Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: fenomene neexplicabile

Top Secret

Tectite cazute din cer

Published by:

explicatii extraterestreOamenii de ştiinţă n-au reuşit încă să explice în mod satisfăcător existenta unor- tectite cazute din cer-.

E vorba de nişte roci radioactive formate din nişte granule ciudate asemănătoare cu sticla, care se găsesc în Liban şi în alte locuri. Ipoteza doctorului Ralph Stair, de la Biroul American de Măsuri şi Greutăţi, spune că tectitele ar putea proveni dintr-o planetă dispărută ale cărei rămăşiţe gravitează acum între Marte şi Jupiter.

O ipoteză şi mai uimitoare a fost formulată de un matematician sovietic pe nume Agrest. După calculele lui, compoziţia chimică a tectitei presupunea o temperatură la fel de ridicată ca cea produsă de radiaţiile nucleare. El ştia foarte bine că nici o navă nucleară nu explodase recent în Liban. Dar de ce nu într-o vreme mai îndepărtată? Pe pa­pirusurile de la Marea Moartă găsim această descriere a distrugerii Sodomei şi Gomorei: „O coloană de fum şi de praf s-a ridicat în aer de parcă o coloană de fum ar fi ieşit din măruntaiele pământului. Sulful şi focul au recăzut ca o ploaie peste Sodoma şi Gomora, şi oraşele, locuitorii, toată câmpia şi tot ce trăia a fost distrus. Şi nevasta lui Loth s-a întors şi a fost prefacuta în statuie de sare“. „Coloana de fum şi cenuşă seamănă cu ciuperca ato­mica” afirmă Agrest. Dar cine ar fi putut, în vremurile biblice să deţină arma nucleară? Pentru Agrest nu poate exista decat un singur răspuns la această întrebare. Nişte arme capabile să facă astfel de stricăciune nu puteau veni decat de sus şi posibil, spune el, ca în trecutul îndepărtat sa fi primit vizita unor extraterestri. Ca să fim convinşi de asta va trebui să aşteptăm să fie elucidat misterul structurii tectitei.” Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Fatalitate automobilul lui James Dean

Published by:

moartea lui James Dean

Fatalitate automobilul lui James Dean

Se pare că destinul, pentru a se împlini, alege uneori obiecte bine determinate. De exemplu, s-ar zice că fatali­tatea se ataşează de anumite bijuterii ai căror proprietari sfârşesc în urma unor morţi tragice. Se poate întâmpla de asemenea ca obiectul cu pricina să fie o maşină.

Maşina Porsche la volanul căreia James Dean a murit în 1955 constituia poate un caz de această natură. Accidentul a pus capăt în mod tragic carierei celui pe care unii îl consideră şi acum artistul cel mai promiţător pe care Hollywood-ul l-a produs vreodată.

In urma accidentului a cărui victimă a fost Dean, ma­şina Porsche pe care o conducea a început să poarte ghi­nion. Ea a fost mai întâi răscumpărată de un fan al actoru­lui, un anume George Harris. în momentul în care îl co­bora de pe maşina depanatoare, automobilul a alunecat şi el şi-a rupt un picior. Harris a vândut motorul maşinii unui medic care practica cursa de automobile ca amator. Doc­torul l-a instalat la maşina lui care a ieşit de pe pistă în timpul unei curse omorându-şi pe loc proprietarul. Un alt participant la aceeaşi cursă a fost rănit în urma unui alt accident. Respectivul adaptase la maşina lui arborele de direcţie al maşinii lui Dean.

Caroseria şi şasiul maşinii Porsche fuseseră atât de dis­truse în accidentul care îl costase viaţa pe Dean încât au fost utilizate ulterior ca elemente de publicitate într-o cam­panie de siguranţă rutieră. Montajul publicitar care fusese expus la Sacramento §-a desprins şi a rănit un adolescent la şold. După aceea a fost deplasat spre un teren într-un camion cu remorcă care a fost lovit de un automobil. Con­ducătorul automobilului a fost aruncat afară, strivit şi ucis de carcasa fostului Porsche.

