Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: povesti adevarate de viata

Mesaje de dragoste

Jurnalul celor douazeci de vieti

Published by:

Jurnalul celor douazeci de vieti

Ziua intai.

Motorul se auzea usor, prin fasaitul zgomotelor din jur. Cu ochii inchisi si capul sprijinit de geamul autobuzului, revedeam in minte orele, cazurile, experimentele, discutiile avute cu profesorii de specialitate. Ploaia,  drumul lung si monoton ma faceau sa picotesc. In mana tineam strans, hartia cu adresa spitalului de psihiatrie unde trebuia sa ajung. Sfatul lui Freud adresat mai tanarului sau coleg Jung imi suna obsedant in minte: ” Nu incerca sa-i vindeci!”. Intreaga mea adolescenta am fost fascinat de teoriile freudiene, experimentele lui Skinner,  de primele incercari ale lui Wundt sau de imaginile cu Little Albert, primul infam experiment al carui personaj principal a fost un bebelus de 9 luni, experiment condus de Watson.

Nimic nu ma fascina mai mult decat partea nevazuta a omului si anume gandurile sale, mintea sa. Ce anume distruge balanta fragila a echilibrului mental. Este simplu sa pui in ghips o mana rupta. O vezi, pacientul simte durerea, iti povesteste despre ea. Lucrurile se complica in cazul atacurilor de panica, fobiilor, depresiilor sau bolilor  mentale grave. Unde incepe si unde se termina priceperea si intelegerea noastra in ceea ce priveste, adancimea sufletului sau gandurilor. Mintea umana este  asemeni padurii fermecate. Poti intra in ea, te poti minuna de ea.. si poti ramane blocat pentru totdeauna in ea.

Dorinta mea de a intra intr-un spital de psihiatrie tocmai urma sa fie implinita. Recunosc ca entuziasmul efervescent ale tanarului student ambitios si determinat, era imprastiat in cele patru zari de emotiile firesti ale contactului cu pacientii prinsi in padurea magica a unei lumi inca necunoscute, desi intens cercetate.

Scrasnetul greoi al  rotilor si vocea baritonala a soferului ma anuntau ca am ajuns la destinatie. Mi-am strans haina mai bine pentru a ma proteja de vantul ascutit care suiera amenintator. Ploaia era din ce in ce mai deasa si mai rece. Priveam luminile autobuzului care dispareau in ceata care ma invaluia. Pustiul din jur  se strecura insinuos in mintea mea, incercand sa ma transforme in prizonierul ei. Ma simteam expus si vulnerabil.  Strangand geanta din piele neagra in care aveam trusa medicala  am pornit pe drumul serpuit care ducea spre Old Stone House. In zare, printre picaturile dese de ploaie se vedea silueta impunatoarea a cladirii victoriene, asezamantul  spitalului de psihiatrie. Incepeam sa zaresc luminile cladirii.  Sub pasii mei apasati, trosneau pietricele de pe micuta carare care ma calauzea spre  impozanta usa a cladirii. Inainte de a intra in spital, m-am oprit sa priveasca cu atentie in jur. Aerul rece, cladirea masiva, potecuta acoperita cu pietricele albe.  Copacii majestuosi se inclinau sub bataia vantului, florile  incercau sa mai inveseleasca atmosfera oarecum sumbra. Singurule zgomote erau ale vantului care suiera ascutit amintindu-mi de stancile Brontiene unde Heathcliff si-a trait marea si devastatoare iubire. Cu drama nefericitei Katherine si a lunaticului Heathcliff in minte, am deschis usa cladirii, care imi permitea intr-o lume in care timpul s-a oprit. Holul lung era luminat puternic. Linistea era apasatoarea. Dintr-o data un tipat puternic a facut ca usa din dreapta mea sa se deschida brusc. Un barbat solid, s-a oprit intrebator la vederea mea.

– Buna seara! Pe cine cautati? Vizitele sunt interzise la ora asta.

– Buna seara! Numele meu este Jack Chancelor, junior doctor. Ar fi trebuit sa ajung aici in urma cu 4 ore. Din nefericire  autobuzul a avut probleme, asa ca am pierdut toate legaturile.

-Buna seara domnule Chancelor si bine ati venit. O sa trimit pe cineva sa va conduca in aripa rezervata studentilor si medicilor. Imi cer scuze, dar trebuie sa ajung in camera 13, de unde vin tipetele.

Barbatul solid, a plecat spre camera de unde se auzeau urletele; din aceeasi camera au iesit doua asistente, care au plecat irmandu-l grabite pe barbatul solid

Am ramas nemiscat in mijlocul culoarului asteptand ca cineva sa ma conduca spre camera mea.

Tipetele s-au potolit. Linistea a repus stapanirea pe impozanta cladire Victoriana.

Prima mea noapte intr-un spital de boli mentale a inceput. Dorintele devin realitatea.

