Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: romani in lume

Arta de a fi TU

Puterea exemplului…

Published by:

puterea exempluluiO sa va povestesc 3 lectii simple de viata, 3 exemple. Prin intermediul radioului radiocatch22 London si al paginii de FB a radioului am avut sansa si onoarea sa cunosc cativa oameni admirabili, care ca si mine, plecati din tara incearca sa exporte in Romania lucrurile bune din tarile de adoptie. In ciuda efortului depus cei care trebuie sa auda, sa inteleaga raman indiferenti si nepasatori.

Nu se vrea, pur si simplu nu se doreste. Nu exista NU POT, exista doar NU VREAU.

Imi amintesc ca in Romania am cunosut un profesor foarte implicat si entuziasmat in ceea ce priveste invatamantul, educatia, schimbul de experienta. Mi-a povestit cu tristete si dezamagire ca la intoarcerea dintr-un schimb de experienta de la un liceu similar al celui in care preda, plin de entuziasm a venit in tara si le povestea colegilor ce se poate face si ce solutii simple sunt la indemana. Raspunsul a fost ” De ce sa ne complicam?” A luat toate materialele aduse si le-a aruncat in cosul cu gunoi. Mai tarziu a plecat din invatamant.

La intoarcerea mea de la Conferinta din SUA legata sistemul scolar, invatamantul afterschool, solutii simple, Know How, am fost plina de entuziasm, am scris proiecte, am incercat sa implic cat mai multa lume. Ma priveau  si la un moment dat am fost intrebata: “De ce faci toatea astea? Ce ai de castigat de aici?”. Am ramas fara aer la intrebarea asta.

O viata mai buna pentru noi si copiii nostrii.

O viata traita demn fara umilinte.

O viata cu drepturi nu doar cu obligatii.

Sanse reale pentru copiii nostrii.

O batranete linistita, fara lacrimi pentru parintii nostrii.

Se pare ca nu este suficient pentru cei care au puterea deciziilor in Romania.

O scoala din Carshalton Surrey-London. Pe terenul pentru alergat ( este chiar un teren unde se face atletism care este al scolii respective) un grup de 20 de copii cu 3 instructori sunt la ora de atletism.

In scolile din UK programul scolar incepe in primary school dar si secondary school  8.30 – 9.00 am si se termina intre 3.15 -3.30.pm. Dupa terminarea programului sunt tot felul da activitati si programe afterschool pentru inca o ora sau o ora si jumatate.

La scoala respectiva era ora de atletism. Copiii sunt invatati diferite reguli, petrec timpul in aer liber, se distreaza alaturi de alti copii, diferite competitii etc.

Copiii alearga, fac ture in jurul terenului. Ultimul copil este insoti de un asistent  care alearga in ritmul lui. M-am oprit sa privesc scena. Toti copiii au terminat de alergat, mai putin ultimul pusti insotit de un asistent.

Gata! A termiant si el insostit de aplauze. Profesorul il felicita ca si toti ceilalti copii. Pustiul zambea si era mandru. Pustiul este un copil cu “special needs” adica copil cu nevoi speciale. Acest copil nu are probleme locomotorii, se duce la scoala si este integrat intr-o clasa cu copii normali, toti copiii stiu problema lui si sunt alaturi de el, pentru ca munca in echipa, spiritul de echipa aici functioneaza foarte bine.

Instantaneu gandul m-a dus la copiii din Romania cu nevoi speciale.

Copiii din fotografia alaturata sunt copii surzi care iau lectii de echilibru, mers cu bicicleta etcputerea exemplului

Intr-o sala de gym am vazut o scena asemanatoare. De data asta un tanar aflat intr-un scaun cu rotile facea diferite exercitii la diferite aparate.

Am mai vazut scene asemanatoare cu copii la piscina. Copiii care veneau la piscina in carucioare cu rotile, exista o masinarie speciala care ii ajuta sa intre in apa iar acolo ei fac tot felul de exercitii, se bucura, rad.

Fiecare are dreptul la viata. Toti avem aceleasi drepturi. Doar pentru ca unii sunt “altfel” nu inseamna ca ei nu trebuie sa se bucure de ce ne bucuram noi. 