Un alt participant la curse de automobil a fost gata să moară folosind două cauciucuri de la maşina lui Dean. Cele două cauciucuri au buşit în acelaşi moment. între timp, montajul publicitar îşi continua turneul presărat cu catastrofe. In Oregon, frânele camionului care îl transporta nu au mai ţinut şi camionul a intrat în maşina unui maga­zin. Apoi, maşina Porsche căreia i se adunaseră toate pie­sele s-a rupt în unsprezece bucăţi în New Orleans.

Masina sport a lui James Dean a disparut fara urma  in timp ce era readusa la Los Angeles cu trenul.

M.A

Top Secret

Descoperirea crimei prin psihic o tehnica moderna

Published by:

psihic
Descoperirea crimei prin psihic o tehnica moderna
Publicul este la fel de fascinat de crimă ca şi de fe­nomenele paranormale, iar când cele două se asociază, imaginaţia populară este cu adevărat captivată. Combina­ţia misterului cu groaza sunt folosite cu’ efecte dramatice în romanul lui Stephen King The Dead Zone, după care s-a realizat şi un film de mare succes. Eroul romanului, Johnny Smith, capătă puteri psihice în urma unui accident de maşină şi a unei come. EI descoperi că poate afla date din viaţa unor persoane care-i sunt complet străine şi că poate pătrunde în minţile unor criminali, persona­jul este fictiv, dar are şi corespondenţi în viaţa reală.
Poate cel mai cunoscut exemplu este psihicul olandez Pete Hurkos. Acesta era zugrav de meserie, iar în 1943 a căzut de pe schelă, de la peste 10 metri, fracturându-şi craniul. A stat trei zile în comă. Se ştia că în clipa când şi-a căpătat cunoştinţa, primele lui cuvinte către medici au fost: „Doctore, nu pleca ! O să se întâmple ceva groaz­nic !“ Medicul, care avea planificată o excursie în stră­inătate, a glumit despre asta cu Hurkos. La puţină vre­me după. aceea, a fost ucis.Hurkos şi-o câştigat un renume în spital spunându-le celorlalţi pacienţi diferite lucruri despre ei pe care nu avea cum să le fi ştiut dinainte. După ce a plecat din spital el a ajutat la găsirea unor persoane dispărute, a sprijinit Scotland Yard-ul în găsirea diamantului Stone of Scone, care fusese furat. In final, s-a specializat pe crime rezolvând, printre altele, un caz de asasinat numai prin lipirea de cap a unei fotografii a victimei.La Miami, în 1958, au fost comise două crime în câteva ore — un şofer de taxi şi un comandant de ma­rină, ambii ucişi cu aceeaşi armă. Stând în maşina pri­mei victime, Hurkos a făcut o descriere amănunţită a criminalului pentru Thomas Lipes, şeful biroului omu­cideri a poliţiei. Lipes, cunoscut ca ,,un om cu picioarele pe pământ, foarte realist, i-a povestit ulterior aghio­tantului lui John S. Bottomly, asistent al procurorului general : „ne-a fost de mare ajutor la cele două crime. Ştiu că voi, cei din Boston, sunteţi sceptici în probleme­le astea, dar, credeţi-mă omul acesta are ceva ce dumnea­ta şi cu mine n-avem“. Bostonul avea şi el  problemele lui, iar procurorul Bottomly căuta cu disperare o modalitate de a soluţiona unul din cele mai oribile cazuri de crimă în serial cazul Sugrumătorului din Boston.

Miercuri 29 ianuarie 1964, sergentul detectiv Lco Martin şi Bottomly l-au luat de la aeroport pe Peter Hurkos, în mare secret. Hurkos insistase asupra secretului, căci nu voia să fie deranjat de curioşi.

El i-a impresionat din prima clipă pe cei doi ofiţeri ai poliţiei din Boston. Stând împreună la o cafea, pe drum, Peter Hurkos l-a întrebat pe Martin : „Cine-i Katherine ?“ Era maică-sa, „Să-i spui“ a declarat Hurkos’ „să se ducă la doctor. Sunt îngrijorat de picioarele ei. Are nişte varice foarte rele. Să facă ce-i spune familia”.

Atât Martin cât şi restul familiei încercase s-o con­vingă pe femeie să meargă la spital, dar ea se încăpăţâna. Dar asta nu era tot. „E şi un lucru bun, Leo“ i-a mai spus Hurkos. „Bine că şi-a făcut ochelarii acum două luni. Are probleme mari cu ochiul stâng.“ Martin ră­măsese cu gura căscată. Hurkos a continuat să-i povestească despre  durerile de spate ale maică-sii şi cum acesta se lovise la vârsta de cinci ani.

Bottomly i-a spus lui Hurkos că ofiţerul lui de legă­tură va fi un anume Julian Soshnick, oferindu-se să i-l descrie pentru a-l putea recunoaşte. De fapt, Hurkos i l-a descris lui inclusiv faptul că era atât de mândru de părul lui încât nu purta pălărie. Cu tot scepticismul lui, Bot­tomly a fost impresionat. Chiar dacă Hurkos s-ar fi stră­duit să aflt şi să memoreze atâtea detalii despre colegii lui şi familiile lor, cum de putea şti atâtea despre Soshnick ? Acesta nu făcea parte din echipă, nu lucrase la cazul Sugrumătorului şi fusese desemnat doar în ulti­ma clipă, dintr-un efectiv de 43 de anchetatori. Bottomly îl cooptase în echipă în timp ce Hurkos se afla deja în avion !

Hurkos şi-a început investigaţia a doua zi. S-a folosit de psihometrie (,,citirea obiectelor”), care l-a „conectat“ cu scenele crimei prin atingerea unor obiecte şi fotografii legate de ele.

El şi-a trecut-mâinile peste trei sute de fotografii de la aceste scene, a ales una din ele, declarând : „Asta-i falsă. Nu-i de aici!“ Soshnick a recunoscut că pusese foto­grafia, dintr-un caz deja rezolvat, printre celelalte pentru „control.

Examinarea de către Hurkos a fotografiilor şi obiecte­lor (ciorapi, eşarfe, sutiene, alte haine) a fost uimitoare. Putea spune ce înfăţişau fotografiile fără a se uita la ele, a dcscris unele din scenele crimelor ca şi cum ar fi fost prezent, inclusiv detalii pe care poliţia nu le făcuse publice pentru a nu stânjeni cercetările.

In aceeaşi după amiază, unul dintre detectivi a în­târziat, spunând că avusese o pană la maşină. Hurkos s a învârtit în jurul lui şi a început următorul uimitor mo­nolog : ,,N-ai întârziat de maşină. Ai întârziat că te-ai dus la regulat. Crezi că glumesc, nu ? Dacă spun cum a fost, te strici de râs”. Apoi Hurkos a început să le po­vestească celorlalţi, arătând spre el; „La ăsta, şeful spu­ne, acum două-trei ore : «Deci la Lexington, lucrezi cu ăla cu nebunu, Hurkos.»’-El zise: «Hai, şefu, am întâl­nire, nu viu la lucru.» Şefu spune «ba vii». Aşa că, ce taci ? Dai telefon la fata şi spui «Scumpo, am de lucru după-amiază, nu pot să vin» şi fata spune «A, păi atunci vino acum, în drum spre lucru. Şi te duci la ea acasă, femeie faină, douăşopt, douăşnouă, divorţată, soţul i-a dat casa. Tu spui «Trebuie să lucrez cu ăla de citeşte gându’, cu şarlatanii’, cu Hurkos ăla». Aşa-i ? Aşa-i ? Ea zise : «Scumpule, până pleci, să-ţi fac o cafea,». Te duci cu ea în bucătărie, ea se apleacă la dulap după ca­fea, o tragi la tine, o pui pe masa din bucătărie şi-o re­gulezi. Aşa-i ?“

Se spune că a urmat o tăcere de moarte în timp a toţi aşteptau o replică a detectivului. Acesta însă, rămas cu ochii căscati, n-a mai putut articula nici un cuvânt.

De fapt, Hurkos s-a fixat asupra unui anume Thomas O Brien pe care l a considerat a fi Sugrumătorul, deşi unele din caracteristici se potriveau şi unui alt sus­pect anchetat de poliţie. Cazul n-a fost rezolvat ; în final, poliţia a acceptat mărturia depusă de un anume Altert DcSalvo, care a dat informaţii detaliate despre scenele crimei, pe care nu le-ar fi putut da decât criminalul. DeSalvo n-a fost judecat pe considerente de boală min­tală, dar a rămas în istorie ca fiind Sugrumătorul din Boston. Hurkos a continuat să susţină că nu era DeSalvo ci cel descoperit de el.

Poate că, totuşi, a fost DeSalvo, căci, în pofida insis­tenţelor lui Hurkos privind propriul lui suspect, DeSalvo avea nasul ascuţit, o cicatrice pe braţul stâng şi lucra cu motoare diesel, exact cum descrisese Hurkos.

Cazul lui Hurkos nu este unic. Un alt psihic a fost tot olandez, Gerard Oroiset. Ca şi Hurkos, el a făcut şi afirmaţii insuficient confirmate de realitate şi a dat şi ,,rateuri”. Totuşi, ,.loviturile” lui au fost impresionante. Intr-un astfel de caz, compania aeriană KLM i-a cerut să caute un copil pierdut. Croiset a răspuns pe loc, la telefon, că copilul murise, descriind călătoria în care a fost găsit cadavrul. L-a descris de asemenea pe criminal. A folosit de mai multe ori psihometria, cu fotografii şi haine. Deşi imperfecte, descrierile lui au fost în mare măsură corecte.

La sfârşitul anilor ’70, nordul Angliei a fost terorizat de un criminal în serie. In final a fost arestat, judecat şi condamnat, Peter Sutcliffe. Până la prinderea lui însă, poliţia, mass-media şi practic, toată lumea a foşti asaltată cu descrieri psihice ale ucigaşului, următoarei crime etc. Majoritatea erau atât de vagi încât nu depăşeau stadiul unor simple supoziţii. Totuşi, unul din cazuri a fost im­presionant. Nella Jones a declarat ziarului Yorkshire Post că a avut o viziune a ucigaşului ; din varii motive, declaraţia ei n-a fost publicată — ei cooperau cu poliţia în ce priveşte publicitatea cazului — iar reporterul a reţinut pentru el informaţia. Doamna Jones n-a văzut totul exact, dar a prezis o crimă pentru 17 sau 27 noiem­brie, crima petrecându-se pe 17

Hurkos l-a descris şi pe cel pe care-l considera a fi Sugrumătorul. Ar fi fost un bărbat de 1,67—1,70 m, în greutate de 60—65 kilograme, cu nas ascuţit, o cicatrice pe braţul stâng dint-un accident de muncă, căci lucra cu motoare diesel, avea o problemă la degetul cel mare şi dormea pe un pat fără saltea. Au urmat o mulţime de alte mici detalii.

Ea a mai spus că numele ucigaşului era Peter, că era şofer pe- un camion pe care era desenată litera C. Peier Sutcliffe era şofer la compania de transport „Clark”. Doamna Jones a mai spus că ucigaşul locuia în Bradford, pe o stradă la numărul 6. Adresa lui Sutcliffe era Brad ford, Garden Lane nr. 6, într-o casă cu poartă de fier iforjat şi cu trepte la intrare, asa cum o descrisese doamna Jones.

mai multe articole in Top Secret