Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: traian basescu

Politichie

Traian Băsescu: “Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”

Published by:

ora 19.00 Londra Talk show politic

1.Traian Băsescu, la PRO TV: “Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele”

 

La capătul unei săptămâni foarte agitate pe scena politică şi economică, în care s-a anunţat majorarea salariilor bugetarilor, posibilitatea reducerii CAS dar şi intrarea României în recesiune tehnică, preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie neaşteptată: “Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele“.

Declaraţia, făcută în cadrul primei emisiuni din noul sezon al “După 20 de ani”, difuzat de ProTV, a fost făcută în contextul în care preşedintele a fost întrebat dacă este posibil ca şi în România să se întâmple ce s-a întâmplat în Federaţia Rusă, respectiv ca fostul preşedinte să devină premier. “Înprima zi în care am plecat de la Cotroceni, plec din viaţa politică. Mi-a ajuns. A fost, cel puţin în ultimii ani, din 2007 până acum, a fost cea mai umilitoare perioadă din viaţa mea”, a declarat preşedintele. Traian Băsescu a răspuns în direct de la Cotroceni întrebărilor lui Cristian Leonte şi ale jurnaliştilor Cristian Hostiuc (“Ziarul Financiar”) şi Claudiu Pândaru (“Gândul”).

Băsescu: Nu mă aştept la niciun câştig electoral din majorarea salariilor bugetarilor

În ceea ce priveşte “reîntregirea” salariilor bugetarilor, preşedintele susţine că aceasta va fi făcută “în niciun caz din populism”, ci pentru a stimula consumul, deci creşterea economică, şi pentru că a fost un angajament luat încă de la momentul tăierii lefurilor, respectiv că această măsură este una “temporară”. Preşedintele a declarat ulterior, întrebat dacă se aşteaptă să câştige Guvernul capital politic în urma acestei decizii, că el consideră că nu se va câştiga nimic. “Eu zic că această măsură nu aduce, electoral, nimic. După trei ani de austeritate dacă îi dai omului ceva ce crede că i s-a luat pe nedrept nu aduce nimic”, a declarat el.

talk show2. Seful PSD Diaspora, deputatul Cristian Rizea, a acuzat faptul ca Daniel Ionita, varul presedintelui PDL Diaspora, William Branza, l-a amenintat cu moartea, dupa ce a tinut sa participe la o conferinta organizata chiar de democrat-liberali.

“Organizatorii deja binecunoscutelor intalniri PDL din Diaspora, puse sub emblema conferintei ‘Sanse egale pentru o Europa unita’, au fost atat de deranjati de prezenta presedintelui PSD Diaspora, Cristian Rizea, singurul reprezentant al opozitiei, incat au recurs la violenta, ceva de necrezut ca ar putea sa se intample in secolul 21 intr-o capitala europeana, in timpul unei dezbateri!

In timp ce a luat cuvantul la conferinta de azi, total neadecvat temei intalnirii, dl. Ionita a mentionat cum ca eu am dezvaluit public acum un an de zile la o emisiune TV, ca el si varul lui au desfasurat afaceri ilegale cu Posta Romana din Castellon. Impins probabil de niste nervi greu de controlat, a urmarit exact momentul cand am ramas singur (lucru usor de observat pe camerele de supraveghere ale hotelului unde a avut loc conferinta), Daniel Ionita, impreuna cu inca un individ, m-a agresat verbal, apoi m-a impins si brutalizat, ca mai apoi sa ma ameninte cu moartea daca mai mentionez vreodata de afacerile lor (ale sale si ale varului William Branza) in mod public”, a precizat Rizea, intr-un comunicat de presa trimis de PSD.

In opinia lui Rizea, actiunea de amenintare care spune ca s-a produs e o tactica a PDL “pentru a ramane la guvernare”.

“Constat ca lupta politica a ajuns prea departe! Ghidati doar de disperarea de a mai ramane la guvernare, PDL-istii nu mai au discernamant si recurg la astfel de actiuni!

