Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: cronica bizarului

Top Secret

Combustie spontana

Published by:

foculPRIMA EXPERIENŢĂ  omului cu reacţiile chimice a necesitat fără îndoială folosirea focului- combustie spontana-. De-a lungul secolelor, omul a învăţat să-l utilizeze în folosul său şi, în cele din urmă, să-l îmblânzească pentru a fi ajutat de el în munca sa. S-a constatat însă că omul nu a reuşit să-l stăpânească pe deplin şi să-i cunoască toate secretele.

Uneori focul a jucat feste îngrozitoare, provocând nenorociri, relatate în articole de presă cu titluri de o şchioapă, fără ca motivul izbucnirii lui să poată primi până la urmă vreo explicaţie. Iată câteva exemple.

Intr-o luni, dimineaţa, pe 2 iulie 1951, doamna P.M. Carpenter, domiciliată în 1200 Cherry Street, Northeast, St.Petersburg, Florida, se duse la uşa cu numărul 67 a camerei ocupate de doamna Mary H.Reeser, cu care se văzuse ultima oară cu o noapte în urmă. Era cu puţine minute trecut de ora opt, moment al zilei în care cele două femei îsi serveau de obicei cafeaua de dimineata.

Doamna Carpenter avea asupra ei o telegramă pe care tanarul poştaş de la Wester Union nu o putuse lăsa destinatarului, deoarece doamna Reeser nu răspunsese la bătăile lui în uşă.

Doamna Carpenter observă că nu poate ţine mâna pe clanţa uşii chiriaşei sale, atât era de fierbinte. Speriată, ca a ieşit din clădire şi a strigat după ajutor. Câţiva zugravi care lucrau în apropiere au venit în grabă şi au lipurt uşa încăperii doamnei Reeser.

In apartament era insuportabil de cald. Ferestrele erau deschise. Lângă una din ele se aflau rămăşiţele carbonizate ale unui fotoliu, precum şi cele, la fel de carbonizate, ale lui Mary Reeser. Foarte puţin mai rămă­sese atât din fotoliu cât si din cea care îl folosise.Investigaţiile ulterioare efectuate de către detectivi, chimişti şi patologpau scos la iveală unele date care, în majoritatea lor, nu coincid cu ceea ce omul cunoaşte despre foc. Doamna Reeser fusese văzută în viaţă pentru ultima oară în jurul orei nouă a serii trecute de către fiul său, doctorul Richard Reeser, şi de către proprietara imo­bilului şi prietena ei, doamna P.M.Carpenter. In seara aceea stătuse pe fotoliul uşor în care a murit, îmbră­cată într-o cămaşă de noapte din mătase artificială, peste care îşi trecuse un halat de casă, iar în picioare avea papuci de pânză.

Când proprietăreasa şi zugravii pătrunseră a doua zi în forţă în camera ei, au constatat că cele 85 de kg ale doamnei Reeser fuseseră reduse la o masă carbonizată de mai puţin de 5 kg sub efectul unei călduri care distrusese totul, în afara craniului, a câtorva vertebre şi a piciorului stâng, care practic nici nu fusese atins de căldura ucigaşă. Fotoliul pe care şezuse nefericita vic­timă era ars complet. Nu au mai rămas din el decât arcu­rile metalice.

Incăperea în care femeia a murit în mijlocul acestui infern inexplicabil era în mod straniu neafectată de căldură.

La o înălţime de 2 metri de la podea se putea observa o linie de funingine depusă pe pereţi şi pe perdele. O oglindă de pe perete se crăpase din cauza temperaturii foarte mari. Ramele ferestrelor erau acoperite cu un strat gros de funingine.

