Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: calatori in timp

Amintirile Evei

Usa de sticla

Published by:

mesaj de dragoste

-Usa de sticla-

Iata-ma din nou in locul din care am plecat. Sa-i spun loc, sa-i spun timp sau sa-i spun spatiu? Poate un om sa fie in mai multe locuri in acelasi timp?

Pentru unii pare imposibil, pentru altii este doar o calatorie. O calatorie in fractiuni de secunda.

Ma simt ca si cum totul in jurul meu ar fi supendat. Singura fiinta care poate sa circule liber, sa atinga oamenii, casele, gandurile fiind eu.

Plutesc. Cred ca asta este singurul cuvant potrivit pentru starea mea. Pot calatori in timp, avand intelepciunea timpului care si-a lasat invataturile in mine.

Nimic nu este intamplator in viata. Oamenii se  intalnesc aparent accidental. Inca nu intelegem legaturile pe care Universul le arunca asupra noastra. Fiecare persoana care trece prin noi, cu noi, printre noi lasa urme, cateodata pe chip sau in suflet. Unii ne lasa cicatrici urate, altii ne lasa vise.  Totul se intampla cu un scop bine definit. Fiecare dintre noi este o lectie de viata. Fiecare carte cititta, fiecare poveste auzita sau spusa are menirea de a ne da o lectie. Cateodata ne comportam ca niste elevi incapatanati si rebeli. Consideram lectiile grele asa ca preferam sa chiulim, nebanuind in acele momente ca pierdem esenta vietii noastre. Acel timp in care am fentat orele intelepciunii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii printre care am trecut fara sa-i privim in ochii nu se vor mai intoarce niciodata. Oamenii carora le-am ignorat emotiile vor fi pierduti pentru totdeauna.

De ce fugim? Fugim din cauza fricii, nesigurantei, rusinii ca nu suntem pregatiti sau ca nu suntem ceea ce lasam impresia ca suntem.

Tu esti lectia mea. Esti lectia mea stoica, pentru ca tu esti un om stoic sau cel putin asa gandesti despre tine.

Stoicismul este un curent filosofic, intemeiat de Zenon in sec. IV, inainte de Cristos, in Grecia Antica școală filozofică întemeiată de Zenon. Invataturile contineau elemente materialiste in concepția despre natura și in teoria cunoașterii, dar care in domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovaduind supunerea față de soarta. Un om stoic este un om ferm cu multa tarie sufleteasca. Stiu ca esti ferm nu am nicio indoiala, insa nu am descoperit inca restul. Tarie sufleteasca inseamna sa si arunci din viata ta pe cei care iti sunteti destinati sa-ti fie alaturi? Nu cumva intra in contradictie cu filosofia legata de soarta? Crezi ca accepti soarta?

Nu te-am intrebat niciodata daca tu crezi ca eu sunt stoica. Stiu ca sunt, desi nu m-am definit niciodata asa. Stiu ca sunt, pentru ca viata m-a invatat ca fara determinare si hotarare nu as fi putut sa fiu ceea ce sunt. Cred in destin, pentru ca stiu deja ca nimic nu este intamplator, desi  stiu ca ne putem modifica destinul.

Apropo de timp. Merg eu prea repede sau tu te-ai oprit din mers?

Viata o sa ne arate unde ne duce stoicismul fiecaruia.

O sa ma intrebi cum poti opri timpul. Nu ai incercat sa faci asta niciodata, nu-i asa?

In ciuda cartilor citite, in ciuda filosofiile invatate, in ciuda psihologiei de care spui ca esti atras nu ai descoperit  esenta care musteste in fiecare lectie. Din miile de carti citite inca nu ai extras esenta filosofica a vietii. Cunosc eruditia ta, dar nu cunosc intelepciunea ta personala.

Timpul se poate opri. Eu tocmai am facut-o. Cum poti opri timpul si merge in acelasi timp mai departe?

In timpul meu eu continu sa merg, dar tu ai ramas inghetat undeva. Te vad, te ating, plutesc in jurul tau, iti vad privirea, iti ating gandurile. Cateodata te vad maret, cateodata vad doar lasitatile tale.

Esti un fel de Alice in Tara minunilor. Cresti sau devi brusc mic, in functie de gandurile pe care le ai.

Frumusetea povestilor este ca toate lumea le crede ca  fiind izvorul unei extraordinare si fascinante imaginatii. Nimeni sau aproape nimeni nu este dispus sa creada ca povestea citita este o poveste reala.

Scufita rosie chiar a fost mancata de lup? Eu cred ca da. Fiecare dintre noi intalneste in viata un “lup” care  ii poate hacui mintea si trupul. Fiecare dintre noi in viata intalneste persoana care il poate din scoate din gura lipsita de speranta a lupului.  Putem fi lupi sau vanatorii cei buni. Depinde de lectia invatata.

