Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: traditional

Bucatarii amatori

Papricas de pui cu orez

Published by:

Cine ma stie mai bine, stie ca nu prea ma impac eu bine cu vietuitoarele inaripate. La mancare ma refer, ca in rest n-am treaba cu ele. Imi place puiul, dar sa fac supa din el, rata la fel, imi place ficatul si inimile de pasare, dar in rest prea putin. Stiu procedeele de demult, faci supa de pui, dupa ia faci friptura sau pane din carne. Dar daca fierbi puiul in supa (mai ales la foc mic, si lasat inainte in oala, in apa rece vreo ora), carnea care-o faci pane sau friptura nu mai are gust. Decat de carton. Si cartoane gasim destule la magazin, gratis. Atunci, ori faci supa ori altceva.

Si cateodata imi vine sa gatesc si eu pui. Il mai fac prajit crocant (doar pulpele superioare) sau “soldatei” din piept dati prin ou si pezmet. Dar rar. Si cateodata mai fac si papricas cum ii asta de azi, sau tocana, desi nu stiu de cate ori fac dar si mananc carnea. Dar stiu ca multa, multa lume consuma carne de pui foarte multa asa ca am pregatit reteta asta. Pentru 4 portii, daca sunteti doar doi dragii mei, chemati pe cineva la masa.

Papricas de pui, servit in cazul asta cu orez simplu. Se poate servi cu galuste, cartofi, paste…la alegere.

Asta-i o reteta personala, pe care pot zice ca nu o respect de fiecare data e facuta dupa capul meu, (ala prost cum zicea al’ batranu). Am folosit un pui intreg de data asta, voi puteti folosi doar piept, picioare, sau ce va place. Dupa reteta mea se pot servi minim trei persoane flamande, sau sase care au mancat si un fel inatai…

Ingrediente:

  • 1 pui, taiat bucati, aripi, ciocanele, pulpe, piept si carcasa ce ramane in jumate
  • 1 lingura paprica dulce, 1 lingurita paprica iute (eu am pus si putin praf de chilli, total optional precum si paprica iute daca nu vrei mai condimentat)
  • 1 ceapa, 2 catei de usturoi
  • 50ml ulei
  • 2 ardei grasi (capia rosii cei mai buni, sau in cazul meu ca n-am avut, ardei galbeni)
  • doua frunze dafin
  • 1 lingurita pasta de rosii (se poate inlocuii cu bulion cam 100ml)
  • 1 lingurita zahar
  • faina pentru “tavalit” carnea si 1 lingurita de faina pentru ingrosat sosul la sfarsit (daca aveti se poate folosi si amidonul de cartof pentru ingrosat sosul)
  • 2 linguri smantana
  • Patrunjel pentru decorat
  • Sare, piper pentru cine cunoaste un praf de cimbru

Modul de preparare poate vi se pare cam complicat dar unii pasi se pot omite si se inlocuiesc cu altceva, va explic.

Dupa “dezbinare” am facut o supa de pui din aripi, si restul de pui care nu l-am pus la papricas. Pentru papricas am folosit sase bucati, respectiv doua jumatati de piept, doua ciocanele, doua pulpe. Pielea am dat-o jos, daca va place o puteti lasa. Deci restul de pui l-am fiert la foc foarte mic cu niste legume si resturi de legume, morcove, ceapa, ardei, si putina varza. O supa de pui normala. Pasul asta se poate omite, folositi pentru papricas un cub Knorr de pui.

Ceapa, usturoiul si ardeiul taiate marunte le-am calit in ulei, apoi le-am scos din cratita si pus deoparte.

Bucatile de pui se dau prin faina, se scutura excesul si se pun in cratita. Se rumenesc bine pe toate partile, se adauga inapoi legumele calite, paprica dulce si iute (daca folositi), piper dupa gust, dafinul, cimbru si sare. (Sau daca nu faceti supa de carne, atunci cubul de Knorr prima data, fiind sarat se gusta si adauga sarea mai tarziu). Se amesteca bine nu mai mult de 30 secunde, daca paprica se prajeste prea tare devine amara, apoi se adauga supa de carne (sau apa) pana aproape acopera carnea. Adaugati acum pasta de rosii si lingurita de zahar.Se reduce focul si se fierbe incet. In cazul meu, dupa 10 minute am scos pieptul de pui si l-am pus deoparte sa nu se intareasca si sa ramana moale si zemos. Restul papricasului se fierbe la foc domol pana carnea e fiarta destul, depinde dupa gustul vostru, cred ca aprox 30 minute e destul. Dar daca-i gaina batrana…

La final am facut un amestec de o lingurita de faina, 1 lingura de smantana si putina apa si am ingrosat sosul, lasand sa fiarba cam 30 secunde. Se orneaza cu patrunjel si se serveste cu extra smantana pentru cine doreste, si ardei iuti, daca va place picanta.

Orezul l-am fiert doar simplu folosind in loc de apa supa de carne. Ce-am avut extra dinainte. :)

Sa va fie de bine. Sau de nu va place sa-mi scieti…sau de nu vreti orez sa faceti niste galuste, o mamaliga, niste crumpi…sau cu ce va place.