Acum sa ne mutam putin pe strada 🙂

3 profesori, un grup de 10 copii pe biciclete, cu casti pe cap, veste reflectorizante, iau primele lectii de mers cu bicicleta in trafic. Frumos nu? Si mai ales foarte important.

Un profesor langa grupul  de unde pleaca biciclistul, altul la mijlocul traseului si unul la sfarsitul traseului.

In permanenta copilului i se spune ce trebuie sa faca: de la verificarea starii bicicletei in momentul in care se urca pe ea, cum sa se asigura in trafic, ce trebuie sa faca atunci cand vrea sa travereseze sau sa opreasca. Chiar si felul in care isi lasa bicicleta este f important. Totul se termina in aplauze si mesaje de felicitare.

Mergand pe strada la un moment dat in fata mea un grup galagios de mamici. Toate impingand carucioare, planset de copil. A durat 1-2 secunde sa realizez ca mamicile erau gravide, copiii erau papusi, iar ele luau lectiile de a fi mamica. Pana la urma nici unul din noi nu s-a nascut cu lectiile invatata de a fi  parinte. Si a fi parinte se invata, nu doar lectii de respiratie si ce trebuie facut atunci cand esti in travaliu. Taticii de asemena invata ce inseamna sa fi tata si cat de importanta este implicarea in viata copilului.

Una din mamici, avea un bebelus cam plangacios 🙂 si am auzit–o spunand:” Nu stiu de ce plange. Am verificat tot. Dar continua sa planga“. Asa este si in viata ,nu? Unele aveau bebelusii in carut, altele in brate.

Totul se invata. Doar trebuie sa vrem sa invatam.

Nu mai cred ca in Romania nu sunt bani, nimeni nu crede asta. Doar vedem ce se intampla. Doar ca in Romania nu se doreste ca banii care sunt,  sa fie folositii pentru mersul normal si sanatos al unei societati moderne.

Unele lucruri se poate face si fara bani.

Sa fii om! Nu ai nevoie de bani pentru a fi om, pentru a fi bun, inimos, empatic. 

Maddie Ancuta

 

 

 

 

 

Romani in lume

Cristian Sorin Calude-roman celebru in lume

Published by:

roman celebru in lumeMatematicianul gălăţean Cristian Sorin Calude a devenit cunoscut în lume datorită contribuţiilor sale la informatica teoretică, având, de asemenea, cercetări în teoria algoritmică a informaţiei, calculul cuantic sau istoria şi filosofia calculului. În acelaşi timp, la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, liceu pe care l-a absolvit, se organizează anual concursul de matematică „Cristian Calude”, ajuns deja anul acesta la cea de-a 13-a ediţie. Cristian Sorin Calude s-a născut la Galaţi pe 21 aprilie 1952, fiind unicul fiu al juristului Constantin Calude. Conform spuselor sale, a moştenit de la bunicul din partea mamei interesul pentru raţionamente, prin şah, de la tatăl său pasiunea pentru argument, iar de la mama sa, Jeanette, emoţia în faţa frumuseţii, toate acestea ducându-l pe matematicianul Cristian Sorin Calude  la concluzia că fiecare teoremă exprimă un sentiment.
După studiile liceale efectuate la Galaţi, a urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, avându-i ca profesori pe celebrii Grigore Moisil şi Solomon Marcus. Tot în Capitală a obţinut doctoratul în matematică, la numai 25 de ani. După Revoluţie s-a decis să plece din ţară, considerând că nu-şi mai poate permite să rămână în România, din cauza supracalificării ce nu putea fi pusă în valoare. Astfel, din 1992 s-a stabilit la Auckland, în Noua Zeelandă, unde este profesor la universitatea locală. A predat ca visiting-professor la numeroase universităţi din Europa, America, Asia şi Africa, iar până în anul 2000 a susţinut cursuri şi la Bucureşti. A publicat nouă cărţi şi peste 300 de articole, unele în colaborare.
A fost recompensat cu o sumedenie de premii şi distincţii, pe toate meridianele globului. Este căsătorit cu o matematiciană, Elena, şi are o fată, Andreea Simona, şi ea licenţiată în matematică. Întrebat, în timpul unui interviu, ce IQ (coeficient de inteligenţă) are, Cristian Sorin Calude a răspuns nonşalant: „IQ-ul? Nu l-am făcut niciodată. Bănuiesc că e foarte mic…”. Probabil că tocmai de-aia nu şi-a mai găsit locul într-o ţară de… atotştiutori!

