Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: comunicat de presa

Politichie

Lansarea serviciului de alertă SMS al MAE pentru cetăţenii români care călătoresc în străinătate

Published by:

Titus CorlateanLansarea serviciului de alertă SMS al MAE pentru cetăţenii români care călătoresc în străinătate
Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a lansat astăzi, 29 octombrie 2012, în prezenţa primului-ministru Victor Ponta, Sistemul de alertă SMS al MAE de atenţionare pentru cetăţenii români care călătoresc în străinătate, în state cu diferite grade de risc, generate de situaţia socio-politică internă sau de fenomene naturale.
Ministerul Afacerilor Externe a dezvoltat în parteneriat cu companiile de telefonie mobilă COSMOTE, Orange, RCS & RDS şi Vodafone un nou sistem care va da posibilitatea cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, în zonele menţionate, să primească prin sms informaţii referitoare la datele de contact ale misiunilor diplomatice şi consulare ale României din statul unde se află. “Lansăm astăzi un program la care Ministerul Afacerilor Externe ţine foarte mult, cu sprijinul operatorilor de telefonie mobilă, parteneri valoroşi în acest proiect, cărora doresc să le mulţumesc. Prin acest proiect venim în sprijinul cetăţenilor români care călătoresc în străinătate în zonele cu un anumit grad de risc; aceştia vor primi un semnal de avertizare prin sms, dar şi coordonatele ambasadelor, consulatelor şi secţiilor consulare ale României în cazul în care au nevoie de asistenţă consulară”, a declarat ministrul Titus Corlăţean.
Astfel, imediat după accesul abonatului în reţeaua locală de telefonie mobilă din statul străin în care se află, acesta va primi un sms cu textul conform următorului model: „Siria | Alerta de călătorie: Ambasada Romaniei Damasc, 8, Rue Ibrahim Hanano, tel. +9631133489521; +9631133489520, [email protected]; www.mae.ro.
La rândul său, premierul Victor Ponta a apreciat lansarea acestui serviciu şi beneficiile pe care le vor avea cetăţenii români în urma acestui parteneriat public-privat.
La eveniment au mai participat şi ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Dan Nica, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Răsvan Popescu, preşedintele Autoritatăţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Cătălin Marinescu.
Implementarea prezentului proiect are în vedere respectarea prevederilor Legii nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. MAE nu va deţine şi nu va avea acces la nicio bază de date care stochează informaţiile cu caracter personal ale abonaţilor. Operatorii de telefonie mobilă (care transmit mesajul tip SMS) nu vor comunica datele abonatului misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare din statele vizate.
Sistemul lansat astăzi este parte integrantă din sistemul de servicii consulare pe care Ministerul Afacerilor Externe le pune la dispoziţie cetăţenilor români care călătoresc în străinătate, fie în scop turistic, fie în interes de serviciu. Serviciile de asistenţă consulară se adaptează astfel la fluxul în creştere de călători, dar şi la tehnologia existentă, în vederea facilitării comunicării cu cetăţenii.

 

comunicat de presa  MAE

Politichie

Întrevedere Titus Corlăţean – Yang Jiechi

Published by:

VIZITA CHINAÎntrevedere Titus Corlăţean – Yang Jiechi

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 26 octombrie 2012, o întrevedere cu omologul său chinez, Yang Jiechi, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Republica Populară Chineză, în perioada 24-26 octombrie 2012.

În cadrul convorbirilor, şefii celor două diplomaţii au exprimat satisfacţie cu privire la nivelul excelent al dialogului politic dintre România şi China, bazat pe o tradiţie de mai bine de şaizeci de ani de cooperare neîntreruptă, şi au subliniat necesitatea dezvoltării în continuare a relaţiilor bilaterale, pentru a face faţă cu succes sfidărilor lumii contemporane.

