Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: lectii de viata

Romani in lume

Fara teatru nu m-as mai simti cel care sunt

Published by:

actor romanFara teatru nu m-as mai simti cel care sunt”

 

Este de parere ca nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. „Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens”.

Destainuirile unui roman pentru care meseria nu este un „loc de munca” ci credinta.

Oana Grigore: V-ati inceput activitatea ca realizator de emisiuni culturale la Radio Son Sighisoara. De atunci au trecut destul de multi ani (1997). De ce ati decis sa renuntati la radio?

Nelu Roman, actor: Am facut parte din prima echipa care a avut menirea sa deschida primul post de radio local. O experienta de care imi amintesc cu mare drag si placere, dar si nostalgia unor intamplari mai putin placute din acea perioada. Atunci, lucrand ca redactor si realizator, am constientizat cata munca depui pentru o ora de emisie. Tot atunci am realizat la modul „rudimentar” desigur cum e sa pregatesti si sa aduci la cunostinta publicului, ma rog a ascultatorilor, informatia de ultima ora.

 N-as putea spune ca am „renuntat”. In acea vreme eram student in ultimii ani de facultate de teatru si a trebuit sa-mi urmez visul si desigur profesia pentru care eram pregatit. Sau cel putin asa-mi imaginam atunci.

Oana Grigore: In ce piesa va putem vedea acum? In ce proiecte sunteti implicat in prezent?

Nelu Roman, actor: Pentru moment am in pregatire trei spectacole : unul de teatru dramatic, unul de teatru poematic si unul de entertainment pentru luna viitoare, adica iulie, spectacole cu care cel mai probabil vom participa din nou in cadrul „Festivalului Sighisoara Medievala”. Deci sunt spectacole create special pentru acest eveniment petrecut in urbe in fiecare an. Voi participa desigur atat in calitate de regizor cat si in cea de actor. Iar in perioada imediat urmatoare desigur voi fi implicat in scrierea a cel putin unui proiect de teatru-forum. Nu pot sa spun cat de mult ma bucura sa pot lucra si in educatia nonformala, un domeniu fascinant si creator deopotriva, care ma tine intr-un contact perpetu cu tineri si adolescenti. De data asta spectacolul de teatru-forum va avea ca subiect violenta in scoli si licee.

Oana Grigore: Credeti ca sunteti nascut pentru teatru?

Nelu Roman, actor: Sincer, nu stiu. Teatrul a devenit intr-adevar si pentru mine ceva vital. Cert  e ca fara el nu m-as mai simti cel care sunt. Mi-ar fi extrem de greu probabil sa pot concepe c-as putea trai inafara lui. Marea suferinta a unui actor este sa ramana fara mijloacele de a se exprima. Pentru ca teatrul pentru un actor sau regizor este un mod de a exista, nu e o profesie, nu e un „loc de munca”, este credinta.

Oana Grigore: Va rog sa imi dati un raspuns cat se poate de sincer: In zilele astea mai exista vreun actor care traieste doar din teatru?

Nelu Roman, actor: La fel de sincer afirm ca da. Din pacate insa traiul lui este unul extrem. Atunci cand un actor este angajat intr-un teatru practic ii e foarte greu sa aibe un al doilea job. Asta restrange totul si conditioneaza desigur. Deci da, insa „traiul” este unul mizer.

Oana Grigore: Putem spune ca teatrul evolueaza?

AA AAA! Nelu RomanNelu Roman, actor: Nu stiu daca imi pot permite sa raspund unei astfel de intrebari, voi incerca totusi prin a spune ca teatrul desigur este viu, dinamic, apar tot felul de idei si „curente” novatoare. Asta ar demonstra probabil faptul ca teatrul evolueaza, pe de alta parte insa nu stiu daca nu cumva de fapt ne indepartam de ceea ce inseamna teatrul asa cum il stim. N-as vrea sa cred mai degraba ca distorsionam sau ca fragmentam idea de teatru. Noi forme de teatru aparute pana acum din cele cu care am intrat si in contact fireste, putine m-au convins ca le putem numi teatru.

Oana Grigore: Spuneti-ne cateva cuvinte despre teatrul din provincie vs teatrul din capitala. Sunt multi actori de teatru care nu sunt cunoscuti publicului larg doar pentru ca activeaza in provincie si nu in Bucuresti.

