Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: drept civil

Viata in UK. Londra

Avocat online

Published by:

avocat  onlineRadiocatch22 London a lansat rubrica de consultatie juridica Avocat online in parteneriat cu avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu.

Saptamanal va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Primele intrebari ale lunii decembrie ne-au fost adresate de d-na Mariana Carmen si d-nul Adrian. Cum cele doua mesaje au cuprinsul identic, mai putin semnatura, se pare ca putem adresa un singur raspuns sus-numitilor. Iata mesajele:

Vreau sa aplic pentru blue card si nu stiu exact ce pasi trebuie urmati si ce acte trebuie trimise. Sotul meu are yellow card si nino. Eu nu am nici nino. Va multumesc pentru ajutor. Mariana Carmen

Vreau sa aplic pentru blue card si nu stiu exact ce pasi trebuie urmati si ce acte trebuie trimise. Sotul meu are yellow card si nino. Eu nu am nici nino. Va multumesc pentru ajutor. Adrian

Stimata doamna/distins domn, va multumim pentru mesajele dvs. In primul rand, va trebui sa decideti in ce mod vreti sa aplicati, anume prin posta sau mergand personal, ca urmare a unei programari telefonice/online, la biroul UK Border Agency [UKBA] din Croydon. Aplicatia necesara obtinerii cardului albastru trebuie efectuata pe formularul BR1, ce poate fi descarcat de website-ul UKBA. Apoi este necesar sa anexati la acest formular cat mai multe dovezi cu putinta, incepand cu certificatul de casatorie, continuand cu actele dvs de identitate (pasapoarte/carti de identitate) si terminand cu toate documentele legate de statutul de self-employed al sotului (facturi, contracte de presatari servicii, scrisoare de la contabil, extrase de cont, etc), incluzand aici si yellow card-ul de care aminteati in mesajele trimise. Va dorim mult succes.

A doua situatie ne-a fost prezentata de domnul Alexandru Matei in felul urmator: „Aplicatia pentru Permanent Residence, EEA3, nu specifica nimic despre yellow card. Cere “worker registration card”. Din cate stiu eu, nu-i unul si acelasi lucru, nu? Multumesc anticipat, Matei Alexandru.”

Stimate domn, la ce sectiune din EEA3 va referiti? Daca discutati de Final Checklist, observatia noastra ar fi aceea ca prin Worker registration card and all worker registration certificate(s) se face referire si la yellow card. Multumim.

 

A treia speta ce ne-a fost trimisa spre lamurile de Paula sub urmatoarea forma: Buna, am si eu o intrebare. Eu am blue card (indefinite) din 2010 si lucrez de 2 ani la aceeasi companie. Sotul meu este self-employed (are NIN, taxe platite pentru anul trecut) din 2010, iar acum ar vrea sa aplice pentru blue card. Care ar fi cea mai buna varianta si care sunt demersurile care trebuie parcurse/documentele necesare pentru sanse cat mai bune de reusita. Mentionez ca am reusit sa facem programare la Croydon telefonic. As aprecia orice sfat util pentru aplicatia noastra. Va multumesc, Paula”

Stimata doamna, la ce anume va referiti cu „cea mai buna varianta”? E putin neclara aceasta intrebare. Variante diverse nu prea exista in afara celei alese de dvs, la fel si demersurile, sunt destul de limitate. Observam ca deja ati efectuat programarea pentru a va prezenta personal la UKBA, ati optat pentru varianta directa. Noi am fi recomandat varianta de a trimite actele prin posta. Asa cum este raspuns deja la un caz anterior, in plus de absolut toate actele privind statutul de self-employed al sotului, va trebui sa mai faceti dovada ca dvs ati lucrat legal, ca angajata, un termen minim de 12 luni consecutive, incluzand aici prezenta cardului albastru precum si a unei scrisori de la angajatorul la care dvs va desfasurati activitatea de doi ani.