Dl. Ionita este cunoscut pentru antecedente penale in Castellon si nu ma surprinde modul in care a actionat. Nu am raspuns la agresiunile acestui individ, pentru ca nu m-am coborat la nivelul lui. Doresc sa mai mentionez faptul ca, in momentul in care a ajuns politia, agresorul a fugit de la fata locului”, a mai spus Rizea.

 

3.Sanse egale pentru o Europa unita” DRP- Departamentul Romanilor de Pretutindeni

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat, în perioada 10-11 martie 2012, cu sprijinul Ambasadei României la Madrid, cea de-a şasea ediţie a Conferinţei „Şanse egale într-o Europă unită”.

Dezbaterile Conferinţei au fost structurate sub forma a şase ateliere de discuţii: organizarea comunităţii româneşti din Spania; identitate lingvistică, culturală şi spirituală în context european; principiile de funcţionare a sistemului de asigurări sociale şi pensii pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării; politici europene pentru protecţia cetăţenilor europeni; exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în Spania şi imaginea românilor din Spania.

La dezbaterile din cadrul Conferinţei au participat, din partea României, domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Ion Vîlcu, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, domnul Viorel Badea, preşedinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului României, domnul William Brânză, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de  români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, domnul Koto Iosif, membru al Comisiei pentru comunităţile de  români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, domnul Răzvan Horaţiu Radu, Subsecretar de Stat în Ministerul Afacerilor Europene, doamna Doris Mircea, Director General al Direcţiei Diplomaţie Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, doamna Doina Domnica Pârcalabu, Preşedinte al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), doamna Corina Chertes, Director al Institutului Limbii Române, domnul Doru Vasile Ionescu, consilier al Preşedintelui – Director General SRTv.

Din partea autorităţilor spaniole au participat domnul Pablo Gomez Tavira, directorul general pentru imigraţie al Guvernului Comunităţii Autonome Madrid, reprezentant al preşedintelui guvernului regional, Esperanza Aguirre, şi doamna Maria del Corral Tellez, secretar general pentru imigraţie din cadrul Ministerului Spaniol al Muncii.

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac a subliniat responsabilitatea românilor de peste hotare de a se implica mai mult în promovarea propriilor interese în statele în care locuiesc, îndemnându-i să solicite constant sprijinul statului român pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă.  Eugen Tomac a precizat, de asemenea, nevoia unei mai bune organizări într-un mediu asociativ reprezentativ, atât în relaţia cu statul român, cât şi în relaţia cu autorităţile statelor gazdă, reiterând deschiderea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de a continua această formă de dialog şi cu românii din alte state.

Domnul Ion Vîlcu, Ambasadorul României în Regatul Spaniei a făcut referire la necesitatea unei mai bune coeziuni şi organizări a comunităţii româneşti din acest stat, subliniind oportunitatea desfăşurării unor astfel de conferinţe în vederea  identificării problemelor cu care se confruntă aceasta.

 

realizatori:

Aurelian Mihai- jurnalist Madrid

Maddie Ancuta Londra

Politichie

Talk show- politic, economic, social. Breaking news: Teodor Melescanu, propus de presedintele Basescu la sefia SIE.

Published by:

talk showora 19.15 Londra

21.15 Romania

Subiectele serii :

1.Teodor Melescanu, propus de presedintele Basescu la sefia SIE.

Un nou liberal la şefia SIE. Preşedintele Traian Băsescu îl propune pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, în locul lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Meleșcanu este unul dintre liberalii care nu a fost întotdeauna de acord cu acțiunile lui Crin Antonescu, iar organizația de Prahova, din care face parte și Meleșcanu, are mereu câte o nemulțumire legată de conducerea PNL.

2 . Numar taxe anuale Romania  peste 300.

Birocraţia excesivă şi necunoaşterea legii de către funcţionari sunt principalele cauze pentru care România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de ore pierdute de întreprinzătorii români pentru plata taxelor.