Nelu Roman, actor: Nu de putine ori teatre din provincie au demonstrat o calitate artistica de exceptie. Mult timp teatre considerate de prima calitate bucurestene au dat dovada de „oboseala” sau de „inexistenta” chiar.  Din punct de vedere a unui actor desigur cel din provincie porneste cu un „handicap”. El are sanse reduse de a se afirma in aceasta profesie cu adevarat. El ramane actorul din comunitatea in care traieste, asta il poate multumi sau dezamagi desigur. Apoi in provincie sunt putine teatrele care isi permit sa monteze spectacole care sa favorizeze marea creatie. Exista totusi cazuri care fac exceptie. Daca un teatru ca si institutie are norocul de un management cultural de calitate si cu viziune (ceea ce rar se intampla) si mai are si cativa actori care nu se duc doar la serviciu, sansele ca acel teatru sa „sclipeasca” sunt foarte mari. La fel si sansele actorului de care vorbim de a se afirma cu adevarat sunt la fel de mari. Sa nu uitam ca in provincie exista actori de prima clasa prin care nu se diferentiaza cu nimic ca si „profesie” de cei care evolueaza pe prima scena a tarii. Si spunand asta imi amintesc de cuvintele soptite pe care mi le-a adresat doamna Ileana Berlogea inmanandu-mi primul premiu la un concurs de interpretare Shakespeare si care-mi spunea : „Te astept pe marea scena a tarii.” I-am multumit extrem de emotionat si am baiguit ceva, parca de teama sa nu fiu auzit ca si vorbele ei soptite.

Oana Grigore:  Ce este Green Entertainment si cui se adreseaza?

Nelu Roman, actor: Green Entertainment este un ONG tanar ce activeaza in zona educatiei si a culturii. Vorbeam mai deunazi de teatru-forum, care este mai degraba un instrument de interventie sociala. Prin Green Entertainment promovam educatia nonformala, care din pacate inca este destul de fragila in Romania. Deci ne adresam atat adolescentilor cat si tinerilor si adultilor prin programe si proiecte ce deservesc comunitatea.

Oana Grigore: Cat de important mai este teatrul intr-o perioada in care totul se deruleaza intr-un ritm infernal?

Nelu Roman, actor: Teatrul a avut si isi are mereu locul sau. Chiar si in vremurile de restriste. Avem nevoie de teatru asa cum avem nevoie de muzica, de pictura, de arta in general. In acest ritm „infernal” cum il numiti omul din cand in cand are nevoie si de leacuri pentru suflet, in orice ritm veti gasi scurte momente de pauza, atunci in acele pauze putem gasi linistea. Aceasta liniste, aceste intretaieri de ritm pot fi uneori mai benefice decat orice. Si apoi teatrul trebuie regasit in educatia fiecaruia dintre noi. Desigur nu din educatie trebuie sa mergem la teatru, ci din placerea de a trai momente de exceptie, unice. Ca si la opera, nu ? 

Oana Grigore: Mai merg romanii la teatru, in conditiile in care ei au parte zilnic de un teatru televizat, din pacate?

Nelu Roman, actor: Interesant, nu ? Uite ca merg. Sunt spectacole care se joaca cu casa inchisa. Se pare ca in ultima vreme unii dintre noi au reinvatat ce inseamna un spectacol de teatru. Generatia mai tanara abia-l descopera, pe unii ii fascineaza, altii se rezuma la a viziona showurile tv care se adreseaza mai degraba celor cu vacanta multa si studii putine, daca la asta va-ti referit cand ati spus „teatru televizat”.

Oana Grigore: Cat de grea este viata unui actor intr-o tara care pare ca nu si-a gasit inca drumul?

Nelu Roman, actor:  Iar ma puneti in dificultate. Vorbim mai degraba nu de „viata”, ci… de supravietuire. Sa ne imaginam doar ca de cca 3 ani si ceva teatrele nu mai fac angajari, ci sunt silite sa gaseasca tot felul de subrefugii pentru a-si continua activitatea, iar salariul unui actor angajat este asa cum am mai afirmat, este unul mizer. Doar credinta in indeletnicirea lui si faptul ca inca se mai gaseste cine sa-l asculte il motiveaza sa mearga mai departe. Nimic nu se compara cu aplauzele (cele sincere desigur) primite dupa un spectacol. Nimic nu se compara cu zambetul celui din fata ta sau cu hohotul de ras atunci cand il starnesti prin teatru. Acolo se petrec lucruri pe care nu le intalnesti in alta parte, in acele secunde, in acele minute viata capata alt sens. In legatura cu a doua parte a intrebarii dvs se pare ca tara cel putin de peste 20 de ani incoace nu reuseste in nici un chip sa-si gaseasca „drumul”. Sa ducem un blestem in spate ? Desi nu am superstitii si nu cred in „conspiratii”, tind sa cred ca drumul de care vorbiti e infundat. Norocul nostru ca de multe ori ne luam in ras necazurile, insa si aici parca ne dam cu stangul in dreptul, facand bascalie de lucruri care trebuiesc tratate cu cea mai mare seriozitate.

