Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Politichie

Demersurile întreprinse de MAE în vederea diminuării taxelor consulare

Published by:

Atentionare calatorie

Comunicat de presă

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe reafirmă deschiderea şi preocuparea continuă pentru identificarea şi adoptarea unor soluţii, inclusiv la nivel legislativ, care să vină în întâmpinarea intereselor şi situaţiei cetățenilor români aflați în străinătate, beneficiari ai serviciilor consulare.

În acest sens, MAE a iniţiat şi susţine propunerile legislative care vizează diminuarea cuantumului taxelor consulare pentru mai multe categorii de servicii consulare. Modificările propuse trebuie însă să opereze în mod nediscriminatoriu, independent de cetăţenia solicitantului sau de scopul în care se solicită prestarea unui anumit serviciu consular.

 

În ceea ce priveşte cuantumul taxelor de viză pentru tranzit şi scurtă şedere, prevăzut de legislaţia română (60 euro), acesta coincide cu cel reglementat de Codul comunitar de vize, aplicat de statele din Spaţiul Schengen. Pe de altă parte, România aplică direct şi întocmai dispoziţiile acordurilor în materie de vize încheiate de Uniunea Europeană cu unele state terţe, acorduri care prevăd, cu titlu de excepţie, un cuantum diferit al taxelor de viză (35 sau, după caz, 70 euro).

 

Referitor la vizele acordate cetățenilor Republicii Moldova, reamintim faptul că această procedură se realizează în baza Acordului în materie de vize încheiat de Uniunea Europeană cu Republica Moldova. Prin utilizarea într-o manieră maximală a facilităţilor reglementate de acest acord, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României eliberează în regim de gratuitate, până la aderarea la Spaţiul Schengen, toate categoriile de viză solicitate de cetăţenii Republicii Moldova.

Obligaţia de a dovedi deţinerea unor mijloace de subzistenţă minime pe durata sejurului pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este reglementată expres de art. 5 alin. 1 lit. (c) şi alin. 3 din Regulamentul CE nr. 562/2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul frontierelor Schengen). Dispoziţiile art. 5 din această reglementare comunitară, pe care România este obligată să le aplice în prezent, nu permit ţării noastre instituirea unei excepţii în favoarea cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, este de adăugat faptul că suma minimă prevăzută în acest sens de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, se situează sub media cuantumului corespunzător practicat de celelalte state membre ale Uniunii Europene.

În context, se impune precizarea că dovada mijloacelor de întreţinere nu se face numai prin prezentarea sumei corespunzătoare în numerar, ci şi prin alte modalităţi prevăzute de lege (cecuri de călătorie, cărţi de credit însoţite de extrase de cont sau asumarea costurilor de întreţinere de către persoana vizitată, printr-o invitaţie în formă autentică), reglementările aplicabile permiţând o anumită flexibilitate în acest domeniu.

Ministerul Afacerilor Externe apreciază că demersurile de anvergură pe care le întreprinde în vederea susţinerii obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova reprezintă un sprijin consistent care, odată atins, va conduce la eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetățenii moldoveni.

Informații suplimentare:

Reamintim faptul că, în cursul anului 2012, MAE a iniţiat un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind reglementarea cadrului în materia taxelor consulare. Proiectul viza diminuarea semnificativă a cuantumului taxelor aferente anumitor servicii consulare, precum şi sistematizarea şi chiar extinderea categoriilor de servicii consulare prestate cu titlu gratuit prin efectul legii.

Proiectul a fost inclus ulterior în legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare din vara anului 2012, însă nu a putut fi adoptat.

Recent, printr-o iniţiativă parlamentară a fost elaborat un proiect de lege având ca obiect de reglementare, de asemenea, reducerea considerabilă a cuantumului anumitor categorii de taxe consulare, inclusiv a celor pentru înscrierea certificatelor de stare civilă străine în registrele de stare civilă româneşti.

Dat fiind că propunerile MAE din cuprinsul propriului proiect elaborat în anul 2012 se regăsesc în bună măsură în noua iniţiativă legislativă, instituţia noastră a susţinut acest proiect, în limita propriilor atribuţii, formulând şi unele observaţii şi propuneri pentru completarea sa, în special prin sistematizarea şi extinderea regimului de gratuitate asupra anumitor categorii de servicii consulare. Noua propunere legislativă se află în dezbatere la Parlamentul României.

 

Politichie

Precizări cu privire la decesul unor muncitori români, angajaţi ai şantierului naval Meyer din Papenburg (Germania)

Published by:

Atentionare calatorie

Comunicat de presă

Monitorizarea situaţiei cetăţenilor români care lucrează în statele UE, sarcină permanentă a misiunilor diplomatice şi consulare româneşti

Precizări cu privire la decesul unor muncitori români, angajaţi ai şantierului naval Meyer din Papenburg (Germania) şi acţiunile întreprinse de MAE în acest context

 Ministerul Afacerilor Externe monitorizează constant situaţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, în cooperare cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi celelalte instituţii relevante, pentru a asigura protecţia acestora în raporturile de muncă cu angajatorii străini şi în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană aplicabilă. În acest sens, MAE foloseşte informaţiile transmise prin intermediul ambasadelor şi ataşaţilor pentru afaceri sociale şi de muncă, pe care le obţin din contactele cu cetăţenii români, angajatorii şi autorităţile statelor respective.

