Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: dovezi ale unei civilizatii evoluate

Legende romanesti

Hercules in Valea Cernei

Published by:

legende romanesti

locuri fantastice RomaniaHercules in Valea Cernei
Dovezi ale legendei din Valea Cernei se gasesc pe o tabula votiva unui muzeu din Viena si intr-o scrisoare-manuscris trimisa de un mesanger imparatului Franz Iosef impreuna cu descrierea detaliata a zonei.

Nu degeaba romanii descoperind apele termale si asezarea din jurul lor i-au dat numele de apele sacre ale lui Hercules iar asezarea a luat denumirea mai tirziu prin decret al imparatului austriac de Herculesbad ( Baile lui Hercules) intrind definitiv in toponomia asezarilor europene de care toata lumea stie fiind un brand, un brand pe care noi toti din aceasta zona si nu numai il exploatam la maximum. Este un factor de reflexie si pentru regindirea managementului turistic in zona Hercules, în drumul său spre Caucaz, în căutarea lânei de aur, împreuna cu argonauţii săi ar fi trecut prin zonă urcând pe Dunăre în sus.
Pe vremea aceea Dunărea avea un alt curs faţă de cel de astăzi, prin Iugoslavia, curgând în Adriatica., Hercules şi argonauţii săi ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre – Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a încerca trecerea corăbiei deasupra cataractei- Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus sa intre in apa unui izvor ce se afla in vale sa se mai indrazveneasca, apoi a mai spus ca si cei doi fi ai sai intrau in apa izvoarelor dupa ce terminau munca cimpului iar dupa baia in apa calda erau mai vigurosi si ca localnicii cind erau bolnavii sau aveau animale bolnave, ranite sau muscate de serpi veninosi faceau baie in aceste izvoare iar dupa ce ieseau afara si ei si animalele se vindecau complet.

Batrina i-a povestit lui Hercules despre un balaur care venea si se scalda aici in vale iar cind isi lua zborul de pe pamint scuturindusi aripile stropi de apa cadeau de sus din cer ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte numita Cascada Vinturatoarea.Tot aici i-a aparut si tatal sau Zeus in cale spunind-i sa nu uite niciodata ca pericolul cel mai mare vine de sus din cer de la mama sa vitega Hera stiut fiind ca aceasta nu-l avea la inima datorita faptului ca Zeus avusese o legatura amoroasa cu o paminteaca din care se nascuse Hercules.
In locul in care a aparut Zeus a ramas o stinca enorma sub forma unui deget urias care are aratatorul indreptat in sus spre cer numindu-se Degetul lui Hercules.
Stanca se observa foarte bine dupa masa cind soarele bate puternic in ea din Strada Zavoiului.
Reluându-şi drumul, Hercules ajunse intr-un loc salbatic numit Piatra Puscata Tot acolo s-a întâlnit cu un localnic, acesta aflind ca este Hercules i-a cerut ajutorul pentru a omorî un balaur care îsi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei si care le producea mari necazuri.Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului dar inainte se a parasi locul Hercules ca sa nu uite pe unde a venit a facut un semn cu coada maciucii in peretele de stinca Hercules ajunse în sat care era fortificat şi bine apărat. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la munca câmpului balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele.

Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul ei trebuiau să dea în mod regulat câte o copilă din sat pe care o legau de un stâlp, care se afla chiar pe buza unei prăpastii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp Era un adevarat ritual pentru ca oamenii nu stiau ce sa faca sa se bucure pentru ca scapau de necaz o vreme sau sa plinga dupa copila data de nevoie balaurului. Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pânda folosind drept momeala o fata din sat.
În momentul când balaurul veni sa ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca, dar aceasta sare din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârful acestuia. De aici vine numele de Muntele Retezat.
Apoi balaurul naucit de lovitura o lua pe Cerna in jos si intra in Cheile Corcoaiei locul fiind strimt balaurul ramase blocat dar Hercules ocoli muntele iesindu-i in cale. Se spune ca acolo in chei in locul ala strimt Hercules se propti atit de tare sa dea lovitura de gratie incit piciorul i-a intrat in stinca, urma acestuia o vedem si astazi .
Balaurul de durere si aproape pe moarte se zvircoli asa de tare incit reusi sa iasa din strimtoare si intra in locul unde isi avea vizuina.