Fotoliul, un lampadar aflat în apropiere şi o măsuţă fuseseră distruse. Sub fotoliu, pe covor, se putea vedea o mică arsură. Martore tăcute ale îngrozitorului eveni­ment erau şi rămăşiţele a două lumânări de parafină, aşezate pe o măsuţă de toaletă la o distanţă de circa şase metri de fotoliul carbonizat. Lumânările se topi­seră şi curseseră pe marginea măsuţei, lăsând fibrele moi nearse în suporturile lor. Efectele căldurii incan­descente erau numeroase şi’ foarte clare sub nivelul de doi metri al încăperii; dincolo de această linie, focul nu lăsase nici o urmă. Investigaţiile ulterioare au dat la iveală faptul că focul topise o priză din perete, la care erau conectate lampadarul cu picior şi un ceas electronic, producând arderea siguranţei şi oprind ceasul la ora patru şi douăzeci de minute. Soba de perete, care funcţiona cu gaz, era închisă. Ciudata moarte a lui Mary Reeser a pus autorităţile într-o mare încurcătură. Edward Davies, specialist în incendii al Consiliului National al Societăţilor de Asigurări a fost adus de la Tampa să cerceteze cazul. El a declarat: “Nu mă pot pronunţa dacă a fost vorba de un incendiu. Pur şi simplu nu ne putem da seama ce a produs acest eveniment”.

Marele expert intrase într-o mare încurcătură. Profesorul Wilton Korgmann de la Facultatea de medicină a Universităţii din Pennsylvania şi-a recunoscut şi el complexitatea în faţa acestui caz.

Niciodată nu am mai văzut un craniu uman atât de micşorat din cauza căldurii incandescente ca cel al doamnei Reeser”, a declarat el. “Contrariul rămâne valabil. Craniile fie că se umflă peste măsură, fie că se sparg in mii de aşchii de os. E cel mai uluitor fenomen care mi a fost dat să-l văd”.

Să fi fost oare posibil ca doamna Reeser să fi fost lovita de un trăsnet?

Institutul Meteorologic nu a înregistrat în noaptea aceea nici o descărcare electrică în acel centru al oraşului St. Petersburg. Să fi adormit cu ţigara în mână şi să fi ars datorită aprinderii hainelor cu care era îmbrăcată? Experţii au fost de părere că pentru producerea afectului de incendiere la care a fost supusă doamna Reeser ar fi fost necesară o temperatură de 2500-3000 C timp de mai multe ore. Explicaţia cu îmbrăcămintea aprinsă cădea din capul locului; în locuinţă soba cu gaze era oprită şi nu mai funcţiona curentul electric deoarece Incendiul produsese un scurtcircuit şi siguranţa fusese arsă.

F.B.I.-ul a analizat cenuşa trupului şi a ajuns la concluzia că nu există nici un indiciu al folosirii vreunor lichide sau substanţe chimice pentru producerea arsurii.

Incurcate, autorităţile din St. Petersburg au fost constrânse să închidă dosarul acestui caz, dând publictăţii o concluzie neconvingătoare, alta decât cea ade­vărată, care ar fi trebuit să recunoască incapacitatea lor de a soluţiona misterul. Şeful poliţiei, J.R.Reichart şi Cass Burgess, şeful detectivilor au semnat o declaraţie in care se atribuia arderea fotoliului doamnei Reeser faptului că aceasta adormise cu ţigara în mână, fiind apoi, la rândul ei, incinerată, prin arderea propriei grăsimi corporale.

Ceea ce provocase în realitate groaznicul incident, nu vom şti poate niciodată, iar teoria îmbrăcăminţii aprinse de la ţigara cu care adormise în mână victima, inadecvată judecând după principiile cunoscute, este fără îndoială numai o ipoteză comodă. Din moment ce numeroşi oameni de stiintă si multe laboratoare de specialitate care au analizat cazul nu au reuşit să-l rezolve, cu siguranţă că nu avem motive să aşteptăm mai mult de la doi poliţişti, chiar dacă aceştia şi-au dat, fără îndoială, toată silinţa să o facă.