În România, statul percepe mai mult de 300 de taxe, din care aproximativ 20 sunt fiscale (impozite generale pe profit, salarii sau alte tipuri de venituri, precum contribuţiile de asigurări sociale sau TVA), iar restul sunt parafiscale, adică aplicate punctual pentru autorizarea diverselor activităţi antreprenoriale. Autorităţile care le percep sunt deosebit de ingenioase în a inventa noi impuneri de plată oamenilor de afaceri, dar nu numai lor, ci şi tuturor cetăţenilor”, potrivit companiei.

De asemenea, România se află printre fruntaşele lumii în topurile mondiale ale parafiscalităţii, conform clasamentelor întocmite de instituţiile financiare internaţionale.
3.  William Brinza a semnat un protocol de colaborare cu-PDL-Italia  miscarea populara

4. Guvernul Spaniei propune lichidarea creditului ipotecar la predarea locuintei

 

realizatori

Aurelian Mihai Jurnalist Spania

Maddie Ancuta Londra

Politichie

Sezonul sondajelor. Manipulare prin sondaje intre mit si adevar.

Published by:

S-a deschis sezonul sondajelor. Unele mai suprinzatoare decat celelalte.

In marketing, este o tehnica elementara de a vinde un anumit produs care iti este target.  Ai 2 produse pe piata. Cel mai bun care este si cel mai scump, cel mai ieftin care este evident ca nu are calitatile pe care ti le doresti de la acel produs. Si atunci vanzatorul scoate ca prin magie al treilea produs care este intre cele doua. Evident cumparatorul nu va evita sa aschizitioneze produsul care tinde ca si calitate spre cel mai scump dar la un pret acceptabil.

Cam asa se intampla si acum in politica.

Mi-a sarit in ochi urmatorul titlu din ziarul Gandul 

PDL, luat de valul MRU. Sondajul de uz intern al PDL îi face pe democrat-liberali să-l ceară pe Mihai Răzvan Ungureanu candidat la Preşedinţie.

Euforie la PDL: Mihai Răzvan Ungureanu este, în ultimul sondaj intern, obţinut în această dimineaţă de Gândul, primul politician din România în topul încrederii, cu 29 la sută, surclasându-i pe rivalii de la opoziţie, Crin Antonescu (26 la sută) şi Victor Ponta (25 la sută). Mai mult, instalarea lui MRU la Palatul Victoria a tras PDL, care a crescut cu nu mai puţin de patru procente, de la 16%, cât aveau în perioada protestelor, la 20% la mai puţin de zece zile de la nominalizarea no ului premier. Datele apar într-un sondaj telefonic CSOP, realizat în perioada 16-17 februarie, care prezintă următorul clasament electoral la zi:USL – 47 la sută, PDL – 20 la sută, Partidul Poporului – 18 la sută şi UDMR -5 la sută

Rezultatele CSOP, institut apropiat puterii, diferă de cele ale CCSB, institut apropiat opoziţiei. În sondajul CCSB, făcut public la sfârşitul săptămânii trecute, MRU, cu 28 la sută, este de abia al şaselea în topul încrederii, după Sorin Oprescu (43), Crin Antonescu (39), Victor Ponta (37), Ecaterina Andronescu (33) şi Mircea Diaconu (31). La partide, sondajul opoziţiei arată următorul clasament: USL – 57 la sută, PDL – 18 la sută, Partidul Poporului – 12 la sută şi UDMR – 4 la sută

In ce masura influenteaza sondajele electorale rezultatul alegerilor?
Sondajele de opinie pot avea un efect politic doar în măsura în care sunt promovate în presă. În România, mass-media audio-vizuală constituie principala sursă de informaţii politice.

