Category Archives: Amintirile Evei

poveste de dragoste cu final neasteptat

Amintirile Evei

Dependent de tine

Published by:

Dependent de tine …sau nu!

Femeile devin repede dependente de barbatul de langa ele. Sunt multe motive pentru care se intampla asta. Poate sa fie iubire, siguranta emotionala sau financiara, idea de familie, copii si multe altele.
Cand barbatul devine dependent de femeie , este rezultatul fascinatie fata de ea. Desi sexualitatea are un rol extrem de important, dependenta lui de EA, vine din felul in care il face sa se simta ca barbat si ca om.

Dependent de tine …sau ?

Amintirile Evei

Indragosteste-ma de tine

Published by:

Ai spus vreodata cuiva : Indragosteste-ma de tine?
Intr-o zi, va trebui sa mi cumpar un reportofon ca sa-mi pot inregistra gandurile. Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca asta, si peste ani sa si le asculte. Cu timpul devenim nu doar maturi dar, si mai intelepti. Fiecare experienta indiferent ca este buna sau rea, isi pune amprenta in noi. Fiecare om care intra in viata noastra deschide un capitol special care, va deveni parte din viitoarele amintri. Suntem mai mult sau mai putin constienti de asta.
Fiecare zi este unica fiecaruia dintre noi. Ziua vine cu emotii, frustrari, neintelegeri, neimpliniri sau cu zambete, declaratii de dragoste, imbratisari. Toti le traim, nu scapa nimeni de asta. Gandurile noastre de azi, devin realitatea de maine. Acest concept pare ca o lectie de filosofie, care este accesibila doar initiatilor. Realitatea este in schimb cea care este, fie ca este simplu sau complicat de inteles. Atragem ce gandim si respingem ce nu ne place. Unii pleaca, altii raman. A pleca poate fi un act de curaj sau de lasitate. Atunci cand pleci, se spune ca renunti, ca esti las, ca nu lupti pentru ceva ce ar putea fi al tau. Desi privim acelasi eveniment sau aceiasi oameni, nu vom trai niciodata aceleasi emotii sau nu vom avea niciodata aceleasi sentimente. Perceptile sunt filtrate de propriile experiente care ne-au marcat viata.
Viata mea este alcatuita din vietile mai multor oameni. Fiecare zi, ma hraneste cu intelepciunile mai multor vieti. Rad, plang, sufar, mor, renasc, ma pierd sau ma regasesc. Viata fiecarui om intalnit, ma construieste mai puternica si mai intelegatoare. Sunt ca un bulgare de zapada, care in rostogolire , creste, devine mai mare, mai puternic , prinzand viteza pe drumul care duce spre locul unde se va sparge. In fata mortii si a iubiri toti devenim mai intelepti. Iar eu mor si iubesc zilnic cu aceiasi intensitate. Oamenii vin si pleaca. Cateodata vin la momentul potrivit, altadata pleaca intr un moment neasteptat. Despartirile bruste sunt cele mai dureroase, pentru ca lasa foarte multe cuvinte nespuse, emotii netraite, imbratisari suspendate in aer. Adesea ma pun in pozitia pacientilor mei si a familiilor lor. Invat de la ei lectia pretioasa a vietii si a mortii. Ca sa acceptam viata, trebuie sa intelegem moartea. Moartea vine ca o lectie, vine ca o vindecare, vine cu o morala.
Iti amintesti povestea tanarului de 29 de ani, care in urma accidentului, creierul sau a murit? Familiei i-a fost foarte greu sa accepte ca baiatul, iubitul, prietenul lor respira doar datorita ventilatorului mecanic, care ii pompa pretiosul aer cu oxygen in plamani. Au refuzat sa creada ca el este mort. Totul s-a intamplat atat de brusc. Nu este o veste usoara de dat si cu atat mai putin de primit. Conform legii s-a facut un al doilea brain test, care a confirmat ce se stia deja. O intrebare grea le a fost adresata: ” Sunteti de acord cu donarea organelor fiului vostru? Doi oameni traiesc azi, pentru ca acest baiat a murit. Rinichii sai tineri si sanatosi, au fost transplantati . Ii priveam pe cei doi supravietuitori , aflati inca sub