Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: povesti cu talc

Arta de a fi TU

Porțile paradisului

Published by:

Porțile paradisului

Un soldat s-a dus la maestrul Hakuin și-l întrebă
-Există cu adevărat un paradis și un infern?
-Cine ești tu? Îl întrebă Maestrul.
-Sunt un samurai.
-Tu? Se miră Hakuin. Ce nobil te-ar dori în garda lui? Ai o mutră de caraghios!
Soldatul se înfurie și duse mâna la sabie, dar maestrul continuă calm:
-Ai și sabie! Pariez că este prea tocită ca să-mi taie capul!
Soldatul trase sabia din teacă, în timp ce maestrul îi spuse:
– Așa se deschid porțile infernului!
La aceste cuvinte, samuraiul, înțelegând mesajul învățăturii, puse sabia la loc în teacă și se înclină.
-Așa se deschid porțile paradisului, încheie Hakuin.

Legende romanesti

Livada de zestre

Published by:

legenda cartiteiA fost odată un popă care creştea o fată rămasă fără părinţi. Cînd fata s-a făcut bună de măritat, popa s-a apucat şi a măritat-o după un flăcău, cum nu se putea mai cuminte şi mai harnic, i-a dat zestrea cîtă o avea fata de la părinţi şi-o aşezat-o la casa ei.

După asta, mai trece ce mai trece, dar popii nu-i prea venea să uite foloasele pe care le avusese un cîrd de ani, de pe averea fetii şi într-o bună zi, iaca scoate zvon că livada cutare, care acuma îl stăpîneau însurăţeii, este a lui ; mînca foc şi pară, că el are drepturi vechi şi pacea cea bună ! Omul vedea că popa vrea să-i ia petecul de pămînt, cu hăbăuca şi de asta nu s-a lăsat bătut cu una, cu două.

Pînă într-o zi, cînd se pomeneşte că popa îl cheamă pe om la judecată. La judecată, cum îi treaba, nu iese la , nici un fel, şi rămîne să vie judecătorii la faţa locului şi acolo, şi popa şi omul să aducă dovezi bune.

Vine aşa judecata la locul cu pricina. Da popa ce face ? Sapă o groapă, la groapa aceea pune pe-un fecior de-i rîcîie un cotlon mare şi-l învaţă cum să se vîre acolo, în ziua cînd or veni boierii şi să răspundă la întrebarea popii : „da, aşa-i dreptatea !“

Cînd vin boierii şi-l întreabă pe om, cela ce să zică f

—De, măriile voastre, livada asta a muncit-o părin­tele cît a crescut în casă pe nevastâ-mea, dar nu era a lui !

– Spui minciuni blăstematule — strigă popa,— asta-i livada mea ! Iacă, şi pământul..ar sta să spună dacă nu-i aşa dreptatea !

Şi a bătut cu piciorul în pămînt, deasupra cotlonului unde sta ascuns feciorul popii. Şi din pămînt, numai ce-au auzit cu toţii:

– Da, aşa-i dreptatea !

Ei, apoi dacă-i aşa, boierii n-au avut cum s-o schimbe; au dat livada popii şi s-au dus.

Da Dumnezeu de sus, s-a pus împotrivă şi-a zis :

-Faceţi voi cum vreţi, că voi face şi eu cum trebuie.

Şi pe feciorul popii, care sta-n cotlon şi mărturisise cu vicleşug, l-a prefăcut din clipa aceea în guz şi guz a ră­mas pînă în ziua de astăzi.

Dintr-însul se trage neamul guzilor.

mai multe legende in Legende romanesti

 

(T. Pamfile — Pov. pop, rom.)

B.A., ms, 5093, f. 22.

Vezi Tip. Leg. 11142 E. Este atestat în Moldova.

Legende romanesti

Şarpele ucis de-un copilandru (Legendă despre copilăria şi adolescenţa lui Mihai Viteazul)

Published by:

legende romanesti

legende romanestiMarele voievod Mihai Viteazul, care a făcut prima unire a românilor la 1600, era fiul lui Pătraşcu-Vodă cel Bun şi al Doamnei Tudora cea cu suflet milostiv. După ce-l născuse pe Petru (cel numit apoi Cercel şi trimis la învăţături prin Italia şi Franţa), Teodora aduse pe lume alt pui de domn voinic şi sănătos.

–       ii punem numele Mihai! hotărî Pătraşcu. Să-i dea Dumnezeu noroc şi mărire în viaţă!

Numai că, după doi ani, bunul voievod închise ochii şi se urcă în tron un om rău, Petru cel Tânăr, care-i hărţuia pe Doamna Tudora şi pe vlăstarele sale, dorind să le piardă, pentru a nu râvni la tron.

Mihai trăia retras, pe la rude, de frica Doamnei Chiajna, mama voievodului. Dar crescuse frumos şi tare ca stejarul. Odată, aflându-se în Oltenia, domnişorul văzu mulţi oameni fugind.

–      Ce este? întrebă el curios.

–        Păi, colea, într-o grotă, vieţuieşte un şarpe uriaş, care dă iama în vite şi înspăimântă lumea.

–        Haideţi acolo, cu mine!

Mihai era îndrăzneţ peste măsură. Scoase paloşul din teacă, o sabie ascuţită ca briciul şi plecă spre peşteră. Ţăranii îl sfătuiau să nu se ducă, rămânând în urmă. Dar Mihai coborî în culcuşul dihşniei şi, când şarpele se descolăci, îi reteză deodată capul.

Vestea despre întâmplarea din Oltenia se auzi la curte, iar Doamna Chiajna, care conducea din umbră ţara, se frământa cum să-l ucidă pe Mihai, odrasla vitează a răposatului Pătraşcu.

Mai multe legende romanesti