Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: restrictii pe piata muncii

Politichie

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean cu Lucinda Creighton, ministrul de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe irlandez

Published by:

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean cu Lucinda Creighton, ministrul de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe irlandez

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 18 octombrie 2012, o întrevedere cu Lucinda Creighton, ministru de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe irlandez.

Întrevederile au avut loc în perspectiva preluării de către Irlanda a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, de la 1 ianuarie 2013. Discuţiile au vizat teme de pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile Preşedinţiei irlandeze, cadrul financiar multianual, aderarea la Schengen, Republica Moldova şi extinderea UE.

restrictie munca IrlandaMinistrul afacerilor externe a mulţumit interlocutorului irlandez pentru decizia autorităţilor de la Dublin de a elimina restricţiile pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români. Totodată, a urat succes pentru derularea viitoarei Preşedinţii irlandeze a Consiliului UE şi a asigurat partea irlandeză cu privire la sprijinul pe care România îl va acorda viitoarei Preşedinţii.

Ministrul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe irlandez a subliniat faptul că deschiderea pieţei de muncă pentru cetăţenii români va contribui la consolidarea în continuare a relaţiilor bilaterale şi a prezentat pe scurt priorităţile viitoarei Preşedinţii irlandeze axate, în principal, pe creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

Ministrul irlandez a reiterat sprijinul pentru obiectivul României de a adera la spaţiul Schengen şi pentru adoptarea, în perioada următoare, a unei soluţii care să permită realizarea acestui obiectiv.

Ambele părţi au pus accentul pe necesitatea ajungerii la un acord până la sfârşitul acestui an în ceea ce priveşte negocierile privind bugetul UE. Propunerea de buget a Comisiei Europene permite Uniunii Europene să-şi atingă obiectivele legate de creştere economică şi de combaterea efectelor crizei economice.

Cu privire la Republica Moldova, ministrul afacerilor externe a evidenţiat performanţele acesteia în cadrul Parteneriatului Estic şi a reiterat sprijinul României pentru adâncirea relaţiilor UE–Republica Moldova, în special în ceea ce priveşte Acordul Cuprinzător de Liber Schimb, Acordul de Asociere şi problematica vizelor, precum şi pentru avansarea unei perspective europene clare pentru Republica Moldova.

 

comunicat de presa MAE

Politichie

Întrevederea secretarului de stat Luminiţa Odobescu cu delegaţia Comisiei comune pentru controlul Acordului Schengen, activităţii Interpol şi migraţiei din Parlamentul italian

Published by:

comunicat de presaÎntrevederea secretarului de stat Luminiţa Odobescu cu delegaţia Comisiei comune pentru controlul Acordului Schengen, activităţii Interpol şi migraţiei din Parlamentul italian
Secretarul de stat, Luminiţa Odobescu, a avut joi, 11 octombrie 2012, o întrevedere cu delegaţia Comisiei comune pentru controlul Acordului Schengen, activităţii Interpol şi migraţiei din Parlamentul Republicii Italiene, condusă de Margherita Boniver. Discuţiile au prilejuit un schimb de vederi pe teme de actualitate ale agendei europene, rezultând satisfacţia faţă de cooperarea excelentă dintre România şi Italia şi substanţa dialogului bilateral si european.

În ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen, secretarul de stat Luminiţa Odobescu a adresat mulţumiri părţii italiene pentru susţinerea constantă, vocală, a acestui obiectiv. A reiterat faptul că România a îndeplinit toate criteriile prevăzute de acquis-ul Schengen, iar acest lucru a fost recunoscut de Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din iunie 2011. A subliniat că, pentru a facilita adoptarea deciziei politice,

La Consiliul European din 1-2 martie 2012, România s-a angajat să implementeze o serie măsuri tehnice. Deşi măsurile respective nu reprezintă o condiţie prevăzută de acquis, ci doar o cale să faciliteze soluţionarea dosarului, implementarea acestora a fost finalizată cu succes, demonstrând încă o dată faptul că România este pregătită să-şi asume statutul de stat membru Schengen.

Secretarul de stat din MAE a făcut referire, de asemenea, şi la participarea consistentă a României la operaţiunile ce vizează segmentele suspuse presiunilor migratorii ale graniţelor UE şi la cooperarea cu statele din regiune în cadrul efortului comun de combatere a migraţiei ilegale.

Partea italiană a exprimat aprecierea pentru eforturile depuse de România în ultimii ani în ceea ce priveşte pregătirea aderării la spaţiul Schengen şi a dat asigurări că va continua să sprijine de aceeaşi manieră vocală şi activă concretizarea acestui obiectiv.

Comunicat de presă