Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: mistere nerezolvate

Top Secret

Nikola Tesla un roman venit din alt spatiu

Published by:

OZN

Nikola Tesla- un roman venit din alt spatiu?initiat?  O alta gaura neagra in istoria omenirii

In cadrul emisiunii de ieri, in care am prezentat experimentul Philadelphia am facut o scurta prezentare a unuia dintre cei implicati in proiect, inainte cu un an de implicarea lui Albert Enstein si anume Nikola Tesla.

Cine a fost Nikola Tesla si implicatiile sale in experimentul Philadelphia.

Implicarea lui Nikola Tesla  in experimentul Phialdelphia.

Aparatele care au fost folosite la experimentele Philadelphia au fost construite dupa inventiile lui Tesla si imbunatatite de Einstein. Observatii si declaratii facute de martori credibili (ofiteri de rang superior, inginerii din camera motoarelor) arata existenta unei constructii ciudate la bordul vasului. O bobina uriasa, sub forma ovoidala se afla intr-o constructie de forma piramidala. Un mecanism rotitor care produce un camp magnetic stabil. Aceste doua campuri magnetice generau o distorsiune de camp suficienta sa se poata realiza un salt in timp.

Inca din 1930, cercetatorii americani analizau la Universitatea din Chicago posibilitatea de a face un corp invizibil prin intermediul electricitatii, activitate condusa, din cate se pare, de controversatul om de stiinta, Nikola Tesla. Noua ani mai tarziu, proiectul era mutat la Universitatea de Studii Aprofundate din Princetown, acolo unde era cooptat in echipa de cercetatori si germanul Albert Einstein. Rezultatele studiilor nu au fost date niciodata publicitatii, sporind aura de mister a acestora, desi legendele urbane tesute in jurul lor spun ca invizibilitatea obiectelor fusese atinsa, chiar daca reusita nu implica decat obiecte de mici dimensiuni. Era punctul de plecare al celui ce avea sa devina unul dintre cele mai bizare si mai controversate proiecte din istorie, Experimentul Philadelphia.

 

experimentul philadelphiaNikola Tesla a fost un inventator, fizician, inginer mecanic si inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai nașterii electricității comerciale.

Marele savant şi inventator Nicolae Teslea (Nikola Tesla) s-a născut în noaptea de 9 spre 10 iulie 1856, ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea şi al Gicai Mandici. Familia tatălui era de grăniceri antiotomani, în fostul imperiu austro-ungar.

Numele iniţial de familie era Drăghici, dar el a fost înlocuit în timp, prin porecla de Teslea, după meseria transmisă în familie, de dulgher (teslari). Tatăl lui Nicu Teslea (Tesla) a mai avut un frate, Iosif, militar de carieră, care după absolvirea şcolii de ofiţeri a predat matematică în diferite şcoli militare, ca până la urmă să ajungă profesor la Academia de Război din Viena. Tatăl lui Teslea, iniţial, şi el elev la şcoala militară, şi-a schimbat repede profesia, trecând la seminarul teologic, devenind preot ortodox în 1845, când s-a însurat cu Gica. Biserica în care a slujit iniţial părintele Teslea se găsea în comuna Similian, la poalele munţilor Velebiti, acoperiţi de păduri de stejar, fag şi corn, în provincia Lica, cu centrul la Gospici, unde a fost transferat şi părintele.

Henri Coandă îl prezintă pe marele inventator Tesla ca român bănăţean din Banatul sârbesc, dar realitatea era că prietenul sau Nicolae era istro-român din Croaţia. Provincia Lica era locuita compact de istro-românii morlaci, încă din sec. XV-XVI. Gospici se afla la câţiva kilometri de ţărmurile Marii Adriatice, iar satul Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla, Teslea, Tesla. Continuarea aici

Tesla moare, în plin război mondial. Invenţiile lui puteau schimba oricând soarta războiului, deci era firesc ca documentele şi notele savantului să devină o “comoară” vânată de serviciile secrete. FBI-ul s-a pus în mişcare, de teamă ca acestea să nu ajungă pe mâna Axei sau a sovieticilor.
A doua zi după moartea lui Tesla, dimineaţa, nepotul acestuia, Sava Kosanovic – oficial iugoslav dornic de avansare, suspectat că ar avea legături cu partidul comunist din ţara sa – se grăbea să ajungă în camera unchiului său de la hotelul New Yorker. Până când a ajuns el, corpul lui Tesla fusese deja ridicat, iar Kasanovic bănui că cineva scormonise deja prin lucruri. Avea dreptate: lipseau documente tehnice şi un caiet negru cu câteva sute de pagini, câteva dintre ele marcate “Guvernul” – pe care el ştia că unchiul său le păstra.

Documentele rămase au fost preluate de autorităţi şi anlizate de Biroul de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare. Concluzia dată publicităţii era menită să distragă atenţia de la importanţa uriaşă a muncii savantului: “Ideile şi eforturile lui Tesla din ultimii 15 ani au, în principal, un caracter speculativ, filosofic şi într-o oarecare măsură de promovare, adeseori referindu-se la producerea şi transmiterea fără fire a energiei electrice; nu sunt prezentate metode şi principii noi, solide şi funcţionale pentru a le pune în practică”.
În 1952, restul de documente şi bunuri ale lui Tesla au fost trimise lui Sava Kosanovic, la Belgrad. Aici a fost creat un muzeu în onoarea marelui inventator. Timp de mulţi ani, în timpul regimului comunist al lui Tito, sovieticii au fost singurii care au avut acces la documente.