 

documentar scris de Andreea Baciu- Galati

mai multe articole despre romani in lume

Romani in lume

Angela Baciu poeta, autoare de carti pentru copii si publicista din Romania

Published by:

poeta
Angela Baciu este poeta, autoare de carti pentru copii si publicista din Romania. Din 2002 este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Iasi.
Are o intensă activitate în mass media culturală romanească, fiind redactor colaborator la diverse reviste, ziare scrise si on line: Hyperion, Porto Franco, Revista Dunărea de Jos și colaborator al Centrului Cultural “Dunarea de Jos” Galati, Agero (Germania), Nou Horizont (Spania), ARP Intermundus Media, 121.ro, feminis.ro, meddiadict.ro,cat și la posturile de radio și TV din Galați – realizatorul emisiunii culturale “Dialogurile poetei Angela Baciu” De profesie jurist, cu diverse specializări și cursuri în comunicare, planificare și relații publice, de-a lungul timpului, Angela Baciu a îmbinat cariera de jurist și PR, cu activitatea literară, unele dintre cele mai însemnate realizări fiind organizarea unor proiecte culturale anuale: festivaluri de poezie, lansări de carte, cenacluri, antologii; realizarea unor emisiuni radio TV; participarea în Turneul « PROMOVAREA LITERATURII ROMÂNE ÎN SPAȚIUL EUROPEAN » în Ungaria, Slovacia, Cehia; un număr impresionant de cărți publicate, interviuri, premii și diplome de excelență primite.

