Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: invatamantul romanesc

Romani in lume

Cine vrea Învăţământ Modern în România ?

Published by:

1 decembrie 1918

pamfletZilele astea pe buzele fiecărui Ministru al Educaţiei stau vorbe ca : vrem învăţământ modern sau că modelul vestic de şcolarizare este mai bun faţă de cel învechit gen comunist . Aşa vechi cum este el a adus elevii români printre primii în lume la Olimpiade! Poate este mai  bun  cel al statelor evoluate care au produs elevi care ştiu că Parisul este o suburbie a Berlinului iar capitala României este Budapesta! Cum sunt cam cârcotaş de felul meu pot demonstra că miniştrii noştri au, totuşi, mare dreptate şi că învăţământul românesc merge, cu paşi repezi, pe drumul modernizării . Elevii români urmează dorinţa de modernitate a ministerului, în felul lor şi o aplică cu mult elan! Dacă elevii moderni americani au o rată de analfabetizare de aproape optzeci la sută în New York nici elevii români nu se lasă bătuţi cu aproape o treime din ei analfabeţi Dar elevii noştri recuperează şi pe alte fronturi: au văzut ei în filme că elevii moderni fumează, se droghează şi beau aşa că la ora actuală până şi copii din satele cele mai îndepărtate s-au pus cu sârg pe băut, cazuri cu elevi în comă alcoolică sunt de notorietate, fumat şi măcar tras pe nas aurolac sau lipici dacă n-au bani de o ţigară cu canabis. Am întâlnit o dată, la mare, un elev care a cheltuit pe droguri trei milioane de lei într-un sfârşit de săptămână şi a stat numai drogat şi acesta este un caz din multe altele. Învăţământul modern englez le sfătuieşte pe eleve să facă sex oral ca să se evite sarcinile, nedorite, în rândul elevelor. Noi nefiind atât de moderni nu le învăţăm nici măcar să nu facă sex orele de Educaţie sexuală fiind transformate , în multe cazuri, în orice altceva mai ales la ţară unde părinţii se opun acestora motivând că le învaţă pe fete cum să facă sex nu cum să se protejeze! Aşa ne trezim cu imagini moderne cu fete de liceu sau de şcoala generală care vin însărcinate la şcoală şi nasc în timpul orelor sau la Bacalaureat. Au mai văzut ei, pe net, cazuri de elevi care au devenit celebri datorită unor filmuleţe postate pe You Tube şi acum filmează orice, indiferent cât de penibil sau imoral este, inclusiv pe ei făcând sex şi le publică pe net să vadă tot globul. Mult hulitul sistem comunist impusese folosirea uniformei şi a matricolei la şcoală astfel elevii putând să fie controlaţi şi raportaţi când făceau probleme sau chiuleau de la şcoală. În modernismul nostru am renunţat la asta, deşi de exemplu în Marea Britanie uniforma este obligatorie. Vedem cazuri de eleve care vin la şcoală îmbrăcate ca la bordel cu decolteu până la buric şi tanga ieşind afară din pantaloni sau iţindu-se de sub fustă! Şi apoiărinţii sunt foarte mânioşi când află că fata lor a rănas însărcinată ,cu un coleg sau chiar un profesor,  sau că la Banchet băiatul lor a dansat , la bară, cu doamna Directoare în timp ce fetele făceau streapteas!Pe timpul comuniştilor profesorii erau respectaţi fiind consideraţi unii din stâlpii comunităţii dar asta nu mai dă bine în educaţia modernă. Astfel profesorul a fost redus la nivelul în care a ajuns să nu mai aibă nici-un drept în faţa oricărui elev sau părinte cu tupeu aceştia putândul  trata după cum au ei chef . Deja mergem pe calea modernităţii imaginile cu profesori bătuţi de părinţi sau de elevi fiind transmise în ultimul timp la televizor. Pe când vom avea şi noi imagini ale învăţământului modern cum apar în America unde elevii vin cu puşca la şcoală şi îi zboară profesorului  creierii? Respectul faţă de profesor este prea învechit în societatea noastră: părinţii şi elevii îl pot înjura sau lovi, iar dacă pune o notă proastă unui elev slab nu numai că e reclamat de părinţi dar se consideră că nu ştie el să predea şi primeşte punctaje proaste. Nimănui nu-i pasă că poate elevul e leneş şi indolent şi de fapt nu-l interesează  şcoala el dorind doar să termine cu acest chin inutil şi să facă bani cum a văzut el la şmecherii prea puţini duşi la şcoală care învârt milioane sau , în cazul fetelor, să se mărite cu un baştan blindat de bani . Măcar să fie amanta lui dacă altminteri nu se poate! Acum sincer dacă avem un Preşedinte al României care a rămas repetent ce exemplu poate urma bietul elev? Modelele elevilor americani sunt repării care îi învaţă că totul se rezolvă cu ajutorul armei, drogurilor şi lipsei de respect pentru autorităţi. Pentru elevii români modele sunt maneliştii de la care află că dacă te lălăi pe o melodie care nu ţine cont de gramatică şi strigi Fără număr eşti un om realizat. Mesajul melodiilor este puţin schimbat faţă de rap dar te învaţă cam acelaşi lucru: nu respecta femeile pentru că dacă ai bani poţi cumpăra pe oricare dintre ele şi oricum toate sunt curve, dacă ai bani poţi reuşi în viaţă şi restul nu mai contează şi că legea este pentru proşti cei cu bani o cumpără sau pur şi simplu o tratează cu dispreţ ca pe ceva neglijabil.Revenind la  profesori, dacă nu au proptele , aceştia sunt trimişi la ţară unde fac naveta pe banii lor, în majoritatea cazurilor, ministerul nostru modern decizând că primăriile vor deconta banii de navetă DOAR ÎN CAZ CĂ EXISTĂ FONDURI DESTULE LA PRIMĂRIE cea ce nu prea se întâmplă primarii fiind prea interesaţi de afacerile lor ca să mai îşi bată capul şi cu decontul unui amărât de profesor! La cum sunt trataţi profesorii nu e de mirare că mulţi nu-şi mai aprind paie în cap degeaba şi trec elevii prin şcoală , indiferent dacă învaţă sau nu, aceştia ajungând la liceu cu medii de doi şi ceva la Evaluarea Naţională şi picând la Bacalaureat pe capete. Mă mir doar că mai sunt elevi Olimpici în dezastrul care este Învăţământul Modern Românesc! Eu doar atât mai am de spus indiferent câţi mă vor înjura :

