Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: clatite caise

Bucatarii amatori

Clatite americane cu caise in caramel si frisca.

Published by:

 Desertul de azi care se poate face maine…sau poimaine pentru micul dejun. Sau pentru desert.

Am zis si mi-am facut mea culpa cu frisca care-am “efectuat-o” de data asta. “Facatorul meu de frisca” care face frisca rapid in 30 de secunde a dat gres. A scapat presiunea din el si a ramas toata frisca lichida, apoasa. Asa ca…asta este, n-am avut alta de “batut”. A ramas asa. Oricum va dau reteta asta pentru clatite in stil american (ca-s groase si pufoase nu subtirele ca “ale noastre” e rapida, usoara si nu prea poti sa dai gres cu ea.

Facatorul de frisca

Deci faina se cerne cu sita deasa, se amesteca cu laptele, zaharul, oul, praful de copt, sarea. Apoi se incorporeaza si untul topit (30 de sec la microunde-i destul). Toate se bat bine cu telul, sa nu fie cocoloase. Apoi cu lingura mare (linguroiul) se pun cate o lingura din compozitie in tigaia de teflon incinsa bine si stropita cu cativa stropi de ulei. Cand incep sa se vada ca apar gauri in aluat, sau bule, se pot intoarce pe partea cealalta sa se rumeneasca la fel.

Pentru sos, feliati caisele (eu am folosit proaspete). Intr-o tigaie mai mica (tot de teflon recomandabil) puneti zaharul la topit si aveti grija sa nu se arda. Cand e topit si a format un caramel asa auri-maroniu adaugati smantana, si caisele. Le amestecati bine, smantana si sucul ce-l lasa fructele va topii zaharul care pare sa se intareasca ca betonul, va face sosul gros si consistent. Daca chiar vreti se poate pune si o lingura doua de cognac, sau lichior de fructe, grija doar sa nu dati foc la bucatarie daca se aprinde.

Asta-i tot. Frisca….nu faceti ca mine, si bateti-o cu telul sau cu mixerul pana-i groasa destul, cu un plic doua de zahar de vanilie, pentru aroma. Si de vreti sa mai ornati ca mine cu frunze de busuioc tanar pe deasupra-i bine, de nu iar ii bine. Aromele-s impartite!!!

Timp de preparare: 20 minute.

Ingrediente pentru 4 persoane (2 clatite de persoana):

Pentru clatite:
140g faina
130ml lapte
1 ou mare
2 linguri unt topit
2 linguri zahar
1/2 lingurita sare
1 lingurita praf de copt
Pentru restul:
4-5 caise mari
50g zahar
350ml smantana pentru batut frisca
10g zahar vaniliat

Informatii pentru UK. Toate ingredientele sund larg disponibile in toate magazinele. Pentru praful de copt folositi “bakeing powder”, si pentru frisca se poate folosi ori “double cream” ori “whipping cream”.

Pentru alte retete traditionale, speciale si inedite vizitati: www.bucatarialuiradu.co.uk