Cei doi miniştri au realizat o trecere în revistă a principalelor proiecte aflate pe agenda economică şi au convenit dezvoltarea cooperării în diverse domenii cum ar fi energia regenerabilă, infrastructura, agricultura, turismul, ştiinţa şi tehnologia, dezvoltarea urbană. A fost reafirmat interesul ambelor părţi pentru deschiderea filialei unei bănci chineze la Bucureşti. Miniştrii de externe au apreciat că aspectele specifice trebuie să fie definitivate în cadrul comisiilor mixte de specialitate, amintind, în context, faptul că cea de-a 22-a sesiune a Comisiei mixte de cooperare economică se desfăşoară la Bucureşti în perioada 25-26 octombrie 2012.

Ministrul Titus Corlăţean a reiterat mesajul Guvernului României cu privire la disponibilitatea ţării noastre de a găzdui la Bucureşti următoarea ediţie a Forumului China – Europa Centrală şi de Est, format integrat şi complementar proiectelor de cooperare dintre UE şi China.

În ceea ce priveşte relaţiile UE-China, Titus Corlăţean a salutat rezultatele celui de-al 15-lea Summit UE-China care a avut loc la Bruxelles, în septembrie 2012, şi a menţionat că experienţele de stat membru al Uniunii Europene pe care România îl are, pot fi valorificate în beneficiul reciproc, atât la nivelul cooperării UE-China, cât şi al relaţiilor bilaterale.

Miniştrii au subliniat, de asemenea, importanţa sporirii contactelor interumane dintre România şi China, care reprezintă cel de-al treilea palier al cooperării, alături de dialogul politic şi cel economic.

Cei doi miniştri au avut de asemenea un schimb de opinii cu privire la evoluţiile recente ale principalelor subiecte de interes aflate pe agenda regională şi internaţională.

În contextul aniversării în 2014 a 65 de ani de relaţii diplomatice şi a 10 ani de la stabilirea Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre România şi China, Titus Corlăţean şi Yang Jiechi au subliniat necesitatea marcării corespunzătoare a acestui moment şi demararea unor consultări pentru stabilirea unui plan de acţiune comun în acest sens.

 

Informaţii suplimentare

Forumului China – Europa Centrală şi de Est este o iniţiativă chineză prin care China doreşte să-şi dezvolte relaţiile cu statele din Centrul şi Estul Europei şi să contribuie în acest fel la dezvoltarea relaţiilor pe plan mai larg dintre China şi UE.

Primele două ediţii ale Forumului s-au desfăşurat la Budapesta, în 2011, respectiv la Varşovia, în 2012, cu ocazia turneelor europene ale premierului chinez, Wen Jiabao.

Alături de România, la acest format de dialog participă alte 15 ţări din Europa Centrală şi de Est – Polonia, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Muntenegreu

 

Comunicat de presă

Politichie

Conflict privind ridicarea imunităţii pentru diplomatul rus care a accidentat grav o româncă.

Published by:

Ministerul Afacerilor ExterneComunicat de presă

Întrevederea secretarului de stat Bogdan Aurescu cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov

 

Secretarul de stat Bogdan Aurescu  l-a primit astăzi, 24 octombrie, pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergeevici Malghinov, la solicitarea acestuia, pentru comunicarea deciziei autorităţilor ruse în răspuns la demersul întreprins la 23 octombrie de ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, de a solicita ridicarea imunităţii de jurisdicţie pentru diplomatul rus care a accidentat grav o tânără româncă.

Ambasadorul Oleg Malghinov a comunicat faptul că autorităţile ruse nu sunt în măsură să dea un răspuns pozitiv solicitării formulate de Ministerul Afacerilor Externe al României. Ambasadorul rus a reiterat regretul sincer al părţii ruse pentru consecinţele grave ale accidentului şi profunda compasiune faţă de victima accidentului, rudele şi cei apropiaţi. A arătat că autorităţile ruse de resort vor efectua o investigaţie minuţioasă şi detaliată în speţă, în acest scop fiind luată decizia de încetare a mandatului la Bucureşti al diplomatului în cauză şi rechemarea lui imediată în Rusia. Ambasadorul rus a exprimat speranţa că relaţiile bilaterale nu vor fi afectate.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu  a reacţionat exprimând regretul puternic al autorităţilor române pentru faptul că partea rusă nu a acceptat solicitarea părţii române, mai ales având în vedere că renunţarea la imunitatea de jurisdicţie este o posibilitate prevăzută de Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961.

