Top Secret

Puterea ascunsa a marelui CHEIRO

celebrul Cheiro

Puterea ascunsa a marelui CHEIRO

CADAVRUL unui barbat în vârstă zăcea pe jos în faţa căminului. încăperea, ca şi cadavrul, era destul de rece. Celor de la Scotland Yard le era foarte limpede că victima fusese ucisă prin aplicarea mai multor lovituri cu grătarul pentru lemne al căminului. Şi totuşi în ceea ce priveşte persoana făptaşului aceştia se aflau încă într-o beznă totală.

Tâlhăria nu putea fi exclusă ca posibil motiv, deşi foarte puţin din eleganţa prăfuită a apartamentului indica vreun semn de bogăţie. Victima nu avea renumele unui certăreţ, neavând nici duşman; cunoscuţi.

Detectivii de la Scotland Yard se aflau într-un mare impas.

Chiar în momentul în care se pregăteau să pără­sească locul crimei, la uşa locuinţei s-a prezentat un tânăr îmbrăcat foarte elegant. Ar putea să le fie de vreun folos? Mă rog, în astfel de cazuri nu poţi şti niciodată şi e bine să nu ignori nici o posibilitate. în timp ce cadavrul era scos din casă, detectivii l-au condus în camera unde se produsese oribila crimă. Acesta s-a uitat nepăsător în jur, cerând apoi permisiunea de a examina mai de aproape una din numeroasele urme de sânge ce se aflau pe pereţi.

Cu capul în mâini, el a privit o clipă una din amprente.

Ucigaşul este un tânăr gentleman. Este un om înstărit şi poartă un mic ceas de aur în buzunarul stâng al pantalonului său… în plus, este rudă apropiată a dom­nului care a fost scos adineauri din această încăpere“.

Băieţii de la Scotland Yard au simţit nevoia să-i dea un şut undeva acestui filozof înfumurat drept “răsplată” pentru timpul pe care li-1 irosise cu prostii de genul ăsta. Dar prin preajmă se mai aflau şi doi corespondenţi ai unor ziare londoneze, care au mirosit un caz spectaculos. Cine era oare tipul acesta îmbrăcat ca de carnaval, care pretindea că dedusese atâtea lucruri dintr-o singură amprentă de sânge aflată pe un perete soios?

Cheiro, Marele Cheiro!” le-a răspuns el, întin- zându-le o carte de vizită.

Toate ziarele de luni relatară această întâmplare. A doua zi, numele extraordinarului chiromant apărea din nou în titlurile de-o şchioapă,-deoarece poliţia îl des­coperise pe făptaş. Acesta nu numai că se dovedise a fi într-adevăr tânăr şi înstărit, posesor al unui mic ceas de aur pe care îl purta în buzunarul stâng al pantalonilor, dar era şi fiul victimei – ruda apropiată de care vorbise Cheiro.

In numai câteva săptămâni, Cheiro deveni vedeta Londrei. Adulaţia publicului îi încălzea sufletul, şi în­cepu să depună regulat la bancă sume considerabile – onorariu pe care îl încasa de la clienţi pentru prezicerea viitorului.

In 1893 Cheiro a părăsit Anglia cu destinaţia New York, unde şi-a amenajat mai multe birouri luxoase în Park Avenue. Si aici s-a bucurat de acelaşi succes. Pe măsură ce o adevărată avere se acumula în contul fabulosului ghicitor al destinelor, presa a devenit în mod inevitabil interesată de protagonist şi de metodele acestuiae. O tânără ziaristă de la New York World l-a sunat într-o bună zi si s-a interesat dacă ar dori să se supună unei serii de teste la care se gândise redacţia ziarului.

Cheiro a acceptat provocarea fără nici o clipă de ezitare.

Ziarul a mediatizat pe larg evenimentul. Fantasticul subiect urma să fie confruntat cu treisprezece amprente aparţinând unor cetăţeni ai New York-ului. Amprentele nu aveau să fie însoţite de nici un semn de identitate, Cheiro urmând să spună câte ceva despre fiecare – dacă era într-adevăr capabil de aşa ceva.

Dacă ziarul şi-a propus să-l discrediteze pe Cheiro, atunci nu şi-a găsit omul potrivit. La ora stabilită, un comitet alcătuit din cetăteni de vază ai oraşului se afla  în sală pentru a acţiona ca juriu.

Cheiro nu şi-a pierdut prea multă vreme cu prima amprentă. S-a uitat la ea o secundă sau două, apoi a aruncat-o la loc pe masă.

–     Domnilor, a spus el, aceasta este amprenta unui irlandez. Odinioară el a muncit din greu, dar acum este bogat şi foarte influent.

Cuvintele lui Cheiro au provocat rumoare în rândul membrilor juriului. Amprenta la care se referea el aparţinea lui Richard Croker, imigrantul irlandez care îşi începuse cariera cărând targa cu moloz şi ajunsese în cele din urmă şef al organizaţiei Tammany Hali ( Tammany Hali: organizaţie centrală a partidului democrat cu sediul în New York (n.t.).”

Dar Cheiro nu terminase cu această amprentă.

–    Mai mult decât atât, domnilor, irlandezul în cauză a fost cândva un luptător. După părerea mea este un bun orator, având mari veleităţi pentru politică.

Unu la zero pentru chiromant.

Apoi Cheiroa extras o nouă amprentă, s-a uitat la ea, după care a aruncat-o pe masă lângă prima.

–    Tipul acesta este un artist genial, deşi nu este de fapt un geniu. El merită mai multe onoruri decât cele ce-i vor fi acordate în timpul vieţii.

Cea de-a doua amprentă aparţinea lui Reginald De Koven, compozitorul operetei Robin Hood – lucrare pe care nu a mai reuşit să o egaleze ulterior.

Fără ezitare, Cheiro a extras la rând amprentele pe care comitetul i le alesese pentru testare. Fără nici o eroare, el a reuşit să identifice fiecare probă, inclusiv pe aceea a unei femei, pe care a descris-o ca pe un copil al zeiţei Fortuna, dotat cu mult talent si ambiţie, dar si cu un suflet marcat de o profundă nefericire. Era amprenta lui Lillian Russel.

La mai puţin de zece minute după începerea expe­rimentului, Cheiro comentase corect toate amprentele, în afară de una, pe care o extrase de mai multe ori şi pe care de fiecare dată o pusese la loc pe masă, încruntându-se şi fără să spună nimic.

Acum nu mai rămăsese decât această amprentă. De ce oare până atunci nu reuşise să spună nimic despre ea? Oare nu putea s-o facă? Să fi fost oare tocmai proba care avea să-l pună în încurcătură în faţa publicului, demonstrând că nu era capabil să ghicească viitorul şi trecutul după orice fel de amprentă, aşa cum pretin- sese? Membrii comitetului abia se mai ţineau pe scaunele lor. Atmosfera devenise foarte tensionată când Cheiro se întorsese cu spatele la masă şi-şi tamponase sprânceana cu o batistă. Avea de gând să renunţe la interpretarea acestei ultime probe? De ce?

Aveai impresia că acest ciudat bărbat se joacă de-a şoarecele şi pisica cu cei care îl torturau.

Ridică ultima amprentă şi, fără să o privească, o aşeză cu faţa în jos pe masă.

–      Imi pare rău, domnilor, dar refuz să identific această amprentă.

Apoi tăcu, şi în timpul acesta se auzi din nou un murmur pornit din rândul membrilor comitetului şi al ziariştilor. Dar Cheiro îşi ridică mâna pentru a face linişte.

–    Vă rog să mă lăsaţi să termin ce am de spus! Refuz să identific această amprentă oricui în afara celuia căruia îi aparţine… pentru că e vorba de un criminal. El se va preda autorităţilor din proprie convingere, după care va muri în închisoare, pradă suferinţei sale sufleteşti.

Cheiro răspunsese sută la sută corect pe tot parcursul testului. Ultima amprentă la care se referise într-o manieră atât de dramatică aparţinea doctorului Henry Meyer, care, în momentul acela, se afla la închisoarea Tombs, unde ispăşea o pedeapsă pentru omor. Acesta fusese condamnat, apoi fusese declarat alienat mintal, murind după câteva luni într-o instituţie de îngrijire a criminalilor cu suferinţe psihice.

Ziarele fură cât se poate de generoase în a face publicitate uluitoarelor preziceri ale lui Cheiro. Oameni din toate colturile lumii au venit să-l consulte, în schimbul unor onorarii substanţiale. Nu se poate spune care era procentul de eroare în toate aceste cazuri, întrucât acestea aveau un caracter strict confidenţial, nici unul din rezultatele lor ne fiind date publicităţii.

Au existat însă unele situaţii când profeţiile lui au redevenit publice, ca aceea în care excentricul Oscar Wilde, aflat pe atunci la apogeul gloriei sale, l-a provocat pe Cheiro să-i prezică şi lui viitorul. Cheiro l-a informat pe vestitul scriitor că în mai puţin de cinci ani va fi dezonorat în public, fiind nevoit să se autoexileze. Wilde i-a râs în faţă. Şi totuşi timpul a fost de partea magi­cianului: notorietatea procesului pe care l-a avut Wilde i-a distrus cariera, care a început să alunece încet spre dezonoarea pe care Cheiro i-o prezisese scriitorului.

Deducerile făcute pe baza amprentelor digitale constituiau numai o parte a programului lui Cheiro, el folosindu-se, de asemenea, şi de aşa-zisele “numere magice”. Sistemul se baza pe data naşterii subiectului şi pe cifra pe care magicianul o alegea, pe care el o numea “numărul fatal”.

Indiferent de procesul care a generat această metodă, ea părea a da rezultate. Cheiro a prezis luna şi anul morţii regelui Edward VII cu unsprezece ani înainte de producerea evenimentului. Regele a păstrat această proorocire, încuiată în sertârul mesei sale de lucru. în iunie 1902 regele fusese aclamat cu prilejul proclamării, dar nu fusese încă încoronat. Brusc, el s-a îmbolnăvit, şi starea sa a devenit atât de critică, încât a trimis de urgenţă după Cheiro, pentru a afla ce-1 aştepta. Chiromantul i-a spus să nu-şi facă griji, pentru că va fi încoronat la 9 august, după care va mai trăi încă nouă ani. încă o dată prezicerile sale au fost din plin confir­mate de evenimentele ulterioare.

Faima bărbatului ieşit din comun s-a răspândit în toată Europa, iarCheiro s-a trezit în scurt timp foarte solicitat, în special de către casele regale. în cursul uneia dintre călătoriile sale, pe când se afla la Moscova, i s-a cerut să interpreteze nişte amprente, iar el a prezis: bărbatul căruia îi aparţin aceste amprente va fi nefericit şi bântuit, toată viaţa sa de teama războiului. In jurul anului 1917 va pierde totul, inclusiv viaţa.

Prezicerea a fost făcută în 1897, cu exact 20 de ani înainte ca cel căruia îi aparţinuseră amprentele, ţarul Nicolae II, să-şi piardă atât coroana, cât şi viaţa în timpul Revoluţiei din 1917.

Uluitoarea capacitate a lui Cheiro a permis prevestirea viitorului a mii de persoane. Nu însă şi a propriei sorţi. în toamna lui 1906, Cheiro s-a trezit brusc că nu mai poate citi atât de uşor amprentele. Nu mai era sigur pe sine, iar procentul de eroare a început să crească. Poate că avea nevoie de un moment de repaus, s-a gândit el, aşa că şi-a închis luxoasele birouri, şi-a anulat numeroasele programări şi a dispărut pentru câteva săptămâni în Bermude.

Totul a fost însă în zadar. Harul îl părăsise. în 1907 a anunţat că se retrage. De ce nu? Muncise din greu atâţia ani, dobândind o avere considerabilă de pe urma intros- pecţiunii în viitorul altora. Revista, ziarul şi banca particulară pe care le înfiinţase păreau suficiente pentru a-i ocupa timpul şi a-i menţine prosperitatea.

Pentru o vreme, lucrurile au decurs bine. Clienţii, înstăriţi care îl plătiseră pentru a le îndruma afacerile se înghesuiau acum să-şi depună banii în instituţia lui financiară. Dar în iarna lui 1909 doi dintre investitori l-au acuzat că a dispărut, luând cu el acţiuni în valoare de o jumătate de milion de dolari pe care le cumpărase pentru ei. Cheiro a reapărut în viaţa publică pentru a se apăra şi pentru a pune capăt acestui caz. Câteva luni mai târziu a fost tinta unei alte acuzaţii de acelaşi fel.

Juriul l-a declarat vinovat şi l-a pedepsit cu 13 luni de închisoare.

Sfătuitorul regilor şi al oamenilor de rând şi-a pierdut puterea, iar lumea din jur l-a dat uitării în scurt timp. într-o dimineaţă a anului 1936, poliţia din Hollywood l-a descoperit zăcând pe trotuar şi bolbo­rosind ceva ca pentru sine. Când au ajuns cu el la spital, murise deja.

Biografia acestui bărbat care se numise singur Cheironu este secretă, dar talentul său, trucurile prin care şi-a dobândit faima rămân un mare mister. El precizase mereu că nu ştiuse cum putea face uluitoarele preziceri, şi este posibil să fi spus adevărul din moment ce, în cele din urmă, Marele Cheiro a ajuns un neajutorat, un magician care şi-a pierdut puterea de vrajă.

http://en.wikipedia.org/wiki/Cheiro

Mai multe in Top Secret

 

1 comment

  1. Pingback: Descoperirea crimei prin psihic — o tehnica moderna

Leave a Reply