Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: poveste de dragoste

Amintirile Evei

Ganduri ingenunchiate

Published by:

credinta si iubire

Scriu. Scriu cum nu am mai scris de luni.  Am  apucat cu hotarare cuvintele  si le-am raspandit pe albul colii. Fiecare cuvant este o piesa din puzzle-ul vietii mele.

M-am simtit ca un alergator in desert care ajuns in fata apei, o arunca cu disperare si fericire pe el, razand isteric ca a gasit salvarea in mod absolut miraculos .

Dupa luni de zile in care mi-am lasat uitat penelul pe un colt prafuit de masa, ma asez, privind hipnotizata foile raspandite. M-am apropiat cu frica la gandul ca trebuie sa  infrunt fantomele care imi bantuie viata de doi ani de zile.

L-am  luat in mana si l-am studiat, asteptand momentul revelatiei.

Apartine unui trecut care se lateste sumbru in spatele meu. Ii simt apasarea amenintatoare cu miros amar.

Da, am mintit.

Am luat adevarul  si l-am ambalat fumos in minciuna, am spus o vraja sperand ca el sa dispara ca prin magie.

Nu e atat de usor sa recunosti ca fugi de adevar si te scalzi in minciuni doar ca sa uiti.

Nu mi-am pierdut inspiratia, nu mi-am pierdut inima, nu m-am pierdut nici pe mine.

Am vrut doar sa uit. Am dorit cu disperare  sa ma desprind de tine. Sa rup lanturile gandurilor tale puternice, care ma inlantuie, sangerandu-mi mintea.

Cum as fi putut sa te scot din mintea mea? Am incercat tot ce este posibil omeneste. Dar ceea ce ma controleaza este departe de a fi uman.

Lanturile care ma leaga de tine sunt grele si nu se pot rupe doar prin simpla mea vointa.

Legatura dintre noi  este destinul. Destinul nostru care ne aduce de fiecare data impreuna. Este ultima mea sansa,  odata implinit ma va elibera de tine.

Implinirea si eliberarea.. sau moartea mea.

Oricum o sa fie… eu ma voi elibera.

Inchid ochii pregatita pentru intalnirea cu tine.

 

mai multe capitole in Saruti asa cum scrii

 

coyright 2013 by Maddie Ancuta

 

 

 

 

 

 

Amintirile Evei

Joc mut

Published by:

mesaje de dragoste

Joc mut

7 Octombrie ora 19.00.

Trenul intra in gara. Sterg mesajul pe care doream sa ti-l trimit. Nu poate sa-ti spuna ce doresc cu adevarat sa-ti spun.

Cobor grabita din tren, alunecand  printre putinii oameni care se reintorceau acasa sau mai faceau mici cumparaturi.

Doua ore mai tarziu, revin in aceeasi gara micuta. Intalnirea legata de noul meu proiect s-a incheiat.

Ora 21.00 Gara este pustie, tabela imi arata ca trenul are o intarziere de 3 minute. Ma asez zambind pe bancuta din gara, bucuroasa ca trenul are o intarziere de trei minute.

Trei minute in care ma pot relaxa si lasa gandurile  sa se joace.

Un barbat agitat intra in gara. Se grabeste. Se misca ca un leu in cusca, de sus in jos, bombanind intarzierea de 3 minute, gesticuland si vorbind nervos  la telefon.

Acelasi tren, aceeasi intarziere care pentru mine este moment de liniste, pentru el moment de iritare.

Am fost si eu ca el odata. Cateodata mi se intampla sa recad in pacat, asa cum alcoolici la petrecere, cad in capcana paharului de vin baut pe furis.

Nu mai sunt dependenta de timp.

Cele trei minute s-au scurs, trenul intra in gara si isi deschide usile pentru mine si pentru domnul agitat. Nimeni nu coboara din el. Este doar trenul intarziatilor in noapte.

