Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: premonitie

Amintirile Evei

Dezvaluiri

Published by:

saruti asa cum scriiDezvaluiri

Au trecut cateva luni de cand nu am mai scris.

M-am ascuns ca o lasa sub tacerea timpului acuzandu-l de egoismul lui.

Trebuie sa ma opresc sa ma mai mint.

Nu am stiut ca o data cu trecerea lui, voi incepe sa ma indragostesc de tine.

Nu mi-am imaginat ca scurtul tau popas in viata mea isi va pune amprente adanci in sufletul meu.

Nu mi-am putut imagina ca pe drumul care ma indeparta de tine, intamplarile traite, oamenii care ma inconjoara, gandurile rostite, visele furisate in mintea mea, ma vor trimite intotdeauna la tine.

Nu am stiu ca esti TU, eroul amintirilor mele, trecute, prezente si viitoare.

Mi-am urmat drumul pe care eram in momentul in care ne-am intalnit si pe care ne-am oprit impreuna.

Alti oameni, alte peisaje, alte povesti, alte poposiri, alte cuvinte de dragoste. Stiam ca o sa te uit, doream sa te uit.

Spuneam ca nimic nu este intamplator in viata si ca toate intalnirile au un scop. Scopul de a invata, de a experimenta, de a intelege.

Ce pot sa spun acum, dupa atata timp, cand eu te simt mai mult ca niciodata?

Cum as putea sa-ti spun, fara ca tu sa nu ma crezi nebuna, ca diminetile imi sunt trezite de aroma parfumului tau, desi eu ma trezesc in fiecare dimineata langa un barbat, care nu esti tu?

Cum as putea sa-ti explic ca tot ce ma inconjoara, mi se baga in suflet si in minte in asa fel incat eu sa nu am nici o sansa sa te uit?

Cine ar fi crezut ca timpul si distanta imi va da lectii ca eu sa te cunosc mai bine, care sa-mi aminteasca ca eu te cunosc atat de bine si ca doar trebuie sa am curajul sa te privesc? 

Trecerea timpului naste amintiri peste care se aseaza praful si uitarea.

In cazul tau trecerea timpului si distanta te aduce in inima mea: mai bun, mai intelept, mai puternic, mai frumos.

Te privesc acum asa cum evaluatorii obiectelor de arta o fac de la distanta pentru a  intelege mai bine valoarea si simbolistica lor.

Am incercat. Am plecat hotarata mai departe.

Dar..fiecare zi imi aminteste de tine.

Sunt inconjurata de  semne care ma trimit la tine. Nu mai pot sa le ignor. Nu mai pot sa te ignor. Nu mai vreau sa te ignor. Nu mai vreau sa-mi fie teama.

Scopul intalnirii noastre? Nu am curaj sa-l recunosc

Dar stiu ca scriu despre tine de ani de zile.

Asa ca este momentul sa nu mai fug.

Ti-am spus ca nu ma uit inapoi si nici nu am facut-o.

Toate amintirile legate de tine vin din prezent si viitor.

M-ai intrebat cu repros: “Ce stii tu despre mine? Nu ma intrebi niciodata nimic

Te-am privit atunci lung si tacut. Cum as fi putut sa-ti spun ca eu te cunosc dintotdeauna. Te cunosc de o viata, chiar de mai multe vieti. Ne-am uitat in ani, ne-am pierdut in vietile trecute. De data asta amintirile mele sunt mai puternice sau  eu sunt mai pregatita pentru aceasta viata

Rad, dansez, ma plimb, flirtez… atunci ceata uitarii se asterne in mine.

Dintr-o data viata imi trimite oameni ca eu sa nu te mai uit.

Si ma trezesc plangand, cu doruri adanci in suflet.

De ce? De ce? De ce sa nu te uit? De ce sa nu mergem mai departe pe drumurile noastre?

De ce fiecare cuvant rostit de altii ma trimite intotdeauna la tine?

De data asta am si martori la intamplarile mele.

