „Fantastica insulă a Paştelui”, Francis Maziere relatează extraordinara dezgropare a unui cap sculptat care nu seamănă cu nici unul din insula. Contrar tuturor capetelor de statui descoperite in acel loc, acest cap are barbă şi ochii cu faţete aşa cum poate vedea la statuile japoneze dogu. Şi, un alt fapt nu mai puţin remarcabil, două bare ies literalmente din cap.

Intr-o altă parte a lumii, Jacques Bergier şi Louis Pauwels relatează şi ei despre imaginile preistorice ale unor fiinţe umanoide echipate cu accesorii având o aparenţă tehnică.

In munţii Hunan (Republica Populară Chineză) au fost descoperite reliefuri sculptate in granit repezentând fiinţe îmbrăcate cu combinezoane de scufundători şi de astronauţi, ale căror capete se prelungesc in formă de trompă de elefant. Oare aceste trompe nu sunt nişte aparate de respirat?

Datarea fiinţelor cu trompă a fost stabilită la 45000 î.e.n.

La Kottenforst, o pădure situată la câţiva kilometri de Bonn, se află un stâlp metalic pe care oamenii îl numesc de secole omul de fier. Nimeni nu ştie de când datează această denumire şi nimeni nu a reuşit să explice originea acestui stâlp. Trebuie să spunem că se ridică la 1,3 m deasupra solului dar – conform estimărilor şi măsurătorilor efectuate cu magnet – intră în pământ până la o adâncime de 28 m. Partea vizibilă prezintă o uşoară coroziune superficială, dar nici cea mai mică urmă de rugină.

enigme ale planeteiAcest stâlp (fig.38)  este amintit prima dată într-un document din secolul al XlV-lea. Era considerat drept bornă de delimitare pentru un sat. In imediata apropiere a stâlpului există un sistem de galerii subterane şi se observă vestigiile unui apeduct roman. E ciudat faptul că apeductul nu este îndreptat în sensul obişnuit Eifel-Bonn sau Eifel-Koln, ci e orientat exact spre stâlpul misterios.

Părerea mea e că stâlpul a servit doar într-o anumită epocă drept „bornă”, fără ca asta să fie destinaţia iniţială. Nu prea văd o bornă vârâtă douăzeci şi opt de metri în pământ!

La Salzburg a existat mai demult o ciudăţenie, despre care J.V. Butlar spune:

Cine cunoaşte secretul zarului Gurlt? Cel mai ciudat lucru care a fost găsit vreodată intr-un bloc de cărbune din terţiar, închis in acel bloc de milioane de ani! Acest zar aproape perfect a fost găsit în 1885. O dâră adâncă pleca din centru peste patru faţete. Celelalte două faţete erau uşor bombate. Zarul era făcut dintr-un aliaj de oţel pe bază de carbon şi nichel şi cântărea 785 grame. Conţinutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural. Savanţii nu au căzut niciodată de acord asupra posibilei origini a acestui obiect. El a fost expus până in 1910 în muzeul din Salzburg, după care a dispărut in împrejurări destul de neclare.

Dacă zarul respectiv data din terţiar, atunci mă întreb: ştiau maimuţele să fabrice otel?

In 1972, arheologul englez Walter Bryan Emery a găsit într-o galerie subterană de lângă Sakkara (Egipt) o bucată mare de calcar. A început să spargă cu prudenţă blocul şi a găsit în interior o statuetă a zeului-soare Osiris. In momentul acela lui Emery i s-a făcut rău şi a căzut jos. Arheologul englez a murit două zile mai târziu într-o clinică din Cairo. Cauza decesului: infarct. Profesorul Emery era cea de-a douăzecea victimă a „blestemului faraonilor”.

Ce forţe misterioase au provocat atâtea morţi inexplicabile? S-ar putea ca aceste vestigii din vechiul Egipt să poată elibera forme de energie neidentificate până azi imediat ce te apropii de ele, imediat ce le atingi?

Examinarea cu raze X a mumiilor din Cairo a dus la descoperirea unor obiecte ciudate. United Press International a publicat raportul unui grup de arheologi care s-au ocupat de această activitate sub conducerea lui James Harris.

Razele X au scos la iveală prezenţa unui ochi sacru sub braţul stâng al lui Seti I (decedat în 1343 î.e.n.); Tutmes al III-lea (decedat în 1447 î.e.n.) poartă sub braţul drept un aparat despre care cercetătorii spun că ar fi o broşa de aur, regina Notmet poartă pe piept patru statuete mici şi o piatră ovală. Existenţa acestor „accesorii” nu a fost bănuită niciodată întrucât mumiile sunt unse cu o pastă răşinoasă cu aspect negricios care formează în jurul lor un strat gros.