Pe tot parcursul Războiului Rece, confruntarea s-a dat în jurul realizării practice a armelor şi surselor de energie propuse de Tesla. Se urmărea crearea unei arme care să protejeze America de un eventual război nuclear. Oficial, proiectul a fost un eşec. În realitate, nu se ştie până unde au mers realizările. Ideile lui Tesla sunt şi astăzi insuficient înţelese şi valorificate. Să nu uităm că el a propus ca sursă de energie forţa gravitaţională sau magnetismul, ori că este părintele armelor numite azi “psihotronice” care presupun un control al minţii umane prin intermediul undelor de înaltă frecvenţă, cu efectul îmbolnăvirii subite sau morţii.

Maşina de zbor Tesla: OZN-ul de azi

Tesla a brevetat o maşină de zbor (foto) care prin descrierile făcute de el însuşi este asemănătoare cu ceea ce noi numim azi OZN. Maşina se poate deplasa în orice direcţie, are decolare verticală şi foloseşte un motor alimentat wireless cu energie electrică, asfel că poate staţiona mult timp în aer. Tesla o destina uzului militar, dar şi celui civil, pentru a înlocui…automobilul. Este foarte probabil că ea a fost de mult fabricată, dar din considerente economice şi de altă natură, nu a trecut în uzul frecvent.

Ce ar însemna de exemplu o astfel de maşină pentru industria automobilului sau cea aeronautică? La fel ca mai toate marile descoperiri, ea va fi utilizată pe scară largă cu mari întârzieri, poate chiar de secole. Cea ce noi numim azi progres tehnologic avansat, s-a realizat în urmă cu un secol, dar abia acum a ajuns pe piaţă. Este păcat că interesele financiare, care impun exploatarea la maxim a unei descoperiri, şi abia apoi perfecţionarea, întârzie atât de mult progresul omenirii.

Descrierea acestui aparat o va face chiar Tesla, în numeroasele articole publicate în marile reviste americane:

În urmă cu 20 de ani, credeam că voi fi primul om care va zbura, că eram pe punctul de a realiza ceva unic. Munca mea se desfăşura în domeniul electricităţii şi nu mi-am dat seama că motoarele cu benzină se dezvoltaseră atât de mult încât puteau face un avion fezabil. La vremea aceea, lucram la transmisia fără fire a energiei electrice. Ideea mea era să construiesc o maşină de zbor propulsată de un motor electric, alimentat cu energie de la staţiile de la sol. Încă nu am realizat aceasta, dar sunt sigur că o voi face la timpul potrivit. Când am aflat că am fost anticipat de cercetători din alte domenii, am început să studiez problema zborului din alte unghiuri. Devenea o problemă de mecanică, nu de electricitate. Ştiam că există surse de energie mai bune decât cele de acum, şi prin eforturi îndelungate, după ani de zile, am înţeles posibilitatea utilizării principiilor vâscozităţii şi aderenţei fluidelor în construcţia motorului meu”.

“Acum că am realizat motorul, următorul pas este maşina perfectă de zbor.” Un avion care să folosească motorul dumneavoastră?, a întrebat reporterul. Răspunsul lui Tesla este surprinzător şi acum, după aproape 100 de ani. “Maşina de zbor a viitorului – maşina mea de zbor – va fi mai grea decât aerul, dar nu va fi un avion. Nu va avea aripi şi nici propulsoare. Va fi solidă şi stabilă. Văzută la sol, nici nu îţi dai seam că e un aparat de zbor. Totuşi, va putea zbura în orice direcţie în perfectă siguranţă, la viteze mult mai mari decât cele atinse până acum, în ciuda curenţilor de aer verticali şi a golurilor de aer. Va putea urca şi în astfel de curenţi dacă e nevoie, staţiona în aer perioade mari de timp, chiar şi la viteze foarte mari ale vântului. Puterea sa de zbor nu va depinde de aripi, ca la păsări, ci de acţiuni mecanice pozitive”.

“Prevăd o dezvoltare a maşinilor de zbor care să o depăşească pe cea a automobilului. Mă aştept la o contribuţie importantă a domnului Ford la realizarea acestui progres. Problema locurilor de parcare şi a drumurilor aglomerate va fi rezolvată. Turnuri de parcare se vor înălţa în marile oraşe, iar şoselele se vor înmulţi doar atât cât este nevoie. În final, şoselele vor deveni inutile pentru că civilizaţia va abandona roţile pentru aripi”.

“Copilul visurilor lui Tesla”, cum numea inventatorul maşina sa de zbor, aşteaptă să fie redat oamenilor.

Previziunile lui Tesla

Cu toţii am auzit de previziunile lui Nostradamus, dar puţini ştiu că Tesla a văzut cu claritate ştiinţifică şi a contribuit la creerea viitorul nostru. Viziunile sale aruncă lumina peste multe din actualelele noastre probleme.