mai multe articole Romani in lume

Oana Grigore

Romani in lume

“Nu mi-e rusine si nu ar trebui sa ne fie rusine ca suntem romani”

Published by:

viata in Marea Britanie“Nu mi-e rusine si nu ar trebui sa ne fie rusine ca suntem romani”  (Madalina Bulgaru, Nascut in UK)

 

Numele este Madalina Bulgaru si a absolvit, in tara, Facultatea de Medicina Veterinara. In prezent studiaza Business Administration si ofera consultanta familiilor din UK. O puteti gasi pe FB, accesand pagina Nascut in UK.

Oana Grigore: Suntem cetateni europeni. Cu toate acestea se pare ca a ajuns o rusine sa te nasti roman. De ce?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK): Toata Europa de Vest acum este suprasaturata de imigranti. Oamenii incep sa se panicheze si cauta vinovati pentru lipsa locurilor de munca si cresterea numarului de infractiuni. Desi nu suntem primii ca numar de imigranti, totusi aparem printre primii vinovati in media. De ce? Pentru ca e foarte usor sa dai vina pe altii decat sa faci fata problemelor. Acum de ce tocmai pe romani si bulgari? Cred ca este imposibil sa fim noi pe numarul unu la infractiuni in Europa. Dar pe cine sa dam vina? Daca mentioneaza asiaticii, arabii, negrii sunt acuzati imediat de rasism si isi pun in cap milioane de oameni. Daca mentioneaza de romani sau bulgari nu riposteaza nimeni, mai mult, articolele astea prind asa bine la public ca se cere si continuare.

Cred ca totul se rezuma la media. Eu am calatorit mult inainte sa ma stabilesc in UK si nu am intalnit aceasta ura pentru romani si la oamenii de rand. Multi spun ca romanii sunt muncitori buni si responsabili. Mai ales aici in UK romanii sunt cunoscuti ca muncitori eficienti. Asa ca nu mi-e rusine si nu ar trebui sa ne fie rusine ca suntem romani. Ar trebui sa ne fie rusine de faptul ca nu suntem uniti si nu stim sa ne aparam in fata celor mai puternici. Parca am fi copii nimanui.

Oana Grigore: Am citit pe pagina dumneavoastra de FB: Scopul nostru: Promovarea companiilor romanesti, informarea corecta a romanilor despre drepturile lor in UK. Cat de informati sunt romanii despre drepturile lor in UK?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK): Romanii sunt foarte dezinformati in aceasta privinta. Multi sunt dezorientati pentru ca primesc informatii diferite de la varii surse. Lucrul este ingreunat si de unii din cei care ofera consultanta si profita de nestiinta altora. Avem nevoie de un centru de incredere unde sa primim toate aceste informatii.

Oana Grigore: Cum a aparut aceasta initiativa? Imi puteti spune numele? Cu ce va ocupati?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK): Eu am inceput sa ofer consultanta pentru acte si beneficii in momentul in care am intrat in concediul de maternitate. Am intrat in contact cu foarte multe persoane care erau gresit informate si care fusesera victimele unor consultanti care le promiteau acte in schimbul unor sume mari de bani. Apogeul a fost in momentul in care o doamna mi-a spus ca a platit 200 de lire doar pentru ca cineva sa ii aplice de child benefit. Mi-am spus ca trebuie facut ceva in privinta asta.

Oana Grigore: In ultima vreme asistam la o campanie de descurajare a romanilor si a bulgarilor de a veni la munca in UK. Credeti ca in acest contex initiativa dumneavostra este binevenita?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK): Prin organizarea acestor evenimente sper sa deschid putin ochii tuturor si sa arat romanii asa cum sunt ei: oameni calzi si foarte inventivi. Viata peste hotare oricum e dura. Doar cei cu ambitie reusesc sa se afirme in strainatate. Nu cred asadar ca va avea un efect aceasta campanie negativa asupra celor care vor sa vina in UK.  Festivalul nostru din 16 februarie din Woodford vrea sa arate putin din traditiile romanesti publicului larg. Sa aratam ca suntem un popor cu o cultura si o traditie deosebita.

