Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: enigme ale Terrei

Top Secret

Misterioasa Doamnă din Elche

Published by:

Dama de Elche Misterioasa „Doamnă din Elche“

In câmpurile funerare şi în alte perimetre arheologice din Andaluzia, Granada şi Marcia, au fost descoperite o seamă de obiecte ce provin din orizonturile regatelor tartesiene. Bronzuri desăvârşit turnate, cratere metalice pentru libaţii şi ritualuri re­ligioase, ceramică fină, în parte de origine miceniană, precum şi sculpturi realizate din piatră albă şi cretă roşie (să fi fost acea „piatră roşie“ evocată în Timaios?). Printre sculpturi, câteva înfăţişează femei înveşmântate în robe drapate cu falduri somp­tuoase, amintind frescele din Knossos şi Thera. Pe multe vase se află incizate elemente decorative care sugerează înrudiri cu motivele geometrice cretane, vădind în această privinţă asimilarea, în forme noi, tartesiene, a influenţelor arealului cultural al Mediteranei. Se decelează, totodată, şi influenţe ale vetrelor culturale autohtone ce s-au exercitat în spaţiul iberic de către populaţiile aborigene: iberii şi iberocelţii. Cât de intens s-au afirmat aceste determinante, cât de rafinat s-a săvârşit sinteza multiplelor şi originalelor influenţe, ne oferă prilejul de a medita o sculptură descoperită în Câmpurile de la Elche, un loc însingurat aflat la distanţă de 12 kilometri de ţărmul mării, nu departe de Alicante.

Statueta, cunoscută azi sub numele de Doamna din Elche impresionează nu numai prin puritatea trăsăturilor şi armonia întruchipării ei, ci şi prin expresia sa aparte, ce ascunde parca un surâs, o întrebare: „ştiţi voi de unde vin, ştiţi voi cine sunt?”, Unii istorici o înscriu ca pe una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din orizonturile vechimii: Venus din Wilendoil, Venus din Laspugne, Venus Danubiana… Doamna din Elche, Venus Iberica, cum mai este numită de criticii de artă, are un plus de farmec, o strălucită grandoare. Ea are întipărită pe chipul senin – odinioară fardat cu ocru roşietic, asemenea zeiţelot helladice – o lumină umană şi în acelaşi timp o superbă detaşare de contingent, proprie divinităţii. O asemenea realizare confirma cu elocvenţă opinia exprimată de reputaţi cercetători – printre care Conception Blanca de Torrecillo, Jose Malaguer şi profesorul Antonio Blanco -, părere potrivit căreia Tartesos constituia în urmă cu 2500…3000 de ani un activ focar de civilizaţie. O civilizaţie care a topit, la foc înalt, în creuzetul devenirii ei, preţioasele „grăunţe de aur“ ale inteligenţei stirpelor iberice şi celtice, esenţele unor culturi avansate.

Consună această concluzie cu frumuseţea şi măsura cumpănită a desăvârşitei opere sculpturale, sinteză a unor varii culturi; în această viziune ne poartă gândul la pertinentele reflecţii ale lui Jacques Gemet referitoare la alte spaţii planetare: „Amintirea artei sculpturale greceşti ce se păstrează în faldurile, atitudinile şi chipurile unor statui din China şi Japonia este una dintre cele mai frumoase dovezi ale unităţii lumii noastre“.

Venus Iberica, regină pământeană sau zeiţă, nemurită în piatră albă de sculptorii măiestri ai regelui Arganthonios, ori poate ai lui Geron şi Pheron, vădeşte forţa de creaţie, capacitatea de a zămisli frumosul ale oamenilor din spaţiile tartesiene care au făurit cel mai vechi stat al Apusului european. Ea susţine, implicit, opiniile unor istorici, ca Richard Hennig sau Ivar Lissner, care afirmă că în anii impetuoşi ai apogeului său, Tartesos a reprezentat un pol al civilizaţiei atlanto-europene, „cea mai înaltă cultură din Occidentul antic“.