“Potrivit unui teorii care a fost acceptată, fiecare atom se diferentiază printr-o mişcare de rotaţie continuă de eter, întocmai ca un vârtej într-un lac liniştit. Eterul, atunci când este pus în mişcare, devine materie. O dată ce mişcarea se opreşte, eterul revine la starea sa normală. Apare astfel extraordinara posibilitate ca omul să poată să facă materia să apară şi să dispară, cu condiţia să aibă instrumentele potrivite pentru a iniţia şi a opri aceste vârtejuri de eter. La comanda sa, aproape fără nici un efort, vechile lumi vor dispărea şi altele noi vor înflori. Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa calătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca cicniri de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa.; ar putea crea viaţa în toate formele sale infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului, transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său”.

Dacă reuşim să eliberăm energia din atomi sau să descoperim un o sursă de energie ieftină şi inepuizabilă, disponibilă în orice zonă de pe glob, această realizare, în loc să fie o binecuvântare, poate aduce dezastrul omenirii, determinând disensiuni şi anarhie, cea ce va duce în final la mult urâtul regim al forţei. Cel mai mare bine vine din dezvoltarea tehnică care duce la unificare şi armonie, iar transmiterea wireless se înscrie în această linie. Prin intermediul acestui sistem, vocea umană va putea fi reprodusă oriunde, iar fabricile vor furniza energie de la mare depărtare de hidrocentrale; maşinile aeriene vor fi propulsate în jurul Pământului fără oprire, iar energia Soarelui va fi controlată pentru a crea lacuri şi râuri pentru a fertiliza marile deşerturi”.

“(…) va fi posibil pentru naţiuni să lupte fără armate, nave sau arme, cu arme mult mai teribile, care au o capacitate de acţiune distructivă nelimitată. Un oraş, aflat la orice distanţă de inamic, poate fi distrus – şi nici o forţă din lume nu poate opri aceasta. Dacă vrem să prevenim o calamitate apropiată şi transformarea globului într-un infern, ar trebui să accelerăm dezvoltarea maşinilor zburătoare şi a transmisiei energiei wireless fără de întârziere, cu toată puterea şi resursele naţiunii”. Tesla ştia de bomba atomică, întrucât Einstein l-a vizitat în noiembrie 1933, aflând de cercetarile lui asupra fisiunii nucleare. Este foarte probabil, că beneficiind de arhiva lui Tesla, după moartea acestuia, Einstein să fi realizat bomba atomică. Iar pericolul distrugerii pământului este un pericol real al secolului nostru, când orice nebun poate declanşa un război atomic. Şi ce bine seamănă noile arme cu cele descrise de Tesla! Nu sunt oare ele produse având la bază cercetările sale? Vă las să vă răspundeţi singuri.

“Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de catre ele a conducerii bărbaţilor, va disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor părea neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de albine. Urmează o nouă ordine a sexului – conducerea de către femei. Veţi comunica instantaneu, printr-un simplu echipament de buzunar. Avioanele vor zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente. Zonele temperate vor deveni foarte reci sau toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape să se producă”.

Când se va anunţa că s-a descoperit transmisia energiei fără fir, vom şti că este de fapt o realizare veche a lui Tesla. Iar restul, le trăim la aproape un secol de când marele inventator le-a descris…

Tesla ne-a oferit şi răspunsul la întrebarea fundamentală, pe care ne-o punem toţi cei nu ne considerăm urmaşi de maimuţe “Ce este viaţa?”.

Ştiinţa modernă declară: Soarele este trecutul, Pământul prezentul, iar luna viitorul. Dintr-o masă în flăcări ne-am născut, şi într-o masă îngheţată o să ne transformăm. Legea naturii este nemiloasă, şi suntem în mod irezistibil atraşi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne dă o şansă redusă de viaţă: circa 6 milioane de ani, după care lumina Soarelui se va stinge, iar Pământul nostru va deveni un deşert de gheaţă, căzând în noaptea eternă. Totuşi, va rămâne o strălucitoare scânteie de viaţă, existând şansa să reaprindă viaţa pe o stea îndepărtată. Această posibilitate există într-adevăr”. Iată şi răspunsul: originea spaţială a omului conferă răspunsuri la multe din marile mistere ale omenirii. Poate şi de aceea, ea nu se vrea a fi cunoscută.

sursa

Tesla își petrecea mult timp citind cărti, pe care le memora în întregime, având memorie fotografică. Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifestă prin apariția unor fascicule de lumina orbitoare în fata ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau idee care îl urmărea. Uneori, aceste halucinații îi dădeau soluția la problemele care îl preocupau.
Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem că gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.
În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durata, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrală telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxa de amplificare a sunetului.

Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol 19 și începutului de secol 20. Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.

Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în “războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai U.S.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosita electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, știință calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Tesla consideră cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobila metoda de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care sa fie compatibila cu natura. Totuși, o parte din munca să a fost ultilizata într-un mod mai puțin ortodox și într-un mod controversat, pentru a susține pseudo teorii științifice, teorii despre OZN-uri și ocultism-ul New Age
Cu numele sau a fost botezata unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

 Tesla a fost atras de filozofia vedică, hinduism, învățăturile lui Swami Vivekananda, în așa măsură că Tesla a început să folosească termeni în sanscrită pentru a denumi unele concepte fundamentale referitoare la materie și energie.[27]