 

Un caz mai aparte ne-a parvenit de la domnul Angelin Gornea si suna in felul urmator:

„Am onoarea. In noiembrie 2011 am fost pensionat medical. Nici pana in ziua de azi nu am intrat in posesia deciziei de pensie, pe care trebuie sa o elibereze casa sectoriala de pensii a M.A. Am reusit sa vorbesc cu un lucrator de la aceasta casa de pensii, care mi-a comunicat faptul ca decizia mea de pensie a fost trimisa prin posta romana cu scrisoare recomandata si mi-a dat numarul recomandatei. Am fost la oficiul postal din localitatea de domiciliu si impreuna cu diriginta oficiului am cautat acea recomandata. In nici un registru al oficiului postal nu figura nici o recomandata cu acel numar si nici o alta scrisoare venita de la casa sectoriala de pensii pe adresa mea sau pe numele meu. In acest caz partile implicate direct isi absolva vina, unii ca au trimis, ceilalti ca nu au primit, iar cel pagubit sunt eu, care fara aceasta decizie de pensie, pe care o astept de 1 an, nu ma pot angaja (am drept de munca jumatate de norma conform gradului 3 de invaliditate), dar mai ales nu ma pot interna si sa beneficiez de asistenta medicala gratuita, starea mea de sanatate necesitand asistenta medicala la intervale regulate de timp. Va rog sa imi comunicati pe cine si cum pot actiona in judecata in acest caz, daca pot cere in instanta daune materiale, astfel incat sa imi acopar pagubele privind salariul pe care nu am putut sa il obtin din cauza lipsei deciziei de pensie, cheltuielile medicale pe care a trebuit sa le suport din acelasi motiv si in ce cuantum ma pot incadra. Cu deosebit respect, Gornea Angelin”

Stimate domnule Angelin, sfatul nostru ar fi abordati lucrurile pas cu pas, insa in forma scrisa. Astfel, ar fi de dorit sa mergeti la casa sectoriala de pensii si sa solicitati sa vi se inmaneze o copie a deciziei de pensionare. Daca nu vi se inmaneaza o copie, puteti sesiza, in scris, directorul casei respective de pensii. Pasul urmator ar fi sa faceti o sesizare catre directorul oficiului postal de unde se pretinde a se fi trimis acea recomandata, acest lucru fiind relativ usor intrucat aveti un numar de recomandata. In felul acesta, obligati Posta Romana sa va furnizeze un raspuns in scris de care puteti uza ca proba impotriva casei sectoriale de pensii. In ceea ce priveste adresarea la instanta, va recomandam sa consultati un avocat specializat pe dreptul muncii si securitatii sociale [pensii] din raza domiciliului dvs.

 

O alta solicitare vine de la Anca, astfel: „Buna ziua! As fi interesata daca ma puteti ajuta cu ceva joburi. Am 30 de ani, am terminat facultatea de stiinte economice in tara si nu am gasit nimic de lucru. Mentionez ca as avea nevoie si de ajutor pentru acte, normal contra cost. Multumesc frumos, Anca.”

Draga Anca, cu parere de rau te anuntam ca nu aici trebuie sa va adresati pentru a obtine un loc de munca. De asemenea, puteti consulta arhiva juridica aflata pe site si in special facem trimitere la postarea din data de 14 Noiembrie 2012, speta nr. 2, unde sunt afisate trei website-uri specializate in materie de job-uri in UK, plus acesta:

http://www.cv-library.co.uk/

In legatura cu actele dvs de rezidenta, va rugam sa contactati Radio Catch22 London si sa solicitati datele de contact ale firmei noastre de avocatura.

