Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: cronica bizarului

Top Secret

Doua continente inghitite de doua oceane

Published by:

continente disparute

Doua continente inghitite de doua oceane

Atlantida nu este singurul continent considerat a se fi scufundat în adâncul apelor. Specialiştii vorbesc de alte două continente înghiţite de oceane: Lemuria şi Mu.

Numele de Lemuria vine de la vechea familie a lemurienilor, un fel de maimuţe tropicale, de care P.L. Sclater, un zoolog englez din secolul al XlX-lea se folosise pentru a boteza nişte fosile foarte asemănătoare unele cu altele, fosile pe care le găsise în sudul Indiei şi la Natal, în Africa de Sud. Sclater a afirmat existenţa Lemuriei, un continent scufundat, care, situat pe vremuri în Oceanul Indian, lega Africa de Sud de Asia de Sud.

Această idee a unui fel de pod tropical legând continen­tele actuale şi-a găsit un apărător în persoana marelui evoluţionist Thomas Huxley. în Germania, biologul Emst Haekel a emis chiar ipoteza că vechea Lemurie ar putea să fie unul şi acelaşi lucru cu Paradisul terestru al Bibliei, leagănul omenirii.

Continentul dispărut Mu a suscitat şi el multe ipoteze. Pentru prima dată s-a vorbit despre el într-o serie de opere scrise pe James Churchward, un colonel din armata bri­tanică care servise pe vremuri la lăncierii din Bengal, într-o regiune sinistrată din cauza foametei, unde se du­sese cu ajutoare, Churchward a făcut cunoştinţă cu un rushi, un preot indian de rang înalt care avea în bibliotecă nişte tăbliţe scrise în naacal, limba vorbită pe vremuri pe continentul Mu.

Teoria lui Churchward, care se sprijină pe tăbliţele scri­se în naacal şi pe unele tradiţii orale din insulele Pacificu­lui şi din unele locuri din America Centrală şi de Sud, spu­ne că primii oameni au văzut lumina zilei pe continentul Mu în urmă cu două sute de milioane de ani. Cunoştinţele lor, care le asigurau în special stăpânirea gravitaţiei, ar fifost cu mult înaintea cunoştinţelor noastre. Dar în urmă cu aproximativ doisprezece mii de ani, s-ar fi produs un cataclism – o explozie de gaze. Continentul Mu s-ar fi scufundat în Oceanul Pacific. Din fostul continent, lung de opt mii de kilometri şi lat de cinci mii, nu au mai rămas decât câteva insule împrăştiate. Imensele vestigii de mo­numente, încă misterioase, pe care le găsim pe multe din insulele Pacificului, precum şi statuile enorme din Insula Paştelui, nu au putut fi ridicate de mâna de lucru din in­sule redusă la populaţia lor actuală. Mai trebuie să amin­tim că hawaiienii vorbesc şi azi de un continent dispărut pe care îl numesc Mu.

Şaizeci şi patru de milioane de locuitori de pe fostul continent Mu ar fi pierit în explozia cosmică. Supravieţu­itorii au colonizat mai târziu celelalte continente. Churchward a murit în 1936 la vârsta de 86 de ani, după ce a con­sacrat cinci cărţi continentului Mu. Se spune că există aluzii la acest continent în scrieri păstrate în mănăstirile situate în munţii înalţi ai Asiei centrale.

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

BAALBEK baza spatiala

Published by:

enigmele Terrei baalbek_columns Baalbek1 baalbek-templeBAALBEK, BAZĂ SPAŢIALĂ

In apropierea câmpiilor, azi devastate, unde se ridicau pe vremuri oraşele, se află azi ruinele superbe de la Baal­bek, numită astfel în cinstea unei vechi divinităti a fenicienilor. Ruina cea mai remarcabilă de la Baalbek este o acropolă enormă de piatră, vestită încă din antichitate din cauza blocurilor uriaşe care serviseră la constructia ei.

Faimoasele blocuri de la Baalbek nu-şi găsesc echiva­lent nici chiar în epoca noastră şi unii se întreabă dacă nu cumva au servit ca platforme de aterizare pentru nave spaţiale. Ce anume le era destinat să susţină unor blocuri de piatră lungi de douăzeci de metri, şi altele de patru me­tri, groase de trei metri şi cântărind până la un milion de kilograme? Enormele pietre megalitice de la Baalbek au fost tăiate manual, transportate pe o distanţă de aproape un kilometru şi ridicate la şapte metri de pământ pentru a constitui un suport inamovibil pentru… Pentru ce?

O indicaţie ne este poate furnizată de un text din Biblie, în cartea Numeri, care vorbeşte de locuitorii de la Baalbek. Când evreii rătăceau prin deşert, zice Biblia, Moise a tri­mis spioni în Canaan ca să vadă dacă era posibil să-l in­vadeze.

