Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: romania

Romani in lume

Alexandru Isbasoiu lanseaza o propunere de afacere lui Richard Branson, fondatorul Virgin

Published by:

afaceri VirginBuna ziua numele meu este Alex. Sir, ati fi intersat sa schimbati felul in care functioneaza businessul global de primire de raspunsuri din partea consumatorilor? Sunt fondatorul livefeedback.org, prima aplicatie de feedback in timp real la nivel mondial si cred cu putere ca putem construi impreuna Virgin Feedback.com, aplicatie care ar putea un mare impact pe piata. Domeniu pe care deja l-am cumparat”.
Astfel i-a prezentat Alexandru Isbasoiu (28 de ani) ideea sa de afaceri lui Richard Branson, fondatorul Virgin, grup cu operatiuni in domeniul aerian, turistic, telecomunicatii, media, sanatate sau energie.
Iar Sir Branson i-a raspuns: “Yeah, let’s do”.
Practic, Livefeedback.org este un site care permite oricui sa isi trimita opinia catre o companie, ONG, agentie publica sau persoana publica fara sa cunoasca datele de contact ale acesteia. Tot ce trebuie sa mentioneze este numele brandului (sau al institutiei cu care vrea sa comunice), tara si
orasul si apoi sa transmita mesajul.
Scopul este sa incurajeze clientii sa isi exprime opinia cat mai usor si in timp real, adica exact atunci cand doresc sa faca acest lucru, nu cand au timp sa caute un formular sau un mail de feedback al firmei. Mesajul este analizat cantitativ, calitativ si in functie de zona geografica din care a fost trimis, iar toate mesajele sunt confidentiale, la ele avand acces doar companiile sau ONG-urile carora acestea au fost trimise”, a explicat pentru Wall-Street.ro, Alexandru Isbasoiu.
Dar si retelele de socializare foarte populare precum Facebook sau Twitter, care au milioane de utilizatori in toata lumea, permit organizatiilor sa aiba acces instant la opiniile oamenilor.
“Diferenta este ca de multe ori companiie nu folosesc acest servicii, ba chiar le restrictioneaza. Nu reactioneaza la ce spun clientii. Intentia noastra este sa pozitionam acest serviciu ca cel mai important canal pentru trimis feedback la nivel global, pentru absolut orice situatie,tot asa cum Google este pentru partea de cautare pe internet”, afirma Alexandru Isbasoiu. Unul dintre competitorii Live Feedback este Getsatisfaction.com.
Astfel, dupa ce saptamana trecuta l-a cunoscut pe Richard Branson la Bucuresti, la evenimentul “The Ultimate Success Summit”, fondatorul site-ului isi doreste sa mearga la Londra sa ii prezinte acestuia pe larg afacerea.
Cei doi au discutat foarte putin dupa eveniment, in cadrul pranzului VIP pe care mai multi manageri si antreprenori l-au avut cu Branson. Iar rezultatul conversatiei a fost ca Alexandru Isbasoiu sa ii trimita un e-mail asistentei lui Branson. Lucru pe care l-a facut deja…practic, acum fondatorul Live Feedback asteapta un raspuns din partea echipei antreprenorului britanic.
As merge si maine la Londra… speram ca o sa fie OK”, afirma Alexandru Isbasoiu.
Parteneriatul cu Richard Branson ar urma sa fie mai mult de imagine, pentru ca daca s-ar concretiza cei doi tineri ar vrea sa schimbe numele site-ului in Virgin Feedback.
“Sunt businessuri din grupul Virgin in care Richard Branson este actionar cu procente mici, dar este folosit numele sau sau numele Virgin. Noi am vrea sa inglobam businessul nostru sub cupola Virgin“, spune antreprenorul roman. In prezent, site-ul virginfeedback.com exista, dar este directionat catre livefeedback.org
Dar cine este Alexandru Isbasoiu?
Are 28 de ani, a absolvit Facultatea de Inginerie si Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti si inca din facultate si-a dorit sa lanseze un business in tehnologie datorita prietenilor care erau studenti la Automatica.
Astfel, in 2004, cand era inca student si a luat primul salariu de la Orange, companie pentru care a lucrat timp de patru ani, a infiintat SkyWeb, firma care detine Live FeedBack. Isi dorea sa dezvolte proiecte in zona de IT si apela la colegii de la alte facultati din Politehnica. Atunci l-a cunoscut si pe Mihai (30 de ani), cel care este ii partener de business acum si care se ocupa de programare. Acesta a hotarat sa ramana anonim pentru ca in acelasi timp lucreaza intr-o companie din domeniul financiar. SkyWeb este controlata 100% de Alexandru Isbasoiu.
