Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: top secret

Diverse Romani in lume

Cetateanul X ia atitudine!

Published by:

emisiune radioNumele meu este …

 Numele meu este numele tau. Si numele tau este numele meu. Si daca nu este acum asa ar trebui sa fie. Cu toti suntem cetateni ai unui stat sau altuia (asta daca nu ne-am ales sa ne retragem in spatiile inca “necucerite” de pre-maritul Stat), cu totii avem (sau ar trebui sa avem) ca scop bunastarea (a noastra, a celor apropiati noua, a altora – vezi altruistii).

In acest moment crucial al vietii noastre, in momentul acesta de fiebere continua, in care noi cautam “mai-binele”, “mai-multul”, “mai-ieftinul”, etc. si toate insumate, intervine pre-maritul (sau pre-marele) Stat. Si de ce spun intervine, cu sensul sau distructiv? Pentru ca acum, in acest moment, incepem sa ne lovim de tot soiul de bariere, mai mult sau mai putin invizibile, incepem sa ne lovim de oameni care – culmea! – cauta si ei aceiasi bunastare ca si noi. Si ce se intampla? De ce nu o putem atinge aceasta bunastare?

Iata o intrebare-pilot, o intrebare care ar trebuie sa ne ghideze pe tot parcursul vietii noastre – DE CE? In momentul in care vom pune totul, dar TOTUL, sub semnul intrebarii vom cerne ADEVARUL de neadevar. Si ce poate fi mai minunat, mai frumos pe lume decat sa stii ADEVARUL. Precum spunea poetul nostru, Romanul nostru (despre care iar nu stim prea multe) “Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr, Altul caută în lume şi în vreme adevăr.”

De ce este buna aceasta intrebare? De ce este bine sa nu luam totul de-a gata? De ce este recomandat ca sa privim totul cu o oarecare detasare care sa ne permita o minima analiza inainte de a lua o decizie sau alta? Pentru ca simplul fapt al incercarii gasirii Adevarului este un succes in sine. Simpla cautare a raspunsului, a unuia dintre raspunsurile intrebarilor noastre, ne aduce cu un pas mai aproape de Adevar.

Si nu sunt lucruri mari, nu sunt lucruri care nu pot fi atinse de oricine. Potentialul nostru de intelegere este enorm, capacitatea noastra de intelegere este imensa. Dar, chiar si in conditiile in care acest potential al nostru, aceasta capacitate de intelegere se incearca sa fie suprimate, tot exista un sentiment de “nu e bine”, de “se poate altfel”, de reticenta. Daca avem si cea mai mica urma de indoiala, de dubiu, de “ceva nu e bine” sa incercam sa ne adresam noua insine aceasta intrebare “De ce?”

Exemplul care imi este cel mai la indemana este cel din prezentul nostrum zbuciumat. Al nostru ca tara, al nostru ca si continent, al nostrum ca si Planeta. Pentru ca in toate cele suntem noi, noi suntem cei care dam sens celor de mai sus. Daca pana mai deunazi auzeai tot felul de “invatati” (si la propriu si la figurat) ca noi, “oamenii de rand”, cei fara de care nu se poate, fara de care Statul in integralitatea lui dispare, nu putem intelege dedesubturile intortocheata ale “treburilor Statului”, ca nu avem noi pregatirea necesara unui astfel de demers rezervat numai celor “alesi” – astazi, in prezentul nostru, toate acestea incep sa “cada” ca si conditie sine-qua-non.

Cu alte cuvinte, eu, “omul de rand”, truditorul intru bunastarea Statului, pot, fara nici o pregatire prealabila, fara prea multe cunostinte, sa ma uit in jurul meu, sa vad cruda realitate in care traim si sa exclam: “Asa nu e bine!”

Si apare din nou intrebarea “De ce?” – pentru ca, daca pana in urma cu cativa ani nivelul nostru de viata (la toate paliere mentionate mai sus) era acceptabil, daca cei care isi asumau bunul-mers al lucrurilor si-l asumau nu numai pentru ei dar si pentru noi, “oamenii de rand” (sau invers), daca simteam ca inca mai avem un sens si daca simteam ca inca noi mai “avem treaba in viata noastra” – astazi toate acestea s-au schimbat.

