Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: povestile supravietuitorilor

Romani in lume

Povestea din spatele unui “Multumesc”

Published by:

organizatie  neguvernamentalaNe-am cunoscut intamplator. Incerca, prin anunturile ei, sa stranga bani pentru copii cu probleme medicale.

Initinial am vrut sa scriu despre asociatia la care este presedinte, “Salvand un suflet, salvam viitorul”. Habar nu aveam atunci ca in spatele unui “multumesc” se ascunde o poveste impresionata.

 

S-a nascut dintr-o familie de oameni simpli, din judetul Arges. La cateva minute dupa nasterea Mihaelei, a mai venit pe lume o fata, Gabriela. Pana la varsta de 6 ani, fetele s-au dezvoltat normal, atat fizic, cat si psihic. De la aceasta varsta, la Mihaela s-a observat ca mersul ei este nesigur si schiopatat.

Au urmat primele investigatii medicale, la spitalul din Campulung – Muscel. Medicii au decis sa i se puna piciorul stang in ghips, banuind un usor traumatism. Dupa sase saptamani, cand a fost scos ghipsul, mersul Mihaelei era la fel de nesigur si schiopatat. Au mai trecut cativa ani de chin si s-a observat o modificare a genunchiului stang. Parintii au plecat la Bucuresti cu fetita, sperand in vindecarea ei. A urmat prima interventie chirurgicala, la Spitalul de Pediatrie Grigore Alexandrescu.

Dupa interventie si luni de ghips, au urmat alte luni de recuperare, dar nu s-a observat nici o modificare in bine. Mai mult decat atat, piciorul stang a ramas mai scurt decat dreptul si odata cu trecerea timpului si cresterea in inaltime, destul de greoaie si aceasta, piciorul stang a ramas definitiv mai scurt decat celalalt picior si cu anumite modificari osoase.

Din pacate, la sora geamana s-a observat cu durere ca gandirea ei a ramas ca a unui copil de 5-6 ani, un handicap pentru o viata.

Parintii erau epuizati de durere si de drumurile continue prin spitale cu ambii copii.

Deoarece mersul era tot mai dificil, a urmat a doua interventie chirurgicala, la acelasi spital, la acelasi medic, d-l profesor Socolescu, om care a dorit din tot sufletul sa-i aduca o alinare Mihaelei. Din pacate, boala Mihaelei era una foarte putin cunoscuta, fiind atat de rara in tara, incat erau diagnosticate numai doua cazuri pana la Mihaela, in forme mult mai usoare si nimeni nu a reusit in acele vremuri sa inteleaga aceasta boala. Dupa a doua interventie, din pacate, nu a venit nici o ameliorare.

Aceleasi luni de zile de ghips si alte luni de recuperare. Mihaela isi aminteste de copilaria ei in cateva cuvinte: interventii chirurgicale, luni de stat in ghips si alte luni de recuperare, dar si chipul bunicii, care o transporta catre scoala intr-un carut de butelii. Bunica nu mai este. Jucarii sau bucurii nu prea au existat, dar chipul plans al parintilor, neputinciosi si indurerati, Mihaela nu-l va uita niciodata. Astfel, in cativa ani, Mihaela a ajuns la 7 (sapte) operatii, fara rezultate notabile.

Odata cu trecerea timpului, au intervenit modificari osoase ale degetelor de la maini si de la picioare, cat si ale oaselor antebratelor si ale bratelor. Totodata, osul piciorului stang s-a curbat si a devenit periculos sa calci cu fermitate pe el. In toti acesti ani, Mihaela a stat numai sub observatii medicale, prin spitale si au mai urmat alte interventii chirurgicale si la maini, dar cu rezultate nesatisfacatoare.

Din pacate, dupa fiecare interventie chirurgicala au urmat luni de imobilizare in ghips, apoi recuperari dureroase, dar fara efecte pozitive.
In jurul varstei de 20 – 26 de ani, au aparut modificari ale oaselor late ale organismului ( omoplati, piept, cap ) si alte dureri.

O ultima interventie chirurgicala a avut loc in anul 2007, in cadrul Centrului de Excelenta in Neurochirurgie Bagdasar – Arseni.

