Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: fenomene paranormale

Top Secret

Fatalitate automobilul lui James Dean

Published by:

moartea lui James Dean

Fatalitate automobilul lui James Dean

Se pare că destinul, pentru a se împlini, alege uneori obiecte bine determinate. De exemplu, s-ar zice că fatali­tatea se ataşează de anumite bijuterii ai căror proprietari sfârşesc în urma unor morţi tragice. Se poate întâmpla de asemenea ca obiectul cu pricina să fie o maşină.

Maşina Porsche la volanul căreia James Dean a murit în 1955 constituia poate un caz de această natură. Accidentul a pus capăt în mod tragic carierei celui pe care unii îl consideră şi acum artistul cel mai promiţător pe care Hollywood-ul l-a produs vreodată.

In urma accidentului a cărui victimă a fost Dean, ma­şina Porsche pe care o conducea a început să poarte ghi­nion. Ea a fost mai întâi răscumpărată de un fan al actoru­lui, un anume George Harris. în momentul în care îl co­bora de pe maşina depanatoare, automobilul a alunecat şi el şi-a rupt un picior. Harris a vândut motorul maşinii unui medic care practica cursa de automobile ca amator. Doc­torul l-a instalat la maşina lui care a ieşit de pe pistă în timpul unei curse omorându-şi pe loc proprietarul. Un alt participant la aceeaşi cursă a fost rănit în urma unui alt accident. Respectivul adaptase la maşina lui arborele de direcţie al maşinii lui Dean.

Caroseria şi şasiul maşinii Porsche fuseseră atât de dis­truse în accidentul care îl costase viaţa pe Dean încât au fost utilizate ulterior ca elemente de publicitate într-o cam­panie de siguranţă rutieră. Montajul publicitar care fusese expus la Sacramento §-a desprins şi a rănit un adolescent la şold. După aceea a fost deplasat spre un teren într-un camion cu remorcă care a fost lovit de un automobil. Con­ducătorul automobilului a fost aruncat afară, strivit şi ucis de carcasa fostului Porsche.

Un alt participant la curse de automobil a fost gata să moară folosind două cauciucuri de la maşina lui Dean. Cele două cauciucuri au buşit în acelaşi moment. între timp, montajul publicitar îşi continua turneul presărat cu catastrofe. In Oregon, frânele camionului care îl transporta nu au mai ţinut şi camionul a intrat în maşina unui maga­zin. Apoi, maşina Porsche căreia i se adunaseră toate pie­sele s-a rupt în unsprezece bucăţi în New Orleans.

Masina sport a lui James Dean a disparut fara urma  in timp ce era readusa la Los Angeles cu trenul.

M.A

Top Secret

Enigma din 1896 aeronava domnului WILSON

Published by:

nave misterioaseEnigma din 1896 aeronava domnului WILSON

 

Intre luna noiembrie a anului 1896 şi luna mai a anului următor, au avut loc o serie de evenimente care constituie unul dintre cele mai profunde mistere din toată istoria aviaţiei americane.

De la estul până la vestul Statelor Unite, mii de per­soane au declarat că au zărit o aeronavă mare, diferită de tot ce s-ar fi putut vedea în acea perioadă, cu mult înainte ca fraţii Wright să fi inventat maşina lor zburătoare care  avea să revoluţioneze istoria omenirii. Această „navă ae­riană” a stârnit mii de speculaţii şi nici astăzi nu ştim cu exactitate despre ce e vorba. în schimb, toate indiciile dc care dispunem ne duc la un personaj ciudat cu numele de Wilson.

La 19 aprilie 1897, numitul Wilson şi-a făcut intrarea în scenă când un tânăr din Lake Charles (Louisiana) care conducea o căruţă trasă de cai, a zărit un obiect enorm zburător deasupra capului său. Animalele s-au speriat atât de tare încât s-au cabrat aruncându-1 jos pe tânăr. Aero­nava s-a oprit şi a rămas nemişcată deasupra lor – această capacitate de a rămâne nemişcată în aer fiind numai una din numeroasele proprietăţi ale navei misterioase. O scară de frânghie s-a desfaşurat şi doi dintre pasagerii navei au coborât pentru a-1 ajuta pe martor. „M-am simţit intr-a­devăr uşurat când am văzut că era vorba de doi americani obişnuiţi ca mine şi ca dumneata“, a povestit ulterior lânărul. Aeronauţii s-au scuzat pentru necazul pricinuit, l-au invitat să urce la bord şi s-au prezentat ca fiind Scott Warren şi „domnul Wilson“. Acesta din urmă a declarat că este proprietarul aeronavei.

Ajunşi la bord, Wilson şi Warren i-au explicat invitatu­lui lor sistemul de propulsie al navei, dar demonstraţia lor era atât de plină de termeni tehnici încât tânărul nu a înţeles nimic din ce i se arăta.

A doua zi, o aeronavă a aterizat lângă Uvalde, în Texas, unde şeriful H.W. Bayler a declarat că a văzut-o. Ba chiar a intrat în vorbă cu ocupanţii ei. Unul dintre ei s-a pre­zentat ca fiind un anume Wilson şi a spus că vine din Goshem, statul New York. Apoi a întrebat de căpitanul C.C. Akers, un bărbat din acel tinut.

Când a fost chestionat mai târziu în legătură cu Wilson, Akers a declarat presei: „Tot ce pot să spun este că, atunci cand trăiam la Forth Worth, în ‘66 şi ‘67, frecventam un bărbat cu numele Wilson care venea din statul New York si cu care eram în relaţii foarte bune. Se interesa de mecanică şi lucra atunci la ceva care avea legătură cu navi­gaţia aeriană şi care, după spusele lui, avea să uimească universul. Era un om cultivat, care trebuie să fi avut vreo douăzeci şi patru de ani pe vremea aceea, şi care părea că dispune de tot ce-i trebuie pentru a-şi consacra tot timpul propriilor invenţii. După conversaţiile pe care le-am avut împreună la Forth Worth, cred că domnul Wilson, după ce a reuşit să construiască o aeronavă care să-l satisfacă, a vrut să mă găsească şi să-mi arate că nu era chiar atât de ticnit cum îl crezusem eu“.

Aeronava a apărut din nou după vreo două zile. Ea a aterizat la Kountze, în Texas, pentru a repara câteva avarii. Câţiva martori chiar au stat de vorbă cu piloţii care s-au prezentat ca fiind „Wilson şi Tackson“. După cum scrie San Antonio Express, în ziua de 25, între miezul nopţii şi ora unu dimineaţa, „cerul era înorat şi nu se vedea nici o stea. Lumina albă a aeronavei devenea şi mai puternică, de parcă nava s-ar li reflectat în noapte. Această lumină te împiedica să vezi cu claritate obiectul ciudat care se apropia, luminat de vreo douăsprezece lumini mai slabe, dintre care cele verzi erau îndreptate spre oraş. Toate acestea indicau că aveam de-a face cu un fenomen artificial”.

Ziarul adăuga, fară să indice sursele, că inventatorii ae­ronavei erau „Miram Wilson din New York, fiul lui Willard II. Wilson, un mecanic de la New Yiek Central RaiI- road, şi un electrician, C.J. Walsh, din San Francisco. Cei doi au lucrat câţiva ani la proiectul lor şi, când planurile lor au fost puse la punct, au comandat construirea părţilor aeronavei în diferite locuri din ţară de unde li se expediau pentru asamblare la San Francisco.“

Daily Express afirma că după încercări în California, aeronava şi-a luat zborul spre Utha şi că a fost ţinută un timp lerită de priviri „într-o regiune izolată din vest”, până la punerea la punct a ultimelor reglări. Apoi aparatul şi-n reluat drumul spre est, traversând Statele Unite.

Asta a fost ultima dată când s-a mai vorbit de Wilson şi de maşina lui uimitoare.

Despre ce era vorba? Cercetările efectuate în ultimii ani pentru descoperirea identităţii echipajului s-au dovedit zadarnice. Un studiu consacrat relatărilor din 1897 referi­toare la aeronavă ne face să credem că domnul Wilson erai mult mai misterios decât s-ar crede după aparenţe.

Daniel Cohen, autorul unei cărţi intitulate Misterul marii aeronave, scrie: „Această poveste a lui Wilson are multe elemente tulburătoare şi contradictorii. Nu exista nici un mijloc de a stabili ruta urmată de „aeronava lui Wilson“ în sudul Texasului în timpul ultimelor două săp­tămâni ale lunii aprilie a anului 1897. Ai zice că nişte aeronave se iveau subit în diferite locuri. Dacă vrei să explici toate mărturiile şi toate aşa-zisele întâlniri, ar tre­bui să admiţi existenţa a două, poate chiar a trei aeronave diferite lansate cam la întâmplare. Dacă lăsăm de-o parte numele de Wilson, care apare în cel puţin cinci mărturii diferite, numele celorlalţi membri ai echipajului variază, în sfârşit, deşi mai mulţi martori l-au auzit pe Wilson de­clarând că în curând va face o demonstraţie publică cu aparatul lui, lucrul acesta nu s-a întâmplat niciodată.

Un alt cercetător, Jerome Clark, a găsit ceva şi mai ciu­dat. „Cunoaştem -un fapt imposibil care ridică întrebări grave în legătură cu rolul pe care se pretinde că l-ar fi ju­cat Wilson. Căpitanul Akers afirmă, printre altele, că Wil­son avea douăzeci şi patru de ani, cu douăzeci de ani înainte de apariţia lui la Ulvalde. Or, la Lack Charles, în 1897, .este descris ca fiind un bărbat tânăr. Chiar şi azi, cu experienţa noastră de viaţă, nu spunem niciodată despre un om de patruzeci şi cinci de ani că e tânăr, poate doar în mod relativ. Acum optzeci de ani s-ar fi spus că e un bărbat de o anumită vârstă.“

Unii cercetători au emis ipoteza că e posibil ca lucrurile să se fi petrecut altfel. Aeronavele şi ocupanţii lor cu aspect omenesc n-ar fi fost nişte inventatori americani, care, in mod ciudat, n-au venit niciodată să ceară recunoaşterea la care ar fi avut dreptul pentru invenţia lor. Dimpotri­vă, „nava spaţiului”, ar fi fost produsul unor inteligenţe dintr-o altă lume, care încercau să treacă neobservate deghizându-se în americanii din epoca respectivă.

Cu siguranţă că această ultimă ipoteză este cea mai îndrăzneaţă. însă, la o depărtare de un secol, ne este cu ia putinţă s-o verificăm. Dar cu siguranţă că „domnul Wilson“ şi aeronava lui ciudată vor continua să ne intrige multă vreme de acum înainte.

documentare Fenomenele stranii ale lumii Charles Berlitz

filmulet despre aceasta nava misterioasa si ciudata

http://www.unmuseum.org/flash/airshipx.htm

Mai multe informatii

http://en.wikipedia.org/wiki/Mystery_airship

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Craniul hoinar

Published by:

fenomen poltergeist

Craniul hoinar- aventuri paranormale.

Cu câţiva ani în urmă, domnul de Hixe aflat în situl arheologic de lângă Cevennes, se plimba pe câmp, nu departe de un sat (pe care-l numim Saint-Untel). El se plimba, privind câţiva copii care alergau şi se amuzau, când o mică fetiţă se impiedică şi cazu până la jumătatea corpului ei într-o groapă, strigând. Prietenul nostru s-a grăbit şi a apucat fetiţa, retrăgând-o din această gaura care, din nenorocire, tocmai se deschisese sub paşii ei. Căci sus numita groapă nu se găsea acolo cu câteva clipe mai inainte. Solul se surpase, cedând sub picioruşele copilului. Micuţa, plângând, a dispărut către sat impreună cu camarazii si şi domnul de Hixe a îngenuncheat la marginea unui orificiu de  cca 50  de centimetri lărgime. Lanterna de buzunar l-a ajutat,  curând, să descopere un spectacol macabru: într-un fel de cripta, ca o pivniţă, se ridica o piramidă de cranii! Care era originea acestui osuar? Mai târziu va fi timp să facem cercetări istorice. Prietenul meu s-a aplecat, a apucat craniul care încorona piramida şi a ajuns -nu fară eforturi- să apuce un al doilea craniu si a introdus cele două relicve macabre în rucsacul sau tirolez… şi  s-a îndepărtat de acel loc căci nu se îndoia că acei copii, dupa accidentul din care scăpase fetiţa, urmau să dea alarma în sat.

De fapt, preotul, primarul şi ciţiva oameni au venit sa inspecteze locul, şi, cu o grabă surprinzătoare, preotul a obtinut acordul celorlalţi de a acoperi osuarul cu o dală grea de ciment in zilele care urmau.

Domnul de Hix, revenit în Midi a pus cele două cranii pe o etajeră într-o cameră a castelului…pentru a constata la sfârşitul unui anumit timp că unul dintre cele două cranii avea tendinţa să se mişte. De exemplu, plasat la zece centimetri de extremitatea dreaptă a etajerei, îl regăsea la mijloc! Celălalt, în schimb, rămânea “liniştit”. Cercetările întreprinse ulterior au permis prietenului nostru să reconstituie unul dintre episoadele sângeroase ale războaielor religioase care se derulaseră în “satul cu osuarul”. După lupte crâncene, supravieţuitorii garnizoanei protestante fuseseră luaţi prizonieri de către catolici. Aceştia din urmă, plini de iubire pentru aproapele lor, îl legaseră pe ofiţerul protestant de un arbore şi, sub ochii lui îngroziţi, îl forţaseră să asiste la supliciul oamenilor săi. Nefericiţii au fost decapitaţi şi capetele lor au fost stivuite într-un fel de pivniţă-cisternă, formând b aproape veritabilă piramidă de cranii. Când ultimul protestant a fost astfel asasinat, ofiţerul, martor forţat la oribilul masacru al tovarăşilor , a fost la rîndul lui şi el decapitat; capul acestuia a fost depus In vârful piramidei, pivniţa a fost acoperită şi acest osuar a fost uitat. Nu mai existau de fapt, supravieţuitori în acest sat: ca buni iustini, învingătorii masacraseră barbaţi, femei şi copii, bineînţeles cu binecuvântarea autorităţilor ecleziastice.

Cu greu ne-am putea imagina chinurile groaznice pe care a trebuit să le îndure ofiţerul, văzându-şi tovarăşii de arme pierind sub ochii săi, în mod sălbatic decapitaţi în hohotele de râs ale soldatilor şi tămâierile paracliserului de serviciu. (Suntem de acord, protestanţii n-au fost nici ei prea blânzi, în aceste războaie religioasc sângeroase. Dar cine a început? Cine, de la început, a aratat o intoleranţă scandaloasă şi primul a scos sabia?).

Imaginaţi-vă doza de ură înspăimîntătoare pe care a acumulat-o acest nefericit, asistând la un asemenea supliciu. Putem atunci intelege cât de mare este “remanenţa” psihică, rămasă ataşată de craniul său, cel pe care domnul de Hixe îl luase din vârful piramidei!

Că o relicvă “încărcată” este sediul fenomenului de poltergeist, după ce a fost sustrasă din locul său de repaus, nu trebuie să ne surprindă.

Să sărim peste câţiva ani.

Il regăsim pe castelanul nostru cu câţiva dintre cercetătorii domeniului realităţilor paralele şi o tânără femeie cu predispoziţii pentru mediumitate. Toţi erau reuniţi în biblioteca castelului. Pe o etajeră, cele două cranii. S-au aşezat în jurul unei mese şi şedinţa de spiritism a început. S-au auzit bătăi, apoi s-a perceput o uşoară zgâriere venind de le etajeră: “Craniul hoinar” avansa sacadat! Va cădea! Domnul de Hixe a întrerupt şedinţa, pentru a pune la locul său craniul care, puţin după aceasta, şi-a reînceput mişcările. A fost reaşezat încă o dată, şi şedinţa s-a reluat. Craniul avansa şi oscila pe marginea etajerei. Şedinţa a fost abandonată, masa părăsită iar castelanul a mers cu calm să pună craniul la loc acolo unde stătea “cuminte” la început.

Un scârţâit pe parchet, şi gazdele s-au întors pentru a vedea masa ridicându-se, clătinându-se pe două picioare şi căzând spre tânăra fată! Castelanul şi ai lui s-au grăbit şi au apucat masa exact în momentul în care era gata să-l lovească cu violenţă pe medium care, înnebunită, căzuse pe divan.

De ce această masă s-a năpustit în acest fel asupra tinerei fete? Nu s-ar putea spune ce entitate a craniului “a acţionat” asupra mesei, pentru a o forţa să “agreseze” mediumul?

Domnul de Hixe perplex, o întreba pe tânăra fată. Nu, niciodată un lucru asemănător nu se produsese în cursul şedinţelor la care ea participase. Tot vorbind, ea a sfârşit prin a face o aluzie la localitatea, leagănul familiei sale: satul Saint Untel Untel şi castelanul şi-a ridicat sprâncenele, aruncând mecanic o privire craniului.

Saint-Untel! Exact din acel loc, erau originari şeful catolic si majoritatea bărbaţilor sadici care trăiseră în regiune. Acea trupa în virtutea “acţiunilor” ei ajunsese în satul în care se produsese  execuţia masivă a protestanţilor sub ochii ofiţerului legat de copac.

Oare strămoşii tinerei fete fuseseră înrolaţi în trupele catolice? Participaseră ei la decapitarea nefericiţilor şi la execuţia finală a şefului lor? Mediumul nu ştia nimic, dar acest lucru îi părea posibil dar nu sigur şi am putea atunci să ne întrebam dacă entitatea acestui craniu nu fusese la rândul ei sigură, căutând să localizeze ura sa. Din masa supusă acţiunii psihochinetice -contra acestei descendenţe a celor care îi omorâseră atât de sălbatic pe tovarăşii lui de arme înainte de al decapita pe el însuşi!

Este o ipoteză. Dar toate aceste fapte care se înlănţuie, care par că se “lipesc” unele de altele, nu sunt tulburătoare?

O figură de stil poetică afirmă că “iubirea este mai puternică decât moartea”. De ce n-ar fi acest lucru posibil şi pentru ură?

Mai multe articole in Top Secret