Un ultim caz a fost trimis de Octavian si ne invedereaza: „As vrea sa ma casatoresc cu iubita mea aici in UK. Dar as vrea ca in urma casatoriei sa-i pot lua numele de familie si sa imi pot schimba pasaportul tot aici pe numele nou fara a ma duce in Romania, doar prin serviciul consular sau ambasada. As aprecia daca ati putea sa ma ajuti cu acesta informatie. Octavian”

Stimate domn, in ceea ce priveste casatoria dvs, o puteti incheia in Anglia, fie sub legea romana, fie sub cea engleza, este alegerea dvs. De asemenea, puteti lua numele de familie al iubitei dvs si aveti posibilitatea sa schimbati pasaportul la Consulatul Romaniei fara a fi nevoie sa va deplasati in tara, cu conditia ca actele dvs de identitate actuale sa nu fie expirate, sa detineti cel putin unul valid.

 

Raspunsurile la intrebarile venita pe adresa postului de radio email:

[email protected]

[email protected]

FACE BOOK

Gheorghe Virtopeanu

Registered European Lawyer
Head of Chambers

Viata in UK. Londra

Avocat online

Published by:

avocat onlineIn aceasta saptamana, primele intrebari ne-au adresate de d-nul Marius Tutasi. Iata ce ne-a scris distinsul domn:
Ma numesc Tuta Marius, iar in momentul de fata sunt inscris intr-un program work & skills la Crest Schools of English, muncesc de 10 luni ca ajutor de bucatar intr-un hotel in Felixstowe Suffolk, iar la sfarsitul acestui an, in decembrie, fac anul de munca necesar pentru a aplica la blue card. As dori, daca se poate, sa imi spuneti si mie toate actele necesare pentru aplicatie si daca se mai fac programari la Croydon in urma carora se obtine blue card in aceeasi zi, acesta fiind modul in care am primit yellow card in urma cu 1 an. Sau daca se face doar prin posta, care e termentul de solutionare in acest caz?
1) Daca voi reusi sa iau dreptul la munca, as dori sa ma reorientez spre domeniu paza si protectie. Imi puteti spune va rog care sunt actele necesare obtinerii legitimatiei SIA (atestatul de paza), care am inteles ca este obligatoriu sau poate chiar sa imi recomandati o persoana sau o firma de paza in Londra care ar putea sa ma ajute. Va multumesc pentru timpul acordat. Tuta Marius
La prima intrebare legata de obtinerea cardului albastru, va indrumam sa pregatiti un numar de 12 payslip-uri, corespondente unei perioade de 12 luni lucrate in mod neintrerupt. De precizat este faptul ca, legea solicita ca pe intreaga perioada de 1 an sa fi lucrat in mod legal. De asemenea, va trebui sa anexati extrasele de cont bancar pentru a arata ca sumele indicate pe payslip-uri sunt intrate in mod real in cont si de asemenea scrisori de la colegiu si de la angajator.
In ceea ce priveste programarile la UKBA Croydon, va invederam ca nu detim date certe din care sa rezulte faptul ca nu se mai fac programari, insa e posibil ca sistemul tehnic folosit in procesul de programare sa fie suprasolicitat din cauza numarului foarte mare de cereri de programare. In schimb, varianta trimiterii documentelor prin Royal Mail pare mai flexibila, iar timpul alocat procesarii unei aplicatii este estimat intre 6-9 luni.
2) Pentru a doua intrebare adresata, va rugam sa consultati link-ul de mai jos si sa urmati instructiunile aferente. Va multumim pentru intelegere.
http://www.sia.homeoffice.gov.uk/Pages/licensing-applying.aspx

 