sondajCSOP
Infiintat din 1993, Centrul Pentru Studierea Opiniei si Pietei are ca actionari TNS, una dintre cele mai importante agentii de marketing din Marea Britanie si Franta, si BBSS Gallup Sofia. PD s-a aflat in ultimii ani printre clientii fideli
ai CSOP. Un sondaj CSOP comandat de Alianta D.A. pentru desemnarea candidatului la Primaria Capitalei, in locul lui Basescu, a declansat in 2005 un scandal intre PNL si PD. Al doilea clasat, liberalul Ludovic Orban, a contestat rezultatele studiului care il indicau ca preferat al electoratului pe democratul Adriean Videanu.
CCSB
Compania de Cercetare Sociologica si Branding care o are ca asociat majoritar pe Camelia Voiculescu, ceilalti doi asociati fiind Mihai Motoc, consilierul lui Dan Voiculescu, si Mirel Theodor Palada, fost senior analist la Institutul Pro.
In consecinta CCSB este considerat un institut apropiat de Partidul Conservator, mai multe studii ale acestui institut indicind procente mai mari pentru formatiunea lui Dan Voiculescu.CCSB a realizat sondaje atat în perioada referendumului
pentru demiterea lui Traian Basescu, cat şi la alegerile europene.

Este bine stiut ca aceste sondaje sunt castigate de cine le comanda.Partidele le comanda si-si umfla rezultate deoarece stiu ca inca sunt romani care cred in asa ceva. Cat despre tariful acestor sondaje, toata lumea vorbeste despre cat costa, cat primesc cei care sunt operatori dar nimeni nu se intreaba de unde au aceste partide banii necesari sa faca aceste sondaje. De unde? Nu oare tot din buzunarele contribuabilului? Cu alte cuvinte banii nostri se duc pe niste chestionare ale caror rezultate sunt complet manipulate.Si nu in ultimul rand, o alta cauza pentru care se comanda aceste sondaje...pentru a se simti toti imbuibatii politici mai bine cand se vad in fruntea unor sondaje . Nu mai au ce face cu banii publici si singurele investitii viabile au ramas intoxicarea prostimii . Toate aceste activitati propagandistice comandate reprezinta manipularea populatiei credule si inculte politic.

Dar oare chiar mai este asa? Votantul anului 2012 mai are inca legatura cu votantul anului 2004? Eu nu cred. Nu mai suntem dispusi sa credem sondaje, minciuni, sloganuri sforaitoare. Romania ne arata o alta realitatea care este total diferita de Romania prezentata de politicieni fie ca sunt la guvernare sau nu.

In cadrul emisiuni radio talk show, de la numirea dlui Mihai Razvan Ungureanu in functia de prim ministru am tot discutat ca este posibila propunerea lui ca si candidat pentru alegerile prezidentiale. Si nu este exclus ca acest lucru sa se intample.

O realitate certa este ca partidului lui Dan Diaconescu are tot mai multi sustinatori si oameni de buna calitate incep sa adere ideilor partidului. Si chiar vine in forta din urma.

Urmeaza o campanie electorala fierbinte. Dar de data asta politicienii trebuie sa ofere raspunsuri la intrebarile noastre. Viitorul nostru este sub semnul intrebarii.  Un ascultator din Spania ne povestea  in cadrul emisiuni de ieri , ca incep  sa apara partidele cu pixurile, calendare si le ofera romanilor din diaspora.

Asa ca in loc sa aruncati bani pe sondaje inutile, pixuri, calendare, veniti cu proiecte si solutii reale. Priviti cu atentie spre tarile europene si incercati sa importati in Romania lucrurile bune si adaptati-le Romaniei anului 2012. De 22 de anipolticianul roman se chinuie sa invete regulile democratiei si dupa cum se vede nu i-a reusit,

In incheiere ma intorc la titlul din Gandul si adaug un comentariu.

