Radio Catch22 London » Blog Archives

Tag Archives: accident de circulatie. reactie diplomatica

Politichie

Comunicat de presă-accidentul de circulaţie produs de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Published by:

Comunicat de presă

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Malghinov  a fost  convocat la data de 23 octombrie 2012 de către ministrul afacerilor externe,  Titus Corlăţean, în legătură cu  accidentul de circulaţie produs la 21  octombrie de un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la  Bucureşti.

 

Ministrul român al afacerilor externe a exprimat profunda preocupare a  autorităţilor române faţă de accidentul in care a fost grav rănit un cetăţean  român şi a subliniat necesitatea ca agenţii diplomatici acreditaţi în România,  în conformitate cu dreptul internaţional în materie, să respecte legislaţia şi  regulamentele în vigoare din statul de reşedinţă. 

 

Ministrul Afacerilor Externe a remis o Notă Verbală prin care se  solicită autorităţilor Federaţiei Ruse retragerea imunităţii de jurisdicţie a  diplomatului în cauză. Ministrul Corlăţean a subliniat aşteptările părţii române  ca Ambasada să coopereze pe deplin cu autorităţile române pentru investigarea  circumstanţelor accidentului. A subliniat, în acest context, necesitatea ca  justiţia să se pronunţe asupra responsabilităţilor care decurg din accidentul  menţionat.

 

sursa MAE