Ne-am regasit si ne-am pierdut din nou. Am acceptat tacuta aceasta intamplare.

Dar…

Oameni pe care nu-i cunosc,  ma incurajeaza sa cred in ceea ce simt, care imi ghideaza pasii din ce in ce mai sovaitori.

Noi doi ne-am cunoscut datorita gandurilor mele scrise.

Ai urmat calea lor si asa ai ajuns la mine.

Dintre toti, TU ai fost cel care m-a cautat.

De ce m-ai cautat? Doar tu poti raspunde la intrebarea asta.

Cum m-ai gasit? Este simplu.

Eu te-am chemat. Gandurile mele ti-au indrumat pasii catre mine.

Te visam de ani. Te doream de ani. Faceam dragoste cu tine, cu mult timp inainte sa ne atingem.

Trebuia sa ne intalnim.

Ne era destinat sa ne intalnim.

Stii de ce te priveam in tacere?

Dialogurile noastre erau scrise de ani de zile de mine si le repetam uimita.

Cum as fi putut sa vorbesc?

Cum as fi putut sa-ti explic cand chiar si pentru mine era greu de explicat?

Iti simt rasuflarea atunci cand iti scriu. Gandurile tale imi poarta degetele care danseaza pe hartie cu sufletul tau.
Imi simti respiratia atunci cand le citesti.

Este momentul sa-mi asum povestea.

Este timpul sa stii cine sunt.

Cheia vietilor noastre este in Timpul care se aseaza intre noi.

 

Saruti asa cum scrii

celelate capitole se gasesc in Saruti asa cum scrii

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea este interzisa fara acordul in scris

Arta de a fi TU

Intuitia, propriul tau sfatuitor

Published by:

fii propriul sfatuitor

Intuitia, propriul tau sfatuitor

In fiecare din noi exista un izvor nesecat de intelepciune. Vorbesc despre intuitie.
Sa-ti asculti intuitia este cel mai lent proces de invatat. Incepi prin a-ti asculta si intelege vocea interioara, sentimentul pe care il ai cand ai facut ceva ce nu ar fi trebuit sa faci.
Este o voce incredibila, linistita si ai nevoie de concentrare ca sa o auzi. O simti mai ales cand stii ca ai facut ceva rau. Stii cand trebuie sa-ti ceri scuze, sa pui lucrurile in ordine.

Eu stiu ca tu stii. Stiu pentru ca toti stim. Nu exista o alta cale.

Din momentul in care incepi  sa asculti vocea interioara, te vei putea ajuta singur.

Trebuie sa te bazezi pe intuitia care-ti spune din timp, daca ceea ce vei face este bine sau rau… inainte sa o faci.

Inainte de a face ceva asculta-ti instinctele. Imagineaza-ti ca langa tine este un copil mic si tu trebuie sa-i explici.

Trebuie sa raspunzi la intrebari ca: “De ce faci asta? Este gresit sau este bine? Ar trebui sa facem asta?”

Intreaba-te si raspunde-ti singur.

Asculta-te! Toate raspunsurile sunt in tine. Cine ar putea fi cea mai de incredere persoana de langa tine? Tu, esti singura.

Nimeni altcineva nu stie,  nu vede ce este in mintea ta sau in suflletul tau.

Da..sa clarificam ceva.

Cand vorbesc despre intuitie sau sa asculti  ce se intampla in mintea ta, nu vorbesc despre “vocile” nebune care pot umbla aiurea. Este o linie de demarcatie clara intre intuitie, instinct si “vocile” care comanda cu “voce tare”.

Sa spuneam inca o data ca vorbim de instinct, intuitie. O stim fiecare din noi. O simtim, ne insoteste in permanenta.

Nu vorbesc de premonitie si nici nu trebuie sa ne intristam daca nu avem raspunsul legat de cine castiga Campionatul Mondial de fotbal sau Cine castiga Oscarurile.

Vorbim despre decizii, despre lucruri pe care trebuie sa le facem. De ce alegem sa mergem pe un drum si nu altul.