Directorul numit de Traian Basescu la cîrma SIE, Mihai Razvan Ungureanu, se vede confruntat cu o acuzație de cea mai mare gravitate, formulata de fostul purtator de cuvînt al SRI, lt.col.Nicolae Ulieru, anume ca ar fi agent al unei puteri straine. Acuzație apare, interesant, exact cînd se vehiculeaza tot mai tare informația ca Mihai Razvan Ungureanu ar urma sa fie premier al unui guvern PDL-PNL, în cazul unei noi victorii a lui Traian Basescu.
Racolarea lui Mihai Razvan Ungureanu de catre SRI, blocata din afara țarii.
Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtator de cuvînt al SRI, dupa revoluție, afirma ca actualul director al SIE, Mihai Razvan Ungureanu este agent strain –practic, o acuzație de tradare naționala – i spune ca e gata sa ofere probe în acest sens, daca va fi audiat de comisiile parlamentare de resort, de control al SRI i SIE. Prezent la Realitatea TV, lt.col. Ulieru a declarat ca seful SIE ”a avut o ascensiune fulminanta pentru conditia lui de tânar istoric anonim de la Iasi. A fost adus de Plesu secretar de stat în Ministerul de Externe, a ramas secretar de stat si în Guvernul Nastase, apoi a fost numit ministru de externe de catre liberalul Calin Popescu Tariceanu, recuzat de acesta pentru ca nu i-a dat niste documente, si dupa ce a fost recuzat de premier, presedintele l-a numit seful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Razvan Ungureanu la SIE, am avut o tresarire. Am spus „oare presedintele chiar nu stie cine e omul asta, sau SRI nu l-a informat?” ” a spus fostul aghiotant al lui Virgil Magureanu. El a adaugat: ”înainte de a fi secretar de stat, Mihai Razvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iasi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a facut o conferinta de presa în care a denuntat faptul ca un ofiter de la sectia judeteana al SRI a încercat sa îl racoleze. Si ca urmare a acestei conferinte de presa s-a constituit o celula de criza în careul SRI, care a hotarât sa îl demita pe ofiterul respectiv, iar purtatorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, sa dea un comunicat care sa condamne practicile nelegale ale acelui ofiter. Relevanta e urmatoarea, ca acel ofiter nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Razvan Ungureanu pe niste motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiter a fost facut la dorinta expresa a unui serviciu strain si stat strain”.

Ipoteza: SRI încearca sa blocheze numirea lui Ungureanu la sefia Guvernului
Acuzațiile lui Ulieru, un om care vine din sistemul serviciilor secrete i tie care este riscul declarațiilor tiribombistice în domeniu, sunt de o maxima gravitate, în condițiile în care Mihai Razvan Ungureanu a fost ministru de Externe în trecut, iar acum conduce al doilea mare serviciu secret al țarii. Care ar putea fi substratul acestui nou scandal? Foarte probabil, un nou episod al luptei între servicii care a marcat pe de-a-ntregul acest an. Despre Mihai Razvan Ungureanu se vehiculeaza tot mai intens, în ultimele zile, ca va fi premierul desemnat de Traian Basescu în cazul unei victorii în alegeri i al constituirii unei alianțe PNL-PDL, în legatura cu care eful statului a început, deja, sa dea anumite semne de deschidere. Ungureanu ar avea avantajul ca este un apropiat al lui Basescu, dar, în acelai timp, provine din PNL, ceea ce ar avea ca rezultat o coagulare mai solida a gruparii de dreapta pe cale sa renasca la guvernare, în doua-trei saptamîni. Pe de alta parte, s-ar putea ca SRI sa nu îi convina ca marele rival, SIE, sa obțina, peste noapte, o ”pila” atît de puternica în conducerea statului, adica un premier, în pixul caruia stau atît bugetele serviciilor cît i alte posibilitați. Oricum ar fi, declarațiile lui Ulieru nu pot i nu trebuie sa ramîna fara urmari, data fiind gravitatea lor excepționala.
Discutiile legat de tandemul dintre cei doi sunt vechi inca de pe vremea aliantei PNL-PD, doar ca este o diferenta intre romanul de atunci si cel de acum. Cele de acum este mult mai atent si mai bine informat. Asa ca aceste jocuri de culise sunt vizibile si usor de amendat.

Stampila de vot este la noi. Romanii au  multe intrebari pertinente si asteapta raspunsuri pe masura intrebarilor.