Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: enigme

Top Secret

Friedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

Published by:

jurgensonFriedrich Jurgenson cineast si spiritist-contactul cu spiritele

La moartea sa, în 1987, cineastul şi spiritistul suedez Friedrich Jurgenson a lăsat o bibliotecă destul de surprinzătoare. Ea conţinea mii de înregistrări ale unor voci misterioase pe care Jurgenson la atribuise totdeauna unor persoane decedate.

Jurgenson îşi întreprinsese cercetările parapsihologice prin anii cincizeci, într-o perioadă în care începuse să-l pasioneze legăturile cu lumea de apoi. Intrebându-se dacă banda magnetica poate să înregistreze vocea morţilor, Jur­genson a avut mai întâi ideea de a se aşeza în faţa magnetofonului şi a implora spiritele să i se adreseze prin inter­mediul aparatului.

Câteva luni la rând nu s-a întâmplat nimic. Intr-o zi a încercat să înregistreze cântecul păsărilor de la el din casă. Ascultând banda, el a remarcat nişte interferente ciudate care l-au făcut să creadă că se încerca intrarea în contact cu el.

„Săptămâna următoare m-am dus într-o mică cabană din pădure ca să reiau experienţa, povesteşte cineastul.

Evident că nu aveam nici cea mai mică idee despre ceea ce cautam. Am aşezat microfonul la fereastră şi înregistrarea s-a derulat în mod normal. Ascultând după aceea banda, la început am auzit un ciripit slab de păsări.

Apoi tăcere.

Deodată, o voce venită de nicăieri, o voce de femeie, a spus în germană: „Friedel, micul meu Friedel, poti să mă auzi?“

Jurgenson nu putea să ştie că se angajase într-o tenta­tivă de intrare în contact cu lumea de apoi care avea să-i ocupe tot restul zilelor. în cele din urmă, câţiva parapsihologi aveau să se intereseze de acest proiect. William G. Roll, de la Psychical Research Foundation, instalat atunci la Durham, în Carolina de Nord, l-a vizitat pe cineast în 1964 pentru a face câteva experienţe. în timpul acestor şedinţe, Jurgenson punea o bandă nouă la magnetofon şi toţi cei prezenţi în încăpere continuau să vorbească ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. După aceea, când banda era ascultată, se auzeau cu claritate nişte voci străine intercalându-se în conversaţii. Roll, care era totuşi de o pru­denţă cât se poate de raţionalistă, a fost atât de uluit încât a ezitat să facă o comunicare specială în faţa colegilor lui la întoarcerea din Scandinavia. „Vocile lui Friedrich Jurgenson, a declarat el, sună cum nu se poate mai autentic!“

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Lumi paralele

Published by:

universuri paraleleFerestre către aiurea- Lumi paralele

In 1956, o doamnă pe care o vom numi Christiane Taraud, a vizitat agenţiile imobiliare, în căutarea unui apartament, dat fiindcă soţul ei fusese numit la Marsilia. O agenţie i-a semnalat un apartament de închiriat în parcul Chartreux. In aceeaşi seară către ora 18,30, Christiane Taraud şi cumnata sa s-au dus în parcul Chartreux, însoţite de un colaborator al agenţiei, pentru a vizita acel apartament. Printr-un nefericit concurs de întâmplări, agentul imobiliar se înşelase asupra cheilor, iar acum era prea târziu pentru a se reîntoarce la agenţie. Oare zăpăceala sa îl va face să rateze această ocazie de închiriere şi-i va aduce o săpuneală din partea patronului său? Nicidecum: agentul nostru imobiliar s-a adresat astfel clientei sale:

-Apartamentul pe care speram să vă fac să-l vizitaţi este aici, la parter, în dreapta; nu veţi putea, desigur, să-l vedeţi în această seară, dar vă sugerez să vizitaţi un apartament situat în faţa sa, la parter în stânga. Sunt sigur că dacă voi explica nefericita mea încurcătură proprietarului, acesta nu se va opune să ne primească şi să ne arate locuinţa sa. Ar fi suficient să inversaţi în minte dispunerea încăperilor pentru  a avea o imagine precisă a apartamentului pe care vi-1 propunem. înainte de a intra, vă rog să aruncaţi o privire din exterior, prin marele spaţiu vitrat al din balcon. Acest apartament este ocupat de scriitorul C.V. Agentul şi clientele sale au ieşit şi au aruncat spre balcon o privire din exterior. Din nefericire, propietarul dădea o recepţie, în nici un caz nu se punea problema să-l deranjăm. Scriitorul C.V. era acolo, în sufragerie, înconjurat de vreo zece persoane, de ambele sexe, ridicând cupa de şampanie într-o atmosferă prietenească.