Ma asez. In fata mea sta un barbat cu ochi albastri care citeste o carte mare, cu coperti rosii si titlul scris cu litere aurii. Marco.. doar atat am reusit sa descifrez din titlul. S- a oprit din citit,  m-a privit si mi-a zambit. Asa am descoperit ca are ochi albastri. Se ridica, isi pune cartea in geanta, ma saluta si coboara. Mai am inca o statie inainte de a ajunge in orasul meu. In cealalta parte a compartimentului cineva motaie.

Gandurile se reintorc la tine, se intorc in timp, in urma cu 2 ore si jumate la ultimul cuvant “masca”. Atunci  m-am oprit brusc pentru ca “am vazut” ceva. Tocmai a fost anuntata statia unde trebuie sa cobor.

8 octombrie. ora 7.00 am

Imi place jocul nostru mut.  Fara reguli, bariere pe care am fi tentati sa le incalcam.

Eu iti scriu ceva frumos, tu ma inveti ceva nou.

Gandurile mele te privesc si iti cer permisiunea sa dansezi cu ele in ritm de vals. Dintr-o data oasele incep sa-mi trosneasca, dar nu ma dor. De sub rochia alba rasar aripile gandurilor mele care te imbratiseaza strans.

Iti privesc chipul de sub masca de catifea neagra. Ochii-ti sunt negrii si stralucitori.
Extazul este muzica pe care dragostea ne invata sa dansam.

Asta am vazut. Ochii tai negri si stralucitori.

13 octombrie.6.30 M-am trezit cu mult inaintea ca alarma ceasului sa sune. In minte mi-am aranjat pe ore intreaga zi. De la ora x la ora y,grafic cu hotararea matematicianului care trebuie sa ajunga la QED (quod erat demonstrandum). Am revazut ziua anterioara . Incantata de aranjament, m-am ridicat din pat, punandu-mi halatul aruncat pe jos, cu o seara inainte,  indreptandu-ma hotarata spre bucatarie cu gandul la cafeaua de dimineata. Geamurile sunt acoperite de o ploaie marunta. Ascult muzica ploii. Simt cum lenea incepe sa se insinueze in mine. Aburii cafelei imi seduc simturile. Am sters din  minte  programul facut pentru ziua de azi. Asa ca las amintirile sa ma poarte la ziua de marti, ora 19.00 si sa-mi continui gandurile suspendate la cuvantul masca.

Recunosc ca nu sunt pregatita sa stiu cine se ascunde  sub masca de catifea neagra, desi imi doresc sa aflu asta. Cateodata sunt aproape convinsa ca stiu cine esti.

Dar ma gandesc ca nu este atat de important numele C sau V. Cel mai important este cum te simt si ce insemni pentru mine.

Am fost indragostita, am trimis mesaje de dragoste, am primit mesaje de dragoste, mi-am purtat rochia de mireasa.

Traiesc, respir si calatoresc mult cu trenul. In tren citesc.

Te citesc. Citesc pasiunea din tine.

Sa-ti spun un secret, nu acel secret mare despre care iti vorbeam.

In viata mea au intrat multe cuvinte. Unele m-au facut fericita, altele m-au facut sa plang, altele m-au infuriat, altele m-au lasat indiferenta sau mi-au dat speranta.

Cuvintele tale ma leagana, ma mangaie protector. Asa le simt eu.

Aproape ca am plans cand am citit :” Ai un suflet pur. Imi place asta” sau “Imi place cum scrii”

Sufletul meu este cea mai importanta parte din mine. Partea pe care o iubesc si o protejez cel mai mult.

Distanta dintre noi cateodata se surpa brusc aducandu-ma foarte aproape de tine, aproape simtindu-ti respiratia si energia ta de barbat.

Ai sa zambesti, dar cateodata chiar iti aud apasare cuvintelor. Le aud cum le spui clar si apasat, ca sa inteleg mesajul lor corect. Cateodata simt graba ta dar si momentele de tandrete.

Iubesc tacerile sub care te ascunzi, ca eu sa nu te gasesc sau mai bine spus sa nu te recunosc.

Asta imi reaminteste de jocurile copilariei. Baba oarba. Cu ochii legati dar cu simturile alerte. Recunoscandu-ne dupa hainele purtate sau dupa chicotitul vesel.