         Luni
Nu m-am indepartat niciodata, de parca nici nu mai
Simteam, nu mai puteam reinvia tacutele zapezi de ieri,
De alaltaieri. EU
Invatam sa fiu EL,
Iar el invata sa-si incheie socotelile cu prezentul, o facea
Dinadins, ma testa, se temea de ziua de maine,
Sau de mersul  pe acelasi drum fara intoarcere,
Ne instrainaseram
Fara s-o stim.
Stiam, de pe o zi
Pe alta era tot mai fara aparare
Si mai singur –
Se temea de lume si de tot ce il inconjura.
Marti
Astazi are mersul mai greoi, amandoi stim asta, dar…nu vorbim
Zambesc cu incredere, pregatesc, ca in fiecare zi,
Cafeaua tare, cu doua lingurite de zahar,
In ceasca maro,
De sticla, cu un cub de ciocolata, zambeste,
Va ramane si pentru mai tarziu intreaba, pastilele, mi-ai adus pastilele –
In paharutul alb, de plastic,
In fiecare zi
La aceleasi ore
Aceleasi pastile de toate felurile
Si culorile, fara
Consecinte, parca ii stinsesera pofta de viata, puterea  de a lupta, este atat de,
Atat de macinat azi…
E soare afara, zic,
Sunt putine zilele
Pe care le petrece afara, a aparut fobia,
Fobia de aer, de lume, de lumina, acum
E mai bine asa, cu mine in preajma,
ii citesc ziarul, se bucura,
se bucura, citeste, zice,
citeste’ nainte…
Miercuri
Ne inchinam aceluiasi Dumnezeu si asteptam. Azi
Ca si ieri. Ezitam sa traim, ezitam sa murim, n-avem curaj
Sa o luam de la capat, avem doar un drum si acela e fara intoarcere.
Fiecare asteapta ceva de la celalalt. Cine va fi primul ?
Astazi asteptam doctorul de fapt e
O domnisoara doctorita
Blanda, zambet cald, putin copilaros.
Astazi cum va simtiti – mai bine, mai rau –
Tensiunea arteriala, tensiunea oculara, mers,
Uitati-va in sus, la stanga, la dreapta,
Continuam tratamentul, vin saptamana viitoare,
Frumoasa casa aveti, la control,
Sanatate…
Chiar asa, « sanatate »,
Ce ironie,
De ce nu noroc, bani, fericire…
Poate ar ajuta mai mult.
Apoi urmeaza exercitiile – picioare, brate, degete si iar
Picioare brate,degete, un minut, trei, sapte, 10,20,30,
Mai mult cu 3 minute ca ieri.
Ei bine, ai obosit, stiu, continuam si maine.
Joi
E ora pranzului. Ne prefacem ca discutam calm, prietenosi,
Il privesc, face mari eforturi sa se ascunda, zadarnic.
Stam in fata unei cutii cu table, incepem. Tu, primul,
6-3, prost inceput, da tu mai mult, 6-6,
stai pe gard, fac porti,
cum iti e astazi ? sa nu furi !
dimineata mi-a fost mai bine,
acum ? dau cu zarurile,
e mai rau,
poate se schimba vremea, 4-3, nu-i bun de nimic,
poate data viitoare,
esti obosit, prea obosit,
as vrea sa ma plimb cu tine ca
odinioara, la Dunare, sa privim pescarii, nu mai am chef de
table, ce frumos era portul, ce vrei ? tii minte cuibul de pasari
de pe chei, la capitanie,
era primavara ca acum, vreau sa pot merge
ca atunci, cu tine de mana, ai spus ceva ?
a adormit bland in dreapta mea.
Vineri
E noapte,
Ies pe balcon, e luna plina,
s-ar spune ca viata si moartea sunt
din nou impreuna. De ieri imi suiera
aripi de fluturi in urechea dreapta. E primul semn de
detasare. Se spune ca asa incepe NEBUNIA,
cu un falfait de aripi. Am stins lumina,
e liniste,
ti-e frig ? Nu,
mai lasa usa deschisa sa simt aerul noptii,
sunt din nou cu mine insami,
strang in brate pentru a cata oara
trupul dulce
al singuratatii.
Ti-e sete ? Da, mi-e sete,
mi-e atat de sete…
 Sambata
Cuvintele mele se agata de orice scama de resarit de soare
Stia ca
Pe zi ce trece…
Duminica
Intind mana spre noptiera din stanga,
Aprind lumina
latratul cainilor mei sfasie noaptea tarzie,
sunt patru : bot roz, speriosu si fratii tarcati, gemeni,
grea noapte, de ce nu dormi,
pentru ca
nu cunosc tainele mortii, ai rabdare,
NU MAI AM RABDARE,
Nu mai pot….
Rasfoiesc « Anatomistul » lui Federico Andahazi,
Imi amintesc – sunt vie –
Sleita, singura, satula de viata, dar…vie,
Stii,
Moartea nu are sentimente, nu este nici urata nici frumoasa,
