Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: te iubesc

Mesaje de dragoste

Moartea sufletului meu

Published by:

moartea sufletului meu

M-am asezat pe pietrele reci. Ceata din mine ma inconjura. Vantul caldut imi imbratisa corpul cu mangaieri lungi si pretentioase. Dintr-o data, am uitat sa respir.

Te-ai asezat langa mine.

– Esti atat de frumos, ti-am spus, urmarindu-te fascinata. Te stiu, vii din copilaria mea. Printul in haine de argint.

Mi-ai luat capul in maini si te-ai uitat la mine. Ochii tai sticlosi mi-au sagetat gandurile.

Am intins mainile sa prind valul de spuma albastruie din care era facut trupul tau. Nu stiam ca te iubesc atat de mult. Mantia ti-a alunecat si mainile mele speriate s-au retras.

Rani mari, sangerande iti biciuiesc trupul firav. Ochii tai negrii ma privesc cu dragoste. Desi nu spui nimic stiu ca eu sunt vinovata de ranile tale.

Te iubesc! iti soptesc timid

-Si eu te iubesc! Mi-ai luat palma si ai pus-o in dreptul inimi tale sau cel putin acolo unde eu cred ca e inima ta.

-De ce m-ai lasat sa-ti faca asta? te-am intrebat in timp, ce mana mea simtea ritmul nebun al inimi tale.

– Te iubesc!

– Te poti lasa ranit din prea multa dragoste? De ce ai venit acum?  durerea din inima ta navaleste in mine ca o hoarda de cai salbatici. Mainile mele sunt pline de sange.  Respir doar prin tine.

-Am venit pentru ca te iubesc! Imi plimbi mana pe trupul tau brazdat de rani adanci. Ca prin minune incep sa dispara una cate una. Si atunci am inteles. Fiecare rana a fost facuta de gandurile mele. De fiecare data cand am uitat de mine, eu te-am ranit.

-Ai stiut de la inceput ca sunt  frumos si fragil. Eu te-am iertat! trebuie sa te ierti si tu. Ce-ti doresti?

-Nimic!  Dintr-o data ranile ti s-au redeschis si mainile mele s-au umplut de sange. Atunci am inteles ca viata ta este in mainile mele.

-Vreau sa nu mori! ti-am strigat disperata

– Te iubesc! Nu voi muri decat daca tu ma vei lasa sa mor. Ajuta-ma sa nu mor. Suntem ca doua umbre, inlantuite care incep sa se topeasca impreuna.

– Este prea tarziu sa-mi mai doresc ceva! iti spun cu glas tremurand.

Te iubesc si sa nu uiti asta niciodata! Te privesc impietrita cum incepi sa dispari.

Nu mai simt decat frigul. Nu stiam ca iti poate fi atat de frig.  Ultimul tau sarut ma ingheata. Stiam ca ai murit. Te privesc cu ochi reci,  poti sa ucizi ceva ce iubesti atat de mult dar nu am stiut cat de simplu este sa o faci.

Mintea mea cauta solutii nebunesti.

– Te vreau inapoi, am nevoie de tine, nu ma poti parasi!. Cu miscari disperate iti ating corpul aproape transparent, gandindu-ma ca-ti voi vindeca ranile. Ma prabusesc peste tine.Vom muri impreuna. Asa cum ne-am nascut, impreuna.

-As vrea sa rechem in mine starea aceea de fericire netarmuita, de euforie pura, de entuziasm deznadajduit care preludeaza o mare iubire. O iubire nemotivata. Fara obiect sau avand drept tel viata in sine, setea nepotolita de trairi, nostalgia fiorului aventurii. Vreau sa iubesc!

 

Simt cum incepi sa respiri si eu o data cu tine.

Te iubesc! ranile tale incep sa dispara.

– Te iubesc sufletul meu, te-am iubit din prima clipa, dar nu am stiut ca te ranesc atat de mult.

-Stiu ca ma iubesti, dar nepasarea ta fata de tine m-a ranit cum nu m-a ranit nimeni altcineva. Este vremea sa ma iubesti pe mine pentru tine.

– Invata-ma! pentru ca eu nu mai stiu. Stiu multe, dar nu stiu sa iubesc! Nu mai stiu sa iubesc, soptesc pierduta.

– Trebuie doar sa ma urmezi.

In gandurile mele se aude ecoul cuvintelor tale. Te voi urma! Vreau sa iubesc, mintea mea repeta frenetic gandurile tale.

Si incep din nou sa respir. Iti simt respiratia fierbinte pe buzele mele, ranile tale se vindeca. Sarutul tau prelung si dulce imi infioara mintea si sufletul.