Filosofia vietii ne arata ca viata adeseori se confrunta cu lipsa de stralucire a cartilor, de oameni care isi respecta promisiunile, de oameni curajosi sau determinati, de iubiri puternice care nu lasa pe nimeni sa le infranga.

Povestea pe care o vei citi si pe care eu o scriu de atata timp, este ea o poveste adevarata sau doar sunt eu un om cu o imaginatie fabuloasa?

Are importanta? Poate ca da, poate ca nu.

Pentru mine, care o scriu important este sa astern cuvintele asa cum au fost ele rostite.

Pentru tine…??? Poate ca intr-o zi, cand te vei maturiza, cand vei aplica in viata cele invatate, vei intelege cate de important ai fost pentru mine.

Stop! Am spus ai fost? Stiu, exact asta doresti sa ma intrebi.

Rectific, cat de important esti pentru mine.

Esti lectia mea de viata: ai fost, esti si vei fi important

Iti amintesti cand imi povesteai despre cartile citite? Iei o carte, citesti primele randuri, iti atrage atentia sau nu. Mai citesti o pagina sperand ca vei gasi ceva care sa te faca sa o citesti pana la sfarsit. Continui sa o rasfoiesti. Daca te-a facut curios, continui citirea ei, daca nu, pur si simplu o arunci intr-un colt in care praful si uitarea se vor asterne peste ea.

Acum scriu povestea noastra.  Imi imaginez, cum vei lua cartea, pentru ca de data asta o vei tine in mana, vei putea atinge paginile cu miros de cerneala, vei putea trece usor degetele peste randurile carti, degetele tale imi vor atinge gandurile. Nu mai este doar o simpla carte cumparata sau descarcata de pe internet. Este o parte din povestea vietii tale. Vei primi raspunsurile la multitudinea de intrebari pentru care mintea ta stoica a cautat raspunsurile in mine.

Cartea pe care o scriu si a carui prime capitole le-ai citit intr-o dimineata de sambata, intr-o dimineata in care noi inca nu ne stiam, dar ne intalnisem.

M-ai intrebat atunci cum scriu, daca folosesc computerul sau folosesc stiloul. O parte din poveste este scrisa cu stiloul. Cateodata scriu in pat, la birou, alteori ma asez in fata calculatorului si scriu.

Povestea noastra este asemeni unei usi rotitoare. Ne invartim unul in jurul celuilalt avand intre noi o usa imensa de sticla. Ne vedem, dar nu te atingem. Pentru cateva clipe pasim in afara usii si ne simtim. Mainile noastre se ating, gandurile noastre se impletesc, trupurile noastre se frang unul sub celalalt. Dintr-o data, brusc ajungem in spatele aceleias usi rotitoare cu geamul de nespart care se ridica intre noi.

Suntem aproape dar niciodata impreuna. Continuam sa ne invartim, fiind aruncati la un moment dat de catre  forta centrifuga din cercul rotirii noastre in directii diferite.

Stiu ca m-ai mintit, iar eu m-am prefacut ca te cred. Poate ca jocul nostru a devenit inutil, fara directie si fara speranta.

Te-am rugat in ultimul meu mesaj sa tii minte sentimentele de azi si toate gandurile pe care le-ai avut de cand ne-am cunoscut.

Stiu ca o vei face, pentru ca stiu ca esti un om stoic.

Ai privit vreodata un cobai cum alearga pe roata sa in cusca?

Alearga catre nicaieri cu o viteza uimitoare. Este vreodata trist? Este vreodata fericit?

Nu stiu, pentru ca nu vorbeste niciodata. Dar ce  stiu este ca atunci cand ma indrept spre cusca sa de sticla si ii bat in geam, se arunca de pe roata pe care alerga nebuneste si vine la mine ca  sa vorbim. Eu ii rostesc cuvinte iar el incearca sa-mi raspunda  zariind disperat raspunsurile cu ghiarele pe geamul care ne desparte.

Unde alergi tu? In ce directie pornesc eu?  Conteaza?

Cu totii avem o tinta pe care o atingem mai devreme sau mai tarziu sau poate niciodata.

O vom atinge cu siguranta cand vom reusi sa spargem geamurile care ne izoleaza.

 

Saruti asa cum scrii

copyright by Maddie Ancuta

28 May 2014

 

 

 

 

 

Top Secret

Peisajul fantoma

Published by:

chapel John EvelynPeisajul fantoma. John Evelyn  Este posibil să călătorim în timp?