Se credea ca Mihaela are cancer. Operatia a inclus multe riscuri, riscuri din care au rezultat, din pacate, semipareza faciala stanga, nevralgie de trigemen, diplopie ( vedere dubla ) etc.

Diagnosticul Mihaelei este acum definitiv si irevocabil: ALBRECHT – OLLIER ( ENCONDROMATOZA – Formatiuni tumorale la niveluloaselor lungi si late din organism ).

Norocul, daca se poate numi asa, a fost ca aceasta tumora nu a fost maligna, dar urmarile operatiei sunt dramatice, de parca celelalte dureri nu erau de ajuns.

Mihaela este o luptatoare, in ciuda tuturor problemelor pe care viata I le-a dat.

A luptat sa invete si, mergand greu, cu resursele materiale mereu la limita, a ajuns asistenta medicala generalista, apoi specializata in chirurgie plastica. Desi a incercat, nu a fost angajata in nici o institutie sanitara. Ca sa se intretina, a muncit din greu, nu de putine ori in slujbe sub pregatirea ei, unde a fost apreciata.

Si-a ajutat si familia si pe sora ei, care, din pacate, nu si-a mai revenit. Tratamentele pe care trebuie sa le urmeze constant sunt foarte costisitoare si nu de putine ori renunta la acestea pentru ca sora ei sa poata beneficia de tratamentul adecvat afectiunii de care sufera. Din pacate, din cauza complicatiilor survenite de la interventia neurochirurgicala, Mihaela nu mai poate munci ca inainte, desi isi doreste.

Parintii, pensionati pe caz de boala, abia fac fata propriilor probleme, trebuind sa traiasca din cateva sute de lei. Ei sunt nevoiti sa aiba grija permanent de sora geamana a Mihaelei, care nu se poate descurca singura. Mihaela are nevoie de tratament, iar sora geamana la fel.

Dar, cu toate acestea, ea nu cere niciodata nimic nimanui, ci, dovedind o marinimie iesita din comun, a infiintat, prin eforturi proprii, Asociatia “Salvand un suflet, salvam viitorul – Romania – 2010”, O.N.G. prin care Mihaela a ajutat si ajuta alte personae napastuite de soarta.

Ea, care stie cel mai bine ce inseamna durerea fara margini, daruieste bucurie si alinaresufletelor aflate in suferinta.

 

redactor Oana Grigore

Romani in lume

Un copil condamnat la suferinta si tristete

Published by:

Un copil condamnat la suferinta si tristete

 

Soarta? Ghinion? Nici nu cred ca mai conteaza. Cu siguranta este vorba de o realitate crunta. Copiii speciali nu sunt putini, povestile lor sunt cutremuratoare, sunt  un exemplu ca uneori viata este mai mult decat dura pentru unii dintre noi.

In putinul timp liber pe care il are a inceput sa lucreze origami 3D (lebada, suport de ou sau bomboniera, paun, iepuras, cosulet etc.) cu gandul de a le vinde pentru a strange bani pentru recuperarea fetitei ei. Pana acum totul a fost fara vreun rezultat, iar durerea pe care o simte nu se poate exprima in cuvinte.

O noua poveste impresionanta a Supravietuitorilor.

Elena este mama a trei copii, un băiat de 8 ani, Marius Constantin, și doi gemeni, un baiat si o fata de 2 ani, Remus si Ioana Ruxandra.

 “Gemenii i-am nascut la 34 de saptamani natural. Ioana s-a nascut cu o intarziere de 10 minute fata de baiat, iar medicii spuneau ca nu are nicio sansa de supravietuire.

După 5 zile i-am botezat in spital, apoi fetita a inceput sa-si revina incetul cu incetul. Am stat o luna de zile cu ei internata in spital. La plecare nimeni nu mi-a spus nimic decat să am grija de ei.

6 luni fetita mea a fost intr-o agitatie, spasticitate si extensie continua. Nu stiam ce are, intreband medicii pediatrii, ne spuneau ca este din cauza colicilor. Am inceput sa luam tot felul de siropuri pentru colici, am schimbat biberoanele, tetinele, i-am schimbat laptele dar totul fara nici un rezultat.

