Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: romani prizonieri

Politichie

Raportul „Globalizing torture” dat publicităţii de Open Society Justice Initiative

Published by:

MAEPrecizări MAE

privind raportul „Globalizing torture” dat publicităţii de Open Society Justice Initiative

 

 

Cu referire la raportul „Globalizing torture”,dat publicităţii de Open Society Justice Initiative, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Ca membru al comunităţii de valori occidentale, România este profund ataşată statului de drept, instituţiilor democratice, promovării şi apărării drepturilor omului. În acest spirit au fost analizate alegaţiile cuprinse în raportul menţionat.

MAE remarcă faptul că raportul prezintă informaţiile din cuprinsul sau într-o manieră preponderent factuală, fără a fi aduse elemente de noutate faţă de tema tratată şi faţă de alegaţiile formulate anterior în legătură cu acest subiect.

Până în prezent, autorităţile române nu deţin niciun fel de informaţii din care să rezulte că pe teritoriul României au existat centre de detenţie ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism.

De asemenea, nu au putut fi produse până în prezent dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate, pe teritoriul României, în acţiuni de privare de libertate sau transport ilegal de deţinuţi.

După cum este ştiut, Senatul României a instituit în decembrie 2005 o Comisie de anchetă special dedicată acestor alegaţii. Raportul Comisiei de anchetă a fost adoptat de Senatul României la 22 aprilie 2008 (56 voturi în favoare, 6 împotrivă şi 2 abţineri), după dezbateri. Concluziile raportului arată clar că:

– nu au existat baze secrete americane în România;

– nu există sau nu au existat în România facilităţi pentru deţinerea de prizonieri, altele decât cele penitenciare;

– nu există sau nu au existat persoane deţinute cu sau fărăacte în sistemul penitenciar din România, care ar fi putut fi asimilate prizonierilor;

– nu există sau nu au existat fisuri în sistemul de control complet al traficului – civil sau militar;

– nu există sau nu a existat posibilitatea ca, din neglijenţă, anumite zboruri să fi putut trece nemonitorizate sau neînregistrate;

– nu există sau nu au existat situaţii în care asupra zborurilor să nu se fi aplicat procedurile la sol prevăzute în convenţiile internaţionale;

– nu există situaţii în care anumite instituţii din România să fi participat conştient sau prin omisiune ori neglijenţă la operaţiuni de transport ilegal de deţinuţi prin spaţiul aerian sau aeroporturile din România;

– zborurile civile americane sau ale altor state nu ar fi putut transporta, lăsa ori ridica persoane care ar fi asimilate deţinuţilor, pe teritoriul român sau în responsabilitatea autorităţilor române, potrivit normelor internaţionale;

– a existat o anchetă profundă parlamentară pentru stabilirea alegaţiilor media privind existenţa unor centre de detenţie sau a unor zboruri cu prizonieri ilegali în România;

– scopul escalelor în România ale zborurilor nu a avut nimic în comun cu posibile transporturi ilegale de prizonieri pe teritoriul României; autorităţile române au manifestat totală transparenţă şi disponibilitate pentru elucidarea acuzaţiilor aduse României pe această temă.

Cu referire la plângerea depusă în numele lui Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României, MAE precizează că această plângere a fost comunicată Guvernului, care a formulat, în termenul acordat de Curte în acest sens, observaţii cu privire la admisibilitatea şi fondul cauzei, faţă de acele capete de cerere comunicate de către instanţa europeană.

De asemenea, în data de 07.06.2012, Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri, în prezent deţinut în închisoarea de la Guantanamo Bay, a depus, prin intermediul Open Society Justice Initiative, ca si in cazul procedurii de la CEDO, o sesizare autorităţilor judiciare române privind deţinerea acestuia într-un centru de detenţie CIA din România. A fost deschisăo anchetă, aflată în prezent în curs de derulare. Autorităţile competente vor întreprinde toate demersurile necesare pentru soluţionarea acestei cauze cu deplina respectare a principiilor statului de drept şi a drepturilor omului.

MAE constată că raportul în discuţie este de fapt elaborat si prezentat de aceeaşi entitate – Open Society Justice Initiative – care a sprijinit cele două demersuri judiciare anterior menţionate, ceea ce este de natură să pună sub semnul întrebării obiectivitatea afirmaţiilor din raport.  

 

Politichie

Inca un cetatean roman mort in atacul terorist de la In Amenas

Published by:

ostatici romaniDeclaraţii de presă susţinute de secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc

Bună ziua,

În legătură cu situaţia din Alger doresc să vă informez că în după-amiaza zilei de 20 ianuarie,  autoritățile algeriene au informat oficial Ambasada României de la Alger asupra faptului că unul dintre cetățenii români care se aflase în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist, a încetat din viață. 

Menţionăm că este vorba despre cel de-al cincilea cetăţean român aflat în zona de confruntare.

Din informațiile obținute de autoritățile române, rezultă că decesul a intervenit, în spital, urmare a rănilor grave suferite, înregistrate anterior.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile algeriene nu ne-au informat corect, complet şi la timp în legătură cu situaţia reală de sănătate a cetăţeanului român. Partenerii occidentali ne-au confirmat în cursul zilei de ieri şi în această dimineaţă că ultimul dintre cetăţenii români era eliberat şi spitalizat – în condiţiile în care nu a fost permis accesul la faţa locului.

Încheiere operaţiunii militare de la In Amenas a dezvăluit adevărata dimensiune a atacului terorist, numărul mare de victime şi violenţa morţii multor cetăţeni.

Ministerul Afacerilor Externe va asigura repatrierea corpurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români.

Vă mulţumesc.”