Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: poveste de dragoste

Amintirile Evei

Usa de sticla

Published by:

mesaj de dragoste

-Usa de sticla-

Iata-ma din nou in locul din care am plecat. Sa-i spun loc, sa-i spun timp sau sa-i spun spatiu? Poate un om sa fie in mai multe locuri in acelasi timp?

Pentru unii pare imposibil, pentru altii este doar o calatorie. O calatorie in fractiuni de secunda.

Ma simt ca si cum totul in jurul meu ar fi supendat. Singura fiinta care poate sa circule liber, sa atinga oamenii, casele, gandurile fiind eu.

Plutesc. Cred ca asta este singurul cuvant potrivit pentru starea mea. Pot calatori in timp, avand intelepciunea timpului care si-a lasat invataturile in mine.

Nimic nu este intamplator in viata. Oamenii se  intalnesc aparent accidental. Inca nu intelegem legaturile pe care Universul le arunca asupra noastra. Fiecare persoana care trece prin noi, cu noi, printre noi lasa urme, cateodata pe chip sau in suflet. Unii ne lasa cicatrici urate, altii ne lasa vise.  Totul se intampla cu un scop bine definit. Fiecare dintre noi este o lectie de viata. Fiecare carte cititta, fiecare poveste auzita sau spusa are menirea de a ne da o lectie. Cateodata ne comportam ca niste elevi incapatanati si rebeli. Consideram lectiile grele asa ca preferam sa chiulim, nebanuind in acele momente ca pierdem esenta vietii noastre. Acel timp in care am fentat orele intelepciunii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii printre care am trecut fara sa-i privim in ochii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii carora le-am ignorat emotiile vor fi pierduti pentru totdeauna.

De ce fugim? Fugim din cauza fricii, nesigurantei, rusinii ca nu suntem pregatiti sau ca nu suntem ceea ce lasam impresia ca suntem.

Tu esti lectia mea. Esti lectia mea stoica, pentru ca tu esti un om stoic sau cel putin asa gandesti despre tine.

Stoicismul este un curent filosofic, intemeiat de Zenon in sec. IV, inainte de Cristos, in Grecia Antica școală filozofică întemeiată de Zenon. Invataturile contineau elemente materialiste in concepția despre natura și in teoria cunoașterii, dar care in domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovaduind supunerea față de soarta. Un om stoic este un om ferm cu multa tarie sufleteasca. Stiu ca esti ferm nu am nicio indoiala, insa nu am descoperit inca restul. Tarie sufleteasca inseamna sa si arunci din viata ta pe cei care iti sunteti destinati sa-ti fie alaturi? Nu cumva intra in contradictie cu filosofia legata de soarta? Crezi ca accepti soarta?

Nu te-am intrebat niciodata daca tu crezi ca eu sunt stoica. Stiu ca sunt, desi nu m-am definit niciodata asa. Stiu ca sunt, pentru ca viata m-a invatat ca fara determinare si hotarare nu as fi putut sa fiu ceea ce sunt. Cred in destin, pentru ca stiu deja ca nimic nu este intamplator, desi  stiu ca ne putem modifica destinul.

Apropo de timp. Merg eu prea repede sau tu te-ai oprit din mers?

Viata o sa ne arate unde ne duce stoicismul fiecaruia.

O sa ma intrebi cum poti opri timpul. Nu ai incercat sa faci asta niciodata, nu-i asa?

In ciuda cartilor citite, in ciuda filosofiile invatate, in ciuda psihologiei de care spui ca esti atras nu ai descoperit  esenta care musteste in fiecare lectie. Din miile de carti citite inca nu ai extras esenta filosofica a vietii. Cunosc eruditia ta, dar nu cunosc intelepciunea ta personala.

Timpul se poate opri. Eu tocmai am facut-o. Cum poti opri timpul si merge in acelasi timp mai departe?

In timpul meu eu continu sa merg, dar tu ai ramas inghetat undeva. Te vad, te ating, plutesc in jurul tau, iti vad privirea, iti ating gandurile. Cateodata te vad maret, cateodata vad doar lasitatile tale.