In locul lui au ramas urmele luptei, muntele despicat in doua ,scobiturile rotunde din peretii de stinca si despicatura verticala prin care abia se intrevede un colt de cer undeva sus de tot, e lasata de maciuca . Hercules il urmari si ii aplica ultima lovitura omorindu-l, singele tisnindu-i cu putere, formind izvoarele – Izbucul Cernei iar ultima suflare iesindu-i intr-un virf de munte, in locul stiut astazi de Grota cu Aburi si in avenele si pesterile din jur. Legenda mai spune in continuare ca in timpul luptei cu balaurul, fata care fususe folosita ca momeala, speriata, a trecut riul Cerna in Cheile Tasnei ascuzinduse intr-o grota. dar din cauza luptei dintre balaur si Hercules si a zguduiturilor pamintului intrarea in grota a fost astupata de stincile masive pravalite de pe versanti .
Hercules i-a auzit tipetele disperate si sa apucat sa elibereze intrarea grotei insa un bloc enorm de piatra era chiar pe intare. Hercules a incercat cu forta lui recunoscuta sa-l dea la o parte dar nu reusi Atunci lua maciuca si-l sparse in doua dar si o parte din grota ,apoi lua bucatile de stinca si le arunca atit de departe ca una dintre ele ajunse in mijlocul riului Cerna in locul numit La Bobot. Apa a fost oprita de stinca , trecind peste ea formind casacada Bobot din Valea Cernei .

Locul in care a fost grota si spartura de maciuca , este stiut de oameni de Gaura Fetei si se poate vedea din poteca care trece pe deasupra.
Dupa lupta cu balaurul Hercules trecand pe linga izvoarele de apa miraculoasa in drumul lui spre Dunare unde il asteptau argonautii isi aduse aminte de vorbele batrinei Corcoaia . Se hotari sa intre în unul din izvoarele termale, apoi ieşind de acolo şi-a dat seama că într-adevăr batrâna a avut dreptate, forţele i-au revenit ca prin minune iar rănile din lupta cu balaurul i s-au vindecat pe loc.

 

material cules de  Daniela Dani  careia ii multumim pentru munca de cercetare pe  care o face

 

Top Secret

O maimuta pilot de razboi

Published by:

nave misterioase

ipoteza extraterestra

O maimuta pilot de razboi

Saptamana trecuta  va prezentam in semn de meditatie un capitol extrem de important despre:  “Zeii au existat in carne si oase”

Este momentul sa ne luam “zborul“! sa ne suim pe covorul fermecat.. V-ati intrebat vreodata, trecand peste frumusetea si magia  povestilor, cum de oamenii isi puteau imagina povesti despre oameni care “zboara pe  un covor”  si pot ajunge dintr-o locatie in alta, extrem de rapid?

Am schitat deja cadrul in care se desfasoara povestea lui Rama. Capitolul lui Rama  si încântătoarea Sita într-un car aerian asemănător cu soarele. Acest car zboară deasupra văilor, a pădurilor şi a munţilor înalţi. Nici chemările în ajutor, nici implorările soţiei eroului nu reuşesc să-1 convingă pe răpitor să se întoarcă.

