Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: tineri scriitori

Amintirile Evei

Usa de sticla

Published by:

mesaj de dragoste

-Usa de sticla-

Iata-ma din nou in locul din care am plecat. Sa-i spun loc, sa-i spun timp sau sa-i spun spatiu? Poate un om sa fie in mai multe locuri in acelasi timp?

Pentru unii pare imposibil, pentru altii este doar o calatorie. O calatorie in fractiuni de secunda.

Ma simt ca si cum totul in jurul meu ar fi supendat. Singura fiinta care poate sa circule liber, sa atinga oamenii, casele, gandurile fiind eu.

Plutesc. Cred ca asta este singurul cuvant potrivit pentru starea mea. Pot calatori in timp, avand intelepciunea timpului care si-a lasat invataturile in mine.

Nimic nu este intamplator in viata. Oamenii se  intalnesc aparent accidental. Inca nu intelegem legaturile pe care Universul le arunca asupra noastra. Fiecare persoana care trece prin noi, cu noi, printre noi lasa urme, cateodata pe chip sau in suflet. Unii ne lasa cicatrici urate, altii ne lasa vise.  Totul se intampla cu un scop bine definit. Fiecare dintre noi este o lectie de viata. Fiecare carte cititta, fiecare poveste auzita sau spusa are menirea de a ne da o lectie. Cateodata ne comportam ca niste elevi incapatanati si rebeli. Consideram lectiile grele asa ca preferam sa chiulim, nebanuind in acele momente ca pierdem esenta vietii noastre. Acel timp in care am fentat orele intelepciunii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii printre care am trecut fara sa-i privim in ochii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii carora le-am ignorat emotiile vor fi pierduti pentru totdeauna.

De ce fugim? Fugim din cauza fricii, nesigurantei, rusinii ca nu suntem pregatiti sau ca nu suntem ceea ce lasam impresia ca suntem.

Tu esti lectia mea. Esti lectia mea stoica, pentru ca tu esti un om stoic sau cel putin asa gandesti despre tine.

Stoicismul este un curent filosofic, intemeiat de Zenon in sec. IV, inainte de Cristos, in Grecia Antica școală filozofică întemeiată de Zenon. Invataturile contineau elemente materialiste in concepția despre natura și in teoria cunoașterii, dar care in domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovaduind supunerea față de soarta. Un om stoic este un om ferm cu multa tarie sufleteasca. Stiu ca esti ferm nu am nicio indoiala, insa nu am descoperit inca restul. Tarie sufleteasca inseamna sa si arunci din viata ta pe cei care iti sunteti destinati sa-ti fie alaturi? Nu cumva intra in contradictie cu filosofia legata de soarta? Crezi ca accepti soarta?

Nu te-am intrebat niciodata daca tu crezi ca eu sunt stoica. Stiu ca sunt, desi nu m-am definit niciodata asa. Stiu ca sunt, pentru ca viata m-a invatat ca fara determinare si hotarare nu as fi putut sa fiu ceea ce sunt. Cred in destin, pentru ca stiu deja ca nimic nu este intamplator, desi  stiu ca ne putem modifica destinul.

Apropo de timp. Merg eu prea repede sau tu te-ai oprit din mers?

Viata o sa ne arate unde ne duce stoicismul fiecaruia.

O sa ma intrebi cum poti opri timpul. Nu ai incercat sa faci asta niciodata, nu-i asa?

In ciuda cartilor citite, in ciuda filosofiile invatate, in ciuda psihologiei de care spui ca esti atras nu ai descoperit  esenta care musteste in fiecare lectie. Din miile de carti citite inca nu ai extras esenta filosofica a vietii. Cunosc eruditia ta, dar nu cunosc intelepciunea ta personala.

Timpul se poate opri. Eu tocmai am facut-o. Cum poti opri timpul si merge in acelasi timp mai departe?

In timpul meu eu continu sa merg, dar tu ai ramas inghetat undeva. Te vad, te ating, plutesc in jurul tau, iti vad privirea, iti ating gandurile. Cateodata te vad maret, cateodata vad doar lasitatile tale.

Esti un fel de Alice in Tara minunilor. Cresti sau devi brusc mic, in functie de gandurile pe care le ai.

Frumusetea povestilor este ca toate lumea le crede ca  fiind izvorul unei extraordinare si fascinante imaginatii. Nimeni sau aproape nimeni nu este dispus sa creada ca povestea citita este o poveste reala.

Scufita rosie chiar a fost mancata de lup? Eu cred ca da. Fiecare dintre noi intalneste in viata un “lup” care  ii poate hacui mintea si trupul. Fiecare dintre noi in viata intalneste persoana care il poate din scoate din gura lipsita de speranta a lupului.  Putem fi lupi sau vanatorii cei buni. Depinde de lectia invatata.

Filosofia vietii ne arata ca viata adeseori se confrunta cu lipsa de stralucire a cartilor, de oameni care isi respecta promisiunile, de oameni curajosi sau determinati, de iubiri puternice care nu lasa pe nimeni sa le infranga.