A doua speta ne-a fost prezentata de o persona ce nu ne-a dezvaluit niciun element al identitatii sale si suna in felul urmator:
Lucrez la o companie in catering de 10 luni. Nu am nici un fel de act care sa imi dea dreptul de a lucra in UK, sunt platit prin banca si primesc payslips. Managerul stie de situatia mea ca roman si de conditiile ce trebuiesc indeplinite pentru a putea lucra cu acte in regula si mi-a zis ca daca o sa fie control de la home office eu trebuie sa spun ca nu lucrez acolo si sunt doar pentru “trial shift”. De asemenea, mi-a spus sa nu aplic pentru acte in calitate de angajat al acestei companii pentru ca o sa fie probleme si o sa fie nevoit sa ma concedieze, pentru ca nu am actele necesare de a lucra ca employee si de asemenea, ca home office o sa aplice o amenda de £1000 mie ca angajat, iar companiei £5000 ca angajator. Acum, intrebarea mea este daca dupa un an neintrerupt de munca in care am primit payslips pot aplica pentru blue card.
Stimate domn, in ideea de a nu va expune si mai mult decat ati facut-o pana acum, sfatul nostru este sa iesiti din aceasta starea cenusie ce invaluie statutul dvs profesional. Ca raspuns la intrebare, teoretic nu puteti aplica pentru obtinerea documentelor ce v-ar conferi un drept legal de munca.

 

Al treilea caz al saptamanii ne-a parvenit de la un alt anonim. Continutul mesajului este urmatorul:
Am inceput munca acum 3 luni printr-o agentie si saptamana trecuta am aplicat pt NIN si am prezentat CSCS card, cont bancar, adresa si 9 payslipuri de la agentie (payslipuri saptamanale cu retinere de 30% taxe in loc de 20% pentru ca nu am UTR care se obtine cu NIN si platesc emergency tax momentan). Intrebarea mea este cum e posibil sa primesc un refuz de la JOB CENTER si spune in scrisoare ca eu nu mucesc ca self employed cand pe payslipurile mele se trage 30% taxe la statul UK? De asemenea postul de munca il am pe aproape 1 sau 2 ani si ma surprinde ca eu mucesc contractat de agentie ca self employed dar job center spune ca nu.
Ne intrebati cum este posibil sa nu va fie aprobata aplicatia pentru obtinerea NIN, insa nu ne furnizati date concrete din care sa putem trage o concluzie. In consecinta, tindem sa credem ca decizia luata in cauza este corecta si raspunsul nostru este urmatorul: Este Posibil Pentru Ca Inainte De A Face Aplicatia Aveti Nevoie De Indrumare Corespunzatoare, Specializata. Pentru o analiza amanuntita a documentelor dvs si a raspunsului primit, va rugam sa ne contactati prin intermediul unui canal privat de comunicare.

 

O a patra situatie, foarte delicata si cu un grad extrem de risc ce s-ar putea manifesta prin violenta deosebita, ne obliga sa nu facem cunoscute publicului numele si prenumele persoanei ce ne-a trimis informatia. O succinta descriere a cazului ar fi cam asa:
“Buna ziua. Numele meu este M. S. Sunt casatorita, am […] copii, locuiesc impreuna cu sotul meu. Nu ne mai intelegem, ma acuza de infidelitate, ma urmareste, ma terorizeaza, face scandal in fata copiilor incercand sa le arate ca sunt o mama rea si imorala si nu mai pot suport acest chin. Nu vreau sa ma duc sa-l reclam la politie pt ca nu vreau sa-i fac rau, dar vreau sa ma despart de el […]. Desi ma acuza […]. Toata ziua sunt la munca sau impreuna cu copii mei pe care vreau sa-i protejez, sa fie liniste pentru mine si pt ei. Nu ma intereseaza cum ma face pe mine sau ce crede despre mine, vreau doar protectie si liniste ptr copii mei. Stiu ca nu-l mai vreau, nu vreau sa ma culc cu el si incearca sa ma oblige sa fac asta. Stiu ca sunt legi aici care ma pot proteja. Cineva mi-a sugerat sa ma duc si la Advice bureau, o sa incerc sa ma programez si acolo. Multumesc ptr rabdare si intelegere.
Stimata doamna, cum situatia descrisa este una de natura conflictuala ce v-ar putea pune in pericol integritatea fizica, atat a dvs cat si a copiilor, ne rezervam dreptul de a nu discuta public despre cele descrise de dvs. Va atragem atentia ca o parte din detaliile furnizate de dvs au fost scoase din prezentare tocmai in ideea de nu fi individualizate (situatia per ansamblu si/sau persoana dvs) de catre un tert, fapt ce ar putea ridica si mai mult nivelul tensiunilor in care traiti.
In consecinta, declaram speta dvs ca fiind cazul saptamanii, ocazie cu care va anuntam ca sunteti beneficiara unei ore de consultanta gratuita. Va rugam sa contactati echipa Radio Catch22 London pentru a afla detaliile aferente.