Esti un fel de Alice in Tara minunilor. Cresti sau devi brusc mic, in functie de gandurile pe care le ai.

Frumusetea povestilor este ca toate lumea le crede ca  fiind izvorul unei extraordinare si fascinante imaginatii. Nimeni sau aproape nimeni nu este dispus sa creada ca povestea citita este o poveste reala.

Scufita rosie chiar a fost mancata de lup? Eu cred ca da. Fiecare dintre noi intalneste in viata un “lup” care  ii poate hacui mintea si trupul. Fiecare dintre noi in viata intalneste persoana care il poate din scoate din gura lipsita de speranta a lupului.  Putem fi lupi sau vanatorii cei buni. Depinde de lectia invatata.

Filosofia vietii ne arata ca viata adeseori se confrunta cu lipsa de stralucire a cartilor, de oameni care isi respecta promisiunile, de oameni curajosi sau determinati, de iubiri puternice care nu lasa pe nimeni sa le infranga.

Povestea pe care o vei citi si pe care eu o scriu de atata timp, este ea o poveste adevarata sau doar sunt eu un om cu o imaginatie fabuloasa?

Are importanta? Poate ca da, poate ca nu.

Pentru mine, care o scriu important este sa astern cuvintele asa cum au fost ele rostite.

Pentru tine…??? Poate ca intr-o zi, cand te vei maturiza, cand vei aplica in viata cele invatate, vei intelege cate de important ai fost pentru mine.

Stop! Am spus ai fost? Stiu, exact asta doresti sa ma intrebi.

Rectific, cat de important esti pentru mine.

Esti lectia mea de viata: ai fost, esti si vei fi important

Iti amintesti cand imi povesteai despre cartile citite? Iei o carte, citesti primele randuri, iti atrage atentia sau nu. Mai citesti o pagina sperand ca vei gasi ceva care sa te faca sa o citesti pana la sfarsit. Continui sa o rasfoiesti. Daca te-a facut curios, continui citirea ei, daca nu, pur si simplu o arunci intr-un colt in care praful si uitarea se vor asterne peste ea.

Acum scriu povestea noastra.  Imi imaginez, cum vei lua cartea, pentru ca de data asta o vei tine in mana, vei putea atinge paginile cu miros de cerneala, vei putea trece usor degetele peste randurile carti, degetele tale imi vor atinge gandurile. Nu mai este doar o simpla carte cumparata sau descarcata de pe internet. Este o parte din povestea vietii tale. Vei primi raspunsurile la multitudinea de intrebari pentru care mintea ta stoica a cautat raspunsurile in mine.

Cartea pe care o scriu si a carui prime capitole le-ai citit intr-o dimineata de sambata, intr-o dimineata in care noi inca nu ne stiam, dar ne intalnisem.

M-ai intrebat atunci cum scriu, daca folosesc computerul sau folosesc stiloul. O parte din poveste este scrisa cu stiloul. Cateodata scriu in pat, la birou, alteori ma asez in fata calculatorului si scriu.

Povestea noastra este asemeni unei usi rotitoare. Ne invartim unul in jurul celuilalt avand intre noi o usa imensa de sticla. Ne vedem, dar nu te atingem. Pentru cateva clipe pasim in afara usii si ne simtim. Mainile noastre se ating, gandurile noastre se impletesc, trupurile noastre se frang unul sub celalalt. Dintr-o data, brusc ajungem in spatele aceleias usi rotitoare cu geamul de nespart care se ridica intre noi.

Suntem aproape dar niciodata impreuna. Continuam sa ne invartim, fiind aruncati la un moment dat de catre  forta centrifuga din cercul rotirii noastre in directii diferite.

Stiu ca m-ai mintit, iar eu m-am prefacut ca te cred. Poate ca jocul nostru a devenit inutil, fara directie si fara speranta.

Te-am rugat in ultimul meu mesaj sa tii minte sentimentele de azi si toate gandurile pe care le-ai avut de cand ne-am cunoscut.

Stiu ca o vei face, pentru ca stiu ca esti un om stoic.

Ai privit vreodata un cobai cum alearga pe roata sa in cusca?

