Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: teoria broastei testoase

Top Secret

Subliminal. Cele 10 strategii de manipulare a maselor

Published by:

libertate de exprimare

Cele 10 strategii de manipulare a maselor

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa. Evreu de sensibilitate anarhista, Chomsky sustine ca ’’libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine.” Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si analizeaza discursivitatea diversiunilor. Strategia diversiunii consista in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-un potop continuu de distractii si de informatii neinsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, experimentate pe masele mari de oameni. Iata cele zece tehnici de manipulare macro in versiunea lui Chomsky, de altfel, extrem de intuitive:

1. Distrage in permanenta atentia publicului, tine-l departe de adevaratele probleme sociale si capteaza-i atentia cu subiecte fara importanta. Tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara niciun pic de timp de gandire” scrie Chomsky.

2. Creaza probleme si apoi ofera solutii. Aceasta metoda se mai numeste si ’’problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii.

3. Strategia “in degradeu”, mai cunoscuta drept “teoria broastei testoase”. Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata in mod progresiv, in ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. In acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi, au fost impuse din 1980 pana in 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate in mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite. O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarare nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinand acordul publicului in prezent, pentru aplicarea in viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decat al unuia apropiat. In primul rand, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine maine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. In fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la un moment dat. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene intre 1992 – 1995 si aplicate in 2002.

5. Adresarea publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? “Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atat de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decat la gandire. Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului in nestiinta si prostie.  A face in asa fel ca poporul sa nu inteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlul si inrobirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cat mai slaba, incat prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramana de neinteles de cele dintai.

8. Incurajarea publicul sa se complaca in mediocritate. A incuraja publicul sa creada ca nu este chiar atat de rau sa fi prost, vulgar si incult. Pentru asta se folosesc retetele show-urilor de Hollywood, asa numitele reality-show-uri, emisiunile de divertisment, etc.

9. Inlocuirea revoltei cu culpabilizarea. A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria lui nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente sau a efortului redus. Astfel, in loc sa se ridice impotriva sistemului, individul se subestimeaza si se invinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, avand ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decat se cunosc ei insisi. In ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescanda intre cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decat se cunoaste el insusi. Aceasta inseamna ca, in majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decat ei insisi.

autor: Noam Chomsky

Mai multe articole in Top secret