La 36 de ani i-au fost acordate primele patente în materia alimentarii polifazice și a continuat cercetările asupra principiilor câmpului magnetic rotativ. Din 1892 până în 1894 a activat că vicepreședinte al Institutului American de Inginerie Electrică, precursorul alături de Institutul de Inginerie Radio al actualului IEEE. Din 1893 până în 1895, a cercetat curentul alternativ de înalță frecventă. A generat un CĂ de un milion de volți folosind o bobina Tesla conică și a cercetat efectul pelicular la conductori, a proiectat circuitele LC, a inventat o mașină care să inducă somnul, lămpi de descărcare fără fir și transmisia de energie electromagnetică, construind primul radiotransmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893. Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia,Pennsylvania și la Național Electric Light Association, a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și radiația cosmica de fond. El credea că era doar o chestiune de timp pentru că omul să poată să adapteze mașinile la angrenajul naturii, declarând: “Nu vor trece multe generații până când mașinile noastre vor putea funcționă folosind o energie obținută din orice punct din univers”
La Expoziția Universală de la Chicago în 1893 a fost pentru primă dată un edificiu dedicat numai exponatelor electrice. La acest eveniment, Nikola Tesla și George Westinhouse au prezentat vizitatorilor alimentarea cu curent alternativ ce a fost utilizată pentru iluminarea expoziției. În plus, s-au prezentat lămpile fluorescente și becurile lui Tesla de un singur nod.[29]
Tesla a explicat, de asemenea, principiile câmpului magnetic rotativ și motorul asincron sau de inducție demonstrând cum se oprește un ou de cupru la finalul demonstrației dispozitivului cunoscut că “Oul lui Columb”.
Tesla a inventat așa-numitul generator al lui Tesla în 1895, alături de invențiile lui despre lichefierea gazelor. Tesla știa, datorită descoperirilor lui Kelvin că aerul în stare lichidă absoarbe mai multă căldură decât cea cerută teoretic când trecea înapoi în stare gazoasă și era utilizat pentru a mișcă anumite dispozitive. Chiar înainte de a-și finaliza cercetarea în acest domeniu și a patentă invenția, a avut loc un incendiu în laboratorul sau distrugându-i toate echipamentele, modelele și invențiile. Puțin după aceea, Carl von Linde, în Germania, a prezentat un patent al aceleiași invenții.

Nikola Tesla- un roman venit din alt spatiu?initiat?  O alta gaura neagra in istoria omenirii

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

TUNGUSKA 1908 marea explozie enigmele Terrei

Published by:

Tunguska 1908TUNGUSKA 1908 marea explozie enigmele Terrei

„UN IMENS GLOB DE FOC“.
• CELE CINCI EXPEDIŢII ALE LUI LEONID KULIK.
• O PĂDURE DE „STÂLPI DE TELEGRAF”.
• ECHIVALENTUL A 30 MILIOANE TONE DE TNT.
• IPOTEZA KAZANŢEV: EXPLOZIA UNEI NAVE COSMICE VENITE DIN ALTE LUMI.
• OPŢIUNI MODERNE ALE ASTROFIZICIENILOR: UN METEOR DE ANTIMATERIE SAU O „GAURĂ NEAGRĂ“?
• ÎN LEGĂTURĂ CU IPOTEZA BAXTER-ATKIN S.

partea I

In zorii zilei de 30 iunie 1908, marinarii de cart de pe câteva nave care pluteau pe Oceanul Indian observară un obiect uriaş care descria o largă traiectorie pe bolta cerească, îndreptându-se catre Asia; scurtă vreme după aceea, ţăranii din nordul Indiei observara şi ei ciudatul obiect venit de undeva din Cosmos şi care acum devenise strălucitor – un „glob de foc“ cum l-au caracterizat câţiva martori oculari – pentru ca apoi să dispară dincolo de vârfurile înalte ale Munţilor Himalaia. Era momentul cand in contact cu învelişul atmosferic al Pământului, pe suprafaţaciudatului obiect s-a dezvoltat o temperatură foarte ridicată datorita frecării.
Caravanele care străbăteau deşertul Gobi şi regiunile de Nord vest ale Chinei s-au oprit o clipă din drumul lor; oamenii ridicat privirile, surprinşi şi înfricoşaţi, la trecerea globului de foc (după calcule stabilite ulterior) probabil că dezvoltase  la suprafaţa sa o căldură de aproximativ 3 000 grade C. In satele si micile târguri din centrul Siberiei, oamenii au fost îngroziţi de suieratul surzitor al ciudatului obiect ceresc.
La ora 7,17, platoul siberian central situat în apropiere de raul Tunguska Pietroasă – un ţinut cu populaţie rară, acoperitcu turbarii  şi cu păduri de pini – s-a cutremurat sub impactul unei  explozii atât de puternice, încât centrul seismografic din Irkutsk, situat la aproape 900 km la sud, a înregistrat oscilaţii de proporţiile unui cutremur de grad înalt.

La impactul ciudatului obiect cosmic cu pământul, ţâşneşte o uriaşă jerba de foc; apoi o undă de şoc se propagă în aerul înconjurător, până la distanţe de 700-800 km. In acelaşi timp, un şuvoi fierbinte mătură dealurile împădurite ale taigalei, arzând vârfurile înalte ale coniferelor şi producând incendii care au durat zile în şir. Mii de copaci sunt doborâţi, colibe ale nomazilor din regiune sunt măturate pur şi simplu de pe suprafaţa pământului, se înregistrează victime în rândul oamenilor şi animalelor – din fericire nu prea numeroase având în vedere caracterul izolat al regiunii.

