Politichie

Ambasada României la Stockholm vă invită la conferinţa RoSe

Ambasada Romaniei StockholmAmbasada României la Stockholm

 

Vă invită la conferinţa RoSe

“De la Viaţă la…Viaţă , o incursiune în tainele creaţiei teatrale”

 

Prezentată de domnul Lucian Muscurel,

Profesor de artă dramatică

 

21 noiembrie 2012

Născut la 17 iunie 1947 la Bucureşti, Lucian Muscurel a urmat studiile teatrale, absolvind I.A.T.C. în anul 1971, la clasa domnului Constantin Moruzan.

În perioada 1973 – 1980, Lucian Muscurel a colaborat ca actor cu mai multe teatre din Bucureşti: Teatrul Ion Creangă, Teatrul Nottara, Teatrul Bulandra şi Teatrul Mic.

În anul 1980 se stabileşte definitiv in Suedia. Timp de peste 30 de ani, activitatea principală  aici a fost pedagogia de teatru. În paralel cu această activitate, Lucian Muscurel a lucrat ca regizor, coregraf de lupte scenice şi ca actor de TV şi radio.

Printre momentele notabile, ca regizor, se numără: premiul I la festivalul de teatru al Ţărilor Baltice din Lituania cu montarea „ Visul American” de E. Albee, premiul I cu montările „Ciocârlia” de J. Anouilh, „Extremities” de W. Mastrosimone, „Fizicienii” de Durenmatt, „Neînţelegerea” de A. Camus, şi premiul I la festivalul şcolilor cu profil de teatru din Europa, de la Marsilia, în anul 2002, cu montarea „Cântăreaţa cheală” de E. Ionesco.

 

Cuvânt înaintea conferinţei RoSe din 21 noiembrie:

„În cei aproape cincizeci de ani de când convieţuiesc cu teatrul (şi restul „familiei”: Radio, TV, Film) au apărut, firesc, multe cugetări, multe întrebări. La început, multe din

cele multe întrebări mi le puneam singur. Apoi, pe parcurs, pe măsură ce eu însumi găseam răspunsuri la propriile întrebări, întrebări au început să-mi fie puse. De către jurnalişti, de către slujitori ai scenei, de către studenţi, de către public:

Cum construieşte actorul un rol? Care-i menirea regizorului? Care-i procesul de devenire al unui spectacol? Cine-i Stanislavsky? Ce caută Brecht în toate aceste discuţii? De ce mai jucăm piese vechi de peste 2500 de ani? Cine-i Adolphe Appia şi de ce se spune că el, de pe la 1880, este părintele incontestabil al teatrului modern, teatru pe care îl practicăm şi astăzi? Este adevărat că Sarah Bernhardt a jucat în România?

Doamne, câte şi câte întrebări…

Dacă întrebări ca cele enunţate mai sus vă incită curiozitatea, atunci sunteţi mai mult decât bineveniţi la seara noastră.

Vă aştept.”

(Lucian Muscurel, noiembrie 2012)

 

 

Programul conferinţei:

Conferinţa: 18.00 – 18.30

Sesiune de întrebări şi comentarii: 18.30 -18.45

Cocktail: 18.45 – 19.30

Evenimentul se va desfăşura în limba română. 

 

Pentru confirmări vă rugăm să trimiteţi un email pe adresa simona.tentea@mae.ro, până la data de 16 noiembrie 2012.

 

 

 

Leave a Reply