Oricât de incredibil ar putea să pară acest lucru, un număr destul de mare de- oameni cu o reputaţie excelentă şi cât se poate de sănătoşi la minte au pretins că s-au întors cu secole în urmă pentru a vizita epoci trecute. Mary Rose Barrington, de la London ’s Society for Psychical Research, a studiat un caz de acest gen. Ea relateaza că eroii acestei întâmplări, domnul şi doamna George Benson, hotărâseră să meargă la plimbare pe colinele din Surrey într-o frumoasă zi de duminică din luna iulie a imului 1954. Ziua începuse în chip ciudat. Amândoi sim­ţiseră la trezire o senzaţie bizară de apăsare. Nevrând să strice o zi care se anunţa frumoasă, fiecare preferase să nu-i spună nimic celuilalt. Imediat ce-au coborât din autocarul care îi dusese în Comitatul Surrey, soţii Benson au vizitat capela familiei John Evelyn din Wotton. Se interesau de multă vreme de John Evelyn, un cronicar din secolul al XVII-lea, şi voiau să stie care anume din apropiaţii lui erau îngropaţi în cimitir. Vizita îi captivase atât de mult încât îi consacraseră mai mult timp decât fusese prevăzut. Ieşind din cimitir, cei doi soţi au luat-o la dreapta. Acolo au dat de o potecă supraînălţată mărginită de tu­fişuri înalte. Au pornit pe acea cărare şi în curând au ajuns într-un luminiş mare unde se afla o bancă de lemn. La stânga băncii, iarba se întindea până la copaci, pe o dis­tanţă de douăzeci şi cinci de metri. La dreapta, terenul co­bora domol spre fundul văii de unde se auzea un zgomot de lemn rupt şi lătrăturile unui câine. In momentul acela domnul Benson a aruncat o privire la ceas-şi, văzând că era ora prânzului, a scos sandvişurile pe care cei doi le pregătiseră pentru această masă. Prea deprimată ca să mănânce, doamna Benson a fărâmiţat dis­trată pâinea pentru păsări. Apoi s-a aşternut brusc o linişte desăvârşită. Doamna Benson s-a simţit deodată cuprinsă de o spaimă cumplită. Trei vrăjitori în haine medievale stăteau în picioare în spatele ei. A vrut să întoarcă capul dar n-a putut. Domnul Benson nu văzuse nimic dar, atingând mâna soţiei sale, a băgat de seamă că era de o răceală de cadavru. In cele din urmă, doamna Benson şi-a revenit şi şi-au reluat plimbarea de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Au coborât spre vale şi în curând au traversat o cale ferată. Apoi, în ciuda dorinţei de a merge mai departe, s-au întors în iarbă şi au adormit. După aceea, totul se tul­bură şi se trezesc la Dorking, aşteptând trenul care trebuia să-i ducă înapoi acasă, la Battersea. In următorii doi ani frica practic n-a mai părăsit-o pe doamna Benson. Nu reuşea să uite groaza care o cuprin­sese la vederea celor trei vrăjitori atât de ciudat îmbrăcaţi, în cele din urmă s-a hotărât să atace răul de la rădăcini zicându-şi că nu se va elibera de această fobie decât dacă va parcurge din nou traseul pe care îl urmase împreună cu soţul ei în acea duminică fatală. S-a hotărât deci să se întoarcă pe locul „viziunilor”. Imediat ce a ajuns la capelă, doamna Benson a avut senza­ţia că se petrece ceva anormal. A văzut imediat că nu exis­ta nici o potecă ducând spre vârful colinei – pur şi simplu nu exista nici o colină. Ţinutul era plat, fară tufişuri şi fără copaci pe o suprafaţă de aproape un kilometru în jur. Doamna Benson a stat de vorbă cu un bărbat care pre­tindea că cunoaşte foarte bine regiunea şi care i-a spus că nu auzise niciodată de peisajul pe care i-l descria. Şi a mai adăugat că nu exista nici o bancă de lemn la marginea vreunei poteci. După ce s-a întors la Battersea, doamna Benson a povestit totul soţului ei. Acesta nu a crezut-o, totuşi a ac­ceptat să se întoarcă la capelă duminica următoare. Acolo şi-a dat seama că spunea adevărul. Câţiva ani mai târziu, Mary Rose Barrington şi John Stiles, de la Society for Psychic Research, s-au deplasat în regiune cu speranţa că vor descoperi peisajul descris de doamna Benson. Spre imensa decepţie a doamnei Benson, cei doi n-au văzut nimic care să-i poată explica viziunea şi au tras concluzia că trăise o experienţă psihică ex­cepţională. Mary Rose Barrington a avut până la urmă ideea de a parcurge cronicele lui John Evelyn pentru a găsi indicii. Ea a băgat de seamă că descrierea peisajului făcută de John Evelyn semăna foarte mult cu cea a doamnei Benson. Iar într-o notă din martie 1696, John Evelyn amintea de execuţia a „Trei nefericiţi de vrăjitori, dintre care un preot“, care luaseră parte la un complot ce urmărea asasinarea regelui lacob. Mary Rose Barrington a conchis că soţii Benson pă­trunseseră într-o altă „realitate deviantă“ şi că fascinaţia exercitată asupra lor de John Evelyn îi făcuse să pătrundă intr-un univers – un univers care nu mai exista de două sute cincizeci de ani – fară să se poată şti prin ce meca­nisme psihologice

. http://en.wikipedia.org/wiki/John_Evelyn http://www.bl.uk/onlinegallery/features/evelynnotes.html