Oana Grigore: In ce domenii puteti oferi consultanta?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  Asociatia Nascut in UK a aparut din necesitatea de informatie a romanilor din UK. Incercam sa acoperim cat mai multe domenii. Astfel putem oferi consultanta pentru studii, obtinerea unor documente, cum se aplica pentru ajutoare sociale si incercam sa directionam persoanele la institutiile corecte unde pot cere ajutor. De asemenea oferim indrumare pentru mamele ce nasc in UK.

Oana Grigore: Cum va pot contacta cei care au nevoie de ajutor?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  Primul loc unde pot primi informatii este site-ul www.madysadvice.co.uk. Daca au nevoie de mai multe informatii pot trimite un email la [email protected] sau[email protected]. Dupa ce reusim sa stangem cateva fonduri (speram sa stangem suficiente fonduri la festivalul primaverii din 16 feb) vom stabili si o linie telefonica unde romanii pot suna oricand pentru un sfat gratuit.

Oana Grigore: Care sunt cateva dintre drepturile pe care la eu aici romanii si despre care ei nu stiu nimic?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  Romanii au cateva drepturi de care putin stiu. In primul rand au dreptul sa aplice pentru beneficii daca au copii si au dreptul sa urmeze niste cursuri gratuite finantate de guvern si oferite de diferite companii.  Ceea ce multi nu vor sa inteleaga este ca poti munci ca self-employed (liber profesionist) si fara acte iar asa zisele invoice-uri sunt doar niste chitante pe care le cumperi de la librarie si le completezi tu singur. Trebuie doar sa gasesti o companie care accepta asa ceva.

Oana Grigore: Ce ar trebui sa stie englezii despre noi?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  Englezii ar trebui sa stie ca romanii nu sunt doar hoti si cersetori. Romanii sunt oameni foarte descurcareti si pot aduce o contributie deosebita acestei tari daca li se acorda o sansa. Multi dintre noi avem studii superioare dar din cauza acestor restrictii stupide trebuie sa ne limitam la munca la negru.

Oana Grigore: Ce ar trebui sa stim noi, cei care am decis sa venim in aceasta tara?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  In tara asta competitia si inselatoria cred ca sunt la cote maxime. Trebuie sa fii tare si sa fii tot timpul atent la ce se intampla in jurul tau. Dar, unul din motivele pentru care am hotarat sa ma stabilesc si eu aici e ca UK este ca ai foarte multe posibilitati aici. Ceea ce incerc eu sa fac este sa informez cati mai multi romani ca nu ai nevoie de nici un intermediar sa aplici pentru acte sau beneficii. Procedurile sunt simple si gasesti toate informatiile de care ai nevoie pe internet (site-urile guvernamentale oficiale).

Oana Grigore: De cata manipulare si de cata informare corecta avem parte in aceasta perioada, inainte de deschiderea granitelor in 2014?

Madalina Bulgaru (Nascut in UK):  E o adevarata nebunie cu restrictiile noastre in acest moment. De parca imigrantii din doua tari asa mici pot sa aiba o asa mare influenta pentru economia britanica. Cred ca totul e pur politic. Politicienii vor sa arate ca au situatia sub control pentru a linisti masele. Normal nu au voie sa mai prelungeasca aceste restrictii dar nu aveau voie nici in 2012. Dar sa nu uitam ca granitele sunt deschise si putem munci pe cont propriu cat dorim. Nu e chiar asa bine nici aici dar e totusi un trai mai bun decat acasa.

 

editor Oana Grigore

 

Arta de a fi TU

De vorba despre Dumnezeu!

Published by:

Dumnezeu si miracolele

De vorba despre Dumnezeu

Recent am avut niste discutii foarte interesante.

Noi ne ocupam de povestile supravietuitorilor, ajung la noi tot felul de apeluri, oameni care sufera, pe care  viata ii supune unor mari si grele incercari.

Imi amintesc ca atunci cand eram in Romania adesea auzeam intrebarea: ” De ce Dumnezeu pemite atata suferinta, atata nedreptate, atata umilinta? ”

Foarte grea intrebare.

Imi amintesc ca la un moment dat cand eram in Romania, sprijineam o gradinita din orasul meu natal, de fapt ii ajutam pe copiii de acolo.

In general erau copii care proveneau din familii sarace, o parte erau in grija bunicilor, unii erau abuzati fizic, altii sexual, unii sufereau de diferite boli cel mai grav un baietel cu sindrom Down.