Povestea pe care o vei citi si pe care eu o scriu de atata timp, este ea o poveste adevarata sau doar sunt eu un om cu o imaginatie fabuloasa?

Are importanta? Poate ca da, poate ca nu.

Pentru mine, care o scriu important este sa astern cuvintele asa cum au fost ele rostite.

Pentru tine…??? Poate ca intr-o zi, cand te vei maturiza, cand vei aplica in viata cele invatate, vei intelege cate de important ai fost pentru mine.

Stop! Am spus ai fost? Stiu, exact asta doresti sa ma intrebi.

Rectific, cat de important esti pentru mine.

Esti lectia mea de viata: ai fost, esti si vei fi important

Iti amintesti cand imi povesteai despre cartile citite? Iei o carte, citesti primele randuri, iti atrage atentia sau nu. Mai citesti o pagina sperand ca vei gasi ceva care sa te faca sa o citesti pana la sfarsit. Continui sa o rasfoiesti. Daca te-a facut curios, continui citirea ei, daca nu, pur si simplu o arunci intr-un colt in care praful si uitarea se vor asterne peste ea.

Acum scriu povestea noastra.  Imi imaginez, cum vei lua cartea, pentru ca de data asta o vei tine in mana, vei putea atinge paginile cu miros de cerneala, vei putea trece usor degetele peste randurile carti, degetele tale imi vor atinge gandurile. Nu mai este doar o simpla carte cumparata sau descarcata de pe internet. Este o parte din povestea vietii tale. Vei primi raspunsurile la multitudinea de intrebari pentru care mintea ta stoica a cautat raspunsurile in mine.

Cartea pe care o scriu si a carui prime capitole le-ai citit intr-o dimineata de sambata, intr-o dimineata in care noi inca nu ne stiam, dar ne intalnisem.

M-ai intrebat atunci cum scriu, daca folosesc computerul sau folosesc stiloul. O parte din poveste este scrisa cu stiloul. Cateodata scriu in pat, la birou, alteori ma asez in fata calculatorului si scriu.

Povestea noastra este asemeni unei usi rotitoare. Ne invartim unul in jurul celuilalt avand intre noi o usa imensa de sticla. Ne vedem, dar nu te atingem. Pentru cateva clipe pasim in afara usii si ne simtim. Mainile noastre se ating, gandurile noastre se impletesc, trupurile noastre se frang unul sub celalalt. Dintr-o data, brusc ajungem in spatele aceleias usi rotitoare cu geamul de nespart care se ridica intre noi.

Suntem aproape dar niciodata impreuna. Continuam sa ne invartim, fiind aruncati la un moment dat de catre  forta centrifuga din cercul rotirii noastre in directii diferite.

Stiu ca m-ai mintit, iar eu m-am prefacut ca te cred. Poate ca jocul nostru a devenit inutil, fara directie si fara speranta.

Te-am rugat in ultimul meu mesaj sa tii minte sentimentele de azi si toate gandurile pe care le-ai avut de cand ne-am cunoscut.

Stiu ca o vei face, pentru ca stiu ca esti un om stoic.

Ai privit vreodata un cobai cum alearga pe roata sa in cusca?

Alearga catre nicaieri cu o viteza uimitoare. Este vreodata trist? Este vreodata fericit?

Nu stiu, pentru ca nu vorbeste niciodata. Dar ce  stiu este ca atunci cand ma indrept spre cusca sa de sticla si ii bat in geam, se arunca de pe roata pe care alerga nebuneste si vine la mine ca  sa vorbim. Eu ii rostesc cuvinte iar el incearca sa-mi raspunda  zariind disperat raspunsurile cu ghiarele pe geamul care ne desparte.

Unde alergi tu? In ce directie pornesc eu?  Conteaza?

Cu totii avem o tinta pe care o atingem mai devreme sau mai tarziu sau poate niciodata.

O vom atinge cu siguranta cand vom reusi sa spargem geamurile care ne izoleaza.

 

Saruti asa cum scrii

copyright by Maddie Ancuta

28 May 2014

 

 

 

 

 

Romani in lume

“Putini se nasc si raman oameni”

Published by:

scriitor contemporan“Este adevărat că am spus că puţini se nasc şi rămân oameni. Când am spus asta am avut în vedere , pentru prima parte a zicerii, spusele lui Jean-Jacques Rousseau care afirma că toţi ne naştem egali. Numai că a te naşte om nu presupune că vei parcurge drumul sub acest auspiciu până la finalul vieţii. Educaţia diferenţiată, trăsăturile de caracter diferite, moralitatea oscilantă poate transforma omul de la naştere într-o brută, o fiară, un despot, o stană de piatră. Este foarte greu să-ţi păstrezi până la sfârşitul vieţii verticalitateaşi bunul simţ”. (Viorel Gongu, scriitor)

 Oana Grigore: Cine este Viorel Gongu?