Ingrozitoarea moarte a doamnei Mary Reeser nu are, cu siguranţă, precedent în analele necropsiei. în ziarul englezesc Hampshire Adevertiser din 4 martie 1905 a apărut un articol despre cumplita moarte ce i-a lovit pe bătrânul Andrew Killy şi pe soţia sa în noaptea de 26 februarie sau în dimineaţa zilei următoare. Cei doi vârstnici locuiau într-o casă ţărănească din piatră în Butlock Heath, în apropiere de Southampon. In dimi­neaţa zilei de 26 februarie trecătorii au auzit scârtâituri şi bolboroseli venind din casa celor doi. Oficialităţile locale chemate la faţa locului au fost nevoite să spargă ivărul pentru a intra. Inăuntru îl găsiră zăcând pe podea pe domnul Killy, decedat în urma arsurilor, având trupul aproape în întregime carbonizat de un foc ce nu reuşise însă decât să pârlească uşor covorul de dedesubt. Soţia sa, învelită, arsese si ea de vie în uriasul fotoliu în care sezuse, la vreo sase metri de soţulei. Deşi fusese carbonizată, putea fi încă recunoscută, după spusele martorilor.Cum putuseră arde cei doi bătrâni fără ca locuinţa lor să fie distrusă? Autorităţile nu şi-au putut da seama, având foarte puţin timp la dispoziţie pentru a face investigaţii, întrucât casa însăşi a ars complet în noaptea aceea. Ziarul New York Herald din 27 decembrie 1916 a informat pe larg despre cazul lui Lillian Green, came­ristă, angajată la hotelul Lake Denmark, o staţiune situată la circa şapte mile de Doner, New Jersey.

Proprietarul hotelului, Tom Morphey, a fost trezit din somn de nişte gemete care atrăseseră atenţia raidului său. Nereuşind să-şi liniştească animalul, Morphey s-a ridicat din pat şi a început să caute sursa gemetelor. în cele din urmă, el a descoperit-o pe camerista: domnişoara Green, arsă şi muribundă pe podeaua camerei sale. Sub ea, pe podea, se putea observa o mică pată carbonizată; hainele femeii arseseră complet. Murise fără să poată spune cuiva ce se întâmplase. Autorităţile nu au putut înţelege niciodată cum un incendiu, care a fost în stare să mistuiască victima si îmbrăcămintea acesteia nu a afectat aproape deloc covo­rul pe care aceasta a fost găsită zăcând. Ziarul New York Sun din 24 ianuarie 1930 a relatat un caz şi mai uluitor. Doamna Stanley Lake din Kingston, New York, a ars de vie în împrejurări ciudate, iar ancheta parchetului, după ce a concluzionat că fusese vorba de un accident datorat unor cauze necunoscute, a adăugat: “Deşi trupul victimei a suferit arsuri severe, îmbrăcămintea ei nu a fost nici măcar pârlită”.

documentare Maddie Ancuta­

mai multe articole in Top Secret

 

 

 

 

 

 

Top Secret

Misterul de la Itza urmele mayasilor

Published by:

mayasiMisterul de la Itza urmele mayasilor si toltecilor in peninsula Yucatan     
 Era noapte si doar luna lumina jungla,in timp ce arheologul amator american Edward Herbert Thompson urca,la sfarsitul secolulul al XIX-lea ,pentru prima oara cei treizeci de metri inaltime ai piramidei de la Chichen Itza,un oras ruina pe atunci,acoperit de vegetatie abundenta,in nordul mexican al peninsulei Yucatan.Imprejurul locului era dominat de umbre ale unor mari cladiri de piatra-temple, palate, galerii cu colonade impozante si ziduri sculptate-care se ghiceau peste varfurile copacilor si pe care arheologul le-a vizitat a doua zi dimineata. Intrebarea staruitoare “cine a construit toate acestea?” l-a marcat pe cercetator pentru tot restul vietii.
        Chichen Itza este numele precolumbian al asezarii,insemnand “fantanile de la Itza” in limba maya. Neamul Itza ,care era de vita nobila,incepuse constructia acestei noi metropole religioase la cateva secole dupa Hristos. Cultura maya a inflorit de atunci pana prin secolul al XVI-lea ,cand toltecii au cucerit orasul,elementele stilului lor arhitectonic impletindus-e cu cele maya.Erau deci urme a doua vechi civilizatii americane ,cele pe care le contempla Thimpson din varful acelei piramide in trepte.
      Sapaturi arheologice ulterioare facute de american au scos la iveala un “bulevard” ritual,pentru procesiune ,de 6 metri latime si 300 de metri lungime,pavat cu caramizi rosii.Acesta pornea de la marginea ruinelor,catre o cavitate naturala a solului,un bazin de calcar pe jumatate plin cu apa,cu diametru de circa 60 de metri si 40 de metri adancime. Thompson era convins ca era vorba despre un loc sacru ,unde aveau loc ritualuri despre care citise in insemnarile unui misionar spaniol din secolul al XVI-lea. Conform acestor note, pe timp de seceta mare ,la Chichen Itza ,in acel bazin erau aruncate fete virgine drept ofranda zeului ploii,Thompson a dus cercetarea mai departe. El a recuperat din putul respectiv mai multe bijuterii care s-au spart in timpul sacrificiului. De asemenea a gasit obiecte de jad,vase de lut si Copalharz(o rasina dura) din care mayasii facea tamaia.