Alearga catre nicaieri cu o viteza uimitoare. Este vreodata trist? Este vreodata fericit?

Nu stiu, pentru ca nu vorbeste niciodata. Dar ce  stiu este ca atunci cand ma indrept spre cusca sa de sticla si ii bat in geam, se arunca de pe roata pe care alerga nebuneste si vine la mine ca  sa vorbim. Eu ii rostesc cuvinte iar el incearca sa-mi raspunda  zariind disperat raspunsurile cu ghiarele pe geamul care ne desparte.

Unde alergi tu? In ce directie pornesc eu?  Conteaza?

Cu totii avem o tinta pe care o atingem mai devreme sau mai tarziu sau poate niciodata.

O vom atinge cu siguranta cand vom reusi sa spargem geamurile care ne izoleaza.

 

Saruti asa cum scrii

copyright by Maddie Ancuta

28 May 2014

 

 

 

 

 

Amintirile Evei

Intre noi este doar distanta data de un gand

Published by:

poveste de dragoste

Intre noi este doar distanta data de  un gand

Povestea mea continua, cu tine printre ganduri si randuri.

Motai la soare. Inchid ochii si vad sperante, ganduri, emotii, caldura ta. In fundal se aud zeci de zgomote: claxoane, pasari, tipete de copii, declaratii de dragoste, plansete julite.

O voce trista ma trezeste din visare. Langa mine se asaza un batranel.

Intre noi este doar distanta data de  un gand

Ma priveste tacut si rugator. Il privesc in liniste, asteptand sa-si descarce sufletul.

Ce este mai greu de purtat: o pereche de pantofi care te rod sau gandurile care iti macina viata, adancind singuratatea din tine?.

In fata mea s-a asezat un barbat. Un om cu mainile tremurande de batranete dar cu ochii plini de speranta.

Este cumplit de greu, ca sufletul sa-ti fie puternic, inima sa-ti bata plina de viata, dar trupul sa-ti fie indaratnic sub  greutatea anilor.

M-a intrebat cum ma numesc, setos fiind de conversatie.

I-am spus , clar privindu-l in suflet, cu mintea larg deschisa.

A inceput sa-si spuna  povestea. Vorbea cand monoton, cand grabit, cand visat. Ascultam.

Din cand in cand, se oprea si ma intreba:” Cum te numesti?”

Eu ii raspundeam zambindu-i aproape parinteste, la bajbaiala in care isi cerea scuze ca a inceput sa uite.

S-a oprit si m-a privit. I-am spus.

– Povesteste-mi! Scrie.. ai nevoie sa scrii.

-Crezi ca ar trebui sa scriu?, m-a intrebat privindu-ma uimit.

-DA! a venit raspunsul meu entuziasmat. Ai o o poveste de spus, o poveste de o viata, o poveste alcatuita din mai multe vieti.

-Dar nu stiu de unde sa incep, mi-a zis privindu-ma aproape siderat la gandul de a scrie, de a-si gasi un scop, in pustiul lasat de moarte in jurul lui.

-De la inceput. Din momentul in care ai venit din Scotia si ti-ai cunoscut sotia, i-am raspuns cu blandete.

– Nu te supara ca te intreb, dar imi spui cum te numesti? Stii eu am inceput sa uit, m-a privit senin.

-Am sa te ajut sa scrii, i-am raspuns. Mi-am spus inca o data  numele apasat, ca sa-l poata repeta cantator dupa mine.

-Ai sa vii si maine in parc? m-a intrebat, ca un copil.

-Da, vin zilnic in parc, i-am spus privindu-l in timp ce mainile mele ii strangeau  palmele care tremurau usor.

-Nu te supara, as vrea sa te intreb cum te numesti. Stii, a continuat el, am inceput sa uit.

-Numele meu este…

Povestea lui, povestea ta, a mea si a altora.

Gandurile mele  au fugit catre tine.  Te-am revazut in singuratatea ta stationara si abstracta. Intunecat, inalt si sumbru ca o furtuna pe mare.

Ti-am spus vreodata ca singuratatea ta mi se asaza pe suflet?

Ma doare, cum nu m-a durut nimica altceva  pana acum.