Viorel Gongu:  S-a născut la 02.08.1950, în Bucureşti, cartierul Steaua, în urma iubirii dintre o dansatoare la Teatrul Cărăbuş şi un impegat de mişcare, C.F.R.

După mamă, ce se numea Florica dar i se spunea Lili, era din neam de greci amestecaţi cu români, o străbunică, Caliopi, fiind originară din Pireu.

După tată, ce se numea Răducan dar i se spunea Rică, era un amestec de turci, bulgari, ţigani şi români.

Copil crescut de bunicii paterni, în Bucureşti, a aflat cam târziu că mai area trei surori pe linie maternă şi alte trei surori pe linie paternă.

La şcoală a fost un copil mediocru spre bun, învăţând temeinic numai la materiile care îi plăceau.

A dorit să ajungă inginer agronom şi să practice arhitectura peisageră dar doi aminoacizi l-au deturnat şi în cele din urmă a ajuns ofiţer de logistică.

Idealismul însuşit din nenumăratele romane citite l-a făcut să nu desluşească în mod corect viaţa socială astfel încât s-a deprins cu greu să discearnă nuanţele de gri, din alb sau din negru, astfel încât perversităţile care au tradus culorile în opusul lor l-au purtat uneori în confuzii pline de întrebări.

Şi-a dorit căsnicia ideală în care să se dezvolte armonios copiii dar din prima căsătorie a primit cu greu copilul mult dorit iar din a doua căsătorie nu a avut şansa să mai aibă un copil. Orice amânare în decizii de genul acesta a considerat-o, ulterior, o felie de moarte.

În postura unui potenţial condamnat în cauză penală a reuşit să-şi dovedească nevinovăţia. A fost în postura de a alege de a trăi în altă ţară sau acasă, a avut posibilitatea de a opta în a fi numai consumator de literatură sau şi creator. A fost iubit de mulţi oameni, a fost urât de mulţi oameni sau chiar duşmănit; nu a fost nici frumosul de pică, Delon, nici urâtul fascinant, Belmondo. Tangajul mental şi l-a liniştit de cele mai multe ori raportându-se la zicerea: „numai oamenii proşti sau urâţi nu au duşmani”.

După 42 de ani de muncă, răstimp în care a fost hamal, şef de echipă( unde avea în subordine 12 scriitori; scriitor fiind titulatura în cartea de muncă a celor ce scriau colete), soldat, elev în Şcoala de Ofiţeri, ofiţer, tractorist, şofer, economist de fermă, şef de fermă,viceprimar, contabil şef, inspector de personal, organ de control financiar, miner, artificier, ofiţer din nou, Şef administartiv,şomer, şef de cârciumă,vânzător de arme şi articole sportive, vânzător de articole de pescuit, vânzător de vinuri, grădinar şi acum este pensionar, cu o pensie modestă.

De scris scrie de peste 45 de ani iar debutul l-a făcut, evident , ca orice român, scriind poezie…”că nu e om să nu fi scris vreo poezie, măcar o dată ,doar o dată-n viaţa lui”.

Unii oameni spun că ar fi scriitor, lui, om care a acumulat experienţe de tot felul, dar nu-şi face un titlu de glorie din acest apelatriv fiind mândru că pe pământ, în urma lui, vor rămâne şi pomi plantaţi, şi o casăridicată, şi un copil, şi cel puţin o carte scrisă pe hârtie.

Pentru o mai corectă percepţie am să vă spun, în versuri ce sunt şi ce nu sunt…

 SUNT

Sunt urma ce o lasă un ghiocel pe talpă Când un casap aleargăsă-njunghie un miel,

Sunt baba amărâtă ce cu-o monedăcalpă E pusă să muncească, pe brânci, într-un castel.
Sunt raza astupată cu balegă de vacă, La trecerea prin podul umplut de putregai,

Sunt cel care iubeşte, dar preferând să tacă, Îi iartă pe toţi sporii născuţi pe mucegai.
Sunt pana care cade din zborul de colibri Pe o corolă caldă, scăldată în parfum,

Sunt strigătul de luptă purtat în piept de cimbri În nopţile de veghe, prin flăcări şi prin fum.
Sunt fluturarea albă, batistă înnodată Ce-alungă depărtarea, dar poartă şi un ban,

Sunt crucea care-n aripi se schimbă câteodată Când obosit de viaţă te scurgi din glie-n lan.
Sunt tot ce gându-mi cere în nopţile de veghe Când lumea asta toată o cred şi o ascult,

Sunt verbul poeziei ce nu suportă zeghe Când agonia-i pune, în viaţă, înc-un punct.

