Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: legende istorice

Legende romanesti

Piatra Babei

Published by:

legende romanesti

legende romanestiIn judeţul Făgăraşului, în partea de răsărit a lui, este un munte numit „Piatra Craiului“. Pe muntele acesta, îşi avea casele o zană cu fiica ei. De la el spre miazănoapte- răsărit, în judeţul Braşovului, e un deal numit „Măgura Codlei“, iar pe vîrful acestui deal se afla cetatea împără­tesei Negre. Aceasta avea un singur fecior, pe care l-ar fi însurat bucuros cu zana cea tînără, cu toate că omul mu­ritor nu e bine să-şi ridice ochii la o zană, căci se prăpă­deşte. El văzuse pe zana cea tînără şi o dorea mult de soţie, dar ea nu voia să ştie de el. Atunci se îmbolnăvi rău de dorul fetei.

Impărăteasa Neagră, care era o vrăjitoare, cercă cu fel de fel de farmece, doară va muia inima zanei, ca să-l iubească, dar toate erau în zadar. Fiul era tot mai bolnav. Atunci împărăteasa se supără foc şi hotărî să prăpădească fata. Intr-o zi s-a luat după ea şi ajungînd-o, a prefăcut-o în stană de piatră. Şi azi se vede stînca, în care a fost prefăcută zana cea tînără, iar românii de pe acolo îi zici „Piatra Babei”.

(Victor Lazăr, Legende istorice de pe pamîntul României…, ed. a II-a, Cluj, 1922,, ‘ P- 18 )

mai multe in legende romanesti

Legende romanesti

DEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Published by:

legende romanesti

urmele uriasilor in RomaniaDEALUL [PEŞTEREA] ZMEILOR

Acest deal zace pe hotar între comitatul Cluj, Alba- inferioară şi Bihor. Inlăuntru se află o şură numită „Şura zmeilor”.

In vechime, cine mai ştie cînd, era aci ţara zmeilor. Mai erau şi oameni pe pămînt, dar credeţi doară că cuteza careva să se apropie de locuinţa zmeilor ? Doamne fereşte ! Tot mii de bucăţele ar fi făcut zmeii pe nenoro­citul acela ce s-ar fi arătat pe acolo.

Cu zmeii nu era de glumit, că doară ei mîncau numai carne de om şi cu sînge de om se adăpau dintr-o căpăţînă de om. De aceea, nici nu mergea nime de bunăvoie în apropierea locuinţei lor.

Intr-o zi, făcură zmeii ospăţ mare, veselie aleasă, la care veniră toţi zmeii din jur şi se ospătară.

Mai întîi jucară, apoi să fi văzut ce joc ? colea, joc drăcesc in sărite şi tropotite ca şi caii, şi săriră şi tro­potiră pînă rămase locul ca aria şurii, gol, pleşuv, pe care nici în ziua de azi nu mai creşte iarbă.

Intr-un tîrziu, veni şi căpetenia zmeilor, într-un car cu două roate, şi aşa veni de mîndru şi vijelios că urmele roatelor şi azi se mai văd pe acel deal stîncos. Indată ce a sosit, el a condus ceata de zmei în peşteră, unde-i aşteptau cu mesele întinse, mese mari boiereşti, cu mîncări drăceşti, fară gîndeai că plouă, atîta băutură venea pe mese, băutură drăceaseă. Printre pahare începură închinările, închina unul apoi altul, întru cinstea căpeteniei lor, în cinstea ne­vestei şi copiilor lui, şi, în fine, se ridică el, zmeul cel mai mare şi zise :

— Acela din voi e mai voinic, care va vorbi mai batjocoritor despre Dumnezeu !

Dumnezeu însă nu putu suferi atîta batjocură de la spurcaţii de zmei, trimise fulgere şi trăznete şi pe toţi îi prăpădi. Oasele zmeilor şi azi se mai văd în peşteră, semn că Dumnezeu nu sufere hulă şi batjocură de la nimeni.

Şi chiar în acea zi schimbă Dumnezeu şi şura zmeilor într-o vatră de piatră.

Aşa se stinse puterea zmeilor ! Aici încă se potriveşte zicala : „fiecare pasăre se mănîneă cu ciocul său“.

(Ovid Densusianu; Tradiţii şi legende populare, Bucureşti, f. a., p. 50—52.)

mai multe legende romanesti

Legende romanesti

Şarpele ucis de-un copilandru (Legendă despre copilăria şi adolescenţa lui Mihai Viteazul)

Published by:

legende romanesti

legende romanestiMarele voievod Mihai Viteazul, care a făcut prima unire a românilor la 1600, era fiul lui Pătraşcu-Vodă cel Bun şi al Doamnei Tudora cea cu suflet milostiv. După ce-l născuse pe Petru (cel numit apoi Cercel şi trimis la învăţături prin Italia şi Franţa), Teodora aduse pe lume alt pui de domn voinic şi sănătos.

–       ii punem numele Mihai! hotărî Pătraşcu. Să-i dea Dumnezeu noroc şi mărire în viaţă!

Numai că, după doi ani, bunul voievod închise ochii şi se urcă în tron un om rău, Petru cel Tânăr, care-i hărţuia pe Doamna Tudora şi pe vlăstarele sale, dorind să le piardă, pentru a nu râvni la tron.

Mihai trăia retras, pe la rude, de frica Doamnei Chiajna, mama voievodului. Dar crescuse frumos şi tare ca stejarul. Odată, aflându-se în Oltenia, domnişorul văzu mulţi oameni fugind.

–      Ce este? întrebă el curios.

–        Păi, colea, într-o grotă, vieţuieşte un şarpe uriaş, care dă iama în vite şi înspăimântă lumea.

–        Haideţi acolo, cu mine!

Mihai era îndrăzneţ peste măsură. Scoase paloşul din teacă, o sabie ascuţită ca briciul şi plecă spre peşteră. Ţăranii îl sfătuiau să nu se ducă, rămânând în urmă. Dar Mihai coborî în culcuşul dihşniei şi, când şarpele se descolăci, îi reteză deodată capul.

Vestea despre întâmplarea din Oltenia se auzi la curte, iar Doamna Chiajna, care conducea din umbră ţara, se frământa cum să-l ucidă pe Mihai, odrasla vitează a răposatului Pătraşcu.

Mai multe legende romanesti