La 6 luni au racit si am fost cu ei la medicul de familie. Dupa consultative, am intrebat ce se intampla cu fetita, de ce isi aruncă capul pe spate. Doamna doctor mi-a recomandat sa merg cu ea la neurologie pediatrica”.

Parintii au mers cu fetita la Spitalul de Pediatrie din Pitesti. Medicul neurolog s-a uitat la ea si la mama si a recunoscut ca su se poate pronunta daca copilul o sa se faca bine.

“Ne-a trimis sa facem programare la fizioterapie. Ajunsi acolo doamna doctor ne-a programat peste o luna si jumatate deoarece ea pleca in concediu. Plini de durere am ajuns acasa. Nu stiam ce diagnostic are, ce se intampla cu ea, ne puneam tot felul de intrebari.

O luna si jumatate mi se parea o vesnicie. Am luat hotararea de a merge mai departe. Ne-am programat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia din Bucuresti la sectia de neurologie pediatrica. Pe 20 iulie 2010 am ajuns acolo. Doamna doctor a vazut-o si mi-a spus ca este foarte grav si ca trebuie sa facem RMN sa vada exact ce are. Am intrebat daca exista un tratament la boala ei, iar ea mi-a spus ca nu exista nimic decat kinetoterapie si recuperare la centre specializate. Pană la aflarea diagnosticului m-a trimis sa fac sedințe de kinetoterapie spunandu-mi ca se plateste. Desi ne descuram foarte greu am acceptat sa merg la sedințe. Ajunsa acolo, kinetoterapeuta, o fata de 20 de ani, mi-a dat o lovitura puternica spunandu-mi ca fetita mea nu o sa vorbeasca si nu o sa mearga niciodata. Simteam ca-mi fuge pamantul de sub picioare. Dupa cateva zile i-am făcut RMN-ul rezultatul a fost unul ingrozitor.

Fetița mea este diagnosticata cu:

·         paralizie cerebrala mixta piramidoextrapiramidala

·         intarziere globala in dezvoltarea psihomotorie (VD < 3luni)

·         encefalomalacie multichistica (aspect IRM cerebral)

·         prematuritate sarcina gemelara”

Rezultatul a fost inspaimantator pentru parinti, iar durerea cea mai mare este ca la aceasta boala nu exista un tratament, decat foarte multă kinetoterapie şi recuperare.

 

“In zilele in care am fost la sedintele de kinetoterapie din Bucuresti am invatat eu sa-i fac exercitiile de recuperare, deoarece nu aveam posibilitatile financiare necesare pentru a merge la centrele de recuperare specializate,iar fratiorul ei fiind foarte mic avea nevoie de ingrijire.

Dupa doua luni si jumatate am revenit la Bucuresti cu amandoi copii. Doctorii vroiau sa ii consulte pe amandoi, baiatul era bine dar la fata nicio schimbare, din contra, pe fisa de externare mi s-a mai scris un diagnostic: microcefalie.

In octombrie fetita a inceput sa faca niste ticuri. Dupa aparitia primilor dinti, ticurile au incetat.

In mai 2011 au aparut acele ticuri. Dupa sarbatorile pascale am mers cu ea la Bucuresti. Ne-au ca  sunt crize epileptice. I-am facut analize de sange, consult ORL, electroencefalografie si consult oftalmologic. In urma consultului oftalmologic am primit o noua lovitura, doctorul spunandu-mi ca nu va vedea niciodata deoarece s-ar putea ca nervul optic sa fie afectat”.

 

La iesirea din spital diagnosticul a fost:

·         epilepsie focala simptomatica, crize focale de emisfer stang cu generalizare secundara rapinda (tratament – DEPAKINE 4 ml/zi)

·         paralizie cerebrala spastica tetrapareza spastica cu elemente extrapiramidale de cauze pre și perinatale

·         intarziere globala in dezvoltarea psihomotorie severă (VD < 3luni)

·         microcefalie

·         encefalomalacie multichistică (aspect IRM cerebral)

·         prematuritate sarcina gemelara

“Pe 6 iunie am fost la un centru de recuperare din epilepsie. Nu ne-a primit deoarece fetita noastra facea crize epileptice si tratamentul pe care il au ei nu o sa dea niciun rezultat spunandu-ne sa revenim dupa 3 luni de la stoparea lor. Dupa cateva zile, pe 20 iunie, cu ajutorul lui Dumnezeu acele crize au incetat.