efectul anestezicilor, care au primit rinichii, tanarului baiat. Poarta in interiorul lor, amintirile unui baiat de 29 de ani. Poate ca asta a fost rolul lui, sa fie ingerul pazitor a celor doi si celor care vor beneficia de restul organelor. De ce el? De ce nu altul ? Dar de ce? Intrebari care nu vor avea niciodata raspuns. Fiecare poarta in sine, o parte din ceilalti. Despartirile bruste, fara acel ramas bun sunt cele mai dureroase. Nu cred ca oamenii sunt rai, cred doar ca oamenii nu stiu sa reactioneze in cele mai critice momente. Credinta ne face sa mergem mai departe. Cred ca oamenii fac lucruri rele, in cautarea celor bune. Suntem datori sa iubim sis a fim fericiti. Iubirea este senina si plina de candoare. Fericirea se citeste in ce facem privirile noastre. Toti suntem in cautarea fericirii. Devenim prieteni, iubiti, crestem impreuna. Odata cu maturizarea noastra, ne descoperim si vrem altceva de la noi sau de la cei din jurul nostru. Iubirea nu are nevoie de scuze sau justificari. Cand acestea apar, nu mai vorbim despre iubire. Vorbim despre conventii, manipulari, strategii, care nu au legatura cu fericirea ci doar cu o parte a societatii in care traim. Traim corect, traim supusi regulilor, legilor..dar nu traim liberi.
Intr o zi, tu erai trist iar eu, extrem de fericita. Erai bolnav si deprimat, iar eu stiu sa aduc zambete pe chipurile oamenilor, sa-i fac sa vibreze fericirea. Adesea un zambet, o gluma sau o strangere de mana sunt mai importante decat orice medicament sau fraze lungi incarcate si greu digestibile.
Iubirea vindeca. Stiu asta, nu am nevoie sa mi-o spuna nimeni. O stiu, o vad, o simt. Nimeni in lumea asta, indiferent cat de amar ii este sufletul, nu ma poate convinge de nimic altceva. Iubirea vindeca, dar singura conditie este sa fie iubire neconditionata. Iubirea unui parinte pentru copilul sau, a salvat viata unor necunoscuti. Iubirea neconditionata a parintilor , netezeste calea in viata a copiilor. Iubirea neconditionata a sotilor, ii face sa treaca impreuna prin cele mai dramatice momente din viata. Acolo unde este iubire, exista speranta.
Intr-o seara ti am scris un biletel. Pe el am scris : Indragosteste-ma de tine! Ani de zile, te am vazut osciland, cautand, incercand sa ti gasesti iubire, linistea si echilibrul. Te-am ascultat in tacere, nestiind ce sa-ti spun. Faptul ca te ascultam stiam ca iti face bine, ma gandeam ca ai nevoie de acordul meu tacit. Acord pe care ti l-am dat intotdeauna. Nu conteaza cum ajungem acolo, in iubire si razboi nu exista reguli. In seara aia, m-am gandit ca poate iubirea mea te va linisti, iti va aduce alinarea sufleteasca de care ai nevoie. Nu pentru a-mi fi Muza, ci pentru ca meriti sa fii iubit pentru ce esti. Desi au fost doar trei cuvinte, mi-a fost foarte greu sa le scriu. Am luat si lasat stiloul de zeci de ori. Nu pentru ca ar fi fost dificil sa te iubesc, ci pentru ca mi-a fost teama. Teama de ce, ai sa ma intrebi. Nu stiu cum as putea sa ti explic, pentru ca teama este o emotie greu de transat.
fragment din Jurnalul Evei copyright Maddie Ancuta
Amintirile Evei

Love street

Published by:

Love street

Gandurile, incearca sa-si croiasca drumul printre picaturile marunte ale ploii.
Cea mai frumoasa poveste de toamna?Poate un vis sa-ti arate drumul spre implinirea destinului?
Simbolurile matematice impletite cu emotiile dragostei.
Rece si abstract.
Rosu si pasiune.
Simplu si complicat.
Visul? Acelasi, noapte de noapte. Vine din trecutul nostru. Vine fix la miezul noptii. Isi lasa mesajele pe perna. Eu le iau, le privesc, le citesc, le simt, le gust, le pipai…le asez cu sacralitate in sertar, alaturi de celelalte.
Incui sertarul si le uit acolo.
Nu stiu ce sa mai fac cu ele sau mai bine zis, nu ma stiu.”
Amintirile Evei by Maddie Ancuta