Trebuie sa ne bazam pe instinctul nostru cand luam o decizie.

Maddie Ancuta

Arta de a Fi Tu

 

Mesaje de dragoste

Intalnirea cu Radu

Published by:

intalnire predestinatacap 1

cap 2

Soarele bland imi mangaie fruntea. Drumul prafuit imi aminteste de vacantele copilariei mele, batutul mingii in mijlocul drumului. Mirosul de tei ma invaluie molesitor. Ma opresc in drumul prafosat. Aud in departare mugetul unor vaci si strigatul moale al catorva vacari care le mana.

Ma opresc sub un tei, ma asez pe iarba. Imi dau jos pantofii.

Talpile imi sunt gadilate de varfurile proaspete de iarba.

Ma simt in siguranta departe de zgomotul orasului. Nu vreau sa mai plec. Ma uit pe drum. Liniste!

Doar cate un cotocodacit vesel de gaina, puii macaniti, latratul unui caine. Liniste! Parca timpul s-a oprit in loc. Ma intind pe iarba verde. Inchid ochii. Trag puternic in mine mirosul delicat al teiului.

Chipul mamei imi apare in minte. Ochii ei  ma privesc cu dragoste si intelepciune. Ii mangai parul lung si negru. O vad cum se apropie de mine si ma strange intr-o imbratisare puternica din care nu-mi doresc sa mai plec.  O durere ascutita imi strapunge inima si ma scoate din visare.

Deschid ochii. Privesc din nou in jur. Linistea imi inconjoara mintea si ma linisteste.

Au trecut 10 zile de la moartea mamei.

Imi e dor de ea. Stiu ca ii este bine acolo unde este, dar nu pot opri dorul sa nu ma copleseasca.

Privirea imi ramane atintita pe dansul norilor.

Iubesc tacerea care imi aduce linistea in suflet.

Ma ridic si ma sprijin de teiul sub care m-am oprit.

Iau scrisoarea mamei si incep sa o citesc.

Din ea cade un trifoi cu patru foi.

Privirea mea se plimba pe randurile scrise de mana. Un scris frumos, corect si ordonat ca de scolar.

Scrisoarea imi cade din mana.

Amintirile mele au acum un nou sens.

Mama mea a fost ca si mine.

Un baietandru trece in goana pe langa mine razand. Este in picioarele goale. Parul balai ii acopera ochii albastri ca cerul.Pe langa el alerga cracanat un ratoi.

Se opreste. Se intoarce. Se apropie de mine.. Baga mana in san si imi intinde un pumn de zarzare. Ratoiul vine cu mersul leganat dupa baiat.

Ii fac semn sa se aseze langa mine.

Acum suntem doi baieti cu picioarele goale pe iarba, mancand zarzare.

-Numele meu este Radu, imi zambeste pustiul vesel.

-Eu ma numesc Adrian, ii raspund zambind la randul meu.

– Ce citesti?, ma intreaba el aruncand o privire curioasa spre foile care erau langa mine pe iarba.

– O scrisoare. Scrisoare de la mama mea.

Privirea lui albastra imi arata un copil istet si curios. Iar asta imi place la el.

Am cunoscut oameni in viata care mi-au placut instantaneu iar altii pentru care am simtit o repulsie fara logica, ancestrala.

– Vrei sa-ti citesc scrisoarea?

-Da. Vreau sa stiu ce scrie o mama. Eu nu am mama. Mama mea a plecat cand eu eram foarte mic. Privirea pustiului se intuneca dintr-o data. Isi duce mana aruncand niste lacrimi care stateau sa-i tasneasca din ochi.

Vreau sa stiu ce inseamna “mama”, a cotinuat e oftand.

L-am privit din nou  cu mai multa atentie si curiozitate.

Atunci am stiut ca am venit in satul bunicilor nu doar sa aprind o lumanare la mormantul lor.

Am venit pentru Radu.

 

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea textelor sub aceasta semnatura este interzisa