Poate fi admirata la Muzeul National de Arheologie din Madrid Spania.

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

ABIMELEC SMOCHINELE ŞI DILATAREA TIMPULUI

Published by:

explicatia extraterestraABIMELEC, SMOCHINELE ŞI DILATAREA TIMPULUI

Mai întâi am vrut să aflu ce se ascunde cititorilor Bibliei din pură curiozitate. După aceea am început să studiez cu grijă textele cenzurate. Or, tocmai în aceste texte am descoperit o sumedenie de indicaţii ce ţin să demonstreze că se călătorea în spaţiu încă înainte de potop, precum şi aluzii la distorsiunea timpului.

Biblia ne spune că profetul Ieremia şi-a dictat Cartea unuia dintre discipolii săi pe nume Baruch, în anul 604 î.e.n. O parte din scrierile lui Baruch nu au găsit totuşi loc în Vechiul Testament, din cauza incompatibilităţii cu învăţătura Bisericii. Astfel, în capitolele III-IV ale acestui text cenzurat, se poate citi întâmplarea de mai jos. Ieremia, care se număra printre cei şase mari profeţi, a fost si el, ca mulţi dintre colegii lui, un agitator politic înnăscut. Proclamase timp de mulţi ani necesitatea de a-i învinge pe babilonieni, altfel ar fi urmat sfârşitul regatului lui Iuda. Dar nu a losi ascultat. Intr-o zi Domnul i-a anunţat apropiata distrugere a Ierusalimului şi deportarea poporului evreu în Babilon. Lucrul m esia s-a produs în anul 586 î.e.n.

Or, Ieremia şi Baruch au plecat pe furiş în timpul nopţii, pentru a pune în siguranţa comorile templului Preaînaltului, care trebuiau ferite de distrugere. Deodată au răsunat trompete în nori, în timp ce „din cer cobora un înger care ducea în mâini o făclie”.

Ieremia i-a cerut îngerului o întrevedere cu Preaînaltul, şi aceasta întrevedere i-a fost acordată. Dar în prezenţa Domnului,profetul îl imploră să-l cruţe pe tânărul lui prieten Abimelec, care mai de mult îl salvase din mlaştină. Domnul s-a arătat înţelegător şi l-a sfătuit pe Ieremia să-şi trimită prietenul „pe drumul muntelui” până la via unui anume Agrippa, unde va fi în siguranţa până când totul se va termina. A doua zi, Ieremia îl expediază pe Abimelec zicându-i: „Ia un coş şi du-te la proprietatea lui Agrippa să aduci nişte smochine. Le vei da bolnavilor şi săracilor.”

Câteva zile mai târziu, duşmanul cucerea Ierusalimul. Supravieţuitorii, inclusiv Ieremia şi Ezechil, au fost deportaţi în Babilon. dar Abilemec nu aflase nimic despre acest eveniment îngrozitor. El mergea voios pe drumul muntelui când a fost cuprins brusc de o ameţeala. S-a aşezat atunci jos, cu panerul plin de smochine proaspete între genunchi, şi a adormit.

S-a trezit dupâ câteva clipe – aşa i s-a părut lui – şi, de teama sa nu fie certat de Ieremia pentru că a zăbovit pe drum, s-a grăbit să ajungă la Ierusalim. Dar nu a mai recunoscut nici oraşul, nici casele, nici propria lui familie…

„Nu acesta e oraşul. Sunt cu totul dezorientat… Am capul înca greu… Ciudat! Cum să explic la Ierusalim că am fost dezorientat?” Iese din nou din oraş şi zice: „Şi totuşi acesta e oraşul. Sunt doar dezorientat”… Se întoarce în oraş şi caută. Nu găseşte pe nimeni dintre ai lui, iese încă o dată din oraş şi rămâne pe loc, cuprins de tristeţe căci nu ştie încotro să meargă.