NU SUNT

Nu sunt batista Desdemonei, ajunsă spălător de vase,

Nu sunt nici sângerarea ternă a fetei plânse, pe saltea,

Nu sunt nici cărămida arsă zvârlită-n geamul unei case, Sunt pur şisimplu o dilemă între un ciob şi-un colţ de stea.
Nu sunt nici cerşetorul care întinde mâna pe la mese,

Nu sunt hârtia ce suportă cu stoicism, orice stupid,

Nu sunt nici catifeaua care, ca limbă, mângâie la fese, Sunt doar un truditor cu cârca, cam agramat, cam insipid.
Nu sunt un preş şi nici vre-o treaptă pe care să o calce-o cizmă,

Nu sunt setos nici de tiparul ce te aşează intrun raft,

Nu sunt orbit decât de vârstă, dar nu-s orbit de nicio pismă Sunt doar un vers scris cu creionul pe-un petic mucezit, de kraft.
Nu sunt soldatul, din plutonul ce smirnă stă, ca la paradă,

Nu sunt rigola care poartă mizeriile spre canal,

Nu sunt nici mutul ce priveşte la stelele ce stau să cadă, Sunt doar mustangul în galopul ce îl refuză a fi cal.

Oana Grigore: Ce nu ați scris până acum și ați dori sa o faceți?

Viorel Gongu: Până acum nu am scris poezii cu conotaţii profund religioase şi nu cred că aş dori, încă.Simt o oarecare sfială în a-mi arăta credinţa în public am îndoieli asupra unui asemenea gest. Cred că actul acesta trebuie să rămână cu tainele lui cu totul în interiorul nostru, această convingere fiind dată tocmai de cerinţele celor sfinte.

Am abordat aproape toate genurile literare, de la poezia de dragoste, în vers clasic sau modern, trecând prin teatru, proze scurte, poveşti pentru copii, pânăla roman. Am scris până şi poezie în stil japonez dar dintre toate genurile cel mai greu mi s-a părut poezia pentru copii. Discuţia despre atributul unei scrieri de a fi sau a nu fi poezie, indiferent dacă este versificată sau nu, este atât e lungă şi atât de subiectivă pentru că tablele de valori sunt în continuă transformare. Cert este că şi proza poate fi poezie fără drept de apel.

Oana Grigore: Ce va ispiră? De unde vă vin ideile pentru cărți?

Viorel Gongu: Viaţa de fiecare zi este un izvor fărăsfârşit în a te inspira. Scriitorul trebuie să aibă agerimea portretistului, profunzimea caricaturistului, fineţea haiginului şi forţa celor care concep slogane în campanii electorale. Capacitatea de a transmite mesajul, direct sau indirect, accentuând sau temperând unele tuşe, pot da valoare scrierii. Ideile pentru creaţii, indiferent de amplitudinea lor, vin în jocuri de reflexii în oglinzile minţii. În timpul scrierii unui text poate apare acea clipă în care-ţi spui: „ce-ar fi dacă….” şi izbucneşte un fascicul ce ricoşează repetat creând noi şi noi situaţii. Aceastăscânteie, explozie, nu poate apare dacă în urmă nu ai multă,multă lectură şi multă imaginaţie şi sensibilitate.

Oana Grigore: Cât din viața reală, cât din trăirile omului Viorel Gongu, se regăsesc în scrierile dumneavoastră?

Viorel Gongu: În scrierile mele, trăiri personale în formă pură şi obiectivă sunt prezentate foarte rar. De regulă apar proecţii ale unor aspiraţii, ale unor neîmpliniri, ale unor variante existenţiale neexplorate suficient.

Aşa cum marii pictori n-au ezitat, într-o formă sau alta, să-şi plaseze propriul chip sau chipuri ale apropiaţilor, în lucrările proprii, tot aşa scriitorii vor broda unele personaje sau stări având caracteristici alae lui proprii sau trăiri personale. Sunt situaţii în care un personaj sau un altul este prezentat cu atribute ce le are însuşi cel care scrie şi nici scriitorul nu-şi dăseama de acest fapt.

 Oana Grigore: Vă considerați un om împlinit?

Viorel Gongu: Da! Mă consider un om împlinit. Cei care îşi modifică aspiraţiile progresiv sunt condamnaţi la o nefericire perpetuă. Poate că această afirmaţie frizează autosuficienţa sau poate că este generată de echilibru şi modestie, dar pot afirma că m-am bucurat de tot ce am putut din viaţă.

Dragoste, călătorii, muncă, grădinărit, pescuit…sunt lucruri care mi-au umplut viaţa. Nu am căutat dragostea perfectă, nu am dorit călătorii în jurul lumii sau în ţări îndepărtate şi exotice, nu am fost habotnic în muncă dar nici în credinţă, nu am realizat grădinile suspendate ci numai un solar şi 1000 m.p. de grădină cu legume şi flori, nuam publicat zeci de volume ci numai câteva dar mă simtbine.

Cu banii stau mai prost dar…”oficial îmi merge bine…”ca să cităm o melodie la modă.

 Oana Grigore: Vă temeți de bătrânețe? Sau considerați că un scriitor trecut prin viață scrie mai bine decât unul tânăr?

Viorel Gongu: Nu mă tem de bătrâneţe ci de nevolnicie. Devenim cu adevărat bătrâni atunci când începem să o spunem şi să şi credem că suntem bătrâni. Mentalul conduce fizicul.