Blestemând această lovitură a soartei, agentul imobiliar şi-a amintit: doamna C.V. tocmai a născut. Ea este încă la clinică, şi soţul său, cu câţiva prieteni, sărbătoreşte fericitul eveniment. Nu, în mod hotărât, nu este potrivit să mergem să-l deranjăm pe scriitor şi pe oaspeţii săi.

Christiane Taraud şi cumnata sa, cu un aer de distrat, examinau sufrageria în timp ce ghidul lor spunea:

–    C.V. este bărbatul cu costum închis, lângă doamna blondă, în fund se vede uşa bucătăriei. La dreapta, este uşa băii. Acolo, pe peretele din stânga al sufrageriei este uşa dormitorului. Biroul scriitorului dă spre cealaltă latură a imobilului.

Cucerită de cadrul înverzit al parcului şi de aspectul npartamentului scriitorului C.V., Christiane Taraud şi-a dat acordul şi a semnat, în maşina agentului, contractul de închiriere.

Documentul purta deci data şi semnătura, delalii care vor avea importanţa lor.

Câteva zile mai târziu, doamna Taraud s-a instalat în apartamentul de la parter, din dreapta, tocmai când doamna C.V., întorcându-se de la clinică cu copilul ei nou născut, revenea acasă. In curând, cele două tinere femei s-au simpatizat, la fel ca şi soţii lor şi, într-o zi, doamna Taraud i-a povestit doamnei C.V. incidentul cu cheile uitate de agentul imobiliar. Doamna C.V. s-a mirat atunci când a aflat că soţul ei a dat o recepţie în acea zi fară să fi vorbit despre ea.

Confratele şi prietenul meu C.V., uluit, îi spuse soţiei sale şi lui Cristian Taro că el nu a dat niciodată o recepţie. Aceasta, crezând că este o glumă, a surâs:

– Bine, dar eu te-am văzut, cumnata mea a văzut, şi chiar şi agentul imobiliar! Vreo zece persoane vă înconjurau şi dumneavoastră beaţi o cupă de şampanie, cu siguranţă pentru a sărbători naşterea fiicei dumneavoastră. Nu se poate să existe din partea mea nici o confuzie: era cu siguranţă apartamentul dumneavoastră cel pe care l-am văzut şi nu am uitat data pentru că ea figurează în contractul meu de închiriere!

Prietenul meu C.V. a afirmat inutil că un astfel de lucru era imposibil, dar nici soţia sa şi nici Cristian Taraud nu l-au crezut.

Or, eu pot să certific că în acea zi, în noaptea care a urmat şi a doua zi, C.V. nu s-a aflat acasă, pentru că, atunci, eram împreună cu un grup de cercetători în domeniul parapsihologici în acea vilă “T” .Timp de 48 de ore, noi nu am părăsit acea vilă. Totuşi, trei persoane, sănătoase la trup şi la minte, l-au văzut foarte clar (şi l-au recunoscut mai târziu în ce o priveşte pe Cristian Taraud) pc prietenul meu, C.V. în apartamentul său… în care el, de fapt, nu se afla.

Cele două “opinii” susţinute erau, depotrivă, singura explicaţie rămânând să fie căutată în unul din acele contacte ocazionale eu un univers paralel! în acea seară, la nivelul sufrageriei lui C.V , o “fereastră” s-a deschis către Aiurea, arătând celor trei martori un C.V. care nu aparţinea acestei lumi, ca şi invitaţii săi!

Doamna C.V., deloc familiarizată cu această noţiune a universurilor paralele, n-a vrut niciodată să admită evidenţa. Pentru ea, soţul său dăduse o recepţie pe care i-a ascuns-o, Dumnezeu ştie pentru ce. După mulţi ani, cuplul C.V. a divorţat şi prietenul meu i-a mărtirisit atunci fostei sale soţii, că în acea seară faimoasă, el se alia la vila “T” şi participa împreună cu alţi cercetători ai tărâmurilor paralele, la diverse experimente, legate de fenomenele paranormale (despre care ex-doamna C.V. avea oroare).