Stiu ca voi trai! Stiu ca voi iubi! Stiu ca te voi iubi! Stiu ca ma voi iubi!

M-ai invatat sa respir din nou! Ne contopim. Simt cum ma patrunzi si ma cuprinzi. Ma uit din nou la mainile mele.Sunt pline de petale de trandafiri rosii.

Ma trezesc pe aceleasi pietre reci.

Te iubesc dragul meu suflet albastrui !

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea  articolelor sub aceasta semnatura este interzisa

mai multe povesti in Mesaje de dragoste

 

 

 

 

 

 

 

Mesaje de dragoste

Te iubesc,mama.

Published by:

Nu prea stiu cum sa iti vorbesc… Sunt copilul tau…..cel pe care il iubesti si care incearca sa iti atinga asteptarile… Nu ti-am spus niciodata, dar cel mai tare ma tem sa nu reusesc sa devin ce ai vrut tu pentru mine… Cateodata uit ca esti si tu un om din carne si oase…ca nu esti nemuritoare si ca bataturile din palme si cearcanele de sub ochi sunt martori a unor lupte lungi, grele care nu se vor sfarsi pana cand ce nu vei inchide ochii pentru vesnicei…
Esti o mama din “garda veche”…una care a sacrificat cam tot ce avea pentru copiii ei dar, care a pastrat in ochi acea licarire magica pe care cei tineri nu o au. Esti un om tanar cu ceva mai multi ani, care de multe ori adoarme singura plangand si mama…eu te aud…chiar daca sunt departe.
Iti bantuie somnul zilele de truda si sudoare…te urmaresc rasetele si tot ce a trecut prin ochii si sufletul tau si cand inchizi ochii…mama , eu stiu ca iar esti in copilaria ta, cand nu te gandeai ca pe brate ai sa porti nepoti..

Mama… poate nu am sa reusesc, dar o lupta trebuie sa port si eu…una in care sa putem vorbi fara retineri, fara timp, fara prejudecati…cand o sa ne privim in ochi sincer si o sa ne spunem tot ce am pus in prapastia dintre noi….Iarta-ma ca iti reprosez tacit ca nu ma cunosti, iarta-ma ca nu te-am invatat cum…

Mama… imi pare rau ca nu mai poti zambi ca inainte si ca vezi cum clepsidra se intoarce impotriva celei mai frumoase fete din sat…. crede-ma ca as da orice ca pe patul de spital sa fi fost eu… si crede-ma ca am sa fac cam cat pot sa nu pleci capul cand ti se vorbeste de mine…
Mama… acum… ca a trecut aproape jumatate de veac de straduinta…iti doresc sa imbatranesti frumos si zambind….

 Dupa 5 ani…
E un sentiment pe cat de des intalnit si de normal, pe atat de complex si ciudat. Imi este dor de mama, de fiinta care stie cand si cum sa ma ia in brate “ca sa fie bine la aia mica”. De mama mea care m-a rasfatat si ma va rasfata cata vreme va mai fi pe acest pamant, gratuit, fara sa astepte nimic in schimb.
Imi e dor de camera mea plina de “suveniruri” atarnate sau lipite peste tot. Aveam acolo pana si surprize cu fotbalisti lipite pe marginea usii de la dulap. Imi amintesc ca, mama s-a suparat cand am lipit alea acolo. Uufff, cata vreme a trecut de atunci. Si cand am plecat am lasat toate acele amintiri acolo, inchise prin sertarase, prin dulapuri, prin cutiute… nu am luat mai nimic cu mine.
In ziua in care am plecat imi doream sa fug departe de tot ce ma inconjura acolo. Eram mereu in cautare de ceva nou. Pe vremea aceea credeam ca daca e nou e neaparat mai bun, oricum vroiam provocari, cat mai multe si cat mai dificile. Acum, dupa atatia ani de atunci, nu mai stiu cine sunt si ce imi doresc.
Am momente (multe!) in care imi e dor rau de acasa. Imi e dor de acel miros, imi e dor de mirosul de scortisoara din seara de Craciun cand mama termina ultimele prajituri, imi e dor de diminetile de duminica cand ma mutam dintr-un pat in altul, de dupa-amiezile de vara petrecute acolo cand mirosea a caldura dogoritoare si pepene galben, de mirosul rufelor puse la spalat de mama mea, de iernile geroase cand imi facea ceai cu lamaie si alaturi o felie doua cu unt si miere de albine, de serile in care mancam impreuna, eu, mama si tata..
Imi e dor de cine eram eu atunci…. Nici nu imi amintesc bine cum eram, dar stiu ca eram un om mult mai fericit.
Mama nu ti-am spus niciodata…dar…Te iubesc !
fotografie arhiva personala
Carmen Mocanu