Nu iubeste nici nu uraste, traieste ca noi
Pana acum
Treizeci si ceva de ani…
Forma chipului meu e atat de..,
Ne piedem identitatea pana-ntr-atat
Incat nu mai stim cine suntem !
Sa incercam sa mai dormim
Vreo doua ore, mi-e atat de frica, acum se faceeeeeee ziua,
Stau nemiscata,
Sarpele asta alb al durerii
Ma cuprinde,
Ma strange,
Ma sufoca,
Pacat
De frumusetea asta de chip, unde mama dracului ma aflu,
Nu mai vad nimic,
Du-te la fereastra respira aer curat,
…ai avut iar un cosmar.
A inceput sa ploua
Pentru cata vreme ?
Angela BACIU este poet, publicist, ziarist, autor de poezie pentru copii, promotor cultural,P.R.; a lucrat și ca jurist.
2011 – 2009 = Consilier cultural /PR Casa de Cultura a Sindicatelor, Galati
2010 – 2009 = Realizator emisiunea “Dialogurile poetei Angela Baciu“, Tv Express, Galati
2011 – 2008 = Redactor colaborator: Nou Horizont, Valencia – Spania
2011 – 2011 = Colaborator: Reteaua literara,Feminis.ro,121.ro,Meddiadict.ro,Femeia stie,Agentia de carte.ro,s.a.
2010 – 1994 = Redactor colaborator Revista « Porto Franco », Galati
2011 – 2004 = Redactor colaborator Revista “Dunărea de Jos” și Centrul Cultural « Dunărea de Jos », Galați
2011 – 2007 = Colaborator Revista « Agero » Germania
2010 – 2009 = Colaborator “Romanian Vip”, Dallas
2009 – 2008 = Colaborator “Sfera online”
2009 – 2007 = Colaborator A.R.P.-Intermundus Media
2005 – 2004 = Redactor colaborator la ziarul « Punctul pe i », Galați
1999 – 1998 = Director Artistic Trustul de Presă Prima Pagină S.A. și ziarul « Opinia », Galați
1998 – 1997 = Redactor colaborator revista « Antares », Galați
2010 – 1987 = publică în diferite reviste literare românești: Convorbiri literare, Poezia, Poesis, Luceafarul romanesc, Oglinda literara, s.a.Debut literarRevista « AMFITEATRU », București, 1987Debut editorialEditura « PORTO FRANCO », Galați, 1994Cărți publicate
« FRAGMENTE DINTR-O CAVATINĂ », versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1994, (prez.Ion CHIRIC).
« CE DEPARTE E IUBIREA ACEEA », versuri, Ed.Porto Franco, Galați, 1995
« MACI ÎN NOIEMBRIE », versuri, Ed.Dacia, Cluj-Napoca,1997
« SENTIMENTE CAPTIVE », versuri,Ed.Porto Franco,Galați,1997
« MĂRTURII LA SFÂRȘIT DE VEAC », publicistică ,vol.I, Ed.Arionda,Galați,2000
« TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE », versuri, Ed.Limes,Cluj-Napoca,2003 (postfața de Laurențiu ULICI)
« DRAGOSTEA CA O MÂNGÂIERE DE FIARĂ », placheta versuri, Ed.Sinteze, Galați,2003 (prez.de Ion ROTARU și Constantin TRANDAFIR).
« TINEREȚE CU O SINGURĂ IEȘIRE », versuri,Ed.Dacia, Cluj-Napoca,2004, Colecția « Poeții Galațiului », trad.engleză-franceză
« 35 », placheta versuri, Tipografia « Don Star », Galați, 2005
“FRAȚI ȚĂRCAȚI”, poezii și carte de colorat pentru copii, Ed.Pax Aura Mundi”, Galati, 2006
« DE MÂINE PÂNĂ MAI IERI, ALALTĂIERI »versuri, Ed.Limes, Cluj-Napoca, 2007 (prez.Mircea PETEAN).
“MARTURII DINTRE MILENII”, Ed.Limes, Cluj Napoca, 2007
“POEZII/VERSEK”,versuri,editie bilingva Ed.Limes/AB-ART, 2009
Proiecte culturale
“Atelierele de creatie ale poetei Angela Baciu” – (2000 – 2011)
“Serile de Poezie de pe Strada Balcescu”,(2010 – 2011)
“Joia de Poveste” (2010 – 2011)
“Poetele orasului Galati”, (2008)
“Ziua cartii pentru copii”, (2008)
“Povestitorii de pe Strada Domneasca”,(2008 – 2011)
“Seara fanilor Paulo Coelho”,(2010)
“Confluenta Artelor.ro”,(2009 – 2011)
“GalART pentru tineri”,(2008 – 2011)
“Expozitia fotografica Don Caesar-in memoriam Cezar Ivanescu”,(2010)
“Maratonul poetic cu Mircea Petean si Attila F.Balazs”,(2009)
“Cenaclul din Ateneu – Ion Chiric” la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati – fondator cenaclu(2010 – 2011
“Expozitia fotografica Marturii de ieri si de azi”- scriitori romani(2010)
“Targuri si expozitii de vintage si handmade”, s.a.(2009 – 2011)
