Uneori focul a jucat feste îngrozitoare, provocând nenorociri, relatate în articole de presă cu titluri de o şchioapă, fără ca motivul izbucnirii lui să poată primi până la urmă vreo explicaţie. Iată câteva exemple.
Intr-o luni, dimineaţa, pe 2 iulie 1951, doamna P.M. Carpenter, domiciliată în 1200 Cherry Street, Northeast, St.Petersburg, Florida, se duse la uşa cu numărul 67 a camerei ocupate de doamna Mary H.Reeser, cu care se văzuse ultima oară cu o noapte în urmă. Era cu puţine minute trecut de ora opt, moment al zilei în care cele două femei îsi serveau de obicei cafeaua de dimineata.
Doamna Carpenter avea asupra ei o telegramă pe care tanarul poştaş de la Wester Union nu o putuse lăsa destinatarului, deoarece doamna Reeser nu răspunsese la bătăile lui în uşă.
Doamna Carpenter observă că nu poate ţine mâna pe clanţa uşii chiriaşei sale, atât era de fierbinte. Speriată, ca a ieşit din clădire şi a strigat după ajutor. Câţiva zugravi care lucrau în apropiere au venit în grabă şi au lipurt uşa încăperii doamnei Reeser.
In apartament era insuportabil de cald. Ferestrele erau deschise. Lângă una din ele se aflau rămăşiţele carbonizate ale unui fotoliu, precum şi cele, la fel de carbonizate, ale lui Mary Reeser. Foarte puţin mai rămăsese atât din fotoliu cât si din cea care îl folosise.Investigaţiile ulterioare efectuate de către detectivi, chimişti şi patologpau scos la iveală unele date care, în majoritatea lor, nu coincid cu ceea ce omul cunoaşte despre foc. Doamna Reeser fusese văzută în viaţă pentru ultima oară în jurul orei nouă a serii trecute de către fiul său, doctorul Richard Reeser, şi de către proprietara imobilului şi prietena ei, doamna P.M.Carpenter. In seara aceea stătuse pe fotoliul uşor în care a murit, îmbrăcată într-o cămaşă de noapte din mătase artificială, peste care îşi trecuse un halat de casă, iar în picioare avea papuci de pânză.
Când proprietăreasa şi zugravii pătrunseră a doua zi în forţă în camera ei, au constatat că cele 85 de kg ale doamnei Reeser fuseseră reduse la o masă carbonizată de mai puţin de 5 kg sub efectul unei călduri care distrusese totul, în afara craniului, a câtorva vertebre şi a piciorului stâng, care practic nici nu fusese atins de căldura ucigaşă. Fotoliul pe care şezuse nefericita victimă era ars complet. Nu au mai rămas din el decât arcurile metalice.
Incăperea în care femeia a murit în mijlocul acestui infern inexplicabil era în mod straniu neafectată de căldură.
La o înălţime de 2 metri de la podea se putea observa o linie de funingine depusă pe pereţi şi pe perdele. O oglindă de pe perete se crăpase din cauza temperaturii foarte mari. Ramele ferestrelor erau acoperite cu un strat gros de funingine.
Fotoliul, un lampadar aflat în apropiere şi o măsuţă fuseseră distruse. Sub fotoliu, pe covor, se putea vedea o mică arsură. Martore tăcute ale îngrozitorului eveniment erau şi rămăşiţele a două lumânări de parafină, aşezate pe o măsuţă de toaletă la o distanţă de circa şase metri de fotoliul carbonizat. Lumânările se topiseră şi curseseră pe marginea măsuţei, lăsând fibrele moi nearse în suporturile lor. Efectele căldurii incandescente erau numeroase şi’ foarte clare sub nivelul de doi metri al încăperii; dincolo de această linie, focul nu lăsase nici o urmă. Investigaţiile ulterioare au dat la iveală faptul că focul topise o priză din perete, la care erau conectate lampadarul cu picior şi un ceas electronic, producând arderea siguranţei şi oprind ceasul la ora patru şi douăzeci de minute. Soba de perete, care funcţiona cu gaz, era închisă. Ciudata moarte a lui Mary Reeser a pus autorităţile într-o mare încurcătură. Edward Davies, specialist în incendii al Consiliului National al Societăţilor de Asigurări a fost adus de la Tampa să cerceteze cazul. El a declarat: “Nu mă pot pronunţa dacă a fost vorba de un incendiu. Pur şi simplu nu ne putem da seama ce a produs acest eveniment”.
Marele expert intrase într-o mare încurcătură. Profesorul Wilton Korgmann de la Facultatea de medicină a Universităţii din Pennsylvania şi-a recunoscut şi el complexitatea în faţa acestui caz.
“Niciodată nu am mai văzut un craniu uman atât de micşorat din cauza căldurii incandescente ca cel al doamnei Reeser”, a declarat el. “Contrariul rămâne valabil. Craniile fie că se umflă peste măsură, fie că se sparg in mii de aşchii de os. E cel mai uluitor fenomen care mi a fost dat să-l văd”.