Dupa cum am mai zis asta-i reteta mea proprie. Nu afirm ca-i traditionala, ca “asa trebuie facuta”, ca-i cea mai buna sau ca-i batuta in cuie. E prima data cand o scriu, si poate data viitoare o fac altfel…

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk

Bucatarii amatori

Varza calita cu costita.

Published by:

Varza calita – Ingrediente de baza.

De fiecare data cand fac varza calita, de fapt nu doar varza calita, si la ciorba (luscos ardelenesc) pana si o salata simpla de varza alba imi aduc aminte de copilarie. Stiu ca-i ciudat, dar poate daca va zic de ce se lamureste chestia.Am fost un hot in copilarie. De fapt toti am fost hoti. Doua blocuri, fata in fata , 40 de apartamente. Lume care s-a mutat in ele cam in acelasi timp, pe atunci lume tanara care isi incepeau viata familiala. Deci realizati ca eram copii multi, cam de aceasi varsta. Si nu stiu daca ati vazut voi vreodata, pe vremurile alea, inainte de moartea celui dupa care multi plang dar eu nu aia-i clar (nu facem politica, inapoi la hotie), cum in fata blocului era o gradinita. O gradinita, adica nu deaia de copii, o gradina care inconjura blocul, si in care mai multe familii din bloc puneau legume. Straturi cu legume, fiecare pe bucatica lui. Salata, ceapa verde, rosii, ardei, si preferatele noaste, varza si guliile.Am crescut toti niste hoti de zarzavaturi. Bine, desigur dupa varsta la care ne era permis sa mai stam “pe-afar” dupa ce se intuneca. Varza furata cu lasso-ul, guliile impunse cu “sulita”, “ninja-ruiala” printre parii de rosii pe intuneric. Mancam sezonal. Ca doar nu le furam sa le ducem acasa. (In afara cand mai mari fiind am plecat la munte si am furat metodic o jumatate de strat de ceapa din gradina fostului comandant al politiei care statea cu noi in bloc. Noi am fost, daca cumva citeste pe aici sau afla, o fost buna ceapa.)

N-am fost ce-i mai buni hoti. Nu ne pregateam. In fiecare seara stiam ca mergem la furate la ceva, cum am zis, depinde de sezon si ce era facut, dar nimeni, chiar nimeni nu se gandea de cu zi sa aduca din casa niste sare. Niciodata. Si problema era ca daca mergeai in casa, iti trebuia motiv, dupaia sa nu te vada cu sarea, si riscul mare sa nu te mai lase inapoi afara. Asa ca trecea varza noastra din mana in mana in cerc, puneam unpic de sare daca aveam, muscam din ea fara daca nu. Si pe intunericul ala daca se mai si lua lumina (placerea noastra) apoi nu de putine ori am mancat gogonele crude… Asa-i treaba cu varza. Inapoi la oale.

Ingrediente pentru doua portii:

  • 600g varza taiata fideluta (scade la gatit)
  • 200-250g costita (kaizer, sunca, bacon taiat gros)
  • 1 rosie taiata cubulete
  • 50ml ulei pentru varza
  • 25ml de ulei pentru prajit costita
  • sare, piper, (dupa gust), cimbru cam 1/4 de lingurita, 2 frunze dafin
  • 1/2 pahar vin alb
  • 100g taietei mai grosi, macaroane (optionale)

Varza si rosii la calit

Mod de preparare:

Se pune la incins in cratita uleiu, apoi se adauga varza. Amestecati bine, apoi aveti grija sa nu se arda, cand e calita in aproximativ 7-8 minute, se pun rosiile.

Sarati, piperati. Cimbrati si dafinati. Adaugati vinul si la foc domol fierbeti incet pana cand varza-i patrunsa bine (aproximativ 10 minute, sa nu se moaie prea tare sa ajunga ceva de ne-recunoscut), vinul s-a evaporat, rosiile sunt moi si sucul lor a aromat varza.

Separat prajiti intr-o tigaie sau la grill costita, pe ambele parti. Pastele se fierb si ele separat, apoi se pot amesteca cu varza, sau serviti-le separat pe farfurie daca vreti. Desigur merge la fel de bine si fara.

Varza calita

Serviti cu vin de care va place, alb preferabil din cel ce-ati pus la varza, doar nu se lasa sticla desfacuta sa se strice vinul.

Informatii pentru UK.

Este preferabil sa nu folositi varza foarte deasa si tare, necesita un timp foarte indelungat de  gatit. In schimb varza Savoy, sau varza “conica” precum cea din imagine este mult mai buna. Pentru cunoscatori exista pe piete si in magazine si o varza turceasca, care nu este indesata deloc si foarte asemanatoare cu varza romaneasca. Kaizer sau costita sunt sigur ca gasiti prin aproape toate magazinele chiar si supermarketuri. Inca o reteta foarte economica, pretul unei portii pregatite pe persoana este de sub £2,20.

 

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk