Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: ingeri

Arta de a fi TU

Visele mesaje ale subconstientului

Published by:

vis

Visele mesaje ale subconstientului

Ce este un vis? De ce visam?-

Visam.

Cand plecam intr-un loc necunoscut, cercetam, cumparam harti, discutam cu cei din jur pentru a afla cat mai multe detalii.

Petrecem un sfert din viata noastra dormind si visand. Patrundem intr-o lume care ne apartine dar care este necunoscuta. Stim ce culoare are parul nostru, stim daca avem carii sau cand suntem stresati. Ne cunoastem destul de bine .. si totusi nu stim mai nimic despre visele pe care le visam atunci cand dormim. Pentru ca despre aceste vise voi discuta in urmatoarele articole.

Visele fascineaza. Toti visam fara nici o exceptie, fiintele umane si animalele. Chiar daca nu toti ne amintim ce am visat.

De ce visam?

Cum visam?

Sunt mesaje ale subconstientului?

Sunt mesaje ale ingerilor sau ale demonilor?

Sunt mesaje primite de la cei dragi? Sunt mesaje primite de la cei iubiti care nu mai sunt printre noi?

Sunt visele premonitorii?

De ce viseaza bebelusul din burta mamei care inca nu are propria memorie?

Pana sa studiez psihologia am fost fascinata ca multi altii despre aceasta lume necunoscuta a viselor. O lume in care patrundem in fiecare noapte.

Primele mele experimente in laborator mi-au deschis o usa.. o usa pe care va invit sa pasim impreuna.

Priveam fascinata masuratorilor electrice ale creierului in concordanta cu activitatea fizica. O sa discutam inclusiv despre “paradoxical sleep”.

Care este scopul acestor articole?

Te va ajuta sa descoperi adevarata semnificatie a viselor tale

Secretele subconstientului tau vor fi dezvaluite.

Te voi ajuta sa-ti imbunatatesti memoria prin vis.

Creativitatea ta se va dezvolta. Vei descoperi adevarate povesti de succes datorate viselor.de ce visam

Abilitatea ta de a rezolva problemele zilnice va creste.

Vei descoperi lucruri absolut uimitoare, care te vor fascina in masura in care le vei descoperi si le vei intelege.

Descartes, filosoful francez se intreba ce  poate fi mai adevarat decat visul. De multe ori se intreba, daca viseaza sau este treaz.

Freud vedea visul ca o fatada sub care subconstientul se ascunde, adesea sub simboluri sexuale.

Cand visam? Visele pot avea loc in orice faza a somnului. Majoritatea dintre noi viseaza in prima parte a somnului, chiar si cand motaim in tren sau masina. Deobicei sunt imagini care reflecta ultimele noastre ganduri inainte de a adormi, dupa care brusc se dezvolta in situatii.

Senzatia de cadere este una dintre cele mai  cunoscute. Senzatia de cadere si lipsa de control a muschilor ne face sa ne trezim brusc. Ochii se misca extrem de rapid. Aceste vise sunt visele pe care psihanalistii le cerceteaza si cele pe care Freud si Jung le-au analizat.

De ce visam?

Jung credea ca visul ofera  individului un acut sens de echilibru. Este vorba de echilibrul dintre mental si emotional.

El a facut diferenta dintre “visele importante”- care apar deobicei in anumite etape ale vietii si sunt mai putin frecevente si “visele marunte”, legate de viata noastra de zi cu zi.

Copiii au propria lor opinie legata de ce visam.  Baiat 3 ani- “visam ca sa stim cum putem rezolva problemele” sau declaratia unei fetite ” ne arata cum aratam noi in interior”.

Cafeaua are efect foarte mic asupra viselor.Efectul alcoolului este variabil. Se reduce timpul petrecut in REM ( rapid eye movement-miscarile globului ocular). Consumul excesiv poate produce vise neplacute si extrem de intense, consumul de droguri are efecte considerabile asupra a ceea ce visam.

Ce viseaza copilul tau?

Sunt dovezi  ca fetusul viseaza in ultimele trei luni de sarcina.  Doar putem banui  ce anume viseaza bebelusul, dar copiii peste 2 ani vorbesc despre visele care sunt legate de viata lor zilnica, familie, animale.

Simboluri in visele copiilor. Scoala in sine nu are mare importanta in visele copiilor, in schimb locatia da. De exemplu, un copil care traieste la tara, la ferma este posibil sa viseze caderea intr-o groapa, pe cand un copil  crescut la oras poate sa viseze cum este atacat de hoti si cum patrund acestia in casa.

Calculatoarele ca simbol  joaca un rol extrem de important, televizorul de asemenea este responsabil pentru visele urate ale copiilor.

In perioada cand sunt bolnavi copiii viseaza in culori, diferite forme abstracte ca petele de cerneala. Frica de moarte si visele legate de moarte sunt mult mai dese cand copiii sunt bolnavi. Aceste tipuri de vise sunt mult mai comune decat se banuieste.

Copiii sunt ingrijorati legat de tema mortii asa ca parintele sau cei care au grija de ei trebuie sa fie pregatiti sa le raspunda.

Sunt convinsa ca orice parinte a auzit intrebari din partea copilului legat: “Mami, tati  o sa mor?”

animalele viseazaAnimalele viseaza?

Frumosul meu Golden Retriever Lucky imi confirma zilnic ca viseaza. Maraie, ofteaza, isi misca coada, alearga in somn, latra, schelalaie, se intristeaza  timp de cateva minute. Ochii lui se misca rapid. Daca ar putea sa-mi vorbeasca ar avea multe sa-mi spuna.

Pisicile sunt cele mai mari “visatoare” pentru ca dorm cel mai mult In perioada REM corpul se relaxeaza, se rotesc pe spate, aceasta este perioada cand viseaza si este insotita de miscari ale cozii, labutelor, mieunat. Ne putem usor imagina ca se simte fugarita de un caine.

Laboratoarele moderne care fac teste pe soareci si maimute ne arata ca si soarecii experimenteaza momentul REM. In timp ce pisicile viseaza ca sunt fugarite de cainii, soarecii probabil ca viseaza ca sunt alergati de pisici.

Caii de asemenea viseaza, doar in momentul cand stau culcati.

animalele viseazaOile, caprele si vacile se pare ca atunci cand dorm cu ochii deschisi si rumega  viseaza.

Pasarile de asemenea viseaza, chiar si bufnita desi ea nu experimenteaza REM.

O sa continui in urmatorul articol cu explicatiile stiintifice legate de vis, vom dezbate tipurile de vis si simbolurile lor, dar de asemenea voi patrunde in lumea literara si spirituala, inclusiv cum visele ne pot ajuta si prin ce metode ne putem reaminti ce visam.

Vise frumoase!

din Londra pentru voi,

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi Tu!


 

Legende romanesti

Floarea PAŞTILOR

Published by:

legende romanesti

legendele florilor[…] Zice că era odată un împărat şi o împărăteasă, cari aveau toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi fiindcă nu aveau copii, de aceea căutară ei toate chipurile şi mijloacele cum ar căpăta măcar unul, care să le moştenească averea şi împărăţia. Deteră danii pe la toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga împărăţie, că poate aceştia ar face, doară se văd şi ei c-un copil, dar degeaba, căci împărăteasa tot stearpă rămase. Şi din pricina aceasta, atît ea cît şi soţul ei erau necontenit supăraţi şi duşi pe gînduri.

Iată însă că într-o zi, plimbîndu-se împărăteasa prin grădină, aude deodată un glas zicîndu-i, că dacă voieşte numaidecît să aibă un copil, să nu-şi mai bată capul cu vrăji şi descîntece, ci să dăruiască mai bine ceva la o monăstire, şi atunci Dumnezeu îi va asculta rugăminte şi-i va dărui ceea ce doreşte.

Impărăteasa, cum auzi glasul acesta, nu stete mult pe gînduri, ci întorcîndu-se în casă şi luînd ceea ce crezu că s-ar potrivi mai bine pentru o monăstire, se duse chiar în aceeaşi zi şi o dărui monăstirii celei mai apropiate.

Aducînd ea darul acesta, în scurt timp purcesă grea şi la nouă luni născu o copiliţă frumoasă, ca un îngeras.

Şi acuma, cînd se văzură şi ei cu o copilă atît de frumoasă, să fi prins pe Dumnezeu de un picior şi poate că tot nu s-ar fi bucurat aşa de tare.

Şi fiindcă copila aceea era foarte frumoasă şi drăgălaşă, de aceea îi puseră numele Floarea.

Dar bine a zis cine a zis, că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întîmplă că e şi supărare mare.

Aşa a fost ş-aicea.

Cu cît creştea Floarea mai mare şi se făcea mai voinică şi mai frumoasă, cu atîta era şi grija părinţilor săi mai mare, căci aflîndu-se în vecinătatea împărăţiei lor nişte zmei, se temea ca nu cumva aceştia, prinzînd de veste despre frumuseţea Floarei, să vie într-o bună dimineaţă şi să le-o fure, sau să le-o ieie cu nepusa-n masă.

Din pricina aceasta o şi ţineau ei apoi mai mult în­chisă, decît slobodă, fără să le plesnească măcar prin minte că aceea ce fac, nu fac bine.

Şi-ntru adevăr că Floarea, văzîndu-se că o ţin mai mult închisă decît slobodă şi neştiind de ce şi pentru ce, a început de la un timp a se da în dragoste cu un păstoriu care păştea turma sa prin apropierea curţilor îm­părăteşti şi care nu o dată trecea  lîngă fereştile unde era Floarea închisă.

Prinzînd mai pe urmă împăratul de veste, că fiica sa, cu toate că a ferit-o aşa de tare de ochii lumii, se iubeşte cu un om de rînd, atît de tare ce s-a supărat, că pe loc şi puse pe nişte soldaţi să prindă pe îndrăzneţul păstoriu şi Să-l omoare, iar pe fiica sa o dete pe mîna unui ţigan, ca acesta să o ducă în pădure şi acolo apoi, tăindu-i mîinele şi scoţîndu-i ochii, s-o lase s-o mănînce fiarele cele săl­batice.

Ţiganul ce era să facă ?… Trebui să împlinească po­runca împăratului, că de nu, a lui ar fi fost dracul !… Luă pe Floarea, se duse cu dînsa în pădure, îi tăie mîinele şi-i scoase ochii, şi apoi, lăsînd-o astfel, se-ntoarse înapoi acasă ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimica.

Floarea, adică fiica împăratului, văzîndu-se în starea aceasta, mai mult moartă decît vie, pică în genunchi şi începu a se ruga Maicii Domnului, ca să se îndure de dînsa şi s-o prefacă într-o floare, decît să rămîe aşa. ca să se chinuiască, sau să vie fiarele cele sălbatice şi s-o mă­nînce.

Maica Domnului, făcîndu-i-se milă de dînsa, îi as­cultă ruga şi o prefăcu într-o floare albă.

Şi deoarece Floarea, adică fiica împăratului, a fost prefăcută în floare, tocmai pe timpul Paştilor, de aceea se şi numeşte floarea aceasta „floarea Paştilor1* […]

 

 

S. Fi Marian V. lit., 1906, nr. 14, 8 (Valea Seacă-Suceava)

Vezi Tip. Leg 10627. Este atestat în Moldova.

Vezi şi Tip. Leg. 10628. Este atestat în Muntenia.

Floarea Paşte lui. Rev. cop tin., 1916, 212.

 

Mai multe legende romanesti