C.V. şi cu mine ne-am amuzat de această încăpăţânată respingere a adevărului, trebuie să o mărturisim era năucitoare. Cred totuşi că trebuie să precizez că, în momentul când d-na Taraud vedea prin largul vitraj scena aceasta, de fapt ea nu exista în conţinutul nostru şi nu semăna cu nimic din ceea ce se derula în vila “T”. Ipoteza proiecţiei psihice involuntare din partea ocupanţilor acestei vile, în direcţia parcului Chartreux, nu poate fi deci reţinută. Şi nici ipoteza, şi mai neverosimilă, a unei dedublări colective.

Nu, în acea seară, pe Terra nr. 2 din acest univers paralel o replică exactă a lui, C.V. oferea o recepţie unor invitaţi care, ca şi el însuşi, n-au existat niciodată în lumea noastră!

Mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Craniul hoinar

Published by:

fenomen poltergeist

Craniul hoinar- aventuri paranormale.

Cu câţiva ani în urmă, domnul de Hixe aflat în situl arheologic de lângă Cevennes, se plimba pe câmp, nu departe de un sat (pe care-l numim Saint-Untel). El se plimba, privind câţiva copii care alergau şi se amuzau, când o mică fetiţă se impiedică şi cazu până la jumătatea corpului ei într-o groapă, strigând. Prietenul nostru s-a grăbit şi a apucat fetiţa, retrăgând-o din această gaura care, din nenorocire, tocmai se deschisese sub paşii ei. Căci sus numita groapă nu se găsea acolo cu câteva clipe mai inainte. Solul se surpase, cedând sub picioruşele copilului. Micuţa, plângând, a dispărut către sat impreună cu camarazii si şi domnul de Hixe a îngenuncheat la marginea unui orificiu de  cca 50  de centimetri lărgime. Lanterna de buzunar l-a ajutat,  curând, să descopere un spectacol macabru: într-un fel de cripta, ca o pivniţă, se ridica o piramidă de cranii! Care era originea acestui osuar? Mai târziu va fi timp să facem cercetări istorice. Prietenul meu s-a aplecat, a apucat craniul care încorona piramida şi a ajuns -nu fară eforturi- să apuce un al doilea craniu si a introdus cele două relicve macabre în rucsacul sau tirolez… şi  s-a îndepărtat de acel loc căci nu se îndoia că acei copii, dupa accidentul din care scăpase fetiţa, urmau să dea alarma în sat.

De fapt, preotul, primarul şi ciţiva oameni au venit sa inspecteze locul, şi, cu o grabă surprinzătoare, preotul a obtinut acordul celorlalţi de a acoperi osuarul cu o dală grea de ciment in zilele care urmau.

Domnul de Hix, revenit în Midi a pus cele două cranii pe o etajeră într-o cameră a castelului…pentru a constata la sfârşitul unui anumit timp că unul dintre cele două cranii avea tendinţa să se mişte. De exemplu, plasat la zece centimetri de extremitatea dreaptă a etajerei, îl regăsea la mijloc! Celălalt, în schimb, rămânea “liniştit”. Cercetările întreprinse ulterior au permis prietenului nostru să reconstituie unul dintre episoadele sângeroase ale războaielor religioase care se derulaseră în “satul cu osuarul”. După lupte crâncene, supravieţuitorii garnizoanei protestante fuseseră luaţi prizonieri de către catolici. Aceştia din urmă, plini de iubire pentru aproapele lor, îl legaseră pe ofiţerul protestant de un arbore şi, sub ochii lui îngroziţi, îl forţaseră să asiste la supliciul oamenilor săi. Nefericiţii au fost decapitaţi şi capetele lor au fost stivuite într-un fel de pivniţă-cisternă, formând b aproape veritabilă piramidă de cranii. Când ultimul protestant a fost astfel asasinat, ofiţerul, martor forţat la oribilul masacru al tovarăşilor , a fost la rîndul lui şi el decapitat; capul acestuia a fost depus In vârful piramidei, pivniţa a fost acoperită şi acest osuar a fost uitat. Nu mai existau de fapt, supravieţuitori în acest sat: ca buni iustini, învingătorii masacraseră barbaţi, femei şi copii, bineînţeles cu binecuvântarea autorităţilor ecleziastice.