Ideea de a lansat Live Feedback i-a venit in urma cu doi ani, iar site-ul a fost lansat in august anul trecut. Lansarea a fost destul de dificila pentru ca pana in vara anului trecut Alexandru Isbasoiu lucra si ca director de vanzari pentru producatorul de telefoane dual sim WND Telecom. Site-ul are in jur de 10.000 de utilizatori inregistrati, insa doar 1.000 sunt constanti. Majoritatea celor care folosesc site-ul pentru a-si spune opinia sunt din SUA.
“Pentru ca serviciul este in engleza avem destul de putini utilizatori din Romania. Insa americanii sunt foarte receptivi la astfel de aplicati, cei din SUA folosesc aplicatii si la varste inaintate”, explica Alexandru Isbasoiu.
Deocamdata serviciul este gratuit (deci nu are niciun fel de venit), insa cei doi tineri se gandesc ca in aproximativ jumatate de an sa puna o taxa de 5 dolari pentru companii, agentii guvernamentale si persoane publice. Aplicatia va ramane gratuita pentru ONG-uri.
Insa pentru a dezvolta in continuare Live Feedback au nevoie de bani, mai exact in jur de 300.000 de dolari care ar urma sa fie investiti in special in marketing, in promovarea serviciului in Google.
De aceea il si abordeaza acum pe Richard Branson, iar anul trecut au mers timp de o luna in SilliconValley, centrul tehnologiei mondiale. In toamna, cand au mers in SUA s-au orientat in special catre fondurile de investitii, insa spune ca ar fi trebuit sa mearga catre business angels. Costurile pentru a sta o luna in SUA impreuna cu colegul sau si inca un programator (care intre timp a parasit echipa) au fost de circa 15.000 de dolari.
“300.000 de dolari este o suma mica pentru America. Problema nu era de bani, ci faptul ca fondurile isi doresc companii care deja au demonstrat. Noi trebuia sa mergem in zona de business angels, nu de venture capital. Noi am gasit acele fonduri pe Linkedin si ne lua mult mai mult timp sa gasim oamenii, pentru ca pe angels nu ii gasesti pe LinkedIn. Business angel poate sa fie si un teamleader de la Google”, explica Alexandru Isbasoiu.
El spune ca printre cei cu care s-a intalnit se numara si George Haber, unul dintre cei mai bogati romani din strainatate si printre putinii antreprenori romani care au avut succes in Silicon Valley.
Antreprenorul de orgine romana le-ar fi zis creatorilor Live Feedback ca afacerea lor ar putea valora si 200.000 de milioane de dolari in cativa ani, insa provocarea pentru ei este cum sa isi dezvolte businessul fara sa investeasca la inceput unu, doua milioane de dolari…bani pe care nu ii au.
Si da, 300.000 de dolari, nu este deloc o suma mare nici macar pentru Romania. Si, atunci, de ce nu cauta un investitor roman?
“Vrem un partener care sa vina si cu cunostinte, care sa ne ajute sa ne dezvoltam la nivel mondial”, spune Alexandru Isbasoiu.
Iar romanii care au lansat sau incearca sa lanseze afaceri in IT la nivel mondial sunt foarte putini: Florin Talpes (BitDefender), Radu Georgescu (Gecad), George Haber, Antonio Eram (Netopia) sau tinerii care au lansat Summify, business cumparat in acest an de Twitter.
“Un parteneriat cu Virgin ar putea fi un start foarte bun. Daca am face un parteneriat cu ei nu ne-ar trebui neaparat o investitie in bani. Pentru ca ei au programatori, sunt cunoscuti. Daca am obtine suma, noi i-am cheltui in special in marketing, dar daca ar scrie Richard Branson pe blogul lui despre aceasta afacere deja devenim cunoscuti. Principala problema este ca nu suntem cunoscuti”, afirma Isbasoiu.
Prin acest parteneriat ar putea ajunge la in jur de 30.000 de utilizatori in aproximativ un an. Managerul estimeaza ca Live FeedBack ar putea genera venituri de 90.000 de dolari in primul an si de 200.000 de euro in al treilea. De asemenea, din al treilea an ar putea fi pe profit. Tot in trei ani compania ar avea inca patru programatori deci numarul celor implicati in afacere va fi de sase.
Insa pentru ca Live Feedback nu genereaza inca venituri, tinerii au lansat in urma cu doua luni www.statiiauto.ro, un site de statii pentru masini si vor ca pana la jumatatea verii sa lanseze un site de produse IT. De asemenea, Alexandru Isbasoiu vrea sa infiinteze in parteneriat cu mai multi investitori o agentie de turism dedicata pasionatilor de golf – www.golftravel.ro.