Una dintre asistente a venit spre mine, rugandu-ma sa o urmez.

Privirea mea iscoditoare cauta sa patrunda in spatele geamurilor. Privirile curioase din spatele lor ma priveau ca pe un obiect ciudat.

Un ceva.. care a patruns in „Padurea magica”.Intrebarea care ma obsedase tot drumul, isi facea loc din nou in mintea mea: ”Oare voi mai reusi sa ies de aici?” In prima mea lectie profesorul ne-a spus ”Cine intra pe usa spitalului de psihiatrie, nu mai iese niciodata”.

Oare era valabil si pentru medici sau doar pentru pacientii?

Pentru o secunda imaginea Infernului a lui Dante mi-a strafulgerat mintea ”Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate”  Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi.

Oare cate sperante au fost lasate la usa?

”Nu incerca sa-i vindeci ”, spunea si Freud.

O usa s-a deschis in fata mea. Am ajuns.

 

copyright by Maddie Ancuta

05/04/2015

http://radiocatch22.com/jurnalul-celor-douazeci-de-vieti/

 

 

 

 

Romani in lume

Andreea Cristina lupta pentru o copilarie normala

Published by:

povestile supravietuitorilorCand privesti pozele cu ea, aproape nu poti crede ca un copil de doar trei ani poate suferi de atatea afectiuni. Intr-o lume in care goana dupa bani a devenit principal tel, sunt oameni pentru care banii nu insemna decat garantia ca cei dragi lor au o sansa la o viata putin mai buna.

Intr-o societate in care doar putini se mai gandesc la sanatate, sunt oameni care ar face orice pentru ca cei dragi lor sa fie sanatosi. Noi, cei care nu avem copii cu probleme, cei care nu avem pe nimeni in apropierea noastra care sa aiba probleme de sanatate, privim de pe margine, de cele mai multe ori, indiferenti, cum acesti oameni speciali, oameni cu probleme de santate, Supravietuitorii, se lupta cu un destin atat de nedrept.

Andrea Cristina sufera de sindromul Down, a fost operata la 9 luni pentru ca avea o malformatie cardiaca, are epilepsie, hidrocefalie, retard neuropsihomotor sever, tetrapareza spastica, reflux gastro-esofagian, microcefalie si polipi.

Extrem de multi termeni medicali care se traduc, de fapt, astfel: la trei ani nu sta in fundulet, nu isi poate tine capul, nu prinde nimic in manute, nu vorbeste, pare un copil de trei luni si nu unul de trei ani.

Andreea Cristina are nevoie de extreme de multe terapii de recuperare, terapii care costa prea mult pentru parintii ei. Parinti care si-a dorit enorm un copil, un copil despre care nimeni nu le-a spus, nici pe perioada sarcinii, nici dupa, ca este un copil special, un copil cu probleme severe de sanatate.povestile supravietuitorilor

 

http://andreea-cristinapuiutulnostru.blogspot.ro/

Pe 13 mai parintii au obtinut o programare pentru o terapie cu oxigen hiperbaric  (6000 de lei, 15 sedinte, plus 1500 de lei pentru cazare si pentru restul cheltuielilor.

Terapia o va ajuta pe micuta la oxigenarea creierului si a celulelor afectate pe perioada in care a fost in coma. La 5 luni Andreea Cristina a fost pentru 5 zile in coma.

Intr-o lume in care am uitat ce inseamna compasiune, noi ne incapatanam sa credeam in speranta, in umanitate, in ajutor.

Haideti sa ii oferim micutei sansa la o copilarie normala.

 

Titular cont IOSIF VASILE DUMITRU RO47BTRL03001201G86096XX cont lei

RO22BTRL03004201G86096XX cont euro

Deschise la BANCA TRANSILVANIA

SUCURSALA 1030-PLOIESTI, AGENTIA VALENII DE MUNTE

 SWIFT/BIC : BTRLRO22PHA

CONT PayPal: gabypisic@yahoo.com

Telefon:0720016066 /0726169905

 

andreea_cristina povestile supravietuitorilor Picture 004 povestile supravietuitorilor

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

redactor Oana Grigore

Arta de a fi TU

Furia zilei de Luni

Published by:

viata ca un carusel

Furia zilei de Luni

Eu iubesc ziua de luni. Intotdeauna am spus asta.

In dimineata asta eram extrem de fericita pentru ca tanarul meu site www.radiocatch22.com in mai putin de 9 luni a ajuns sa fie vizualizat de peste 100000 de ori.

Multumesc inca o data pe aceasta cale tuturor care ma citesc, care  ma motiveaza sa merg mai departe.

Ar fi trebuit sa fie o zi de luni frumoasa, asa cum sunt aproape toate zilele mele de luni si nu numai.

Ei bine nu a fost sa fie asa.

Viata este grea, dar din pacate cei din jurul nostru au placerea fantastica sa ne-o faca si mai grea.