La postul comercial de la Vanavara, loc de întâlnire pentru vânători şi negustori de blănuri, situat la o distanţă de peste 50 km, oamenii îşi acoperă feţele cu mâinile pentru a le ocroti de aerul fierbinte; câteva clipe mai târziu, unda de aer încins se năpusteşte pe uliţele micii aşezări, ridicând nori de praf, smulgând acoperişuri şi ridicând oamenii pentru a-i trânti apoi la câţiva metri distanţă. Rafalele de vânt care au zguduit uşile şi ferestrele locuinţelor s-au resimţit în localităţi situate până la o distanţă de 600 km.
Mase întunecate de nori groşi s-au ridicat până la douăzeci de kilometri deasupra regiunii Tunguska, dând apoi naştere unei ciudate „ploi negre“ provocate de o condensare bruscă şi de vârtejul ca o trombă de ciclon stârnit de explozie şi care a aspirat mase de pământ sub formă de praf sau noroi de mlaştină şi tot felul de ramuri, arbuşti, muşchi şi chiar copaci întregi smulşi din rădăcină.
Vreme de ore în şir undele provocate de explozie s-au propagat în toate direcţiile, fiind înregistrate la distanţe foarte mari, ca de pildă în Anglia, la Greenwich. în nordul Europei, staţiunile meteorologice şi seismologice au înregistrat de asemenea oscilaţii puternice, iar la mari altitudini a fost observat un fenomen neobişnuit: „nori de argint“, masivi, radiind o luminiscenţă ciudată. Din Peninsula Scandinavă şi până în Siberia, lumina a fost atât de intensă în perioada imediat urătoare, încât în unele locuri a fost posibil să se facă fotografii în miez de noapte. Vreme de câteva săptămâni, pe cerul Europei au fost observaţi nori de praf şi o neobişnuită luminozitate nocturnă care se manifesta până la latitudini sudice ca acelea ale Spaniei.
Fireşte că astăzi, după atâţia ani, puterea exploziei din regiunea Tunguska este greu de calculat, dar oameni de ştiinţă din Rusia, Marea Britanie, S. U. A. şi din alte ţări sunt de acord că unicul criteriu de comparaţie îl constituie exploziile din era noastră atomică.
In ciuda acestor elemente spectaculoase şi care prin însăşi natura lor ciudată păreau menite să trezească interesul oamenilor de ştiinţă, vreme de peste doisprezece ani nu s-a întreprins nimic pentru cercetarea la faţa locului a efectelor marii explozii şi pentru căutarea unei explicaţii ştiinţifice a acestui fenomen probabil unic în istoria Terrei. Cauzele acestei întârzieri se explică pe de o parte prin faptul că este vorba de o regiune izolată, greu accesibilă, pe de altă parte prin frământările politice şi sociale prin care trecea Rusia ţaristă din acea perioadă.
Regiunea Tunguska îşi trage numele de la mai multe râuri, afluenţi pe partea dreaptă a Eniseiului, cei mai importanţi fiind Podkamennaia Tunguska (Tunguska de lângă Kamen, 1830 km) şi Nijneia Tunguska (Tunguska Inferioară, 2989 km) – acesta din urmă străbate partea de mijloc şi de răsărit a Podişului Siberiei
Centrale, fiind astăzi navigabil în aval de oraşul Tura şi având în cursul lui marele bazin carbonifer care poartă numele oraşului Kamen. Tunguska Pietroasă – în apropierea căreia a căzut „marele glob de foc“ din 1908, era o regiune aproape nelocuită, presărată cu dealuri împădurite, având un aspect dezolant, în care – după cum nota unul dintre cercetătorii ei timpurii – „cei slabi şi imprudenţi cu greu reuşesc să supravieţuiască*1. Numai tunguşii nomazi o străbăteau mânându-şi din urmă turmele de reni care constituiau principala lor sursă de trai. Iarna se abăteau pe-aici şi vânătorii în căutarea animalelor cu blănuri preţuite de negustorii care veneau până la primitivele posturi comerciale aşezate mai la sud. Vara este scurtă aici; la începutul ei – când s-a produs şi marea explozie din 1908 – pământul îngheţat al taigalei se înmoaie, transformându-se pe alocuri în mlaştină şi întreaga regiune este infestată de ţânţari cu înţepătura dureroasă.
Aşa se face că, până la sfârşitul deceniului al treilea al veacului nostru, singurii care s-au încumetat să se aventureze până la locul exploziei au fost crescătorii de reni tunguşi şi vânătorii.
In acea perioadă, imediat după primul război mondial, în cercurile geologilor şi ale unor oameni de afaceri îşi croia drum ideea că vechile cratere ale meteoriţilor uriaşi ar putea fi exploatate rentabil prin recuperarea de importante cantităţi de metale din masa meteorică. în S. U. A. se constituise un grup pentru studiul celebrului Meteor Crater din Arizona, care măsura 1,2 km diametru la o adâncime de 170-180 m. Dar mostrele şi carotele extrase au constituit o dezamăgire – masa meteorică era alcătuită din 93 la sută fier, 6,4 la sută nichei şi avea numai slabe urme de metale rare ca platina şi iridiu: exploatarea nu era rentabilă.