VREAU UN ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN STIL VECHI , AŞA ÎNVECHIT CUM ESTE EL, NU UNUL MODERN!

mai multe articole in Romani in lume

 editor Eduard Gheorghiu

 

Arta de a fi TU

Puterea exemplului…

Published by:

puterea exempluluiO sa va povestesc 3 lectii simple de viata, 3 exemple. Prin intermediul radioului radiocatch22 London si al paginii de FB a radioului am avut sansa si onoarea sa cunosc cativa oameni admirabili, care ca si mine, plecati din tara incearca sa exporte in Romania lucrurile bune din tarile de adoptie. In ciuda efortului depus cei care trebuie sa auda, sa inteleaga raman indiferenti si nepasatori.

Nu se vrea, pur si simplu nu se doreste. Nu exista NU POT, exista doar NU VREAU.

Imi amintesc ca in Romania am cunosut un profesor foarte implicat si entuziasmat in ceea ce priveste invatamantul, educatia, schimbul de experienta. Mi-a povestit cu tristete si dezamagire ca la intoarcerea dintr-un schimb de experienta de la un liceu similar al celui in care preda, plin de entuziasm a venit in tara si le povestea colegilor ce se poate face si ce solutii simple sunt la indemana. Raspunsul a fost ” De ce sa ne complicam?” A luat toate materialele aduse si le-a aruncat in cosul cu gunoi. Mai tarziu a plecat din invatamant.

La intoarcerea mea de la Conferinta din SUA legata sistemul scolar, invatamantul afterschool, solutii simple, Know How, am fost plina de entuziasm, am scris proiecte, am incercat sa implic cat mai multa lume. Ma priveau  si la un moment dat am fost intrebata: “De ce faci toatea astea? Ce ai de castigat de aici?”. Am ramas fara aer la intrebarea asta.

O viata mai buna pentru noi si copiii nostrii.

O viata traita demn fara umilinte.

O viata cu drepturi nu doar cu obligatii.

Sanse reale pentru copiii nostrii.

O batranete linistita, fara lacrimi pentru parintii nostrii.