Ma dori tu. Ma doare durerea din tine.

Nu trebuie sa fii singur. Am vrut sa-ti spun asta de fiecare  data cand ochii tai negrii ma priveau fix , incercand sa-mi strabata mintea.

Priveai uimit femeia care iti imbratisa trupul gol.Privirea ta imi punea aceeasi intrebare muta. Femeia despre care nu stiai nimic era in patul tau.

-Prin ce minune ai ajuns  langa mine? Trupul tau isi alinta intrebarile in mine.

Nu a fost nicio minune, imi spun si acum.

Am raspuns ca de fiecare data chemarii tale.

Nu trebuie sa fii singur, intotdeauna voi fi langa tine.

Iti impartasesc gandurile, dorintele, suferintele… noptile tale albe.

Intre noi este doar distanta data de  un gand...

 

Am uitat sa mai scriu..despre noi doi.

Ne-am regasit, ca sa ne pierdem din nou.

Eu m-am intors la viata mea iar tu la singuratatea ta.

Povestea noastra s-a suspendat in timp,  finalul este inca departe…

Saruti asa cum scrii

copyright by Maddie Ancuta

18. May 2014

 

 

 

 

 

 

Amintirile Evei

Cuvinte nespuse

Published by:

cuvinte nespuse

cuvinte nespuse

Cuvinte nespuse

Sunt zile care ne apropie unul de celalalt. Sunt zile care ne indeparteaza.

Sunt zile care dor. Sunt zile in care timpul pare liniar. Nu asteapta nimic, nu ofera nimic, nu cere nimic. Se aude doar tiuitul acut, ca al unei electrocardiograme care arata ranjetul hidos al mortii.

Care moarte? ai sa ma intrebi, fixandu-mi privirea si luand pozitia de atac filosofic.

Poti trai murind, murind cu fiecare clipa trecuta, murind cu fiecare vis sfarsit.

Scriu, scriu aceasi poveste care de fiecare data are un alt inceput si acelasi sfarsit. De fiecare data o reiau cu speranta ca se va termina diferit.

Ti-am spus odata, ca cele mai dureroase cuvinte sunt cuvintele pe care nu le-am spus.

Stau in mine, tacute, ascutite provocandu-mi durere la fiecare gand.

Am plecat.

Am stiut atunci ca voi pleca neavand posibilitatea sa ma intorc.

Te-am oprit.

Te-am imbratisat si te-am rugat, te-am implorat cu lacrimi in ochi sa ma asculti.

Sa ma ajuti sa-mi lepad cuvintele care asteapta de ani sa le rostesc.

Te-ai uitat in ochii mei.Tu, tu nu ai nevoie de cuvinte ca sa inteleg ce spui.

Te privesc si stiu.

-De ce nu m-ai lasat sa-ti spun?

-Ti-a fost teama ca nu voi mai veni?

Vroiai sa nu stii, vroiai sa nu le spun, ca si garantie ca ma voi intoarce de fiecare data la tine.

Am plecat, purtand sarutul tau dulce pe buzele mele.

Niciodata nu ma uit inapoi. Niciodata nu te privesc cand plec.

Nu m-am intors nici de data asta.

Am plecat purtand chipul tau in minte.

Am plecat purtand parfumul tau in mine.

Am plecat…

si cuvintele au ramas nespuse…tarandu-ma in mlastina deznadejdii.

Trebuia sa ma lasi sa ti le spun.

Eu aveam nevoie sa ma eliberez si tu sa afli…

De fiecare data cand ma priveai imi puneai aceeasi intrebare.

O intrebare muta care are un singur raspuns.

Nu m-am mai intors.

Cuvintele plang.

In disperarea lor de a iesi din mine, imi zgarie inima umplandu-mi sufletul de sange.

Te iubesc!

Ceea ce nu ai stiut niciodata.

Te iubesc de la inceputul povestii noastre, poveste care a inceput cu mult timp inainte ca privirea ta intunecata sa puna stapanire pe mine.

 

Saruti asa cum scrii by Maddie Ancuta

copyright 06/04/2014

www.radiocatch22.com