Spionii au revenit şi au spus: „Este mai presus de forţele noastre să atacăm acest popor, deoarece e mult mai puternic decât noi… Locuitorii pe care i-am întâlnit sunt foarte înalţi. Am văzut acolo nişte giganţi, fiii lui Anak… şi am avut impresia că nu suntem decât nişte lăcuste când ne aflam în prezenţa lor“.

Ţi se pare că visezi când te gândeşti că e posibil ca, în trecut, nişte giganţi să-şi fi fixat nişte obiective colosale despre care nu ştim nimic. Şi s-ar mai putea să nu fie chiar o simplă coincidenţă că ruinele monumentale de la Baal­bek se află foarte aproape de cetăţile dispărute Sodoma şi Gomora.

 

mai multe enigme si mistere neelucidate in Top secret

Top Secret

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

Published by:

teorema lui Pitagora

Teorema lui Pitagora cu 1000 de ani înainte de Pitagora

„Teorema lui Pitagora“ – formulată acum 26 de secole – este o sintagmă perfect marcată în cunoaşterea noastră. Ea are drept de cetate în universul raţional al geometriei. Timp de milenii, nimeni nu i-a contestat prioritatea în istoria gândirii matematice. Şi iată că într-o zi arheologii descoperă o seamă de tăbliţe de lut ars, din ale căror inscripţii reiese că akkadienii utilizau formula respectivă în calculele lor pragmatice cu mai mult de 1000 de ani înainte ca gânditorul ionic să-şi înveţe discipolii esenţa vestitei teoreme. în urmă cu 3500 de ani, aşadar, socotitorii din Ţara-celor-două-fluvii îşi faceau calculele folosind Ingenioasa teoremă izvodită, de bună seamă, dintr-o îndelungată experienţă în mânuirea cifrelor. Dar nu numai scribii o utilizau in metodă de calcul, ci şi învăţăceii anticei Mesopotamii.

In „casa tăbliţelor de lut“, în şcoala sumeriană, şi apoi în cea akkadiană, elevii învăţau nu numai să efectueze cele patru operaţiuni – adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea – ci şi in rezolve o mare diversitate de probleme din câmpul aritmeticii si geometriei. Ei se ajutau de tabele cu rezultate gata calculate pentru înmulţiri cu 10, 30 şi 50 de unităţi; de asemenea, foloseau tabele de rădăcini pătrate şi de grad mai înalt. Din tell-urile (tell-colina, movila inalta) Akkadiei şi ale Elamului, precum şi în Ţara Urartu au fost aduse la lumină mii de tăbliţe cu inscripţii alcătuite din semne socotite, întru început, doar simboluri magice. Prin strădania de o viaţă a unor orientalişti, ca Franşois Thureau-Dangin, Arthur Deimel, Andre Parrot, L. Lipin, O. Neugebauer, au fost însă descifrate enunţurile şi rezolvările a sute de probleme cu aplicaţii practice. S-a vădit astfel că şcolarii de acum 3500 de ani ştiau să rezolve ecuaţii cu două sau chiar cu mai multe necunoscute. Ucenicii-socotitori erau temeinic pregătiţi pentru viaţa practică: ei învăţau să măsoare terenurile şi să le împartă în loturi, în raport cu suprafeţele pe care le deţineau proprietarii, să calculeze exact volumul de pământ ce trebuia dislocat pentru înălţarea piramide- lor-templu şi a clădirilor de tot felul, să stabilească numărul de cărămizi şi de blocuri de piatră pentru zidirile proiectate, să socotească forţele de muncă necesare şi câte altele. Toate aceste obiective determinau profilul învăţământului predat în „casa tăbliţelor. Scrierea pe tăbliţe, socotelile nu erau doar apanajul sacerdoţilor, cum s-ar putea crede. La rândul lor, îşi însemnau tranzacţiile şi valoarea mărfurilor vândute sau cumpărate neguţătorii şi bancherii, care percepeau dobânzi – cam 20% din capitalul investit în afacerea respectivă – şi trebuiau deci să ştie să le calculeze.

Nivelul gândirii matematice a învăţaţilor mesopotamieni este remarcabil: în practica socotelilor geometrice, ei aplicau adesea metoda algebrică pentru rezolvarea unor ecuaţii de gradul patru, cinci şi şase (s-au găsit tăbliţe ce atestă faptul că au fost perfect rezolvate chiar şi ecuaţii de gradul 8). Unele înscrisuri cuneiforme, descoperite prin anii ’50, relevă că babilonienii calculau cifra n la o valoare de 3,125, ceea ce reprezintă un summum de exactitate pentru acel îndepărtat segment de timp.