Noţiunea de a scrie mai bine sau mai puţin bine este dată de diverse sisteme de referinţă şi niciunul nu este imuabil. Vârsta nu este o garanţie de a presta un text mai apreciat sau nu, cel puţin în poezie. În proza clasică, de mai micăsau mai mare întindere, este cu totul altceva. Credeţi că o colegă de breaslăcare are 15-16 ani de toţi, va reuşi să producă un roman bun? Poate vreo fantezie gen Stăpânul Inelelor sau alte poveşti moderne dar un roman cu teme sociale, de dragoste, sau de analiză psihologică, mă îndoiesc că ar reuşi chiar dacă poartă eticheta de scriitor.Oare cum ar reuşi o fetiţă să te aducă în pragul reflexiilor adânci atunci când ar creiona o femeie de 45-50 de ani? Ce experienţăde viaţă şi ce acumulări pot genera crera unui personaj complex?

Privitor la poezie eu unul mai am o părere privitor la tinerii confraţi care au un discurs exclusiv în vers alb şi care nu au acoperire în lecturi temeinice de vers clasic. Ar fi cam diferenţa între un sculptor şi un pietrar…

Pe undeva,-ntr-o margine de lume, Alăturat, în două curţi discrete Trebăluiau, sub tufele cochete, Doi cioplitori în piatră, fără nume.
Unul din ei turna de zor cimentul, Prinzând în el o piatră funerară Cu îngeraşi plângând în prag de seară Şi-n munca lui punea tot sentimentul.
În curtea de alături, albă, mare, Trona, de multă vreme, ca o stâncă, O marmură ce-n adăstare, încă, Îşi căuta cărarea ei spre soare.
Tot apăreau comenzi pentru morminte, Dar piatra albă, încă, n-avea forme. Producătorul funerar rupea la norme Dar ochiul lui, alături, lua aminte.
Cu ochi senini, stăpânul pietrei albe, Cu dalta mângâia eternitatea. Eliminând doar plusul, puritatea El încerca s-o împletească-n salbe.
Sub ploi, pe rouă,-n arşiţăde soare, Cu dalta şi ciocanul, spre lumină, Spre viaţa fărămoarte, o virgină El zămislea cu dragoste de floare.
Când, într-o zi, cu ton vădit de sfadă, Pietrarul de morminte, plin de sine, La gardul dintre curţi cu un “vecine”, Se adresă spre piatra din ogradă:
“Nu ştii să ţii ciocanul şi nici dalta, Te mişti greoi, nu ai eficienţă, Nu ai “profesionala”, nici decenţă Să-nveţi, de pe la mine, una-alta”.
Virgina era gata până-n glezne, Pietrarul perora fără-ncetare, Când piatra albă, plină de mirare, Şopti, timid, spre gard privind:”e lesne
Să ştii să ţii ciocanul, chiar şi dalta, Cioplind la pietre pe la cimitire Dar harul dăruit, e de la fire, Cioplitul e cioplit dar arta-i alta.
De vrei să uiţi o clipă că eşti cioclu, Ia-ţi sculele şi vino, că ai treabă, Mai e de muncă, hai, vino degrabă Şi finisează tu, aici, la soclu!”

Oana Grigore: Cât mai sunt atrași tinerii de literatură? Considerați că vremea cărților a apus?

Viorel Gongu: Atracţia faţă de literatură a tineretului există încă dar uneori se manifestă numai la nivel declarativ. Astfel dacă îi întrebi când au citit ultima dată o carte sau ce au mai citit, încep să se plângă de faptul că nu au timp, invocând stresul vieţii cotidiene. Dacă întrebi când au cumpărat o carte, aceştia răspund că au posibilitatea să citească pe internet atâtea cărţi şi că este mult mai uşor de citit pe monitor, în loc să mai ocupe un loc în casă şi sămai cheltuiască şi bani. Apropos de acest aspect pot remarca faptul că în librărie o carte este scoasă la vânzare cu un preţ prohibitiv de mare . Astfel dacă pe mine, la preţde producţie, o carte mă costă 5-6 lei ea va fi scoasă la vânzare cu circa 20 lei, adaosul comercial din partea distribuitorului fiind indecent de mare.

Încăexistă tineri atraşi de literatură, atât din poziţia de consummatori de carte cât şi din perspectiva creatorului. Acest viciu ar trebui să aibădrept vector educaţia părinţilor. Este puţin probabil ca dintr-o casă în care copilul nu-şi vede părinţii citind să pornească un tânăr iubitor de lectură.Atracţia faţă de literatură nu poate dispare. Fenomenul acesta va avea creşterişi descreşteri dar de fiecare dată , după un reflux, revenirea va fi mai intensă şi mai profundă. Vremea cărţilor de hârtie nu a apus şi nu cred căva apune aşa cum scrisul pe hârtie nu poate dispare.