Dar în cursul evenimentelor, Rama comandă cu o concizie şi o precizie militară: „Scoateţi imediat carul aerian!”
In acest timp, Ravana survolează deja marea în direcţia Ceylonului. Dar carul lui Rama este fără îndoială mai rapid decât al lui, căci eroul porneşte în curând o luptă aeriană împotriva gigantului. Cu o săgeată aeriană Rama doboară aparatul răpitorului care se prăbuşeşte în adâncuri. Sita este salvată. Urcă la bordul carului aerian al soţului ei, şi acest car, la ordinul iui Rama, se ridică cu mare zgomot spre un munte de nori.
Rama are norocul să aibă tovarăşi de arme pricepuţi, capabili de numeroase tururi de forţă. Unul din aceşti însoţitori, regele maimuţelor, este însoţit de ministrul său Hanuman. Respectivul monarh se poate transforma după voie în gigant sau în pitic, dar mai ales este un pilot temerar.
Când îşi ia zborul din munţi, muchiile stâncilor se distrug, baza munţilor se clatină; copacii se frâng despuiaţi de ramuri; o aversă de aşchii de lemn şi frunze cade pe pământ. Păsările şi animalele muntelui fug spre ascunzâtorile lor.
I se întâmpla acestui distrugător să decoleze în plin oraş, ceea ce nu e deloc pe placul locuitorilor, căci apa este măturată dintr-o dată din iazurile din Hanka unde creşteau lotuşi. Citadinii asistă la ceva care depăşeşte imaginaţia.