Imi amintesc perfect o zi, cand mamica baietelului cu sindrom Down ajunsa la capatul puterilor, copilul chiar in fata mea avusese o criza si era foarte greu de controlat, s-a uitat la mine si m-a intrebat: “De ce Dumnezeu permite atata durere, atata suferinta. A mea, a copilului? Imi iubesc copilul dar nu stiu cum sa-l ajut.”

Sa fiu sincera, inca aflata sub socul crizei si intregii suferinte care era in acea grupa, nu doar a baietelului cu sindrom Down, era vorba de o clasa intreaga de copii ,aproape 25 de copii cu varsta intre 5-6 ani, nu am stiut ce sa spun, ce sa raspund.

Am ramas blocata, desi undeva in adancul meu exista un raspuns.

Am cunoscut la un moment dat  un calugar cu o experienta de viata fascinanta, cu un mod de gandi extraordinar. U n om cald, intelept si bland. Un adevarat vizionar. Mi-a dat multe carti pe care le-am citit. Erau niste puncte de vedere foarte interesante.

Un fel de arta de a fi TU,  dezvoltare personala dar, nu folosind limbajul modern al unui psiholog, ci cuvinte simple dar pline de intelepciune si greutate.

Mi-a raspuns el la intrebarea mamicii.

-“Dumnezeu sufera o data cu tine” a spus el.

“Cum?”, am intrebat

– “El este in durerea ta, a copilului, a mamici, el este ranit atunci cand tu sau oricine altcineva este ranit”.

L-am privit profund nedumerita, dar am stat si m-am gandit mai bine.

Nu sunt credincioasa sau nu in modul habotnic.

Dar stiu ca in, momentele mele mai dificile  din viata,  gandurile si rugaciunile se indreapta spre Dumnezeu.

Avem nevoie de credinta, cineva sau ceva sa ne  dea curaj, putere,incredere. Din pacate resursele noastre interne adesea sunt limitate, oamenii nu sunt intotdeauna dispusi sa ne asculte, sa ne ajute, sa ne inteleaga.

Este foarta simplu in viata sa fim furiosi.

Cu noi, cu cei din jurul nostru. Sa fim furiosi pe Dumnezeu.

Avem nevoie sa vedem miracole, sa credem in miracole.

In fiecare zi asteptam ca un miracol sa ni se intample.

Stiu sigur, ca Dumnezeu nu ne-a indus suferinta. Daca citim cu adevarat randurile si semnificatiile Bibliei vedem acolo ca Dumnezeu a venit cu  pace, cu intelepciune, cu generozitate, cu vindecare, cu miracole, intotdeauna a fost alaturi de cei bolnavi, de cei tristi, de cei suferinzi.

Cum il vad eu pe Dumnezeu?

Il vad ca pe un initiat.

Este foarte greu sa fii langa cei dragi, pe care-i iubesti si sa le vezi suferinta.

Uneori nu putem face nimic altceva decat sa ne rugam.

Si este bine sa o facem pentru noi, pentru cei dragi.

Energiile si gandurile pozitive ajuta.

Intr-o zi am auzit o poveste, spusa de cineva care lucra intr-un centru care oferea adapost si mancare copiilor strazii dintr-o tara sud americana.

El a vazut un baietel de varsta baietelului lui, 6 ani. Copilul dormea  pe podea, infasurat in sine insusi.

Vazandu-l s-a aplecat si l-a imbratisat parinteste.

In acel moment copilul a deschis ochii si a zambit.copii si Dumnezeu

De cat timp esti pe strazi” a intrebat cunostinta mea.

– De cand aveam 4 ani, a raspuns baietelul.

– “Unde sunt parintii tai?” a continuat el

– “Nu am parinti” a raspuns baietelul

“Si cine are grija de tine?”

– “Dumnezeu are grija de mine”, a raspuns copilul.

– “Cum are grija de tine?“, a continuat mirat neintelegand raspunsul copilului.

– “Noaptea trecuta inainte sa ma duc la culcare m-am rugat daca se poate sa fiu imbratisat“,a spus baiatelul

– “Iar in dimineata asta cand m-am trezit  m-am trezit in bratele tale” a raspuns zambind copilasul.

Intrebari multe, intrebari grele, intrebari care par fara raspuns.

Este foarte greu sa dai un raspuns bun unei persoane care sufera, este greu sa-i spui de ce el (ea)  sufera atat de mult.

Dar se pare ca Dumnezeu este alaturi de noi daca il lasam sa fie.

Miracole chiar se intampla daca noi credem in ele.

Important este sa fim ” mainile care imbratiseaza”  persoana care are nevoie de imbratisarea si zambetul nostru.

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi TU!