Cu greu ne-am putea imagina chinurile groaznice pe care a trebuit să le îndure ofiţerul, văzându-şi tovarăşii de arme pierind sub ochii săi, în mod sălbatic decapitaţi în hohotele de râs ale soldatilor şi tămâierile paracliserului de serviciu. (Suntem de acord, protestanţii n-au fost nici ei prea blânzi, în aceste războaie religioasc sângeroase. Dar cine a început? Cine, de la început, a aratat o intoleranţă scandaloasă şi primul a scos sabia?).

Imaginaţi-vă doza de ură înspăimîntătoare pe care a acumulat-o acest nefericit, asistând la un asemenea supliciu. Putem atunci intelege cât de mare este “remanenţa” psihică, rămasă ataşată de craniul său, cel pe care domnul de Hixe îl luase din vârful piramidei!

Că o relicvă “încărcată” este sediul fenomenului de poltergeist, după ce a fost sustrasă din locul său de repaus, nu trebuie să ne surprindă.

Să sărim peste câţiva ani.

Il regăsim pe castelanul nostru cu câţiva dintre cercetătorii domeniului realităţilor paralele şi o tânără femeie cu predispoziţii pentru mediumitate. Toţi erau reuniţi în biblioteca castelului. Pe o etajeră, cele două cranii. S-au aşezat în jurul unei mese şi şedinţa de spiritism a început. S-au auzit bătăi, apoi s-a perceput o uşoară zgâriere venind de le etajeră: “Craniul hoinar” avansa sacadat! Va cădea! Domnul de Hixe a întrerupt şedinţa, pentru a pune la locul său craniul care, puţin după aceasta, şi-a reînceput mişcările. A fost reaşezat încă o dată, şi şedinţa s-a reluat. Craniul avansa şi oscila pe marginea etajerei. Şedinţa a fost abandonată, masa părăsită iar castelanul a mers cu calm să pună craniul la loc acolo unde stătea “cuminte” la început.

Un scârţâit pe parchet, şi gazdele s-au întors pentru a vedea masa ridicându-se, clătinându-se pe două picioare şi căzând spre tânăra fată! Castelanul şi ai lui s-au grăbit şi au apucat masa exact în momentul în care era gata să-l lovească cu violenţă pe medium care, înnebunită, căzuse pe divan.

De ce această masă s-a năpustit în acest fel asupra tinerei fete? Nu s-ar putea spune ce entitate a craniului “a acţionat” asupra mesei, pentru a o forţa să “agreseze” mediumul?

Domnul de Hixe perplex, o întreba pe tânăra fată. Nu, niciodată un lucru asemănător nu se produsese în cursul şedinţelor la care ea participase. Tot vorbind, ea a sfârşit prin a face o aluzie la localitatea, leagănul familiei sale: satul Saint Untel Untel şi castelanul şi-a ridicat sprâncenele, aruncând mecanic o privire craniului.

Saint-Untel! Exact din acel loc, erau originari şeful catolic si majoritatea bărbaţilor sadici care trăiseră în regiune. Acea trupa în virtutea “acţiunilor” ei ajunsese în satul în care se produsese  execuţia masivă a protestanţilor sub ochii ofiţerului legat de copac.

Oare strămoşii tinerei fete fuseseră înrolaţi în trupele catolice? Participaseră ei la decapitarea nefericiţilor şi la execuţia finală a şefului lor? Mediumul nu ştia nimic, dar acest lucru îi părea posibil dar nu sigur şi am putea atunci să ne întrebam dacă entitatea acestui craniu nu fusese la rândul ei sigură, căutând să localizeze ura sa. Din masa supusă acţiunii psihochinetice -contra acestei descendenţe a celor care îi omorâseră atât de sălbatic pe tovarăşii lui de arme înainte de al decapita pe el însuşi!

Este o ipoteză. Dar toate aceste fapte care se înlănţuie, care par că se “lipesc” unele de altele, nu sunt tulburătoare?

O figură de stil poetică afirmă că “iubirea este mai puternică decât moartea”. De ce n-ar fi acest lucru posibil şi pentru ură?

Mai multe articole in Top Secret