Romani in lume

Ţara nonvalorilor

Dsubculturae ceva timp nu mai citesc presa, nu mă mai uit  la televizor şi în general am renunţat să mai fiu sclavul unei imbecilizări a populaţiei cu ajutorul massmedia. Sunt destui imbecili în România, a se deschide televizorul la orice oră şi pe orice canal pentru exemple, nu mai e nevoie şi de mine, părerea mea. După Revoluţie am asistat la o adevărată explozie de ziare pline de subiecte care mai de care mai incitante : lupte verbale pentru democraţie şi libertate, a se citi execuţii în stil comunist,  demascări ale corupţiei şi ale măgăriilor făcute de clasa noastră conducătoare, politică sau nu,că mult le-a păsat lor de asta în timp ce ne jefuiau şi de ultima fărâmă de demnitate, execuţii publice, a se vedea mulţumirea adresată de tovarăşul Iliescu minerilor care au masacrat oameni paşnici care protestau împotriva neocomunismului,  demascări ale prostiei celor care vor să ne conducă ţara, a se vedea discursurile pline de bun simţ gen Măi animalule sau Ţigancă împuţită.. Oamenii citeau despre adevăruri incomode şi puteau să ia atitudine, să ceară socoteală sau să se revolte. Puteau dar să fim serioşi la noi revoluţie se face numai la comandă de la Washington sau Moscova cum a fost în 1989. Apropo suntem singura ţară excomunistă care n-a recunoscut că nu a fost de fapt revoluţie ci o lovitură de stat Dacă am recunoaşte lovitura de stat unii revoluţionari care ne conduc ar trebui trimişi să-i ţină de urăt lui Stănculescu aşa că Trăiască Revoluţia Română. Singura opoziţie practicată în România este cea făcută la un pahar cu prietenii unde , printre halbe de bere şi coji de seminţe scuipate pe jos, se înjură guvernul şi clasa politică.Cu aşa opoziţie preconizez o nouă revoluţie care să măture mafia care ne conduce cam prin anul 3014. Dar de la un timp o tăcere de moarte a cuprins toate mediile de informare. Marii critici ai guvernului, un Cristoiu, un Cristian Tudor Popescu, au amuţit şi nimeni nu le-a luat locul. Acum îl avem pe Dan Negru cu emisiunile lui pline de cultură şi ne ajunge!

Ştirile de pe prima pagină ale ziarelor sunt de genul :

Cine e vedeta care şi-a arătat noile silicoane pe prima pagină sau în public, de obicei în ambele locuri ca să fie sigură.

Care a mai dat salariul pe zece ani al unui muncitor drept cadou pentru o partidă de sex, apropo mai bine cheltuia o parte din bani la sala de forţă ca să arate bine şi-o făcea pe gratis cu o fată cu bun simţ nu cu o prostituată scuze vroiam să spun vedetă.

Care aşa-zisă vedetă a venit la un eveniment fără chiloţi , nu vă impacientaţi săraca era foarte ruşinată de faptul că nu venise servitoarea să spele şi nu mai avea schimburi că doar nu îşi strica ea manichiura cu cristale Swarovski cu o ocupaţie aşa vulgară .

Cine şi-a mai însurat căţelul, apropo când vedem şi divorţul câinilor sau legea o interzice?.

Toţi par să aplaude transformarea unor persoane cu moralitate îndoielnică, care în alte timpuri ar fi fost scuipate pe stradă şi arătate cu degetul, sau li se arăta degetul, în vedete doar pentru că sunt promiscue . Acum treizeci-patruzeci de ani, oriunde în lume, dacă făceai poze erotice, erai trimis la periferia societăţii, pe când acum, dacă nu pozezi într-o revistă pentru adulţi sau nu faci un film porno, nu te bagă nimeni în seamă. Singura cale de a deveni vedetă pare aceea de a te arăta, în fundul gol, tuturor.Personal am pus în aplicare reţeta asta ani la rând pe plaja de nudişti dar n-am reuşit încă. Mai încerc în Bucureşti unde sunt mulţi cei cărora toţi românii ar trebui să le arate partea cărnoasă a anatomiei lor! Chiar zilele trecute mi-am aruncat, din greşală, ochii pe un ziar al unei rude şi am văzut ştirea bombă a zilei: Sexi Brăileanca se întorsese de la un bordel din Elveţia şi se relaxa! Opriţi, vă rog, tiparirea  presei din ţară nu mai filmaţi nimic toţi reporterii să sară pe aceste subiect de interes naţional! Oare chiar atât de jos am ajuns ca societate, oare lipsesc ştirile adevărate chiar aşa de mult încât asta să devină o ştire de primă pagină?  Mesajul transmis  tinerelor fete este clar: nu-ţi mai bate capul cu şcoala sau cu bunul simţ, doar arată-ţi corpul gol întregului mapamond sau vinde-te unui boşorog cu bani şi eşti realizată pe viaţă! Pentru lecţii despre cum te poţi mărita cu un boşorog cu bani a se adresa Monicăi Gabor.S-ar putea să te lase în fundul gol la cât cere dar să nu uităm că şi aceasta e o metodă de-a ajunge vedetă!  Tarifele pentru apariţii de câteva minute la o emisiune ale unor aşazise vedete de la noi sunt revoltătoare: Bianca Drăguşanu primeşte 2.000 de euro iar Monica Gabor a pus tarif fix de 3000 euro pentru două minute pe când adevăratele valori ale ţării cum sunt elevii care au reprezentat România la Olimpiada Internaţională de Matematică unde au câştigat două medalii de aur, trei de argint şi una de bronz nu au fost recompensaţi de către Guvernul Român, după ce Ministerul de Finanţe nu a aprobat plăţile! Acum sincer ce este mai important în ţara noastră: nişte copii geniali multipli campioni Olimpici sau o pereche de sâni care se lăfăie pe toate ecranele din lume? Sânii desigur ce sunteţi nebuni?