Statul, acest tavalug modern de impuneri, aceasta abstractiune care a capatat in zilele noastre corporalitate, care s-a materializat (putem atinge un functionar, putem atinge un procuror, un judecator – ca fiind apartinatori ai Statului, pentru ca sunt “crescuti” pare-se acolo, parca au prins radacini in posturile lor caldute de unde se prefac in fiecare zi ca mai fac “ceva”) – a intors armele. Pe ascuns, tiptil, fara ca noi sa realizam prea mult acest lucru, a intors armele. Folosind fumigene reale sau imaginare, a intors armele. Pretinzand in continuare ca este acolo “sus” pentru interesul nostrum, a intors armele. Aparandu-si privilegiile castigate pentru sine, a intors armele. Cautand noi si noi pretexte pentru a-si justifica existenta, a intors armele.

Si noi, “oamenii de rand”, in atare conditii, ce avem de facut?

Iata intrebarea – noi, cei fara de care Statul nu poate exista, noi ce facem? Si daca nu ne mai reprezinta nimeni acolo “sus”, noi ce facem? Daca stim acum care ne este dusmanul, noi ce facem?

Daca simti aceleasi lucruri, daca nu mai poti rabda, daca simti nevoia unei solidarizari, nu mai pierde vremea! Care poate fi cel mai rau lucru? Moartea? Nu cred. Ba din contra. Vedem in fiecare zi ca moartea incepe sa devina insasi varianta vietii, oameni care nu mai pot indura neajunsurile, oameni care se simt neputinciosi in fata acestui “tavalug” de probleme care a ajuns sa fie Statul astazi si care isi pun capat zilelor. Si nu ma erijez eu aici in punctul central al acestei solidarizari. Solidarizara pleaca de la baza – din familie, din bloc, din cartier, de la nivel local, regional si merge catre palierele superioare.

Ce lasam noi mostenire urmasilor nostri? Sau este mai potrivita intrebarea – mai dorim sa avem urmasi in aceste conditii de viata?

Oricare ar fi semnul de intrebare sa pare ca el este solutia problemelor noastre. Numai cunoscand putem intelege mai bine. Numai intreband putem afla raspunsurile cautate. Numai cercetand vom putea avea o viziunea de ansamblu asupra trecutului, prezentului si a viitorului.

Si viitorul suna “negru”.

 

O noua emisiunea la www.radiocatch22.com  Londra

Incepand  din aceasta seara ora 19.00 Londra, 21.00 Romania, Cetateanul X ia atitudine.

Va asteptam sa comentam, sa dezbatem cu atitudine si inteligenta cele mai fierbinti subiecte ale vremurilor prezente, trecute si viitoare!

* Winamp, iTunes http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.pls

* Windows Media Player http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.asx

* Real Player http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.ram

* QuickTime http://us8.listen2myradio.com:2199/tunein/tmadelen.qtl 

 

Semnat,

Cetateanul X

Top Secret

Arşi de un OZN

Published by:

intalnire oznArşi de un OZN

Noaptea de 29 decembrie a anului 1980.

La treizeci de kilometri de Dayton (Texas), Vikie Landrum nepoţelul ei Colby (şapte ani) şi o prietenă, doamna Betty Cash (cincizeci de ani), merg cu maşina pe un drum pustiu. Deodata pe cer apare un obiect foarte strălucitor care aruncă un fulger imens. După câteva minute obiectul se poate vedea mai bine la orizont drumului rectiliniu, pe care-l domină de la o înălţime de vreo treizeci de metri.

Mare cât un castel de apă, obiectul are forma unui diamant şi o flacără enormă ţâşneşte din vârf în direcţia drumului. Se au un sunet ciudat, un fel de bip-bip-bip.

Vikie Landrum opreşte pe marginea şoselei, cuprinsă panică, în timp ce la bordul maşinii temperatura devine insuportabilă, îşi scoate imediat nepoţelul şi prietena în noapta rece de decembrie… şi brusc are impresia că se află într-o baie turcească! Sufocantă!

Pe cei trei martori încep să-i doară ochii, agresaţi de căldura copleşitoare care emană de la acea flacără provenind din vâri aparatului. Terorizat de spaimă, băiatul o ia la fugă spre pădure. Bunica îl prinde din urmă şi îl îndeamnă să se roage.

Timp de un sfert de oră, ascunşi în pădure, doamnele şi copilul, înspăimântaţi, vor simţti dogoarea şi vor auzi acel bip-bip-bip sfredelitor. Apoi aparatul se ridică şi dispare cu o viteza vertiginoasă.

O oră mai târziu, toţi trei sunt bolnavi, cu ochii iritaţi şi suferind de arsuri, mai ales Vikie pe mâna şi braţul stâng. In săptămânile următoare, cele două femei au pierdut mult păr şi faţa li s-a umflat. Apoi li s-a cojit pielea de pe faţă, braţe, picioare şi chiar de pe urechi. Copilul a avut în special probleme digestive. Toţi trei prezentau simptomele unei iradieri, constatate cât se poate de clar la Parkway Hospital din Houston.

Supusă unei regresii hipnotice în prezenţa lui John Schuessler, inginer la NASA, Vikie Landrum a retrăit, înspăimân­tată, această agresiune.

Căci este greu să treci acest caz în categoria unor „simple” RR III! La fel cum ar fi lipsit de logică să crezi că nişte „buni ET” s -ar deda la acest gen de distracţie.

Pe Pământ există oameni de toată isprava, dar sunt, sau au fost, şi canalii precum Hitler, Mussolini, Mao, Stalin, Khomeiny, Kadhafi, Saddarn Husein şi copărtaşi, care au comunicat unei părţi a poporului condus de ei sadismul, fanatismul şi cruzimea lor criminală. De ce-ar fi altfel în zona noastră galactică?

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Răpire fără întoarcere în triunghiul Bermudelor

Published by:

Triunghiul BermudelorRăpire fără întoarcere în triunghiul Bermudelor

In seara de 30 decembrie 1986, pe o mare agitată, o navă de croazieră argentiniană plutea în largul insulei Cuba. Deodată pe cer a apărut un aparat mare, fusiform, înconjurat de o aureolă galbenă. Călătorii se năpustesc pe punţi pentru a vedea acel aparat ciudat, dotat cu hublouri, care le însoţea vasul, dispărând şi apărând printre nori.Iîn curând, tot sistemul electronic şi aparatura radio de la bord a căzut în pană.

Căpitanul Charles G. Reid iî linisteste pe pasageri. Nu e vorba decât de o „iluzie creată de efectele electrice din atmost (o explicaţie plină de claritate!).

Intr-adevăr, „iluzia electrică” dispare pe la miezul noptii cei mai mulţi dintre călători se reîntorc în cabinele lor, la bai în sala de dans.

Marilee Pittman şi alţi pasageri, care se încăpăţâneaza sa observe mai departe cerul, văd din nou ivindu-se acel aparat ciudat care se apropie cu mare viteză. Femeia a declarat: „Trei lumini mici s-au desprins din masa obiectului şi au atins uşor punte. Erau nişte mici farfurii zburătoare. Intr-un minut s-au reantors  la trabucul acela uriaş care a dispărut în nori”.

Pe la orele trei dimineaţa, matelotul Edward Cli (douăzeci şi şapte de ani) vede din nou acele lumini mici prevăzute cu proiectoare orbitoare care ating uşor coca navei aproape nivelul apei, înainte de a dispărea în mare viteză. Ingrijorat matelotul dă fuga să-l anunţe pe căpitanul Reid. Cabina căpitanului este goală şi hubloul deschis. Nimeni nu l-a mai revăzut vreodata  pe acest ofiţer şi compania a ajuns la concluzia că s-a sinucis.

Dar nu toţi pasagerii au fost de aceeaşi părere. Aceşt fost martorii deplasărilor repetate ale aparatului purtător s modulelor lui de mici dimensiuni care, de mai multe ori în timpul nopţii, atinseseră uşor când puntea, când coca vasului.

mai multe articole in Top Secret