Pe măsura liberalizării treptate a pieţelor muncii din statele UE şi în perspectiva totalei liberalizări a acestora de la 1 ianuarie 2014, s-au înregistrat, mai ales în ultimul timp, sesizări  numeroase  faţă de modul în care angajatorii respectă drepturile salariale sau alte drepturi ale muncitorilor români (condiţii de cazare, ore suplimentare, zile libere, etc.). Din aceste motive, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României, a susţinut faţă de autorităţile locale, în mod consecvent, principiul egalităţii de tratament între lucrătorii români şi cei ai statelor respective. Potrivit acestui principiu, statuat ca atare în reglementările europene şi în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, un angajat român într-un stat UE are aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni europeni.

În ceea ce priveşte eventuale situaţii dificile cu care se confruntă cetăţenii români, atragem atenţia asupra necesităţii unei cât mai bune informări prealabile a acestora asupra drepturilor şi obligaţiilor care le revin în cazul muncii în străinătate. Sugerăm, în acest sens, consultarea recomandărilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi al misiunilor diplomatice, precum şi  Ghidurilor lucrătorului român, editate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Ministerul Afacerilor Externe descurajează categoric munca la negru, care reprezintă o încălcare a legislaţiei statelor gazdă şi îi expune pe cetăţenii români la riscuri crescute privându-i de  drepturile legale cuvenite angajaţilor.

În cazul în care le sunt încălcate drepturile, recomandăm cetăţenilor români să se adreseze neîntârziat ambasadelor sau consulatelor, care pot oferi recomandări asupra modului de acţiune potrivit legislaţiei locale, cât şi agenţiilor de muncă şi sindicatelor din ţările respective, care oferă consultanţă specializată.

Ministerul Afacerilor Externe oferă, prin intermediul ambasadelor şi oficiilor consulare, asistenţă cetăţenilor români aflaţi în diferite situaţii dificile, dar în cazul problemelor de muncă, aceasta nu poate înlocui dialogul cu autorităţile şi recomandarea către cetăţeni de a iniţia acţiuni în justiţie la instanţele specializate în litigii de muncă din statele respective. O altfel de implicare excede competenţele diplomatice sau consulare.

Referitor la cazul celor doi cetăţeni români, angajaţi ai şantierului naval Meyer, decedaţi în urma intoxicării cu monoxid de carbon într-un incendiu din oraşul Papenburg, la 13 iulie 2013, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berlin,  a intervenit pe lângă firmele implicate în angajarea acestora, încă de la momentul în care a fost informat de producerea tragediei.

Reprezentanţi ai Ambasadei României la Berlin au luat imediat legătura cu şantierul naval Meyer şi cu firma de recrutare a personalului SDS GmbH Emden, şi s-au deplasat la Papenburg pentru a  clarifica condiţiile de muncă şi viaţă ale lucrătorilor români şi pentru a acorda asistenţă consulară acestora. Pe lângă asistenţa consulară specifică acordată în asemenea situaţii, Ambasada a anunţat şi familiile victimelor de tragedia produsă.

Un diplomat al Ambasadei s-a deplasat în oraşul Papenburg, unde a discutat cu o mare parte din cetăţenii români angajaţi în prezent pe şantierul Meyer, cu reprezentanţi ai conducerii şantierului naval Meyer şi a firmei germane SDS GmbH Emden, care s-a ocupat de recrutarea şi aducerea la muncă pe acest şantier a muncitorilor români. În cadrul discuţiilor au fost evaluate condiţiile de muncă, salarizare, cazare, protecţie socială şi de sănătate etc.

Cetăţenii români care au discutat cu reprezentantul Ambasadei s-au declarat mulţumiţi de veniturile realizate, stabilite în funcţie de vechime şi de orele lucrate, precum şi de condiţiile de cazare şi de asigurare medicală de care beneficiază. De altfel, mulţi dintre aceştia au arătat că lucrează pe acest şantier naval de circa 7 ani. La rândul lor, reprezentanţii şantierului naval Meyer au apreciat calitatea lucrătorilor români şi au exprimat interesul pentru continuarea cooperării cu aceştia.

Ambasada României la Berlin va menţine contactul, în egală măsură, cu muncitorii români, dar şi cu conducerea firmei, şi are în vedere organizarea unei noi vizite la şantierul naval Meyer, pentru a se asigura că lucrătorii români beneficiază în continuare de condiţii normale de viaţă şi muncă.

Politichie

Repatriere a unui grup de 7 cetăţeni români din Siria

Published by:

Comunicat de presă

 Ministerul-Afacerilor-Externe-al-Romaniei

Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 17 iulie 2013, a fost realizată o nouă acţiune de repatriere a unui grup de 7 cetăţeni români din Siria, pe ruta Damasc – Beirut .

Reprezentanţii Ambasadei României la Damasc au escortat grupul cetăţenilor până la frontiera siriano-libaneză şi au sprijinit efectuarea formalităţilor vamale.

La frontiera Republicii Libaneze, cetăţenii români au fost preluaţi de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Beirut. Aceştia au fost conduşi până la aeroportul Rafic Hariri şi au fost asistaţi până la îmbarcare.

Autorităţile libaneze au oferit sprijin autorităţilor române pentru desfăşurarea în bune condiţii a formalităţilor tehnice necesare repatrierii.

De la începutul conflictelor din Siria, Ambasada României la Damasc a repatriat prin proceduri proprii 337 de cetăţeni români.

Totodată, în perioada 21 august 2012 – 15 ianuarie 2013, misiunea diplomatică, împreună cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (O.I.M.), a sprijinit, prin zborurile de linie disponibile până în acest moment, evacuarea/repatrierea unui număr de 127 cetăţeni români, membri de familie ai acestora, precum şi 49 cetăţeni ai Republicii Moldova.