Radio Catch22 London » November 3, 2011

Daily Archives: November 3, 2011

Legende romanesti

Muresul si Oltul

Published by:

legende romanesti
In vremurile de demult, cand se nascoceau povestile fermecatoare, pe varful unui munte din Carpatii Rasariteni se vedea o cetate cu doua turnuri. Craiul si craiasa aveau doi fii gemeni, care semanau ca doua picaturi de apa.

Feciorii erau asemanatori la infatisare, dar aveau firi cu totul diferite. Una-doua se luau la cearta si se bateau pana la sange, de rai ce erau. Asa-i lasase Dumnezeu!

Cand crescusera mari, craiul iesi din cetate cu oastea si se duse la razboi,de unde n-a mai venit. Craiasa a trimis calareti spre toate zarile, in cauterea sotului ei, dar solii nu l-au gasit pe stapan nicaieri. Murise craiul departe, intr-o batalie sangeroasa. Dar craiasa nu stia taina asta. ,,Ce-am sa ma fac eu,cu feciorii mei naravasi?” se framanta craiasa ,,Se tot bat fara astampar. Le-am facut doua turnuri aparte. In turnul de miazanoapte locuieste Mures, iar in turnul de miazazi sta Olt. Uite, sunt printi buni de insuratoare, si tot nu se inteleg.”

-Frate Oltule, zise Muresul, care era mai cumpatat. Mama plange intruna dupa tata, craiul. Ce facem?
-Eu zic, frate Mures,sa lasam ciondaneala copilareasca dintre noi si sa plecam in cautarea craiului.Poate e undeva intr-o temnita,si are nevoie de ajutorul nostru,sa-l eliberam. Oltul si Muresul s-au dus la mama lor,craiasa si i-au vorbit de hotararea lor de a-si cauta tatal.Auzind ce spun,mama lor a varsat lacrimi de durere,dar si de fericire. De fericire pentru ca feciorii ei erau vrednic isi indarjiti,si de durere pentru ca se despartea de ei si-i era frica sa nu-i piarda.

-Bine,baietii mei! se indupleca pana la urma craiasa. Plecati in cautarea craiului. Muresule si tu,Oltule!Va sfatuiesc sa stati mereu impreuna, precum caii la trasura, si nedezlipiti unul de altul!
Si au plecat printii. Dar de indata ce au iesit din cetate, au pornit sa se certe pe ce cale sa apuce. Caci, cum v-am zis, erau diferiti la fire si la ganduri.
-Sa plecam spre miazanoapte!a propus Muresul.
-Ba nu! S-o luam spre miazazi!a racnit Oltul.
Si,ca in copilarie,au inceput sa-si care la pumni cu nemiluita.Pana la urma,n-au ascultat sfatul mamei si-au vorbit astfel:
-Eu am crescut in turnul de miazanoapte si plec indata intr-acolo! zise Muresul.
-Iar eu am crescut in turnul de miazazi, si plec intr-acolo! tipa Oltul.
S-au despartit. Muresul cel intunecat la fire a pornit-o spre nord, iar Oltul cel iute din fire s-a repezit bolborosind spre sud.

Dupa o vreme,pe Mures l-a razbit dorul dupa fratele sau:
-Ne ciondanim noi,si-a zis Muresul, dar tinem unul la altul. Mama ne-a rugat sa nu ne despartim.Ce-ar fi sa ma intorc din drum,ca sa-l caut pe fratele Olt?
Pe o vale, Muresul s-a intors spre miazazi,dar nu l-a mai gasit pe Olt. S-a ratacit si-a luat-o spre apus, prin campii asa de frumoase, incat si-a uitat fratele geaman.

In cetatea de scaun,craiasa primi vesti de la solii ei:
– Chiar de la poarta,marita craiasa, Olt si Mures s-au certat si s-au despartit, incalcand porunca mariei tale. Suparata,craiasa a alergat sa-si intoarca feciorii din drum, dar nu i-a mai putut ajunge , deoarece fugeau strasnic in parti diferite. S-a pornit sa planga navalnic,curgand izvoaredin ochii ei:
-Doamne, te rog sa povatuiesti pasii feciorilor mei. L-am pierdut pe crai. Fa,Doamne,orice numai sa nu piara niciodata baietii mei nastrusnici.
Dumnezeu a ascultat ruga craiesei si,pe data,a hotarat sa-i prefaca in rauri nemuritoare. Si rauri au ramas pana
astazi, pastrandu-si numele: MURESUL si OLTUL.

Muresul curge lin spre campie, cuminte si cu speranta ca, dupa multe cotituri, isi va gasi fratele geaman. Iar oamenii il canta astfel:

Mures, Mures, apa lina,
Trece-ma-n tara straina
Si-mi fa parte de hodina.

Pe cand Oltul cel iute si nabadaios,se izbeste in pietrele muntilor, le rascoleste tumultuos, spumega si se insangereaza la Turnul Rosu. Iar oamenii i-au nascocit un cantec potrivit:

Oltule, rau blestemat,
Te-ai facut adanc si lat
Ca vii mare, spumegat,
Si cu sange-amestecat.

Legende romanesti

Legenda ciocarliei

Published by:

legende romanesti

legende romanestiDin vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau. Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei. Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce , din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia. Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce. Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul mării. Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând pe mal umbra şi pe Graur. Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arăta că e fată. La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo. Când Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun venit. Fata răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată. Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare. Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei.