Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: Titus Corlăţean

Politichie

Comunicat de presă privind apariţia la Chişinău în această perioadă a unor mesaje ofensatoare la adresa românilor

Published by:

Comunicat de presaComunicat de presă

 

În legătură cu informaţiile din mass-media privind apariţia la Chişinău în această perioadă a unor mesaje ofensatoare la adresa românilor, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Pornind de la intenţiile anunţate public, anterior, de către unii dintre organizatorii seriei de evenimente dedicate sărbătoririi zilei de 9 mai ca zi a victoriei în cel de-al doilea război mondial, Ambasada României la Chişinău a semnalat în prealabil autorităţilor competente ale Republicii Moldova riscul vehiculării de mesaje extremiste, în disonanţă atât cu contextul istoric, cât şi cu cadrul festiv al manifestărilor. Urmare acestor demersuri, au fost înlăturate imagistica şi lozincile anti-româneşti din materialele menţionate şi care fuseseră difuzate la evenimentele din 29 şi 30 aprilie 2013.

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut în cursul acestei zile convorbiri telefonice cu primul ministru interimar, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi cu ministrul afacerilor interne, Dorin Recean. De asemenea, a discutat cu primarul oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Ministrul Corlăţean a transmis un mesaj de condamnare fermă a materialelor anti-româneşti menţionate şi a salutat reacţia guvernului şi a altor autorităţi de la Chişinău, care au decis scoaterea acestor materiale, investigarea evenimentelor şi declanşarea urmăririi penale împotriva iniţiatorilor.

Titus Corlăţean a mulţumit instituţiilor publice ale Republicii Moldova pentru măsurile decise şi a exprimat regretul că, în pofida acestora, organizatorii au ales să ignore legislaţia internă aplicabilă şi să se menţină într-un discurs aflat în completă disonanţă cu sentimentele, aşteptările şi preocupările societăţii din Republica Moldova. Înalţii oficiali ai Republicii Moldova au oferit asigurări pentru aplicarea riguroasă a legii.

Totodată, ministrul afacerilor externe a reamintit că la 9 mai se aniversează Ziua Europei, proiect născut din dorinţa de a reface unitatea continentului european după tragediile conflagraţiilor globale din secolul XX. Evocarea celui de-al doilea război mondial ar trebui să fie o ocazie de a întări şi mai mult valorile europene fundamentale: toleranţa şi respectul drepturilor tuturor cetăţenilor.

 

 

Politichie

Inaugurarea “Pieţei Francofoniei”

Published by:

Inaugurarea pietei francofoneInaugurarea Pieţei Francofoniei

 

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va participa luni, 15 aprilie, ora 12.00, împreună cu Primarul General al Capitalei, Sorin Mircea Oprescu şi  reprezentantul Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Abdou Diouf,  la inaugurarea „Pieţei Francofoniei” din Bucureşti.

 

„Piaţa Francofoniei” – singura de acest gen din Europa – se află la intersecţia dintre Bulevardul Libertăţii şi Calea 13 Septembrie (harta anexată). Spaţiul a fost amenajat de Primăria generală a Municipiului Bucureşti.

 Acest proiect – reprezentativ pentru vocaţia Francofoniei – va simboliza tradiţia francofonă şi francofilă a ţării noastre şi activitatea României pe linia francofoniei instituţionale, al cărei scop este edificarea unui spaţiu al solidarităţii, fundamentat pe principiile umanismului, democraţiei şi al respectării diversităţii culturale şi lingvistice.

 Denumirea „Pieţei Francofoniei” a fost decisă de către Consiliul General al municipiului București, la data 29 ianuarie 2013, ca urmare a propunerii Ministerului Afacerilor Externe. Inaugurarea pieţei are loc în contextul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (iniţial Agenţia de cooperare culturală şi tehnică – ACCT – iar, din 1998, Organizaţia Internaţională a Francofoniei – OIF).

 De la aderarea sa la Francofonie , în 1993, România s-a implicat activ în promovarea valorilor francofone, a organizat Sommet-ul Francofoniei în 2006, a deţinut mai multe preşedinţii ale unor organisme instituţionale francofone, a creat programul de burse de cercetare doctorală şi postdoctorală „Eugen Ionescu” şi participă activ la planul de formare în limba franceză destinat funcţionarilor români. Toate acestea au determinat conducerea OIF să denumească România „stat-fanion” al francofoniei în Europa centrală şi de est.

Politichie

Intalnire Titus Corlăţean, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

Published by:

Ministerul-Afacerilor-Externe-al-RomanieiConvorbiri oficiale ale ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

UPDATE 17.00 Londra

Comunicat de presă

Consultări ale secretarului de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington

Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut, astăzi,13 martie 2013, consultări cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington. Consultările au avut loc în contextul vizitei la Bucureşti a ministrului britanic, efectuată la invitaţia ministrului român al afacerilor externe.

Discuţiile s-au axat pe dimensiunea bilaterală a relaţiei româno-britanice, cât şi pe dezvoltarea palierului strategic dintre cele douăstate.

Cele două părţi şi-au exprimat dorinţa de a avea o cooperare cât mai bună în contextul liberalizării pieţei britanice a muncii, începând cu 1 ianuarie 2014, cât şi al preconizatei reforme a sistemului de protecţie socială din Regatul Unit.

Oficialii au avut un schimb de opinii referitoare la exercitarea de către România a viitoarei preşedinţii a Procesului de Cooperare în Sud-Estul Europei (iunie 2013 – iunie 2014). Un accent deosebit s-a pus asupra modalităţilor prin care partea britanică va putea sprijini eforturile româneşti de consolidare a parcursului european al statelor din Balcanii de Vest.

Cele două părţi au decis să-şi extindă cooperarea bilateralădin perspectiva europeană, cu accent pe un posibil schimb de experienţă vizând dezvoltarea sectorului serviciilor financiare. Un exemplu în acest sens poate fi utilizarea expertizei britanice pentru valorificarea Bursei de Valori Bucureşti la deplinul său potenţial, care să reflecte corespunzător anvergura economică a ţării noastre.

Totodată, a fost evocată cooperarea privilegiată între militarii români şi britanici în teatrele de operaţii, în mod particular în Afganistan. A fost subliniată preţuirea părţii britanice pentru activitatea contingentului român în ISAF, David Lidington apreciind sprijinul pe care România îl acordă luptei împotriva terorismului. În context, s-a convenit întărirea colaborării relevante între România şi Regatul Unit.

Cele două părţi au trecut în revistă evoluţiile politice şi economice din plan european, precum criza datoriilor suverane, întărirea competitivităţii Uniunii şi Agenda de Creştere economică. A fost evocatănecesitatea păstrării unui echilibru între consolidarea fiscală şi creşterea durabilă la nivelul Uniunii Europene. De asemenea, s-a discutat pe marginea utilităţii identificării, la nivelul UE, a unei noi direcţii de restabilire a economiilor şi de înscriere a acestora pe o traiectorie economică pozitivă.

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 13 martie 2013, la Bucureşti, convorbiri oficiale, cu ministrul pentru Europa al Regatului Unit, David Lidington.

Discuţiile au vizat atât relaţia bilaterală, cât şi agenda europeană şi internaţională. Ministrul Titus Corlăţean a evocat relaţia privilegiată dintre România şi Regatul Unit şi comunitatea de interese la nivel european şi global.

Cei doi oficiali au subliniat interesul pentru valorificarea cât mai eficientă a oportunităţilor de cooperare oferite de Parteneriatul Strategic dintre România şi Regatul Unit, inclusiv în cadrul Uniunii Europene.

Ministrul Lidington a evidenţiat dinamica crescătoare a schimburilor economice dintre cele două state, o evoluţie care trebuie menţinută şi intensificată. Ministrul Titus Corlăţean  a subliniat, în acelaşi timp, că această dinamică a fost posibilă în contextul apartenenţei ambelor state la Uniunea Europeană, care presupune o Piaţă Unică dinamică.

Şeful diplomaţiei române a arătat că „Piaţa Unică a UE reprezintă, însă, mult mai mult decât comerţ, un ingredient esenţial al Pieţei Unice este libertatea de circulaţie, care, sub aspectul circulaţiei lucrătorilor se află în centrul unei campanii negative, în Marea Britanie, în ultima perioadă”. Ministrul român a atras atenţia asupra potenţialelor efecte negative ale campaniei de presă britanice duse împotriva liberalizării complete a pieţei forţei de muncă, în principal asupra imaginii cetăţenilor români aflaţi în Regatul Unit.

Cu acest prilej, ministrul David Lidington a reconfirmat angajamentul ferm al Regatului Unit de a liberaliza complet piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari de la 1 ianuarie 2014. În acest context, oficialul britanic a asigurat că reforma preconizată a sistemului de asigurări sociale din Regatul Unit va viza, în mod nediscriminatoriu, toţi cetăţenii europeni, inclusiv pe cei britanici.

De asemenea, au fost abordate subiecte de actualitate aflate pe agenda europeană, precum viitorul Uniunii Europene, extinderea și politica de vecinătate a UE, cu accent pe statele din Balcanii de Vest și Republica Moldova, cei doi miniştri subliniind sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Pe agenda convorbirilor s-au aflat şi subiecte de ordin internaţional, precum situaţia politică şi strategică din Afganistan, Siria, Procesul de Pace în Orientul Mijlociu. Un aspect de interes comun pentru România şi Regatul Unit este reprezentat de riscurile de securitate la adresa Europei, precum terorismul, lupta contra traficului de persoane şi criminalitatea transfrontalieră, inclusiv cea informatică. În cursul convorbirilor a fost totodată reliefată oportunitatea intensificării solidei cooperări în cadru bilateral şi european pentru combaterea acestor riscuri.