In iulie trebuia să mergem cu ea la control dar pentru ca nu am avut bani, ne-am reprogramat in octombrie.

Si acum fetita noastra este linistita doar cand doarme, mananca foarte greu, nu stie sa inghita, se ineaca foarte des. Este foarte greu, nu stim ce sa mai facem nu avem banii necesari pentru a merge cu ea la centre de recuperare specializate din tara sau strainatate”.

 

 

Ioana Ruxandra fost condamnata la suferinta si tristete. Cum e oare lumea pentru ea? Cum credeţi ca se roagă la Dumnezeu, cum credeti ca apreciaza lucrurile importante ale vieţii, dar pe cele marunte?

 

Va asteptam pe site-ul  www.salvati-un-suflet.org daca doriti sa o ajutati.

 

redactor Oana Grigore

 

Romani in lume

Povestea unui inger

Published by:

povestea SareiImi aduc aminte de o conversatie pe care am avut-o cu mama, acum ceva vreme, cand ii spuneam ca uneori viata este prea grea.

Atunci, mama, tin minte ca mi-a spus ceva ce nu cred ca voi uita niciodata, cateva cuvinte care imi vin mereu in minte atunci cand trec prin momente grele: “Bucurati-va mama ca sunteti sanatosi!”.

Va propun pentru astazi sa va ganditi cateva clipe la cate va ofera viata, va propun sa cititi o poveste care va va face, sper, sa intelegeti ca uneori unii dintre noi au atat de multe si nu stiu sa aprecieze ce au.

Va prezint un nou caz, al unui copil supravietuitor, un copil inger. Este povestea unuia dintre cei mai frumosi copii pe care eu i-am vazut pana acum.
Sara are nevoie de noi! Ajut-o sa descopere lumea cu doua manute!

Sara este o minune de copil, o fetita frumoasa, cu ochii mari, albastri si cu un zambet minunat! Fericirea nasterii ei a fost insa umbrita de o veste mult prea trista primita de la medici: Sara s-a nascut fara antebratul si manuta stanga.

In ultima vreme incerc sa nu ma mai gandesc ce poti simti ca parinte cand iti iei pentru prima oara copilul in brate si, cand in loc sa te bucuri de acel moment unic, trebuie sa iti faci curaj sa nu te prabusesti de durere.

Cum poate fi sa stii ca vei avea un copil sanatos si sa descoperi ca, de fapt, medicii au facut o greseala.

Cum poti reactiona cand vezi in jurul tau mame care isi abandoneaza copiii, parintii care au copii sanatosi si nu stiu sa aprecieze ce au.

Cum este sa ai neansa ca medicul sa nu stie sa citeasca o banala ecografie?

Cazul Sarei este o lectie de viata pentru toti cei care nu stiu sa aprecieze ce au.

Un medic vinovat de handicapul unui copil

Mama Sarei a facut sase ecografii in cele sapte luni de sarcina. Sarcina a decurs normal pana la sase luni cand a aflat ca are colul deschis si ca poate pierde oricand sarcina.Sara si sora ei

A stat internata in spital o saptamana, apoi i s-a recomandat sa stea la pat pentru a putea duce cat mai mult sarcina.

“Am reusit doar o luna sa mai duc sarcina, Sara s-a nascut la sapte luni, am avut placenta deslipita si nu a mai fost lichid, pentru asta s-a declansat si nasterea, am fost asigurata ca copilul este perfect sanatos, se dezvolta normal, imi amintesc la una din ecografii cum medicul a zis “vezi, incearca sa bage o manuta in gurita si nu reuseste si incearca cu cealalta”. Imi aduc aminte ca in imagine se vedea ca lipseste manuta, dar asta dupa, atunci am fost coplesita de imagine”, isi aduce aminte mama micutei.