Actul de lectură consumat asupra unei cărţi de hârtie este asociat cu mirosul lemnului transpus în hârtie, mirosul adezivului dat de legătura cărţii, mirosul cernelii care s-a mai estompat odată cu modernizarea, foşnetul foii pe care o întorci după citire. În plus, cartea de hârtie ca obiect,stimuleazăsimţul proprietăţii prin individualizarea clară. Scrierile transpuse pe CD ne prezintă nişte produse identice, fără personalitate, fără frumuseţe. Aceste CD pot cuprinde orice, de la fotografii de pe Marte până la Biblie, pot fi confundate între ele, şterse, zgâriate. O carte de hârtie are personalitate, viaţă proprie, răbdare. Un virus informatic poate distruge toate cărţile electronice de pe planetă, dar un foc, un cutremur, un cataclism major, nu poate distruge toate cărţile de hârtie, simultan.

Faptul că tot mai mulţi români doresc să plece din ţară nu este chiar o nenorocire şi aş vrea să mă explic. Cu cât mai mulţi tineri vor munci în afarăcu atât mai puternicăva fi amprenta organizării şi funcţionării societăţii vest europene. Relaţiile corete şi oneste în activitatea desfăşurată într-o societate în care aceste relaţii sunt bine sedimentate vor conduce la schimbarea mentalităţii şi odată întorşi acasă vor impune o nouă relaţie. Va existaşi categoria celor care nu se vor mai întoarce, poate, niciodată. Ar fi important să nu-şi nge apartenenţa şi păstreze limba maternă, astfel încât, fiind cetăţeni oneşti în colectivităţile lor să apere prin propriul comportament o părere bună despre români. Dacă dintre cei ce nu se vor mai întoarce vor ajunge oameni influenţi, oameni celebri, oameni importanţi, aceştia să nu uite fibra românească şi să sprijine afirmarea românilor.Nu trebuie să ne temem de vremurile pe care le trăim pentru că ele sunt o perioadă de tranziţie spre obţinerea unei clase politice româneşti de calitate. Ca orice tranziţie aceastăstare aduce a haos dar va trebui să conştientizăm că această trecere este pozitivăchiar dacă ni se pare greoaia. Ceeace se impune este ideia schimbării percepţiei faţăde români, în sensul cătrebuie îmbunătăţită imaginea externă.

Adesea m-am întrebat care ar putea fi cauza pentru care nu au fost acordate premii Nobel românilor, nici pentru problemeştiinţifice nici pentru literatură. Nu aduc în discuţie eventuala discriminare a românilor în exterior cu toate că am avea teme de discutat ci doresc să ating doar atitudinea noastră, în interior, faţă de ai noştri.

Poate pe plan extern faptul că românii nu au dus războaie de cotropireşi implicit nu au avut colonii, a fost un mare handicap, atât economic cât şi artistic sau literar. Ne-am amintit de curând ce înseamnă puterea exercitatădin afară împotriva românilor aşa că va trebui săconştientizăm că aşazisa democraţie europeană este o nouăformă de opresiune. Există o artă a compromisului pe care noi nu o stăpânim şi ne limităm la a ridica la rang de dogmăexpresia „ba pe-al mă-ti!”fără să privim mai departe.

Oana Grigore: Un sfat pentru cititorii dumneavoastră şi pentru tinerii care-şi doresc să ajungă scriitori.

Viorel Gongu: Nu pot da sfaturi cititorilor mei, în cel mai bun caz le pot face sugestii. Una dintre sugestii ar fi îndreptată spre cei care citesc proza mea: nu alergaţi pe text şi citiţi cu răbdare textul , oferindu-vă bucuria trăirii. O altă sugestie aş face-o pentru cei care îmi citesc versurile realizate în stil clasic: citiţi simţind ritmul versului, acordându-vă bătăile inimii pe accentele si8labelor, lăsaţi urechea să perceapămizica iar simţurile să vă fie libere şi descătuşate.

Celor care vor citi poveştile pentru copii, sau versurile în stil modern, le sugerez să devină, pentru o clipă, copii, sau îndrăgostiţi, sau bătrâni, sau animale, sau plante, sau spirit.

Eu nu mi-am propus să ajung scriitor iar dacă în timp ceilalţi au ajuns să mi se adreseze cu acest apelativ, m-am obişnuit cu greuşi abia dacă m-am putut bucura.

Cei care doresc să ajungă scriitori ar trebui să stăpâneascăcu brio toate tainele limbii, să aibă în spate lectura temeinică a lucrărilor tuturor clasicilor români şi cât mai multe lecturi ale clasicilor universali.

După aceste cerinţe minimale, cred eu, că se pot apuca de scris numai dacă simt că au ceva de scris.

Închei aceste rânduri invocând propriul meu crez prin care spun că…dacă ce ai scris a stârnit o emoţie, de orice fel,nu ai scris în van!

redactor Oana Grigore

 
 
 
 
 

 

Amintirile Evei

Ascunde-ma in tine!

Published by:

Maddie AncutaAlerg! Este dimineata si cerul negru ma apasa cu intunecimea lui. Fug de mine, de tine, de gandurile mele.

Gandurile ma ploua.