Se pare ca nu este suficient pentru cei care au puterea deciziilor in Romania.

O scoala din Carshalton Surrey-London. Pe terenul pentru alergat ( este chiar un teren unde se face atletism care este al scolii respective) un grup de 20 de copii cu 3 instructori sunt la ora de atletism.

In scolile din UK programul scolar incepe in primary school dar si secondary school  8.30 – 9.00 am si se termina intre 3.15 -3.30.pm. Dupa terminarea programului sunt tot felul da activitati si programe afterschool pentru inca o ora sau o ora si jumatate.

La scoala respectiva era ora de atletism. Copiii sunt invatati diferite reguli, petrec timpul in aer liber, se distreaza alaturi de alti copii, diferite competitii etc.

Copiii alearga, fac ture in jurul terenului. Ultimul copil este insoti de un asistent  care alearga in ritmul lui. M-am oprit sa privesc scena. Toti copiii au terminat de alergat, mai putin ultimul pusti insotit de un asistent.

Gata! A termiant si el insostit de aplauze. Profesorul il felicita ca si toti ceilalti copii. Pustiul zambea si era mandru. Pustiul este un copil cu “special needs” adica copil cu nevoi speciale. Acest copil nu are probleme locomotorii, se duce la scoala si este integrat intr-o clasa cu copii normali, toti copiii stiu problema lui si sunt alaturi de el, pentru ca munca in echipa, spiritul de echipa aici functioneaza foarte bine.

Instantaneu gandul m-a dus la copiii din Romania cu nevoi speciale.

Copiii din fotografia alaturata sunt copii surzi care iau lectii de echilibru, mers cu bicicleta etcputerea exemplului

Intr-o sala de gym am vazut o scena asemanatoare. De data asta un tanar aflat intr-un scaun cu rotile facea diferite exercitii la diferite aparate.

Am mai vazut scene asemanatoare cu copii la piscina. Copiii care veneau la piscina in carucioare cu rotile, exista o masinarie speciala care ii ajuta sa intre in apa iar acolo ei fac tot felul de exercitii, se bucura, rad.

Fiecare are dreptul la viata. Toti avem aceleasi drepturi. Doar pentru ca unii sunt “altfel” nu inseamna ca ei nu trebuie sa se bucure de ce ne bucuram noi. 

Acum sa ne mutam putin pe strada 🙂

3 profesori, un grup de 10 copii pe biciclete, cu casti pe cap, veste reflectorizante, iau primele lectii de mers cu bicicleta in trafic. Frumos nu? Si mai ales foarte important.

Un profesor langa grupul  de unde pleaca biciclistul, altul la mijlocul traseului si unul la sfarsitul traseului.

In permanenta copilului i se spune ce trebuie sa faca: de la verificarea starii bicicletei in momentul in care se urca pe ea, cum sa se asigura in trafic, ce trebuie sa faca atunci cand vrea sa travereseze sau sa opreasca. Chiar si felul in care isi lasa bicicleta este f important. Totul se termina in aplauze si mesaje de felicitare.

Mergand pe strada la un moment dat in fata mea un grup galagios de mamici. Toate impingand carucioare, planset de copil. A durat 1-2 secunde sa realizez ca mamicile erau gravide, copiii erau papusi, iar ele luau lectiile de a fi mamica. Pana la urma nici unul din noi nu s-a nascut cu lectiile invatata de a fi  parinte. Si a fi parinte se invata, nu doar lectii de respiratie si ce trebuie facut atunci cand esti in travaliu. Taticii de asemena invata ce inseamna sa fi tata si cat de importanta este implicarea in viata copilului.

Una din mamici, avea un bebelus cam plangacios 🙂 si am auzit–o spunand:” Nu stiu de ce plange. Am verificat tot. Dar continua sa planga“. Asa este si in viata ,nu? Unele aveau bebelusii in carut, altele in brate.

Totul se invata. Doar trebuie sa vrem sa invatam.

Nu mai cred ca in Romania nu sunt bani, nimeni nu crede asta. Doar vedem ce se intampla. Doar ca in Romania nu se doreste ca banii care sunt,  sa fie folositii pentru mersul normal si sanatos al unei societati moderne.

Unele lucruri se poate face si fara bani.

Sa fii om! Nu ai nevoie de bani pentru a fi om, pentru a fi bun, inimos, empatic. 

Maddie Ancuta