          Cu ajutorul a doi scafandri profesionisi ,arheologul a mai recuperat schelete umane,urme, probabil,ale sacrificiilor. Desigur, nu erau schelete doar ale tinerelor fete ,ci si oase ale unor baieti si barbati. Circumstantele mortii acestora sunt greu de precizat. Oare fusesera aruncati acolo de catre preoti ori sarisera de bunavoie ,in speranta ca ziul ploii, Chac Mool, ceva arata mila poporului lor? Probabil, ca aceste intrebari fara raspuns,aceste secrete atrag si astazi valuti de turisti catre Chichen Itza,ale carui edificii impresionante au fost degajate si restaurate meticulos, in ultima perioada. Sunt multe lucruri de vazut aici,sub soarele torid al Yucatanului.Ca si Thompson poti sa urci piramida in trepte construita de mayasi ,incoronata cu un templu toltec. Una dintre atractiile principale ale locului o constitue domul construit pe doua terase de piatra ,pe care mayasii il foloseau drept observator astronomic. O scara in spirala in interiorul observatorului duce catre trei deschideri in zid , aliniate excat cu punctele de asfintit ale soarelui si lunii, rolul observatorului fiind acela de a-i ajuta pe mayasi sa-si calculeze calendarul.
          Cea mai inspaimantatoare constructie din Chichen Itza este Tzompantli, platforma craniilor. Cu cei 60 de metri lungime si 12 metri latime, cladirea rectangulara pare un sarcofag urias. Peretii sai din piatra rosiatica sunt decorati cu patru randuri de cranii in relief. Conform opiniei arheologilor,aceste cranii reprezinta capetele prizonierilor luati din randul inamicilor si care erau tinute intre zidurile de la Tzompantli.
El Caracol (Observatorul) - Chichen Itza, Mexic

Observatorul

Cladirea circulara El Caracol este un momument care ilustreaza preocuparea Mayasilor pentru astronomie si arhitectura. Multa vreme a fost considerat o exceptie, o eroare, din cauza formei rotunde care nu se inscria in traditia arhitectonica a maiasilor. Mai tarziu, s-a constat ca El Caracol-Observatorul a fost dedicat studierii miscarii stelelor si planetelor si este unul dintre cele mai frumoase realizari ale culturii Maya in Yucatan.

Observaorul, compus din turn inalt asezat pe doua platforme dreptunghiulare , a fost construit in doua perioade diferite, turnul fiind mai recent decat platformele. In interiorul turnului sunt numeroase ferestre micute care au fost folosite pentru a studia miscarea stelelor, se mai afla de asemenea o scara interioara foarte ciudata in forma de carcasa de melc care duce la partea cea mai inalta a turnului. Turnul are in jur de 13 metri inaltime, iar Observatorul in total 22,5 metri inaltime. Langa intrarea in turnul de observare sunt sclupturi ale Zeului Ploii Chaac. Unii cercetatori considera ca aceasta cladire a fost dedicata, in princpal, Zeului Chaac.

Piramida Kukulcan sau Quetzalcoatl sau El Casillo

Quetzalcoatl este un alt nume dat de tolteci zeului Kukulkan. Piramida are 365 de trepte, 18 terase si 52 de panouri. In zilele echinochiilor de primavara si toamna, 21 martie si 21 septembrie, se poate observa fenomenul luminos ‘miscarea sarpelui’, creat de umbrele lasate de trepte.