Cu coada în flăcări, regele maimuţelor planează deasupra acoperişurilor dezlănţuind incendii monstruoase, care doboară marile clădiri şi turnurile şi devastează grădinile de agrement.
Trebuie sa fii analfabet ca să nu înţelegi că vechile texte indiene descriu nişte maşini zburătoare. Cine neagă această evidenţă o face pentru că nu concordă cu ideile lui preconcepute. Fidel teoriei lui Darwin, conform căreia evoluţia s-ar fi făcut progresiv şi fara salturi, el aplică aceeaşi schemă dezvoltării spiritului uman şi tehnicii, excluzând existenţa oricărei intervenţii exterioare. Profesorul Loren Eiseley, antropolog la Universitatea din Pennsylvania, pune degetul pe rană în termenii următori:
Totul ne face să credem că, fără prejudicierea diferiţilor factori care au concurat la formarea creierului omenesc, este imposibil ca nivelul înalt de evoluţie intelectuală pe care îl constatăm astăzi la toate popoarele de pe Pământ să fi putut rezulta în urma unei lungi şi înverşunate lupte pentru existenţă dintre diferitele grupuri umane. Probabil că altceva, un alt factor constitutiv a scăpat atenţiei teoreticienilor evoluţiei.
Dacă evoluţia s-a făcut într-o manieră continuă şi fără şocuri, să mi se explice – în mod convingător – prin ce miracol apare brusc în textele vechi descrierea, în cele patru colţuri ale lumii, a unor vehicule aeriene comparabile cu avioanele intercontinentale din epoca noastră; de ce totdeauna nişte străini veniţi din cer i-au învăţat pe strămoşii noştri tot ce le-ar fi putut servi în practică; de ce aceşti străini, în fiecare caz, s-au întors pe planeta lor de origine după ce şi-au îndeplinit misiunea.
De unde şi-au procurat strămoşii noştri planurile carelor aeriene pe care le descriu cu atâta precizie? De unde au avut cunoştinţă de materialele folosite în construcţia lor, de instrumentele de navigaţie? De ce nu au fost perfecţionate progresiv aceste aparate de transport, conform legilor evoluţiei? Chiar dacă s-ar fi procedat cu paşi mici, tot am fi ajuns la Lună de acum câteva mii de ani! Nici un singur rând din toată literatura sanscrita nu aminteşte de tehnicieni, de uzine sau de zboruri de încercare. Vehiculele aeriene apăreau subit, foarte natural, totuşi într-o maniera surprinzătoare. Aceste vehicule au fost construite de zei, erau pilotate de zei- inventarea, punerea la punct şi construirea lor nu au avut loc pe Pământ.
Vehiculele spaţiale descrise în textele indiene puteau să zboare în jurul Pământului, se stabilizau în aer, se amestecau cu stelele radiind o lumină de o asemenea intensitate încât ai fi zis că sunt doi sori pe cer.
Bazându-ne pe această descriere ne putem întreba dacă nu cumva carele aeriene respective erau propulsate prin emisie de fotoni, ţinta finală a cercetărilor în acest domeniu. Profesorul Eugen Aănger, foarte cunoscut ca specialist în rachete şi navigaţie spaţială, a studiat posibilităţile de propulsie prin fotoni, care ar permite teoretic să seVtingă viteza luminii prin transformare integrala de energie. Acest principiu motor consta în emiterea de către aparat a unui fascicul de unde electromagnetice – de lumină, de exemplu care i-ar conferi forţa de împingere necesară. Caracterizaţi prin lungimi de unda foarte scurte, fotonii sunt particule elementare lipsite de masă.
In ziua în care  oamenii vor vedea evoluând aparate cu propulsie fotonică, dâra luminoasă pe care o vor lăsa pe cer va semăna cu un fulger şi, la mare altitudine, cu un al doilea soare.
Activitatea războinică a zeilor, după cum se relatează în Mahabharata, dovedeşte şi ea existenţa lor fizică.
Astfel în AdiPrava- un capitol din Mahabharata – zeul Agninîi dăruieşte eroului Vasudeva un disc pe nume Şacra, anunţându-1 că acesta îi va permite sâ-şi înfrângă duşmanii, şi precizând că după ce-şi va îndeplini misiunea, această armă va reveni totdeauna /a tine.
Aflat în pericol de moarte, Vasudeva foloseşte Şakra împotriva duşmanului sau, regele Şisupala. „Discul dezlipi într-o clipită capul regelui de corp şi reveni după aceea la Vasudeva.”
Se va deduce fără îndoială că era vorba de un bumerang ascuţit ca un brici, dar nu poate fi vorba de aşa ceva căci această armă era invaluita  de foc, fiind un cadou făcut de zeul focului, şi cu siguranţă că Vasudeva şi-ar fi ars mâinile apucând-o.
Ştiind că zeii cu care trebuia sâ lupte dispun de arme foarte  sofisticate, Ardjuna, eroul acestei epopei, îi cere zeului Şiva sâ-i vină în ajutor. Şiva îi trimite un aparat de luptă, cu modul său de întrebuinţare:
O, puternice erou, îţi voi da să te foloseşti de Paşupat, arma mea favorită. Dar ai grijă să n-o foloseşti cu intenţii rele. Va distruge întreaga omenire dacă o vei lansa împotriva unui adversar slab. Nimic nu poate să învingă această armă… După sacrificiul de purificare, Şiva l-a învăţat (pe Ardjuna) secretele modului de folosire (a acestei arme). După aceea i-a cerut lui Ardjuna să vină în regatul zeilor. Ardjuna a adresat o rugăciune lui Şiva, stăpânul cosmosului, dar el a dispărut în nori însoţit de soţia lui, Uma, ca un soare care apune…
Zeul Kuvera, care apare ca armurier şef, îi dă lui Ardjuna aparatul numit Antaradhana, capabil să-l adoarmă pe adversar. închipuiţi-vâ armatele marilor puteri adormindu-se reciproc!
Imediat ce Ardjuna intră în posesia acestei arme hipnotice, Indra, stăpânul cerului, se prezintă la el însoţit de soţia lui, Saşi, la bordul unui car de luptă aerian, şi îi cere să ia loc în acest car pentru a-l însoţi în cer.
Zeii participă totdeauna şi armele lor sunt decisive în luptele în care se înfrunta cele doua dinastii rivale, Kaurawa şi Pandawa. Astfel, se spune în Mahabharata, în cursul unei lupte împotriva dinastiei Pandawa, este pusa la lucru arma numita Narayana. „Câmpul de bătălie a răsunat de un zgomot asurzitor. Arma Narayana zboară în aer, proiectând mii de săgeţi care şuieră ca nişte şerpi şi cad din toate părţile asupra războinicilor.”
Aceste rânduri pot fi citite în capitolul Drona Parva din Mahabharata. Această descriere ne face să ne gândim la aparatele multiple care lansează proiectile autopropulsate.
Zeii par inepuizabili când e vorba de a imagina arme nefaste. Ardjuna, aflându-se în posesia acestui arsenal, primeşte ordin să nu folosească decât primele arme furnizate de zei, căci ultimele
ar produce un efect înspăimântător. Aceste prime arme, nu erau l ol uşi de hârtie:
Aceste arme se ridicau la o mare înălţime şi scoteau nişte flăcări asemănătoare cu marele foc care devorează pământul la sfârşitul unei ere. Mii de stele au căzut din cer. Animalele, în ape şi pe pământ, au tremurat de frică. întreg pământul a început să tremure.
Acest pasaj este extras din Mahabharata, capitolul Anuşana l’urva.
Din fericire, în timpurile acelea existau şi oameni chibzuiţi, i are ştiau ce s-ar petrece dacâ ar intra în acţiune „ultimele arme”. In momentul culminant al bătăliei intervine înţeleptul Veda Vyasa. Acesta le cere părţilor angajate în luptă să renunţe la utilizarea acestor arme care tocmai fuseseră pregătite, pentru că în acest caz „seceta va lovi ţara vreme de doisprezece ani şi vor muri până şi copiii încă nenâscuţi, în pântecul mamei lor”. Te-ai crede în Vietnam!
Aparatele cu care zeii interveneau constant, în orice conflict, (l< i vedesc în mod evident ca am dreptate când afirm existenţa fizică i acestor zei. Aşa cum sunt descrise în vechile texte ale Indiei, aceste  arme nu corespund cu nivelul atins de tehnica oamenilor în urma cu câteva mii de ani. Calea spre o forţă de distrugere atât de nimicitoare ar fi trebuit să treacă prin câteva etape tehnologice nuc ar fi lăsat şi alte dovezi în afara acestor arme, daca evoluţia irspectivâarfi avut loc pe Pământ. Dar aceste alte dovezi, produse .ilr tehnicii, nu există. Armele menţionate apar totdeauna subit, la Ici <lc subit ca aparatele zburătoare.
Trebuie să acceptam faptul că cei care au interpretat mai înainte ,u este texte nu cunoşteau nici armele modeme, nici astronavele. V.II sta de aur a ignoranţei este de acum sfârşită. Trebuie, în mod i msiit, să ne punem cunoştinţele actuale în slujba interpretării icxidor vechi, chiar dacă asta va distruge teoria evoluţiei.