Abimelec e deznădăjduit. A lipsit doar cât s-a dus să culeagă smochine şi iată ca lumea s-a schimbat.

Spre el vine un om bătrân şi Abimelec îl întreabă ce oraş e acesta din faţa lui. Bătrânul îi răspunde că e Ierusalimul. Abimelec îl întreabă ce i s-a întâmplat oraşului, preotului, scribului sau Baruch, precum şi altor persoane pe care le cunoştea. Apoi adaugă că nu mai cunoaşte oraşul. Bătrânul îi răspunde cu circumspecţie: „Vorbeşti despre Ieremia şi ceri veşti despre el dupa atâta vreme? E mult timp de când Ieremia a fost deportat în Babilon împreuna cu tot poporul.”

Abimelec crede că bătrânul nu e întreg la minte şi regretă, având în vedere vârsta lui înaintată, că nu poate sa-1 insulte sau sa-1 ia în râs. Intreabă ce oră este, convins în continuare că nu a absentat decât atât cât i-a trebuit să culeagă smochine:

„Uite, convinge-te singur. Ia-le. Uitâ-te la aceste smochine!” Zicând acestea, Abimelec da la o parte capacul panerului. Şi bătrânul vede ca smochinele erau înca mustoase. Atunci spune: „Fiule, eşti un om drept… Dar sa ştii ca au trecut şaizeci şi şase de ani de când poporul a fost deportat în Babilon. Ca să-ţi dai seama ca acesta este adevărul, uită-te la acest ogor. Seminţele abia au încolţit, mai este până la vremea smochinelor!”

Mai departe intervine un vultur, trimis de îngerul Domnului, şi pasarea duce, de la Ierusalim la Babilon, o scrisoare în care Baruch îi anunţă lui Ieremia că prietenul său Abimelec trăieşte, este sănătos şi nu a îmbătrânit.

Deci, un anumit individ este pus la adăpost de Domnul sau de unul din îngerii lui. Acest om adoarme şi se trezeşte cu impresia ca doar a aţipit deaorece smochinele pe care le-a cules sunt încâ proaspete şi zemoase. Acest om se asigură ca nu se înşeală. Merge de mai multe ori spre oraş şi se întoarce de mai multe ori spre munte. încearcă sa înţeleagă ce lucru extraordinar s-a întâmplat in oraşul pe care tocmai îl părăsise. Şi iată că află ceva incredibil. Au trecut şaizeci şi şase de ani de când a adormit, ceea ce explică felul cum s-au schimbat oraşul şi locuitorii lui.

Prospeţimea fructelor dovedeşte câ timpul s-a derulat pe două timpuri diferite, căci Abimelec s-a trezit la un timp când smochinele nu se făcuseră înca.

Oricine ar fi autorul relatării, pentru el era foarte important sa transmita generaţiilor viitoare, într-o manieră convingătoare, aceasta experienţă de distorsiune a timpului, o experienţă la care asistase personal.

Astfel de bombe cu întârziere au fost în mod deliberat inserate în anumite texte vechi. Extratereştrii nu aveau altă soluţie decât să lase în cărţile religioase urmele trecerii şi activităţii lor pe Pământ.

Sprijinindu-ma pe numeroase indicii, am ajuns la certitudinea că aceşti extratereştri, după ce au îndeplinit pe Pământ o misiune bine determinată, înainte de a pleca au părăsit undeva în sistemul nostru solar un fel de mecanism cu întârziere conţinând informaţii despre prezenţa lor printre oameni.