Să fi fost oare posibil ca doamna Reeser să fi fost lovita de un trăsnet?
Institutul Meteorologic nu a înregistrat în noaptea aceea nici o descărcare electrică în acel centru al oraşului St. Petersburg. Să fi adormit cu ţigara în mână şi să fi ars datorită aprinderii hainelor cu care era îmbrăcată? Experţii au fost de părere că pentru producerea afectului de incendiere la care a fost supusă doamna Reeser ar fi fost necesară o temperatură de 2500-3000 C timp de mai multe ore. Explicaţia cu îmbrăcămintea aprinsă cădea din capul locului; în locuinţă soba cu gaze era oprită şi nu mai funcţiona curentul electric deoarece Incendiul produsese un scurtcircuit şi siguranţa fusese arsă.
F.B.I.-ul a analizat cenuşa trupului şi a ajuns la concluzia că nu există nici un indiciu al folosirii vreunor lichide sau substanţe chimice pentru producerea arsurii.
Incurcate, autorităţile din St. Petersburg au fost constrânse să închidă dosarul acestui caz, dând publictăţii o concluzie neconvingătoare, alta decât cea adevărată, care ar fi trebuit să recunoască incapacitatea lor de a soluţiona misterul. Şeful poliţiei, J.R.Reichart şi Cass Burgess, şeful detectivilor au semnat o declaraţie in care se atribuia arderea fotoliului doamnei Reeser faptului că aceasta adormise cu ţigara în mână, fiind apoi, la rândul ei, incinerată, prin arderea propriei grăsimi corporale.
Ceea ce provocase în realitate groaznicul incident, nu vom şti poate niciodată, iar teoria îmbrăcăminţii aprinse de la ţigara cu care adormise în mână victima, inadecvată judecând după principiile cunoscute, este fără îndoială numai o ipoteză comodă. Din moment ce numeroşi oameni de stiintă si multe laboratoare de specialitate care au analizat cazul nu au reuşit să-l rezolve, cu siguranţă că nu avem motive să aşteptăm mai mult de la doi poliţişti, chiar dacă aceştia şi-au dat, fără îndoială, toată silinţa să o facă.
Ingrozitoarea moarte a doamnei Mary Reeser nu are, cu siguranţă, precedent în analele necropsiei. în ziarul englezesc Hampshire Adevertiser din 4 martie 1905 a apărut un articol despre cumplita moarte ce i-a lovit pe bătrânul Andrew Killy şi pe soţia sa în noaptea de 26 februarie sau în dimineaţa zilei următoare. Cei doi vârstnici locuiau într-o casă ţărănească din piatră în Butlock Heath, în apropiere de Southampon. In dimineaţa zilei de 26 februarie trecătorii au auzit scârtâituri şi bolboroseli venind din casa celor doi. Oficialităţile locale chemate la faţa locului au fost nevoite să spargă ivărul pentru a intra. Inăuntru îl găsiră zăcând pe podea pe domnul Killy, decedat în urma arsurilor, având trupul aproape în întregime carbonizat de un foc ce nu reuşise însă decât să pârlească uşor covorul de dedesubt. Soţia sa, învelită, arsese si ea de vie în uriasul fotoliu în care sezuse, la vreo sase metri de soţulei. Deşi fusese carbonizată, putea fi încă recunoscută, după spusele martorilor.Cum putuseră arde cei doi bătrâni fără ca locuinţa lor să fie distrusă? Autorităţile nu şi-au putut da seama, având foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face investigaţii, întrucât casa însăşi a ars complet în noaptea aceea. Ziarul New York Herald din 27 decembrie 1916 a informat pe larg despre cazul lui Lillian Green, cameristă, angajată la hotelul Lake Denmark, o staţiune situată la circa şapte mile de Doner, New Jersey.
Proprietarul hotelului, Tom Morphey, a fost trezit din somn de nişte gemete care atrăseseră atenţia raidului său. Nereuşind să-şi liniştească animalul, Morphey s-a ridicat din pat şi a început să caute sursa gemetelor. în cele din urmă, el a descoperit-o pe camerista: domnişoara Green, arsă şi muribundă pe podeaua camerei sale. Sub ea, pe podea, se putea observa o mică pată carbonizată; hainele femeii arseseră complet. Murise fără să poată spune cuiva ce se întâmplase. Autorităţile nu au putut înţelege niciodată cum un incendiu, care a fost în stare să mistuiască victima si îmbrăcămintea acesteia nu a afectat aproape deloc covorul pe care aceasta a fost găsită zăcând. Ziarul New York Sun din 24 ianuarie 1930 a relatat un caz şi mai uluitor. Doamna Stanley Lake din Kingston, New York, a ars de vie în împrejurări ciudate, iar ancheta parchetului, după ce a concluzionat că fusese vorba de un accident datorat unor cauze necunoscute, a adăugat: “Deşi trupul victimei a suferit arsuri severe, îmbrăcămintea ei nu a fost nici măcar pârlită”.
documentare Maddie Ancuta
mai multe articole in Top Secret
ora 19.00 Londra, 21.00 Romania