A adresat solicitarea ca Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi diplomatul în cauză să coopereze pe deplin cu autorităţile competente pentru derularea în cele mai bune condiţii a procedurilor legale prevăzute de legislaţia română în vederea stabilirii circumstanţelor accidentului. Totodată,a adresat solicitarea părţii române ca autorităţile judiciare ruse să adopte măsurile necesare pentru  judecarea diplomatului în cauză în cel mai scurt timp, în aplicarea prevederilor relevante ale Convenţiei de la Viena din1961, pe baza elementelor de probăexistente şi a constatărilor organelor de anchetă române.

Secretarul de stat a reiterat sensibilitatea deosebită a subiectului, subliniind inclusiv declaraţiile cele mai recente, din cursul zilei de 24 octombrie, pe această temă ale Prim-ministrului României, dl Victor Ponta. Astfel, secretarul de stat a menţionat că România respectă convenţiile internaţionale la care este parte, dar pretinde să fie respectată ca stat în relaţiile internaţionale. De asemenea, a arătat că autorităţile române vor acorda toată atenţia, în mod activ, evoluţiilor legate de acest caz.

***

Din informaţiile parvenite MAE ulterior audienţei, a rezultat cădiplomatul rus implicat urmează să părăseascăteritoriul României în scurt timp. MAE a făcut de urgenţă un demers pe lângă ambasadorul rus, subliniind că nu se justifică o plecare imediată a diplomatului, acesta beneficiind oricum de imunitate diplomatică.

 

În opinia MAE, transmisă părţii ruse, un astfel de gest intempestiv este de natură să afecteze negativ percepţia publică asupra modului de abordare şi disponibilităţii părţii ruse faţă de acest caz. MAE a subliniat că, în condiţiile în care Convenţia de la Viena garantează libera circulaţie a tuturor diplomaţilor, inclusiv ieşirea de pe teritoriu statului de reşedinţă, iar România trebuie să respecte pe deplin această normă juridică, responsabilitatea pentru efectele generate revine integral şi exclusiv părţii ruse.

 

Informaţii suplimentare

 

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov  a fost convocat la data de 23 octombrie 2012 de către ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, în legătură cu  accidentul de circulaţie produs la 21 octombrie de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

 

Ministrul român al afacerilor externe a exprimat profunda preocupare a autorităţilor române faţă de accidentul in care a fost grav rănit un cetăţean român şi a subliniat necesitatea ca agenţii diplomatici acreditaţi în România, în conformitate cu dreptul internaţional în materie, să respecte legislaţia şi regulamentele în vigoare din statul de reşedinţă.  De asemenea, ministrul a remis o Notă Verbală prin care se solicităautorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a diplomatului în cauză, subliniind aşteptările părţii române ca Ambasada să coopereze pe deplin cu autorităţile române pentru investigarea circumstanţelor accidentului. Totodată, a subliniat necesitatea ca justiţia săse pronunţe asupra responsabilităţilor care decurg din accidentul menţionat.

Conform Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, diplomaţii aflaţi la post în străinătate „se bucură de imunitatea de jurisdicţie penală a statului acreditar” (articolul 31 alineatul (1)). În conformitate cu acelaşi articol al Convenţiei, personalul diplomatic se bucură, de asemenea, de imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă […] ”.

Convenţia de la Viena prevede posibilitatea renunţării de către statul trimiţător (acreditant) la imunitatea agentului diplomatic, care reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie a statului trimiţător.În acest sens, articolul 32 alineatul (1) dispune că Statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici  […]” .

Imunitatea de jurisdicţie nu înseamnă impunitatea (înlăturarea răspunderii) persoanei în cauză. În cazul în care statul trimiţător (acreditant) optează să nu renunţe la imunitatea diplomatului său, acest stat are obligaţia de a judeca persoana respectivă, în instanţele sale, în conformitate cu propria legislaţie penală şi civilă. În acest sens, articolul 31 alineatul (4) din Convenţia de la Viena precizează că Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdicţia statului acreditant

 

comunicat de presa MAE