Nu sunt pregatita sa-mi spui cine esti.

Poate pentru ca, stiu cine esti.

Iubesc acest joc mut. Joc fara reguli, fara obligatii, fara cerinte pe care poate nu as putea sa le implinesc.

Ce suntem sau cine suntem?

Personajele principale dintr-o carte. Crestem impreuna, ne influentam, ne descoperim, ne ghidam.

Barbatul si femeia.

Nu conteaza numele. Am putea sa ne numim chiar: Adam si Eva.

Impreuna muscam din marul cunoasterii, intelepciunii si pacatelor dulci.

Ador sa te privesc prin oglinda in care sufletul tau se reflecta.

Stiu ca atunci cand tu vei sti ca eu sunt pregatita, oglinzile in care ne reflectam acum, le vom da la o parte, vom ramane drepti, fata in fata, privindu-ne deschis, fara prejudecati si minciuni.

Este randul tau acum sa ma inveti ceva ce eu nu stiu.

Mai multe capitole in  Amintirile Evei

Maddie Ancuta

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scrisoare unui necunoscut

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Amintirile Evei

Fluturi inghetati

Published by:

femeie si fluturiFluturi inghetati…

Ieri m-am trezit cu gandul la tine. Nu am ales sa ma gandesc, asa m-am trezit. M-am obisnuit. Imi bantui visele de ani.

Toate semnele din jurul meu imi indreapta gandurile spre tine. Mult timp le-am ignorat;  La ce bun sa fi crezut in ele, cand tu nu crezi in mine. Cu cat eu le ignoram, cu atat ele se inmulteau.

Iti amintesti de Hidra mitologica? Sarpele cu cap nemuritor? In locul fiecarui cap taiat, cresteau doua.

Asa erau semnele care veneau spre mine. Ignoram unul, veneau doua, ignoram doua, veneau patru, pana cand toata viata mea s-a umplut de tine.

M-am gandit ca nu am scapare si trebuie sa le privesc, sa le urmez, ca sa pot iesi din labirintul in care ma rataceam

Aseara sufletul meu era albastru si dansa printre zeci de fluturi: rosii, portocalii, albastrii, albi.

Fiecare fluture se nastea din gandurile care ma invaluiau.

Am dansat razand printre ei.  I-am lasat sa se aseze pe mine. Ma gadilau si ma faceau sa rad.

Am adormit imbracata in fluturii gandurilor mele inlantuite cu gandurile tale.

De dimineata m-am trezit zambind. Fluturii ma imbracau asemeni unei rochii diafane. Unul portocaliu cu puncte rosii si negre, mi s- a asezat pe buze ca un sarut de buna dimineata.L- am prins si l-am privit. Bataia delicata a aripilor lui mi-a trimis o boare magica in suflet. Am mai prins unul si inca unul si inca unul. Unii dintre ei isi lasau aripile pe palmele mele si se transformau in cuvinte.

Printre ei am descoperit fluturi care nu se miscau. I-am ridicat uimita, intrebandu-ma cum au ajuns acolo. Erau amestecati printre cei care ma alintau.

 I-am luat, i-am privit de aproape, i-am rasucit pe toate partile. Am inmarmurit de durerea descoperiri.

Dintr-o data am inteles. Fluturii fara vlaga erau ai tai. Sinceritatea pe care mi-ai cerut-o era pentru a da viata gandurilor tale.

Eu stiu cine sunt. Tu stii cine sunt.

Tu stii cine esti?

Poate ca fluturii nu sunt morti ci…. doar amortiti. Tu i-ai lasat sa fie asa, ai lasat frigul iernii din tine sa-i inghete.

Am adunat toti fluturii si i-am pus intr-o cutie.

Sunt ai tai si nu-i vreau fara vlaga.

Nu am inchis cutia, doar am dus-o cat mai departe.

Intr-o zi de primavara, se vor trezi si vor zbura pe calea  gandurilor tale.

Promit ca am sa ma uit din cand in cand la ei.

Iar seara o sa-i sarut de noapte buna.

Saruti asa cum scrii

 ©Maddie Ancuta