Incă nu s-a permis prelevarea acestor obiecte…

In epoca în care faraonii îşi construiau piramidele pe malul Nilului, istoria încă nu începuse în Europa. Primele edificii europene sunt megaliţii, cei mai celebri fiind megaliţii de la Stonehenge (Anglia).

Profesorul Alexander Thom (Oxford), specialist în edificii megalitice, a publicat un articol în care sublinia cunoştinţele astronomice şi geometrice extraordinare ale oamenilor din neolitic. Aceste cunoştinţe, uitate după aceea, vor fi reinventate trei mii de ani mai târziu!

Concluziile lui Thom sunt confirmate de lucrările altor savanţi, specializaţi în aceste epoci îndepărtate. Doctorul Rolf Miiller a demonstrat că oamenii din neolitic construiau în general în funcţie de observarea aştrilor.

Dar ce ni se spune nouă în general despre oamenii din neolitic? Păi ei au început să şlefuiască piatra, să-i dea o formă mai rafinată, s-o găurească ca să facă topoare. Ei au fabricat primele cuţite din piatră şi din obsidian, au început să domesticească animalele şi să practice agricultura. Ei au riscat să părăsească grotele şi să-şi construiască primele locuinţe fragile.

Atunci cum să explicăm simultaneitatea contradictorie a unor tehnici atât de primitive şi a unei ştiinţe astronomice şi matematice atât de evoluată? Probabil că strămoşii noştri au avut nişte profesori excelenţi! Şi de unde veniseră aceşti profesori? Şi dacă erau autohtoni, de unde deţineau astfel de cunoştinţe?

Paradoxuri şi enigme insolite!

Dacă ne gândim numai la banană! Nu, nu este nici pe departe o glumă! Banana spune mai multe probleme decât ne-am închipui.

Ştim că acest fruct este răspândit de milenii în toate regiunile tropicale şi subtropicale ale globului. Legenda indiană vorbeşte despre „minunatul kandali” (tufişul de banană) pe care numiţii „manu”, adică spiritele superioare protectoare ale omenirii, l- au adus pe pământ şi l-au „implantat” cu ocazia uneia dintre vizitele lor. Numai că banana nu se prezintă nici sub forma unui tufiş, nici sub cea de copac. Banana este o plantă anuală care se reproduce numai prin lăstari (nu prin însămânţare, căci banana nu are seminţe). Dar atunci nu este extraordinar că o găsim în cele mai mici insule din Pacificul de Sud? Cum s-a „născut” această plantă atât de utilă nutriţiei oamenilor? Cum s-a putut răspândi de jur-împrejurul Pământului de vreme ce nu are seminţe? Oare să fi fost adusă pe Pământ de acei „manu” despre care ne aminteşte legenda indiană, pentru ca strămoşii noştri să beneficieze de ea peste tot acolo unde clima permitea acest lucru?

Indienii uro, care trăiesc în aşezările lacustre de pe lacul Titicaca (Bolivia), pretind că poporul lor este mai vechi decât incaşii şi că exista deja înainte de Ti-To-Tu, tatăl cerurilor, care l-a creat pe omul alb. Indienii uro susţin sus şi tare că ei nu sunt oameni. Spun că au sângele negru şi că trăiau deja în vremurile în care pământul era cufundat în întuneric. Nu suntem ca ceilalţi oameni pentru că venim de pe o altă planetă.

Rarii supravieţuitori ai poporului uro evită orice contact cu lumea exterioară. Ei invocă, cu încăpăţânare şi mândrie diferenţa lor, pe care o revendică şi o apără ca moştenirea pe care au adus o cu ei atunci când s-au instalat pe Pământ…

enigmeIn templul cu fresce de la Tulum (Mexic ), arheologii, specialişti în civilizaţia maya (Redfield, Landa, Cogolludo, Roys) au descoperit ceea au numit zeii-albină! în literatura referitoare la mayaşi, noţiunea de societate de albine, de stup este total inexistentă şi totuşi, ici şi colo, se afirmă că numiţii „ah-muzencab” erau marile albine care le conduceau pe celelalte. Reliefurile reprezentând personaje denumite zei-albină nu prezintă nici cea mai mică asemănare cu insecta care poartă acest nume! (figura alaturata)

Se poate vedea o fiinţă culcată pe burtă, cu coatele depărtate,cu braţele sprijinite pe sol,părând că ţine cu mâinile o cârmă sau levierele unor comenzi.