Ploaia imi spala fata, ascunzadu-mi lacrimile.

Alerg cu incapatanare, fara sa privesc  in jurul meu. In departare se aude sirena politie, plansetul unui copil. Pasii mei se aud clar pe caldaramul ud.

Cu pumnii stransi si inima batandu-mi nebuneste continui sa alerg.

Trec printre picurii de ploaie .

Gandurile mele se aseaza in fata mea cu incapatanare , nu le pot depasi, nici macar nu le pot ajunge.

Le vad  in fata mea dantuind ca intr-o hora nebuna. Nu vreau sa le vad, nu vreau sa le simt, nu vreau sa le gandesc , dar ele se incapataneaza sa ma calauzeasca obsedant.

Alerg???? de fapt continui sa fug.

M-am trezit cu dorul de tine.

In urma mea se aud pasii mei pierduti si strigatul frunzelor strivite .

Dintr-o data ma opresc. Ma privesc si vad ca ploaia s-a oprit si ea.

Lacrimile nu mai curg.

Trag aer adanc in piept incercand sa imi redobandesc suflul.

Ma uit  sprea geamul tau.

Am fugit de tine sau am fugit spre  tine?

Cu privirea curioasa incerc sa te vad dincolo de perdelele trase.

Imi fac curaj si urc in goana treptele.  Vreau sa ciocanesc la usa si nu pot. De ce as face asta? De ce ti-as face asta?

Ma intorc si incep sa cobor  repede treptele.

Ma opresc aducandu-mi aminte dorul din sufletul meu.

Ciocanesc la prima usa.

Un batranel simpatic si cu chef de vorba imi deschide usa.

-Buna dimineata! i-am spus

-Buna dimineata domnisoara, mi-a raspuns batranelul. Pot sa va ajut cu ceva?

M-am uitat la el, profund dezorientata nestiind ce sa-i spun. A fost un gest nebun sa-i sun la usa. Dupa 10 secunde de tacere i-am spus timid.

-De fapt da, chiar puteti sa ma ajutati. Vreau sa scriu o scrisoare. Am nevoie de un creion si o coala de hartie. M-am oprit privindu-l fix pe batranel. Ma privea curios si teribil de amuzat.

In spatele sau se vedea o oglinda iar in oglinda ma vedeam pe mine

Eram in costumul meu de sport, transpirata , rosie la fata. Parul ciufulit era in toate partile.

Ciudata aratare, ma mir ca mi-a deschis usa si vorbeste cu mine, mi-am spus razand in sinea mea.

Batranelul  mi-a inchis usa in nas.

Am ramas descumpanita in fata usi pregatindu-ma sa plec chiar in momentul cand i-am auzit pasii tarsaiti pe podea.

Mi-a deschis usa si mi-a intins creionul si cateva coli de hartie.

-Multumesc ca mi-ai ciocanit la usa. De doua saptamani nu am mai vorbit cu nimeni. Vrei sa intri in casa sa scrii? mi-a spus cu vocea resemnata dar in care se simtea speranta.

Gandurile continuau sa danseze nebuneste. Vroiam sa fiu doar eu si cu tine. Iti datorez asta.

– Nu pot acum. Trebuie sa scriu o scrisoare, dar maine daca vreti vin si putem merge  sa bem impreuna un ceai  sau o cafea. Aduc si niste prajiturele, i-am spus zambind , inima strangandu-se dureros la auzul cuvintelelor lui. Singuratatea si batranetea sunt haine teribil de greu de purtat

Creionul a inceput sa mi friga mainile. Inima imi batea din ce in ce mai repede. Stiam ca trebuie sa-ti scriu.

M-am apropiat de batranel si i-am luat in mainile mele, mainile sale batrane si tremurande.

-Promit ca maine la ora 10.00 sunt aici . Dar acum  trebuie sa scriu, cineva pe care -l iubesc asteapta aceasta scrisoare, i-am spus zambindu-i cu emotie. Acum trebuie sa plec, dar maine sunt aici.

M-am intors si am urcat scarile. Din spatele usii apartamentului tau nu se auzea nici un zgomot.

M-am asezat turceste cu spatele lipit de usa.

Cu mainile tremurand de emotie am inceput sa scriu. M-am oprit putin uimita la literele asternute pe hartie. De ani de zile nu am mai scris o scrisoare folosind un creion si coli de hartie.

”  Te-am visat!  M-am trezit  din visul  in care eram impreuna, desi nu as fi vrut sa ma trezesc. Eram in siguranta cu tine. M-am trezit cuprinsa de dorul tau. In visul meu mi-ai scris un mesaj pe care  nu am reusit sa-l descifrez. Desi eram aproape de tine, imi era aproape imposibil sa te ating. Vroiam sa inteleg ce-mi spui. In vis mi-ai spus ca o sa-mi trimiti un  mesaj si eu voi intelege tot. Am plecat, asteptand mesajul tau. M-am trezit.  M-am imbracat, am iesit sa alerg si m-am trezit in fata usii tale.