Cam în aceeaşi vreme, în Uniunea Sovietică se organiza, sub auspiciile Academiei de Ştiinţe, o expediţie in Siberia, condusă de Leonid Kulik, pe atunci în vârstă de 38 ani. în timp ce se pregătea pentru expediţie, Kulik primi o scrisoare în care se afla o pagină dintr-un vechi calendar; pe spatele paginii era reprodusă o ştire apărută cu ani în urmă într-un ziar siberian, relatând despre căderea unui meteorit de mari proporţii. Până atunci, Kulik nu auzise de acest meteorit şi citi relatarea cu mult interes. Convins că este vorba de un eveniment care scăpase atenţiei oamenilor de ştiinţă, începu să caute în colecţiile ziarelor siberiene din acea perioadă şi curând găsi şi alte informaţii în legătură cu acest fenomen ieşit din comun.
Un ziar din Irkutsk, de pildă, relata că, într-o dimineaţă de iunie, ţăranii dintr-un mic sat situat la nord de Kirensk văzură „un obiect foarte strălucitor. A coborât, aproape pe verticală, vreme de vreo zece minute. Obiectul era în formă de tub, cu alte cuvinte cilindric”. Mai departe, ziarul arăta că după ce strălucitorul obiect a căzut, „s-a format un uriaş nor negru” şi s-a auzit un zgomot ca „o bubuitură de tun“. Pe urmă „toate casele s-au cutremurat şi în acelaşi timp, prin norul de fum negru, a izbucnit o limbă de foc ce se bifurca”. Ţăranii au năvălit pe uliţele satului, înspăimântaţi, cuprinşi de panică, convinşi că sosise sfârşitul lumii.
Kulik era intrigat mai ales de acea „formă de tub“ prin care sătenii descriau obiectul cosmic, deoarece nu prea corespundea aspectului pe care-l putea avea un meteorit în traiectoria sa. De asemenea, nici norul de fum şi nici flacăra ca o limbă bifurcată nu aveau ce căuta in descrierea unui meteorit, în afară de cazul că impactul provocase un incendiu de mari proporţii în taiga, ceea ce, iarăşi, era greu de presupus având în vedere că în acea perioadă a anului solul mustea de apă şi, practic, mare parte a regiunii se transformase într-o mlaştină.
Continuându-şi cercetările în colecţiile de ziare vechi de peste doisprezece ani, Kulik reuşi să schiţeze un soi de „portret” al obiectului cosmic, precum şi o relatare a evenimentelor legate de traiectoria şi căderea acestuia. Unele declaraţii ale martorilor se contraziceau, cum se întâmplă de obicei in asemenea cazuri; în afară de asta, nu era exclus ca unii corespondenţi de presă să mai fi înflorit şi ei relatările, pentru a le face mai interesante, mai atrăgătoare pentru cititori. Un lucru era sigur: dacă fusese un meteorit, atunci acesta trebuie că avusese proporţii gigantice
– era fără îndoială cel mai mare meteorit căzut vreodată în Rusia şi poate pe întregul Pământ, astfel nu se puteau explica puternicele cutremure provocate pe o arie foarte largă.
O problemă esenţială o constituia stabilirea locului exact unde căzuse uriaşul corp ceresc. în relatarea reprodusă pe fila de calendar (după ziarul siberian), se arăta că un inginer feroviar care călătorea cu transsiberianul zărise ciudatul obiect în clipa când se prăbuşea, iar scurtă vreme după aceea trenul oprise în gara Filimonovo, aşezată la o depărtare de aproximativ 11 km de oraşul Kansk. Se mai arăta în relatare că pasagerii ar fi coborât din tren ca să examineze obicctul căzut, dar nu s-au putut apropia de el fiindcă era încins la roşu. Kulik se hotărî să-şi înceapă cercetările la Kansk, unde presupunea că va putea găsi martori care să-l ajute să stabilească locul unde căzuse obiectul.
Impreună cu ceilalţi membri ai expediţiei, Kulik părăsi oraşul Petrograd (astăzi St. Petersburg) în septembrie. La Kansk şi-au dat repede seama că nu era o sarcină deloc uşoară să găsească locul exploziei. Chestionarul întocmit de Kulik şi care a circulat în oraş şi în întreaga regiune, a mijlocit totuşi colectarea a numeroase mărturii cu privire la distrugerile provocate de explozie şi la alte aspecte, cum este incredibila luminozitate a corpului în cursul căderii. Din zecile de relatări ale martorilor oculari, Kulik deduse că impactul cu solul s-a produs mai departe, spre nord sau nord-est în apropiere de bazinul râului Tunguska Pietroasă.
Trebuie spus că Leonid Kulik era convins că uriaşul obiect cosmic fusese un meteorit, în ciuda faptului că o seamă de amănunte din descrierile făcute de martori nu se potriveau cu manifestările obişnuite ale acestor corpuri cereşti aşa cum erau ele cunoscute din studierea unor cazuri anterioare. In acest sens şi-a redactat Kulik raportul către Academia de Ştiinţe, după întoarcerea sa din această primă expediţie. De altfel, Kulik şi-a consacrat mare parte din viaţa şi activitatea sa găsirii dovezilor în sprijinul acestei ipoteze.