Dar la ce te poţi aştepta de la o societate în care emisiuni, de mare audienţă, gen: Ciao Darwin , Big Brother, Mireasa pentru fiul meu, In puii mei şi Un Show Pacatos sunt urmărite, cu sufletul la gură, de populaţia dornică de bârfe şi cancanuri? Cu cât tâmpenia emisiunii este mai mare cu atât prezentatoarele sunt mai goale ca să compenseze. Doar se ştie că bărbatul nu are destul sânge pentru amândouă capetele şi cel care sucombă este, întotdeauna, cel inteligent.. Unii din cei care ne conduc  ţara  cred că sunt excitaţi tot timpul la cum gândesc! Ştirile televizate sunt pline cu reportaje de genul: cine a mai omorât pe cine, niciodată nu sunt cei care sperăm noi,  cum a fost violată o fetiţă sau o batrână, cele tinere sunt la agăţat boşorogi şi nu pot fi găsite , care vedetă şi-a mai arătat fiţele şi silicoanele, pe undeva, de obicei unde sunt cât mai multe camere de televiziune…  Cireaşa de pe tortul răbdării noastre este tupeul cu care ne explică politicienii ce bine o ducem noi, deşi murim de foame şi trebuie să plecăm din ţară ca să supravieţuim! Ce n-am înţeles noi telespectatorii este că NOI se referă de fapt  la EI la clasa politică şi la cei care îi susţin la furat nu poporul român.  Nivelul de viaţă al românilor oricum este o nonvaloare

Singura dată când mă uit la televizor, într-un an, este atunci când sunt prezentaţi românii de succes, de afară, bineînţeles, căci în ţară ar fi fost ignoraţi. Logic dacă eşti deştept nu îţi plac emisiunile lui Dan Negru şi ai timp să gândeşti şi asta este mult prea periculos într-o ţară în care prostia este rege. Mi se umple inima de mândria de a fi român când văd oameni care au făcut minuni în străinătate , reuşind să ajungă cei mai buni în domeniile lor, în ţara de adopţie. În România ar fi fost probabil şomeri sau ar fi muncit pentru salariul minim pentru un fost bişniţar cu tot atâtea clase cât are trenul. De exemplu , cine ştie că  soprana Angela Gheorghiu este una dintre cele mai renumite cântăreţe de operă din lume,  că Alina Cojocaru este prim balerină la Royal Ballet, din cadrul Royal Opera House,   Radu Teodorescu  a fost desemnat de către New York Times, “cel mai bun instructor de fitness din New York”.,  că Maria Lucia Hohan este poate cel mai cunoscut designer român în străinătate iar Sergiu Paşca este cercetător la Universitatea Stanford din SUA şi câştigător al Marelui Premiu al Galei LSRS 2013 – “Studentul Român al Anului din Străinătate”? Şi lista ar putea continua la nesfârşit. Desigur aceste ştiri nu au aceeaşi audienţă ca cele care prezintă o vedetă cu sânii siliconaţi, scoşi pe afară şi nici nu ajută la imbecilizarea şi supunerea populaţiei! În consecinţă, emisiunea în care sunt prezentate reuşitele românilor în lume este programată doar o dată pe an pe 1 Decembrie. Oare asta înseamnă că doar odată pe an avem dreptul de a fi mândri că suntem români?

Eduard Gheorghiu

 

mai multe articole in Romani in lume

3 comments

  1. Pingback: Cetateanul X ia atitudine! - Radio Catch22 London

  2. Pingback: Americanii se laudă, românii nu! - Radio Catch22 London

  3. boris marian mehr

    ce spune autorul este arhicunoscut, nimic nou,mai mult,în mai toată lumea TV nu are un rol cultural,dimpotrivă , dar ce facem noi propunem noi? Ioc. Românii, ca nație și țară nu sunt cu nimic inferiori altort nații, așa că fără complexe, înainte.

Leave a Reply