 

sursa 

Diverse

Doua fete cucuiete in jurul lumii

Published by:

obtinere housing benefitora 19.00 Londra, 21.00 Romania

In cadrul emisiunii din seara aceasta  vom prezenta

– modalitatea de inscrierea a copilului in scoala-Londra

– etapele necesare de obtinere a alocatiei-Child Benefit

– obtinerea de Housing Benefit – sprijin in totalitate sau partial pentru plata chiriei

Dar asa cum v-am obisnut in fiecare miercuri seara, avem muzica buna,  buna dispozitie, cateva ganduri frumoase de la colaboratori nostrii.

In seara aceasta o sa va prezentam un nou blogger Mihai Boboc autorul blogului Moartea Bufonului, pe care il vom avea invitat in emisiunea de luni Suflete si ganduri de la ora 19.00.

Romani in lume

Decizia grea a emigrarii-povesti de viata. Spania-Londra-Italia

Published by:

emigrareora19.30 Londra 21.30 Romania

Emisiune cu un subiect de actualitate. Emigrarea romanilor si consecintele aceste decizii radicale si foarte grele. Vom dezbate impreuna cu dl Mitica Orjan acest subiect.  Londra-Spania-Romania

El impreuna cu familia sa traiesc in Spania.

Vom aduce in dezbatere argumenele pro si contra.

Un alt subiect fierbinte este legat tot de emigrare si felul in care suntem priviti in afara Romaniei.

Recent a aparut in “La Gazzetta di Parma” un material despre un cititor român, Cristian Cosma, care a criticat modul în care sunt văzuţi românii, prin prisma unor articole de cronică neagră. Prejudecăţile legate de români şi alimentate de presa italiană au avut efecte negative şi asupra fiicei sale, care a venit într-o zi de la şcoală şi a mărturisit părinţilor că îi e ruşine câteodată să spună că e româncă. Iată mai jos materialul publicat de “La Gazzetta di Parma”.


„Cât eram de supărat în acea zi…”. Acea zi în care Cristian Cosma, metalmecanic român rezident la Parma din 2007, era în faţa  computerului pentru a citi comentariile „puţin diplomatice” a unor cititori privind prezenţa străinilor în Italia. Şi a scris şi el la Gazzettadiparma.it.

O răbufnire, da, cu ton hotărât dar niciodată exagerat. Şi cu scuze finale: „Ştiţi, fiica mea de 8 ani s-a întors acasă de la şcoală spunându-mi că-i este ruşine să le spună colegilor că este româncă…”

Din această ultimă frază s-a născut ideea unei întâlniri. Şi ceea ce a ieşit nu e numai povestea unei integrări fericite, ci şi o mărturie directă privind sistemul de ajutoare pus în practică de instituţii şi de asociaţii de voluntariat şi o analiză lucidă – dintr-un punct de vedere „original” – a chestiunii străini.

“Câte dificultăţi să te pui în regulă”

Cristian, de 35 de ani, trăieşte la Vicopò de un an cu familia. Soţia Ana este custode a micii biserici care se înalţă pe via Mantova, şi parohia le-a pus la dispoziţie apartamentul situat alături. Sunt creştini ortodocşi, cei din familia Cosma, însă acest fapt nu a fost un obstacol pentru don Francesco Rossolini şi pentru credincioşii din zonă. Şi duminica micuţa Larisa îmbracă cu mândrie tunica pentru cor.

Prima care a sosit în Italia a fost de fapt Anna, care şi-a găsit de lucru ca îngrijitoare la Bari şi lunar trimitea acasă banii câştigaţi. “A fost foarte dificil să ne separăm. Într-o zi soţia mea m-a sunat şi mi-a spus că familia la care stătea o acuza că a furat 50 de euro – povesteşte Cristian -. Am plâns la telefon: nu ştiam cum e în Italia, dar ştiam că Ana nu era o hoaţă şi i-am spus să plece din acea casă”. A găsit un alt loc de muncă şi între timp a venit şi Cristian.