tehnoredactare Maddie Ancuta – sursa Enigmele Terrei- Horia Matei

Top Secret

Combustie spontana

Published by:

foculPRIMA EXPERIENŢĂ  omului cu reacţiile chimice a necesitat fără îndoială folosirea focului- combustie spontana-. De-a lungul secolelor, omul a învăţat să-l utilizeze în folosul său şi, în cele din urmă, să-l îmblânzească pentru a fi ajutat de el în munca sa. S-a constatat însă că omul nu a reuşit să-l stăpânească pe deplin şi să-i cunoască toate secretele.

Uneori focul a jucat feste îngrozitoare, provocând nenorociri, relatate în articole de presă cu titluri de o şchioapă, fără ca motivul izbucnirii lui să poată primi până la urmă vreo explicaţie. Iată câteva exemple.

Intr-o luni, dimineaţa, pe 2 iulie 1951, doamna P.M. Carpenter, domiciliată în 1200 Cherry Street, Northeast, St.Petersburg, Florida, se duse la uşa cu numărul 67 a camerei ocupate de doamna Mary H.Reeser, cu care se văzuse ultima oară cu o noapte în urmă. Era cu puţine minute trecut de ora opt, moment al zilei în care cele două femei îsi serveau de obicei cafeaua de dimineata.

Doamna Carpenter avea asupra ei o telegramă pe care tanarul poştaş de la Wester Union nu o putuse lăsa destinatarului, deoarece doamna Reeser nu răspunsese la bătăile lui în uşă.

Doamna Carpenter observă că nu poate ţine mâna pe clanţa uşii chiriaşei sale, atât era de fierbinte. Speriată, ca a ieşit din clădire şi a strigat după ajutor. Câţiva zugravi care lucrau în apropiere au venit în grabă şi au lipurt uşa încăperii doamnei Reeser.

In apartament era insuportabil de cald. Ferestrele erau deschise. Lângă una din ele se aflau rămăşiţele carbonizate ale unui fotoliu, precum şi cele, la fel de carbonizate, ale lui Mary Reeser. Foarte puţin mai rămă­sese atât din fotoliu cât si din cea care îl folosise.Investigaţiile ulterioare efectuate de către detectivi, chimişti şi patologpau scos la iveală unele date care, în majoritatea lor, nu coincid cu ceea ce omul cunoaşte despre foc. Doamna Reeser fusese văzută în viaţă pentru ultima oară în jurul orei nouă a serii trecute de către fiul său, doctorul Richard Reeser, şi de către proprietara imo­bilului şi prietena ei, doamna P.M.Carpenter. In seara aceea stătuse pe fotoliul uşor în care a murit, îmbră­cată într-o cămaşă de noapte din mătase artificială, peste care îşi trecuse un halat de casă, iar în picioare avea papuci de pânză.

Când proprietăreasa şi zugravii pătrunseră a doua zi în forţă în camera ei, au constatat că cele 85 de kg ale doamnei Reeser fuseseră reduse la o masă carbonizată de mai puţin de 5 kg sub efectul unei călduri care distrusese totul, în afara craniului, a câtorva vertebre şi a piciorului stâng, care practic nici nu fusese atins de căldura ucigaşă. Fotoliul pe care şezuse nefericita vic­timă era ars complet. Nu au mai rămas din el decât arcu­rile metalice.

Incăperea în care femeia a murit în mijlocul acestui infern inexplicabil era în mod straniu neafectată de căldură.

La o înălţime de 2 metri de la podea se putea observa o linie de funingine depusă pe pereţi şi pe perdele. O oglindă de pe perete se crăpase din cauza temperaturii foarte mari. Ramele ferestrelor erau acoperite cu un strat gros de funingine.

Fotoliul, un lampadar aflat în apropiere şi o măsuţă fuseseră distruse. Sub fotoliu, pe covor, se putea vedea o mică arsură. Martore tăcute ale îngrozitorului eveni­ment erau şi rămăşiţele a două lumânări de parafină, aşezate pe o măsuţă de toaletă la o distanţă de circa şase metri de fotoliul carbonizat. Lumânările se topi­seră şi curseseră pe marginea măsuţei, lăsând fibrele moi nearse în suporturile lor. Efectele căldurii incan­descente erau numeroase şi’ foarte clare sub nivelul de doi metri al încăperii; dincolo de această linie, focul nu lăsase nici o urmă. Investigaţiile ulterioare au dat la iveală faptul că focul topise o priză din perete, la care erau conectate lampadarul cu picior şi un ceas electronic, producând arderea siguranţei şi oprind ceasul la ora patru şi douăzeci de minute. Soba de perete, care funcţiona cu gaz, era închisă. Ciudata moarte a lui Mary Reeser a pus autorităţile într-o mare încurcătură. Edward Davies, specialist în incendii al Consiliului National al Societăţilor de Asigurări a fost adus de la Tampa să cerceteze cazul. El a declarat: “Nu mă pot pronunţa dacă a fost vorba de un incendiu. Pur şi simplu nu ne putem da seama ce a produs acest eveniment”.

Marele expert intrase într-o mare încurcătură. Profesorul Wilton Korgmann de la Facultatea de medicină a Universităţii din Pennsylvania şi-a recunoscut şi el complexitatea în faţa acestui caz.