Azi am plans ca un copil mic cu sughituri. Un copil pedepsit pentru ceva ce nu a facut, dar a fost pedepsit pentru ca cineva oricum trebuia sa fie pedepsit.

De ce? Nu conteaza. Asa trebuia sa fie, cineva trebuie sa fie la un moment dat si sac de box si cine poate fi sac de box????? decat cel mai apropiat om, cel care stii sigur ca nu o sa riposteze inapoi.

Din nefericire sunt si oameni care se bat cu pumnii in piept in semn de” admiratie” dar in acelasi timp isi vad de propriile lor interese  si daca interesele tale nu coincid cu ale lor atunci se duce naibii si “sprijinul”, “admiratia” “suportul”.

Doamne ce mult iubesc cuvintele, dar vorbele goale nu fac parte din scopul meu in viata. Am obosit sa aud vorbe fara acoperire.

Eu iubesc diversitatea si orice lectie, este o foarte buna lectie.

Daca totul ar fi simplu, usor, moale si pufos, daca nu am fi testati in fiecare zi, daca nu am fi aruncati zilnic in focul vietii, cu siguranta ca nu am putea sa invatam, sa ne dezvoltam, sa crestem, sa capatam noi experiente..

Dupa zile frumoase si calduroase  este intotdeauna bine venita si o ploaie care sa mai spele atmosfera.

Daca totul ar fi foarte usor nu am invata sa devenim puternici.

Asa ca azi pentru mine a fost o lectie de viata in care am vazut ca sunt un om puternic , demn si luptator.

Am invins! Sunt un invingator!

Fiecare in viata noastra are parte de furtuni, ciudatenii. Cand apar nu prea avem ce sa facem, trebuie sa le infruntam , sa “inotam”curajosi mai departe sau sa ne “scufundam” in ele.

Orice pas inainte  prin “furtuna” ne face si mai puternici.

Imi amintesc de o discutie care o auzeam cand eram ceva ai mica.

Am inteles acum ca exista si statistici.

Si este vorba de ” oamenii care se predau in fata vietii”.

Foarte curios dar adevarat este ,ca,  foarte multi barbati dupa ce se pensioneaza si-si pierd motivatia zilnica, la scurt timp se lasa dominati de lipsa activitatii fizice, intelectuale, nu-si mai gasesc un scop pentru ziua de maine.. si mor.

Renunta prematur sa  “inoate” in noua viata si atunci efectiv se “scufunda”.

Azi asa am simtit.. ca ma scufund,..si culmea impotriva vointei mele.

Am analizat cu calm situatia si mi-am dat seama ca viata mi-a pus in fata o noua provocare, care a avut rolul  sa ma faca mai puternica, nu sa ma doboare.

Asa ca  in viata fiecaruia apar  motive si momente in care trebuie sa meditam de ce trece prin ce trecem. Care este scopul acelor evenimente sauce rol au acei  oameni in viata noastra.

Sunt oameni care intra in viata noastra pentru a lasa in urma lor o raza de lumina, altii care sa ne dea o lectie despre “asa nu”. Unii sunt valorosi, altii sunt inutili. Dar chiar si cei inutili ne dau o lectie. Lectia de  a: “Nu face asa”.

Asa ca in ciuda plansetului meu cu sughituri de azi, apreciez si iubesc la fel de mult ziua de Luni.

Viata este  o serie  de incercari, oscilam  intre  bine si mai putin bine. Dupa furtuna apare soarele, ne odihnim putin, ne calmam si o luam de la capat.

Asta este cel mai important sa continuam sa mergem inainte.

Indiferent de cum este situatia acum, noi trebuie sa o schimbam sa ne fie favorabila noua.

Tu cum esti?

Intri in lupta sau te lasi purtat de valurile neprietenoase, care te trag la fund?

Ploua sau mergem la plaja?

Invatam?

Ne bucuram?

Pana la urma  chiar asta este viata ca un “montagne russe”

Te  incita noua experienta.

Urci usurel, pana in varf, uitandu-te  in dreapta si in stanga fericit. Ajuns sus, incepe o coborarea ametitoare. si singurul lucru pe care-l vrei este sa ajungi cat mai repede jos. Dupa care o iei la stanga, urci usor, dintr-o data prinzi viteza si te intrebi daca esti in siguranta spunandu-ti in sinea ta ca niciodata nu te vei mai urca in asa ceva.

La finalul calatoriei, iti tremura picioarele, poate ca iti este rau.. dar sigur doresti sa te imbarci pentru o noua calatorie.

Dupa “calatoria” de azi, sunt inca ametita si cu o durere incredibila de cap, dar mai determinata decat oricand sa merg inainte:)

Cum a fost ziua ta de  Luni?

O zi frumoasa de Luni in continuare.

pentru voi

Maddie Ancuta

Londra:)

mai multe articole in Arta de a Fi tu!