Scoţianul Duncan Lunan, astronom şi preşedinte al Scottish Association for Technology and Research, bănuieşte prezenţa în sistemul nostru solar a unei sonde de origine extraterestră conţinând un mesaj de acest gen. După părerea lui, anumite ecouri-radio uimitoare, ce se repeta periodic, după descifrare, prezintă datele stelei Epsilon din constelaţia Taurului. De aici deduce că această sonda provine de la respectiva stea, situată la o distanţă de o sută trei ani-luminâ. Profesorul R. N. Bracewell, de la institutul de radio astronomie al Universităţii din Stanford (USA), vede în descoperirea lui Lunan „o posibilitate de a intra în legătura cu alte civilizaţii”. Lunan a dedus din propriile lui observaţii că aceastâ sondă se deplasează în interiorul .sistemului nostru solar de douăsprezece mii şase sute de ani şi că trebuie să conţină un program complet de informaţii memorate pentru oameni. Semnalele-radio repetate, emise de pe Pământ pentru această sondă au fost reproduse după o întârziere semnificativa pe aceeaşi lungime de undă, întârzierea acestor răspunsuri neputând să rezulte decât dintr-o intervenţie inteligentă.

Susţin că acest obiect, de fabricaţie artificială, a fost plasat de cineva şi acest cineva a fost pe Pământ acum 12600 ani. Această arhivă – sau alta – lăsata de extratereştri ar putea, după părerea mea, să ne furnizeze informaţii despre expediţia pe Pământ a vizitatorilor dintr-o altă lume, să ne permită să le localizăm planeta de origine, să determinăm viteza cu care s-a deplasat astronava lor.

Este foarte posibil.

Mai rămâne de rezolvat o problemă. Cum şi-au putut imagina extratereştrii că pământenii înapoiaţi pe care i-au întâlnit vor avea într-o zi ideea sâ pornească în căutarea unui astfel de mesaj, părăsit undeva în sistemul nostru solar?

Răspunsul va închide una din verigile lanţului meu de indicii.

Bineînţeles, nu putem pomi decât în căutarea a ceva căruia îi presupunem existenţa. Bazându-ne pe calculul probabilităţilor n-ar fi nici o scofală să căutăm un mesaj ascuns oriunde. Cunoscând istoria geologică a propriei lor planete, extratereştrii ştiau câ era inutil să-şi ascundă documentele într-o statuie sau un monolit care pânâ la urmă ar fi fost distruse, în cursul mileniilor de vânt, de ploaie, de furtuni, de intemperii de tot felul… fără a mai pune la socoteală războaiele care desăvârşesc opera catastrofelor naturale. Deci unde să căutăm aceste documente, aceste informaţii provenite din trecut şi destinate viitorului’?

Numai într-un punct X din sistemul nostru solar, un loc determinabil cu ajutorul unui raţionament de o logică matematică. De exemplu, în câmpul de gravitaţie al unui triunghi planetar, sau pe o orbită îndepartată a Pământului, a Lunii, a planetei Marte sau a planetei Venus; poate chiar la polul magnetic nord sau sud…

Dar acest raţionament nu este suficient pentru a ne atinge scopul.

Sprijinindu-mă pe indiciile mele, pretind că jaloanele acestei căutări au fost fixate în miturile şi cărţile sfinte ale diferitelor religii. „Creând omul după imaginea lor”, zeii au putut să prevadă cum vor gândi şi vor acţiona propriile lor creaturi. Ştiau că unul dintre motoarele cele mai puternice ale activităţii umane este curiozitatea, nevoia de sporire a cunoştinţelor. Cunoscând circumvoluţiunile cerebrale ale omului, extratereştrii ştiau exact cum erau programate viitoarele lor descoperiri şi evoluţia tehnicii. Ştiau că, după ce va rezolva o problemă, omul îşi va pune neapărat problema următoare şi că, mai târziu sau mai devreme, va simţi nevoia să cucerească spaţiul, să se lanseze în navigaţia interstelară.

Se înţelegea de la sine că acest lucru avea să se întâmple numai atunci când creaturile lor aveau să înţeleagă semnele transmise de tradiţie. Progresele făcute între timp în domeniul astronauticii trebuiau sâ-i facă pe oameni sâ vadă cu alţi ochi legendele şi religiile lor, să le descopere un conţinut nou şi, când va veni vremea, să se întrebe unde să găsească dovada că strămoşii lor primiseră vizitatori din cosmos, unde sâ găsească probe evidente sau mascate ale acestor vizite.

Timpurile sunt de acum coapte pentru a pomi în căutarea trecutului nostru. Să nu ratăm şansa de a pune mâna pe partea de cosmos care ne revine.

fragment din Ipoteza  extraterestra Erich von Daniken

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

OZN intalnirea din padurea RENDLESHAM Anglia

Published by:

fenomenul OZN

OZN. Intalnirea din padurea RENDLESHAM Anglia

In 1980, în comitatul Suffolk din Anglia, o bază ae­riană britanică se afla la trei kilometri de o bază ameri­cană. Bazele nu erau despărţite decât de pădurea de pini Rendlesham. La primele ore ale zilei de 27 decembrie, după mărturia locotenent-colonelului Halt, o patrulă a reperat nişte lumini neobişnuite spre intrarea secundară a bazei americane.

Crezând că un avion s-a prăbuşit în pădurea vecină, oamenii din patrulă au cerut autorizaţia să inspecteze lo­cul. Patrula a semnalat ceva strălucitor în pădure. Oamenii au descris un obiect în aparenţă metalic şi cu o formă tri­unghiulară, cu o bază de doi-trei metri- şi o înălţime de doi metri. Lumina întreaga pădure cu o lumină albă.

Obiectul avea în vârf o lumină roşie care clipea şi la baza un şir de lumini albastre,a scris mai târziu Halt în raport. Obiectul stătea la o înălţime foarte mică de pământ sau poate pe nişte picioare. Când oamenii din patrulă s-au apropiat de el, obiectul a alunecat printre copaci şi a dis­părut. în acelaşi moment, animalele unei ferme din apro­piere au început să se agite. O oră mai târziu obiectul a fost zărit fugitiv lângă intrarea secundară a bazei.

„A doua zi, scrie Halt în raport, s-au găsit pe sol urme adânci de patru centimetri şi un diametru de optsprezece centimetri, chiar în locul unde fusese zărit obiectul. Imediat a fost verificat gradul de radiaţii din zona respectivă şi s-a constatat un procent superior pe locul celor trei urme. „Mai târziu, în timpul nopţii, printre copaci a fost zărită o lumină asemănătoare cu cea a unui soare roşu, adaugă Halt. Se deplasa cu acceleraţii bruşte. La un moment dat a fost văzută împrăştiind particule strălucitoare înainte de a se separa în cinci obiecte albe care apoi au dispărut. Ime­diat după aceea au fost remarcate pe cer trei obiecte asemănătoare cu stelele, două la bord şi unul la sud, toate trei foarte jos la orizont. Obiectele se deplasau rapid, cu mişcări bruşte în unghi drept. Aveau lumini roşii, verzi şi albastre“.

Intrebat despre incidentele petrecute în pădurea Rendlesham, ministrul britanic al Apărării a pretins că nu ştie nimic despre acest caz. Mai târziu, americanii au reuşit să-şi procure o copie a declaraţiei locotenent-colonelului Halt precum şi o copie după banda pe care îi fuseseră înregistrate declaraţiile.

Cele două guverne n-au făcut de atunci nici un comen­tariu, limitându-se să declare că „siguranţa militară nu fusese nici un moment ameninţată”.

Pădurea Rendlesham (engleză Rendlesham Forest) este o porțiune de pădure de 1500 de hectare în Suffolk deținută de Comisia Britanică de Silvicultură (engleză Forestry Commission). Este o zonă de recreere, cu facilități pentru excursii, cicliști și rulote. Special pentru entuziaști, ca urmare a incidentului OZN din Pădurea Rendlesham din 1980, acum există un traseu OZN special.

mai multe articole in Top secret