Oare chiar nu a căzut nimic din cer?
Iată câteva eşantioane din numărul mare de zei în came şi oase aflaţi în tranzit prin spaţiu, aşa cum îi descrie Rig-Veda.
Toţi cei care părăsesc Pământul se opresc fără excepţie pe Lună… Luna este poarta lumii cereşti, şi numai cine poate sa răspundă întrebărilor ei este autorizat sâ paraseasca Luna pentru a merge mai departe…
Respect lui Aayu, stăpân al spaţiului aerian, stăpân al cosmosului. O, fă-mă să găsesc o locuinţă pentru mine, stăpân al sacrificiilor. Deschide poarta spaţiului cosmic sâ te putem contempla, sâ putem cuceri stăpânirea cosmosului. Respect stăpânilor cerului, stăpânilor cosmosului! O, fâceţi-mâ să-mi găsesc locuinţa! Acolo am vrea sa mergem.
Un învăţător venerabil vorbeşte astfel discipolilor săi:
Spaţiul cosmic este mai mult decât foc, căci conţine soarele şi în acelaşi timp luna şi fulgerul, constelaţiile şi focul. Evocăm puterea cosmosului, îl auzim, îi răspundem; în cosmos te bucuri sau nu; te naşti în cosmos, te naşti pentru cosmos; poţi venera cosmosul! Cine venerează cosmosul va obţine imperii cosmice, lumi de lumină fără limite, pentru o a doua plecare, şi cât se întinde cosmosul i se acordă puterea de a-l parcurge după voia lui, în toate sensurile.

Dovezile mele Erich von Daniken

Mai multe articole in Top Secret