Piramida era o reprezentare, in primul rand a ‘Muntelui Sarpelui’, locul unde, conform credintei Maya, a avut loc prima Creatie. Mari matematicieni (au introdus cifra 0 in sistemul matematic) mari astronomi si mari arhitecti, mayasii au impletit toate cunostintele lor stiintifice si sistemul lor social in marea constructie a Piramidei.In fapt, piramida este un calendarsolar cu 365 de zile, numarate in cele 365 de trepte. Incinta era perfect ‘sonorizata’, astfel ca sunetele scoase in varful piramidei, chiar in soapta, pot fi auzite de jos.

mai multe articole in Top Secret

Top Secret

Quinconxul matricea mistică a edificiilor piramidale

Published by:

Quinconxul matricea mistică a edificiilor piramidale

Platformele piramidale erau astfel amplasate încât să se înscrie într-o perfectă coordonare cu axa nord-sud, determinare pe care o făceau preoţii „cititori ai zodiacului”, iniţiaţi în tainele geometriei şi ale dinamicii aştrilor tutelari. In construcţiile arhitectonice ale unor monumente sacre, cercetătorii moderni au descoperit elemente care demonstrează că marii meşteri maiaşi materializau în forme arhitecturale semne numerice care marcau ritmurile timpului: scara abruptă a uneia din marile piramide trunchiate a fost astfel concepută încât numărul treptelor ce urcau spre cerul sacru să fie egal cu numărul zilelor anului calendaristic maya; în alte situaţii, s-a constatat că numărul nişelor ce ritmau faţadele edificiilor cu goluri şi plinuri, aparent simple elemente de decor, reprezentau de fapt cicluri/săptămâni ale aceleiaşi măsuri anuale. Evident, aceste încifrări criptice nu constituiau o demonstraţie pentru viitor a ştiinţei lor: ele evocau o relaţie magică, erau expresia concepţiei lor despre Spaţiu şi Timp, despre relaţiile dintre teluric şi lumile transcendente.
Matricea spirituală a arhitecturii maya este quinconxul, glifa al cărei desen reprezintă patru puncte plasate în pătrat în jurul unui punct central. Quinconxul încifrează cele cinci puncte cardinale ale lumii maya: pe lângă cele patru cunoscute şi de noi, a 1 cincilea reprezenta dimensiunea cerului nesfârşit, înaltul cosmic, redat de axa verticală a piramidei.
Asemenea încifrări în piatră au fost identificate şi în alte spaţii planetare, situate la mii şi mii de kilometri de dublul continent american. în regiunile mărginaşe Mărilor Sudului, bunaoara in Cambodgia. In secolele 7 si 8 ale primului mileniu, orasul khmer incoporeaza si reflecta in dispunerea sa fata de reperele astrale si terstre, esenta propriilor mituri cosmogonice, precum si complicate reguli culturale.
In tara Maya, zidurile exterioare ale piramidelor si ale palatelor rezidentiale erau acoperite cu un invelis de stuc colorat. Au fost candva colorate si marile sculpturi ce infatiseau divinitatile venerate (ca şi statuile de marmură ale anticei Grecii). Urme ale pigmenţilor minerali folosiţi în acest scop au fost decelate pe trupurile de piatra ale uriaşilor războinici din complexul arhitectonic ce- formează Templul luptătorilor din Tuia.
Prin acest artificiu se urmărea un efect decorativ, o amplificare a spectaculozităţii edificiilor? într-o măsură, este posibil să se fi căutat şi un asemenea efect. Culorile în sine aveau, însă, un anume înţeles, purtau în ele, o încărcătură misterioasă. Exista în orizontul religios al aborigenilor un cod al culorilor. O „traducere în elemente cromatice a unor vechi înţelesuri ce-şi găseau izvoarele în lumea fabuloasă a miturilor, în interpretările subiective, fantaste de cele mai multe ori, ale naturii înconjurătoare. Albastrul-jad exprima cerul-aducător-de-ploaie şi, totodată, apa binefăcătoare. Intr-o conexiune subînţeleasă, albastrul definea sacrificiul, jertfa de sânge ce se celebra pentru a implora bunăvoinţa lui Tlaloc,zeul ploilor. Galbenul, în sine, sau plasat lângă o altă culoare, exprima idei diferite: fecunditate (coacerea culturilor de porumb), viaţă lungă, belşug, eternitate; alături de albastru, în vechiul Mexic galbenul simboliza „luptătorul învingător”, zeul Soare-de-amiază, Huitzal Pochtli.

mai multe articole in Top Secret