Sara a fost tinuta o luna, dupa nastere, in spital, nu avea greutatea normala, a fost hranita cu sonda 3 saptamani, apoi a inceput sa manance normal. Realitatea era insa una cruta. Fetita s-a nascut fara antebratul si manuta stanga.
Cand a inceput sa se intoarca, la fiecare 2 minunte trebuia sa fiu langa ea sa o intorc, nu se descurca cu o manuta, nu reuseste sa faca toate lucrurile ca un copilas normal.

Este foarte greu pentru ea sa se chinuie cu o manuta chiar cand isi tine sticluta, deseori o surprind cand isi analizeaza manuta stanga, apoi priveste la cea dreapta, mereu ni s-a spus sa incercam sa o invatam sa foloseasca si manuta stanga.

Cand incerc eu sa bat din palme sau sa ii cer manuta stanga sa i-o strang, refuza, lasa capul in jos si nu mai vrea, constientizeaza lipsa.Este o fetita foarte cuminte si sensibila, ii place mult sa fie cineva cu ea. Mai avem o fetita Timeea, de 3 ani jumate perfect sanatoasa, am asteptat mult sa ii aducem o surioara, nu m-am gandit niciodata ca am sa am un copilas asa, desi m-am pus destule intrebari: de ce eu?

Mereu am avut sufletul apropiat de persoane speciale, nu am privit niciodata cu indiferenta, mi-am dorit copiii mult, m-am rugat sa fie sanatosi, am facut tot ce tinea de mine ca mama sa ii fie bine ii burtica – fara medicamente neprescrise de medic, fara cafea, fara alcool, fara droguri.

Ma vedeam fericita peste ani alaturi de sot si de copii, dar de cand o am pe Sara , totul s-a schimbat, ma gandesc fiecare secunda la viata ei, si cum sa fac sa ii fie bine, sunt multe momente in care sunt descurajata, dar incerc sa ma ridic si sa merg inainte stiind ca toate aceste griji nu fac bine sanatati, si nu doresc sa ii las fetele singure. Sara are 10 luni, am ajuns cu ea la Bucuresti la cel mai bun ortoped din tara si din Europa, dr Burnei, si totusi nu se poate face nimic, singura solutie este protezare, are nevoie de proteza cat mai repede si pentru a se dezvolta normal coloana, iar daca vom reusi cu protezele din timp, se va invata repede cu ele si va avea o VIATA APROAPE DE NORMALA”, ne povesteste mama Sarei.

SaraLacrimi de parinte

Ma tot uit la pozele Sarei. Este atat de frumoasa. Ma loveste imaginea ei cu manuta lipsa. Nu pare ceva real. Tot cred ca cineva s-a jucat cu pozele ei, ca a decupat manuta. Stiu insa ca imaginea este reala.

Pentru a-si vedea copilul sanatos, parintii trebuie sa parcurga un drum lung, pana cand Sara va putea avea proteza care sa ii permita sa duca o viata normala. Cheltuielile sunt insa mult peste posibilitatile parintilor, care au nevoie de sustinerea noastra pentru a putea sa ii daruiasca fetitei lor sansa de a avea ambele manute.
Haideti sa ii sprijinim pe parintii micutei Sara sa poata parcurge acest drum! Orice donatie inseamna un pas inainte pentru Sara, pentru ca visul de a duce o viata normala sa devina realitate!

 

 

Conturile in care puteti dona pentru micuta Sara, deschise de tatal ei, Daniel-Liviu Agrigoroei, la BCR Sucursala Hunedoara (SWIFT RNCBROBU):
RO59RNCB0162055334830002 (euro)
RO05RNCB0162055334830004 (dolari)
RO32RNCB0162055334830003 (lei). – donații prin PayPal direct pe blog

http://helpsaraemanuela.blogspot.ro/

 

 

Intr-o zi am vazut pe pagina de Face Book  a radioului o fetita care imi zambea cu toata fiinta ei. Asa am cunoscut-o Sara.

M-a invaluit  cu privirea  ei  pura , calda si nevinovata de copil.

M-ai tarziu am vazut-o si pe frumoasa ei surioara .

Asa ca impreuna cu Oana am vrut sa  va prezentam  azi  povestea unui inger. Unui inger cu ochi albastri.

 

Maddie Ancuta

 

redactor Oana Grigore