Niciodată nu am mai văzut un craniu uman atât de micşorat din cauza căldurii incandescente ca cel al doamnei Reeser”, a declarat el. “Contrariul rămâne valabil. Craniile fie că se umflă peste măsură, fie că se sparg in mii de aşchii de os. E cel mai uluitor fenomen care mi a fost dat să-l văd”.

Să fi fost oare posibil ca doamna Reeser să fi fost lovita de un trăsnet?

Institutul Meteorologic nu a înregistrat în noaptea aceea nici o descărcare electrică în acel centru al oraşului St. Petersburg. Să fi adormit cu ţigara în mână şi să fi ars datorită aprinderii hainelor cu care era îmbrăcată? Experţii au fost de părere că pentru producerea afectului de incendiere la care a fost supusă doamna Reeser ar fi fost necesară o temperatură de 2500-3000 C timp de mai multe ore. Explicaţia cu îmbrăcămintea aprinsă cădea din capul locului; în locuinţă soba cu gaze era oprită şi nu mai funcţiona curentul electric deoarece Incendiul produsese un scurtcircuit şi siguranţa fusese arsă.

F.B.I.-ul a analizat cenuşa trupului şi a ajuns la concluzia că nu există nici un indiciu al folosirii vreunor lichide sau substanţe chimice pentru producerea arsurii.

Incurcate, autorităţile din St. Petersburg au fost constrânse să închidă dosarul acestui caz, dând publictăţii o concluzie neconvingătoare, alta decât cea ade­vărată, care ar fi trebuit să recunoască incapacitatea lor de a soluţiona misterul. Şeful poliţiei, J.R.Reichart şi Cass Burgess, şeful detectivilor au semnat o declaraţie in care se atribuia arderea fotoliului doamnei Reeser faptului că aceasta adormise cu ţigara în mână, fiind apoi, la rândul ei, incinerată, prin arderea propriei grăsimi corporale.

Ceea ce provocase în realitate groaznicul incident, nu vom şti poate niciodată, iar teoria îmbrăcăminţii aprinse de la ţigara cu care adormise în mână victima, inadecvată judecând după principiile cunoscute, este fără îndoială numai o ipoteză comodă. Din moment ce numeroşi oameni de stiintă si multe laboratoare de specialitate care au analizat cazul nu au reuşit să-l rezolve, cu siguranţă că nu avem motive să aşteptăm mai mult de la doi poliţişti, chiar dacă aceştia şi-au dat, fără îndoială, toată silinţa să o facă.

Ingrozitoarea moarte a doamnei Mary Reeser nu are, cu siguranţă, precedent în analele necropsiei. în ziarul englezesc Hampshire Adevertiser din 4 martie 1905 a apărut un articol despre cumplita moarte ce i-a lovit pe bătrânul Andrew Killy şi pe soţia sa în noaptea de 26 februarie sau în dimineaţa zilei următoare. Cei doi vârstnici locuiau într-o casă ţărănească din piatră în Butlock Heath, în apropiere de Southampon. In dimi­neaţa zilei de 26 februarie trecătorii au auzit scârtâituri şi bolboroseli venind din casa celor doi. Oficialităţile locale chemate la faţa locului au fost nevoite să spargă ivărul pentru a intra. Inăuntru îl găsiră zăcând pe podea pe domnul Killy, decedat în urma arsurilor, având trupul aproape în întregime carbonizat de un foc ce nu reuşise însă decât să pârlească uşor covorul de dedesubt. Soţia sa, învelită, arsese si ea de vie în uriasul fotoliu în care sezuse, la vreo sase metri de soţulei. Deşi fusese carbonizată, putea fi încă recunoscută, după spusele martorilor.Cum putuseră arde cei doi bătrâni fără ca locuinţa lor să fie distrusă? Autorităţile nu şi-au putut da seama, având foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face investigaţii, întrucât casa însăşi a ars complet în noaptea aceea. Ziarul New York Herald din 27 decembrie 1916 a informat pe larg despre cazul lui Lillian Green, came­ristă, angajată la hotelul Lake Denmark, o staţiune situată la circa şapte mile de Doner, New Jersey.

Proprietarul hotelului, Tom Morphey, a fost trezit din somn de nişte gemete care atrăseseră atenţia raidului său. Nereuşind să-şi liniştească animalul, Morphey s-a ridicat din pat şi a început să caute sursa gemetelor. în cele din urmă, el a descoperit-o pe camerista: domnişoara Green, arsă şi muribundă pe podeaua camerei sale. Sub ea, pe podea, se putea observa o mică pată carbonizată; hainele femeii arseseră complet. Murise fără să poată spune cuiva ce se întâmplase. Autorităţile nu au putut înţelege niciodată cum un incendiu, care a fost în stare să mistuiască victima si îmbrăcămintea acesteia nu a afectat aproape deloc covo­rul pe care aceasta a fost găsită zăcând. Ziarul New York Sun din 24 ianuarie 1930 a relatat un caz şi mai uluitor. Doamna Stanley Lake din Kingston, New York, a ars de vie în împrejurări ciudate, iar ancheta parchetului, după ce a concluzionat că fusese vorba de un accident datorat unor cauze necunoscute, a adăugat: “Deşi trupul victimei a suferit arsuri severe, îmbrăcămintea ei nu a fost nici măcar pârlită”.

documentare Maddie Ancuta­

mai multe articole in Top Secret