Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: fasole scazuta

Bucatarii amatori

Fasole scazuta in stil frantuzesc “cassoulet”.

Published by:

Despre fasolea scazuta s-au scris multe randuri. Multe retete. Probabil sute. Cred ca precum in Franta si in Romania sunt o plentitudine de variante, fiecare exprimand cu convingere ca este cea “originala”. Cea “traditionala”. Poate odata o sa ajungem si noi ca francezii si sa acceptam ca nu-i nici una intr-adevar “originala” ca exista doar cateva ingrediente fara de care o fasole scazuta nu poate fi numita “cassoulet” (pentru francezi).

Deci vin si eu cu reteta asta, poate pentru cei care vor sa o incerce, poate pentru mine doar ca sa o am de referinta viitoare.

Fasolea uscata o lasam la inmuiat in apa cel putin de seara pana dimineata. Am pus-o apoi la fiert cu apa doar, am fiert-o 10 minute la foc mare, am schimbat apa, la fel apoi 10 minute si am scurs-o. Apoi in oala de fonta, am calit ceapa si usturoiul taiate marunt, intr-o lingura de untura pe care am uitat sa o trec la ingrediente, daca aveti folositi de gasca sau de rata, daca nu de porc, daca nu este nici deaia atunci merge 100ml de ulei, am pus fasolea peste, bucatile de bacon (se poate pune bucati mari de kaizer, costita afumata), carnatul taiat bucati. Cimbrul si patrunjelul le-am invelit in frunzele de dafin (am omis acum rozmarinul) si le-am legat cu o bucata de sfoara, le-am pus in oala. Am sarat putin am piperat. La alegere puteti pune si un cub doua de legume sau porc. Am pus si morcovii taiati bucati mari. In cassouletul frantuzesc n-am vazut pana acum in nici o varianta morcovi, mie-mi plac textura si dulceata care o aduc preparatului.

Oala am pus-o la cuptor, fara capac la 180C si-am lasat-o vreo ora, am verificat sa nu se arda doar, insa sa faca o crusta aurie pe deasupra. Dupa, prima crusta facuta, am impins-o in oala cu dosul polonicului, am pus lingura de pasta de rosii (precizez ca nici pasta de rosii nu este omniprezenta in cassoulet, lingura pe care am pus-o eu nu schimba gustul mancarii, ii doar doar o culoare mai galbuie), am amestecat si iar am lasat-o la fiert in cuptor, de data asta pana-i fasolea fiarta bine. Si daca mai face inca o crusta, asa ca in imagine, ii numa buna, daca nu, dati drumul la grill si lasati oala sub grill sa prinda crusta aurie fasolica.

Langa ea am avut pita semi proaspata, si desii stiu ca unii prefera ceapa rosie pe care eu o prefer la zama, muraturi rozalii din butea mea de plastic care ma scoate din iarna cu muraturile mele.

 Ingrediente pentru 6-8 persoane. Timp de preparare minim2 ore.

500g fasole boabe uscata
400g piept porc afumat, bacon, kaizer
400g carnati (afumati dar nu uscati, sau proaspeti)
1 ceapa
2-3 catei usturoi
4-5 morcovi (optionali)
1 lingura pasta de rosii (optionala)
cimbru, dafin, patrunjel, rozmarin (optional)
sare, piper

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk