Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: AMRO

Politichie

Întrevedere Bogdan Aurescu cu preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American, Eric Stewart

Published by:

Comunicat de presă

Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Bogdan AurescuBogdan Aurescu cu preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American, Eric Stewart

 

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu l-a primit, la 6 martie 2013, pe Eric Stewart, preşedintele executiv al Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO).

Oficialul român a evidenţiat eforturile continue depuse de Guvernul român pentru consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, între acestea un loc semnificativ ocupându-l lansarea, în octombrie 2012, a Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, adoptată la Washington, la cel mai înalt nivel, la 13 septembrie 2011, pe agenda căruia dimensiunea economică ocupă un loc semnificativ. Bogdan Aurescu a salutat şi încurajat implicarea comunităţii de afaceri în consolidarea acestei structuri, inclusiv prin participarea la reuniunile viitoare ale acesteia.

Eric Stewart a făcut o prezentare a viziunii AMRO asupra modalităţilor celor mai eficiente de participare a structurii pe care o reprezintă la activitatea Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune. În acest context, cei doi interlocutori au discutat despre modul în care AMRO poate sprijini activităţile grupurilor de lucru economice (privind securitatea energetică şi infrastructura strategică) ale Task Force-ului.

De asemenea, secretarul de stat a solicitat sprijinul companiilor americane membre AMRO pentru demersurile de includere a României, ca partener strategic al SUA, în programul Visa Waiver. Eric Stewart a reiterat, la rândul său, interesul şi disponibilitatea AMRO de a susţine demersurile României în direcţia liberalizării, cât mai rapide, a regimului de vize pe relaţia cu SUA.

Preşedintele executiv al AMRO a exprimat, de asemenea, interesul AMRO de a contribui la realizarea unor vizite în SUA, în cursul acestui an, ale unor membri ai guvernului român, în scopul promovării mediului investiţional şi de afaceri din România.

Informaţii suplimentare

Consiliul de Afaceri Româno-American (American – Romanian Business Council – AMRO), organizaţie non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovare a relaţiilor economice dintre SUA şi România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, la Washington.

AMRO are în componenţă 14 membri – companii americane de renume, cum ar fi Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, Pharma, Metlife, Cargill, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson & Johnson, provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată de Chevron – preşedinte şi ADM – vicepreşedinte. În funcţia de preşedinte executiv al noii structuri a fost ales domnul  Eric Stewart.

Misiunea Consiliului este de a consolida schimburile economice şi investiţiile dintre cele două ţări, de a aprofunda relaţiile bilaterale şi de a conştientiza publicul în legătură cu importanţa acestora.

Politichie

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu reprezentanţii Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO)

Published by:

Ministrul afacerilor externeMinistrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a primit astăzi 8 noiembrie 2012, delegaţia Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO), aflată la Bucureşti într-o misiune de promovare economică.
Ministrul afacerilor externe a evidenţiat eforturile continue depuse de autorităţile române pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţara noastră, respectiv pentru consolidarea şi extinderea Parteneriatului Strategic România-SUA.
Şeful diplomaţiei române a făcut referire, în acest context, la recenta lansare, din 31 octombrie 2012, a Task Force-ului pentru implementarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA, adoptată la Washington, în data de 13 septembrie 2011, la cel mai înalt nivel, pe agenda căruia dimensiunea economică va ocupa un loc privilegiat.
Ministrul Titus Corlăţean a arătat că un rol cheie în cadrul noului mecanism revine comunităţii de afaceri şi a lansat, în acest context, invitaţia AMRO de a se alătura eforturilor noii structuri, inclusiv prin participarea la reuniuni viitoare ale acesteia. Înaltul oficial român a salutat interacţiunea iniţiată între AMRO şi reprezentanţii mediului de afaceri din România şi din SUA, cu prilejul întâlnirilor organizate de AmCham şi Camera de Comerţ a României, încurajând continuarea acestui tip de demers şi în viitor, cu regularitate.
De asemenea, ministrul Titus Corlăţean a subliniat interesul major al României pentru includerea în programul Visa Waiver, inclusiv din perspectiva facilitării contactelor între reprezentanţii mediului de afaceri din România şi SUA, cu consecinţe directe şi asupra sporirii volumului investiţiilor americane în ţara noastră, respectiv a schimburilor comerciale bilaterale. A solicitat, în acest context, sprijinul companiilor americane pentru eforturile de lobby întreprinse la nivelul Administraţiei şi Congresului SUA, în vederea adoptării proiectului legislativ pe tema modificări criteriilor de acces în programul Visa Waiver.
Reprezentanţii AMRO au oferit asigurări cu privire la interesul şi disponibilitatea companiilor pe care le reprezintă pentru susţinerea demersurilor României în direcţia liberalizării, cât mai rapide, a regimului de vize, împărtăşind convingerea că o decizie în acest sens va contribui semnificativ la aprofundarea interacţiunilor economice dintre cele două state.
Interlocutorii americani au prezentat ca obiective principale ale misiunii pe care o întreprind la Bucureşti, evaluarea oportunităţilor în creştere oferite de piaţa românească şi evidenţierea domeniilor de cooperare de interes şi beneficiu reciproc. De la întâlnirea pe care şeful diplomaţiei române a avut-o, la sfârşitul lunii septembrie, la New York, cu reprezentanţi ai companiilor membre AMRO, Consiliul s-a implicat activ în demersurile de amplificare a cooperării economice dintre România şi SUA.
Liderii companiilor americane membre AMRO participante la reuniune au evidenţiat importanţa strategică a României în ansamblul politicilor investiţionale ale acestora, exprimând angajamentul ferm pentru o prezenţă investiţională consolidată, pe termen lung, în ţara noastră.
Informaţii suplimentare
Consiliul de Afaceri Româno-American (American – Romanian Business Council – AMRO), organizaţie non-profit cu sediul la Washington, având ca obiectiv promovarea relaţiilor economice dintre SUA şi România, a fost lansat la 25 ianuarie 2012, la Washington.
AMRO are în componenţă 13 membri – companii americane de renume, cum ar fi Chevron, Exxon, ADM, Smithfield, Raytheon, Pharma, Metlife, Cargill, Amgen, Timken, Mega, Eli Lilly, Johnson & Johnson, provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată de Chevron – preşedinte şi ADM – vicepreşedinte. În funcţia de preşedinte executiv al noii structuri a fost ales domnul Eric Stewart.
Misiunea Consiliului este de a consolida schimburile economice şi investiţiile dintre cele două ţări, de a aprofunda relaţiile bilaterale şi de a educa publicul în legătură cu importanţa acestora.

comunicat de presa