colecte de carte si jucarii/evenimente caritabile pentru copii si batraniPremii și distincții
– Premiul I Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați,1989
– Premiul ziarului « Scânteia Tineretului » Festivalul Național de Poezie « Baladele Dunării », Ed.XI, Galați, 1989
– Premiul pentru Debut vol. « FRAGMENTE DINTR-O CAVATINĂ » Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmatiei și Serile de Poezie « Nichita STĂNESCU », 1994
– Premiul Special Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia, 1995
– Premiul ziarului « Gazeta de Transilvania » Festivalul Național de Poezie « Lucian Blaga », Sebeș, Alba-Iulia, 1995
-Premiul ziarului « Crai Nou » Concursul Național de Poezie « Nicolae Labiș », Ed.XXVIII, Suceava, 1996
– Diploma de Onoare pentru Publicistică, Sinteze literare Ploiești și Uniunea Scriitorilor din România, 1997
– Premiul pentru poezie vol.”TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE” Festivalul Național de Poezie “GRIGORE HAGIU”, Galați, 2003
– Diploma de Onoare pentru « Promovarea imaginii revistei Porto Franco în țara și străinătate », Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național, Galați, 2003
– Premiul UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, filiala Bacău, pentru « Cea mai bună carte de poezie a anului 2003 », Festivalul « Avangarda XXII » vol. « TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE », Bacău, 2004
– Premiul pentru poezie vol. « TREI ZILE DIN ACEL SEPTEMBRIE » Festivalul Național de Poezie de la Sighetu Marmatiei și Serile de Poezie, 2004
– Premiul I Concursul Național de Poezie « Ion Minulescu », ed.XV « Zilele Poeziei în Olt », mai 2006
– Premiul III vol. « TINEREȚE CU O SINGURĂ IEȘIRE » Festivalul Concurs Național de Poezie « George Coșbuc » Bistrița Năsăud, sept.2006
– Premiul « Constant Tonegaru » (și placheta) pentru poezie, Revista Porto Franco, Societatea Scriitorilor « C.Negri » și Biblioteca « V.A.Urechea » – 130 ani de la nașterea Hortensiei Papadat-Bengescu, Galați, 2006
– Diplomă de excelență pentru publicistică, Consiliul Județului Galați, Centrul Cultural și Revista “Dunărea de Jos”, Galați, ian.2007
– Premiul « HYPERION – 2008 » pentru cartea de interviuri « Mărturii dintre milenii » la cea de-a VIII-a ediție a Recitalurilor Revistei « Hyperion-Caiete botoșănene », Porni Luceafărul…, iunie 2008
– Diplomă « 75 de ani de la nașterea poetului Grigore Hagiu », Târgu Bujor/Galați, Festivalul Național de Poezie « Grigore Hagiu », 26.sept.2008
– Diplomă – Colegiul Național « M.Kogălniceanu » – 130 de la întemeierea școlii – pentru promovarea culturii (poeziei) în rândul tinerilor, Galați.
– Diplomă de Excelență – « Zilele Bibliotecii V.A.Urechia » în cadrul manifestării « Poetele orașului Galați », 2008, Galați.
– Personalitatea culturală a anului 2008 – Ziarul “REALITATEA”,2009
– PREMIUL UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – filiala IAȘI, pentru Eseu și Publicistică vol. »Mărturii dintre milenii”, Iași, dec. 2008
– Personalitatea culturala a anului 2008 – Ziarul “REALITATEA”-2009
– Diploma de Excelenta “Festivalul poetilor din Balcani” Braila, sept.2009
– Premiul Special Revista Hyperion” pentru teatru- Concurs Național de Creație a Piesei de Teatru într-un Act “Mihail Sorbul”,Botoșani,2010
– Premiu si Trofeu de onoare oferit de Revista “Nou Horizont” Spania pentru intreaga activitate si parteneriat cultural,martie 2011
– Premiul de Onoare – „for complete works” in cadrul festivalului “NAJI NAAMAN” Liban, 2011
Poezia sa a fost tradusă în limbile: franceză, engleză, maghiară, slovacă, cehă,spaniola,s.a.
Poeziile Angelei Baciu sunt adevarate creatii artistice dar si bucurii pentru toti cititorii…
Mai jos sunt cateva poezii fermecatoare ale poetei Angela Baciu….
Felicitari Angela Baciu!!
interviu realizat Andreea Baciu