Picioarele încălţate par că acţionează nişte pedale. In jurul personajului se, distinge un întreg ansamblu de elemente tehnice care nu si-ar gasi locul in nici un stup!

 

Mai multe articole in Top Secret

 

Provocarea Zeilor Erich von Daniken

Diverse Top Secret

Legiunea venita din trecut

Published by:

intamplari ciudateLegiunea venita din trecut. Istorii neelucidate

Intr-o seară din luna septembrie a anului 1974, scrii­torul A.C. McKerracher şi-a întrerupt lucrul şi a hotărât să facă o pauză în care să ia aer în poarta casei. McKerracher şi familia lui se mutase de curând într-un cartier rezi­denţial situat pe o colină care domina orăşelul de provin­cie scoţian Dunblane, din comitatul Perthshire. Noaptea era senină iar aerul rece şi uscat. In vale, oraşul era învă­luit în ceaţă. Deodată, tăcerea a fost ruptă de un zgomot care semăna cu mişcarea unei mulţimi peste câmp.

Crezând că era victima surmenajului, McKerracher s-a întors în casă. Dar, douăzeci de minute mai târziu, tulburat de ceea ce se petrecuse, a ieşit din nou. Zgomotele erau mai puternice şi mai apropiate decât înainte. De data asta ai fi zis că o trupă mare de oameni mergeau pe cealaltă parte a străzii.

„Incremenisem în loc, ascultând mărşăluirea invizibilă de vizavi, a povestit scriitorul. Cred că erau mii de oameni căci zgomotul era foarte puternic.“

Crezând că îşi pierde minţile, scriitorul s-a forţat să re­intre în casă şi s-a întins în pat. O săptămână mai târziu, McKerracher, fiind în vizită la o familie vecină, a auzit de la ei o întâmplare ciudată. Gazdele i-au spus că, cu o săptămână în urmă, noaptea târziu, câinele şi pisica lor se treziseră brusc şi îşi zbârliseră părul ascultând parcă ceva. Chestia asta durase douăzeci de minute. Cei doi adăugau că animalele erau înspăimântate.

McKerracher nu le-a vorbit de ce i se întâmplase lui. Totuşi, comportamentul ciudat al animalelor se produsese la aceeaşi oră la care auzise defilarea acelei mulţimi de oameni cu o săptămână în urmă. Căutând o explicaţie, scriitorul a descoperit că un vechi drum roman, care mer­gea spre nord, trecea chiar prin spatele caselor aflate de cealaltă parte a străzii. In anul 117 era noastră, legiunea a 9-a de elită, formată din soldaţi iberici, fusese trimisă în regiune pentru a înăbuşi o revoltă a triburilor scoţiene. Legiunea număra patru mii de oameni.

Respectiva legiune primise porecla de „a 9-a Ghinionis­ta” în urma unor evenimente care avuseseră loc în anul 60. In anul acela, oamenii legiunii o biciuiseră pe regina Boadice din tribul icenilor din Anglia, şi îi violaseră fi­icele. Regina îi făcuse de ruşine în mod public şi mai târziu condusese o rebeliune care făcuse multe victime în rândurile lor.

Legiunea, reorganizată, nu mai fusese niciodată aceeaşi. Lungul ei marş prin Scoţia avea să se termine într-un chip ciudat. La puţină vreme după ce a trecut prin locul pe care secolele viitoare aveau să-l numească Dunblane, legiunea a dispărut fară să lase vreo urmă.

In octombrie 1984, McKerracher, care nu avea să mai audă zgomotele şi avea să se multe în alt cartier din Dun­blane, a ţinut o conferinţă despre istoria locală în faţa membrilor unei asociaţii feministe. După ce şi-a terminat expunerea, Cecilia Moore, o membră a asociaţiei, s-a ridi­cat în picioare şi a declarat că s-ar putea foarte bine ca să fi auzit şi ea zgomotul făcut de legiunea romană.

Cecilia Moore locuia chiar în fata fostului domiciliu al conferenţiarului. „Intr-o seară, când ieşisem cu pisica, am auzit ceva care mi s-a părut că seamănă cu zgomotul făcut de o armată trecând prin grădina mea.“ McKerracher a reuşit să determine cu precizie că incidentul relatat de ea avusese loc exact în momentul în care îl observase şi el.

„Sunt convins, a scris el, că ceea ce am auzit noi doi era într-adevăr legiunea romană, în marş spre destinul ei fatal, în urmă cu aproape două mii de ani.“

 

Fenomenele stranii ale lumii by Charles Berlitz

 

mai multe articole in Top secret