Stiam ca  nu sunt perfecta, dar nu m-a interesat asta niciodata.

Stiam sa ma mint si ca ma mint ca sunt fericita.

Dar nici asta nu m-a interesat niciodata.

Stiam ca am o viata normala, desi stiam ca nu asta era viata pe care as fi dorit sa o traiesc, dar ma obisnuisem cu ea.

Stiam ca mi-am pus pe fata masca unei femei fericite, masca se potrivea perfect cu fata mea, cu machiajul sau hainele mele.

La un moment dat am ajuns sa o port si noaptea.

Nu ma deranja sa o port, facea  parte din viata mea.

Intr-o zi m-am trezit ca nu mai pot sa plang si asta din cauza mastii. Lacrimile mi-au inundat sufletul, mi-au mocirlit intreaga fiinta.

Pana cand intr-o zi privirea mea s-a oprit sa se odihneasca in intunecimea privirii tale.

A fost prima data cand mi-am dorit sa fi fost perfecta.

Atunci am simtit prima data ce inseamna sa fi in siguranta.

Nu stiu de ce  sunt azi aici in fata usii tale. De fap stiu, am venit  sa-ti spun printre altele: “La multi ani, Victor! In vis mi-ai  reamintit  ca este ziua ta azi.

Stiu ca nu ai fost pregatit pentru ce ai aflat despre mine. Nici eu nu am fost pregatita sa-ti spun.

Stiu atat de multe, dar o data cu trecerea timpului realizez ca stiu din ce in ce mai putine.

Cand te-am cunoscut eram o femeie frumoasa cu o  viata  imperfecta, cu inima plina de cicatrici.

Aseara m-am bagat  in pat indiferenta, asa cum fac de ani intregi. Mi-am luat cartile sa citesc, cu ochii mintii imi trasam drumul catre linistea sufleteasca.

Am ras tampit la filmele  pe care le-am vazut.

Am adormit si dupa foarte mult timp te-am visat.

Victor, viata mea este la fel de imperfecta ca  atunci cand te-am cunoscut si te-am privit intamplator dansand cu o femeie.  In timp ce danseai  privirea ta s-a fixat pentru totdeauna in sufletul meu.

Singurul lucru perfect din mine este sufletul meu.

Si este perfect din momentul in care te-a intalnit.

Imi este teama.

Nu, nu-mi este teama pentru mine, nu am nimic de pierdut. Ce as putea sa  mai  pierd?  Sunt pierduta de ani.

Imi este teama pentru tine. Atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva nu-i faci rau. Doresti fericirea lui. Iti amintesti cosmarurile mele? Cand te visam  plangand, ma tineai in brate  si tu erai plin de sange?. Nu le mai am. De luni intregi  nu le mai am.

Nu vreau sa ti se intample nimic rau.

Am fost uimita de visul meu de azi noapte.

Pasii mei alergand m-au adus in fata apartamentului tau. Am cerut vecinului tau de la apartametul 6, coli si un creion. I-am promis ca maine vin sa bem impreuna un ceai.

M-am asezat in fata usii tale si am inceput sa-ti scriu

Am venit sa  te rog sa ma ascunzi in tine.  In tine ma simt in siguranta, ma simt completa. Stafiile trecutului dar mai ales cele ale prezetului ma urmaresc.

Imi e dor de vocea ta. Nici nu am stiu cat imi este de dor de vocea ta, de privirea ta care-mi citeste gandurile, de mainile tale puternice care ma strang ocrotitor la piept.

Vreau sa ma ascund in tine si sa nu mai plec niciodata.

Te iubesc, Alexandra!”

 

Am impachetat scrisoarea si am sunat la usa.Nici un zgomot.

Am plecat. Dintr-o data se aude usa deschizandu-se si vocea Oanei care iti spune. “Victor ai o scrisoare”.

Am deschis usa blocului si am inceput sa fug din nou. Nu mai ploua. Lacrimile au inceput sa-mi pateze tricoul. Cu pumnii stransii si inima batandu-mi nebuneste continui sa alerg.

Telefonul suna. Ma opresc.

Nu vreau sa-ti raspund.

Continui sa alerg.

Ma opresc sa mi citesc mesajul.

“Ai un mesaj  vocal Alexandra. Victor”

Imi ascult mesajul

Doar in mine esti in siguranta. Ai incredere in mine, opreste-te din goana ta nebuna. Si sufletul meu este intreg de cand te-a cunoscut Alexandra. Te iubesc! si mie imi este dor de vocea ta, de intreaga ta fiinta. Lasa-ma sa te pastrez in mine

 

Maddie Ancuta

pentru cei care urmaresc  Saruti asa cum scrii, este un nou capitol, inca nu are legatura cu celelalte scrise, dar asta este cu Muza..daca vine.. vine. Este doar un capitol care o sa fie asezat corect langa celelalate.

cap1

cap2

cap3

cap.4

cap.5

cap.6

cap.7

Pierdut

 

 

Copierea sau preluarea articolelor sub aceasta semnatura este interzisa