 

Radiocatch22 London a lansat rubrica de consultatie juridica Avocat online in parteneriat cu avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu.

Saptamanal va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Raspunsurile la intrebarile venita pe adresa postului de radio email:

[email protected]

[email protected]

FACE BOOK

 

Gheorghe Virtopeanu
Registered European Lawyer
Head of Chambers

 

Viata in UK. Londra

AVOCAT ONLINE

Published by:

avocat online Londra Din aceasta saptamana  Radiocatch22  London  va propune rubrica:  AVOCAT ONLINE.

 

Intrebarile publicului nostru vor fi adresate catre adresa de mail: [email protected] si isi vor gasi raspunsurile pe site-ul Radioului.

Vom raspunde tuturor celor care domiciliaza in Anglia si Tara Galilor, cu precizarea ca nu vom difuza si nu vom face publice date personale sau detalii care ar putea conduce la afectarea imaginii persoanei solicitante si nici informatii ce intra sub incidenta Legii de Protectie a Datelor din 1998 – Data Protection Act 1998.

Chiar de astazi, pentru orice problema juridica puteti gasi rezolvarea apeland la sfatul unui specialist. Domeniile acoperite de rubrica noastra sunt strans legate de dreptul penal, dreptul civil, dreptul familiei, legea imigratiei, relatiile locative dintre chirias si proprietar/agentii de inchiriere si legea muncii si securitatii sociale.

Saptamanal, in fiecare zi de miercuri, avocatul Gheorghe Virtopeanu, senior partner la Chambers of Gheorghe Virtopeanu, va alege un caz mai deosebit si va oferi o ora de consultanta juridica gratuita.

In randurile ce urmeaza, puteti gasi o scurta prezentare a colaboratorului nostru, av. Gheorghe Virtopeanu.

Licentiat in drept al Universitatii din Bucuresti din anul 2003 si absolvent al Universitatii Constantin Brancoveanu, Pitesti – Facultatea de Management & Marketing in Afaceri Economice – promotia 2005, Gheorghe Virtopeanu este membru al Baroului Valcea de la data de 1 Ianuarie 2004. Din luna Iunie 2005 este avocat definitiv in Baroul Valcea, iar din vara anului 2010 a dobandit competenta deplina pentru a pleda in fata celor mai inalte instante din Romania, respectiv Inalta Curte de Casatie si Justitie si Curtea Constitutionala. Incepand cu luna Noiembrie 2010 este inregistrat la Baroul Angliei si Tarii Galilor ca avocat european si isi desfasoara activitatea profesionala in cadrul firmei Chambers of Gheorghe Virtopeanu, ce isi are sediul in Londra.

In ceea ce priveste experienta profesionala din Romania, practica domnului Gheorghe Virtopeanu este una variata, acoperind domenii ca dreptul penal, civil, comercial, familiei si succesiuni/mosteniri. In principal, acesta a dobandit o vasta experienta in dreptul penal si a aparat inculpati in numeroase cazuri penale, intre cele mai notabile fiind omor deosebit de grav,  trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, talharie, furt calificat. In Regatul Unit al Marii Britanii, avocatul Gheorghe Virtopeanu are competenta profesionala pentru Anglia si Tara Galilor, iar domeniile de specializare sunt oarecum similare cu cele din tara de origine.

 

 

Redactor Oana Grigore