Începuturile au fost foarte dure, mai ales având de-a face cu birocraţia. Aici este totul un cerc vicios: ca să ai loc de muncă îţi trebuie documente, ca să ai documentele îţi trebuie un loc de muncă. De multe ori m-am gândit că nu voi reuşi şi să mă întorc în ţara mea. Venisem aici pentru a lucra, nu pentru a fura, însă nu reuşeam să mă pun în regulă”. În acea perioadă, banii pe care îi câştiga soţia erau folosiţi pentru a-i plăti lui un loc de dormit cu subînchiriere. “Pentru a mânca, în schimb, a trebuit să se descurce singur”, povesteşte femeia, de 31 de ani.

Astfel Cristian a cunoscut Caritas-ul de la parohia San Paolo. “Am avut norocul să întâlnesc o doamnă, Enrica, care mi-a dat totul: ajutor pentru casă, ajutor pentru muncă. Ea şi don Francesco au fost cei care până la urmă mi-au găsit un loc de muncă la o firmă metalmecanică şi care apoi ne-au oferit posibilitatea să venim aici la Vicopò. Dar dacă nu aş fi avut ce mânca, dacă nu aş fi primit ajutor?”, se întreabă astăzi bărbatul de 35 de ani, răspunzând în mod ideal celor care critică sprijinul oferit de asociaţiile de voluntariat.

Între timp, Ana şi Cristian, odată atinsă stabilitatea în muncă, s-au dus să o ia şi pe Larisa, care astăzi frecventează şcoala elementară. “Dacă ascultăm muzică românească în maşină, ea mă pune să schimb imediat ce ajungem în apropierea şcolii: se simte foarte bine aici la Parma dar în acelaşi timp îi este teamă să nu râdă colegii de ea. Şi ea aude zilnic toate comentariile privind românii, albanezii, moldovenii... Un adult se poate apăra, dar un copil este mai fragil. Iar eu încerc să-i explic că nu are de ce să-i fie ruşine. Dar am trecut şi eu prin asta: o dată eram în autobuz şi ascultam două persoane care vorbeau între ele: «Animalele le ducem la veterinar, dar pe aceşti străini, care aduc atâtea boli, unde îi trimitem?»”.

“Sunt necesare legi severe pentru cei care fură”

Cristian nu foloseşte jumătăţi de măsură privind chestiunea siguranţei: “Hoţii trebuie să meargă la puşcărie, indiferent de ce naţionalitate sunt: dar din păcate aici lipsesc regulile şi apoi mai este problema închisorilor pline care nu ajută: îi eliberează imediat. Este adevărat, citesc despre atâţi străini arestaţi sau denunţaţi. Dar eu cred că sunt oameni care vin aici special pentru a fura. În România un salariu mediu lunar este de 200 de euro: dacă ajungi în două zile, comiţi un furt de o mie de euro şi apoi te întorci acasă, poţi sta fără a lucra jumătate de an. Lucrul curios e că acolo nu prea sunt furturi: legile sunt mult mai severe”. Şi nu lipseşte o reflecţie în plus: “Droguri, prostituţie: dar dacă nu ar fi cerere oferta nu ar exista, corect? E ca şi la muncă: firma mea e în criză fiindcă nu mai sunt vânzări…”.

Cristian face un apel concetăţenilor săi de adopţie: “Nu ne consideraţi pe toţi la fel. Parma este un oraş foarte frumos, care ne-a oferit o primire adevărată: persoanele îţi dau totul dacă eşti de treabă”. “Şi ei sunt cu adevărat – povestesc enoriaşii din Vicopò -. Au meritat tot ceea ce le-a fost dat”.

Soţilor Cosma le mai rămâne doar un vis de realizat: “Să ne aducem aici mamele: nu este uşor să fie departe. Însă înainte trebuie să reuşească să iasă la pensie. Şi acolo e o problemă…”.

 

sursa

Va invitam sa dezbatem in direct acest subiect sau pe chatul de radio. Va astept pe radiocatch22 adresa de mess

Maddie Ancuta Londra

Hafize Londra