Amintirile Evei

Prizoniera

prizoniera-nuvela

Prizoniera- Amintirile Evei

cap1

cap2

cap3

cap.4

cap.5

cap.6

cap.7

continuare Pierdut

Iubesc sa scriu dar, recunosc ca nu-i sunt fidela.

Fug, ma ratacesc, uit, ma pierd, ma intorc, ma indragostesc, iar ma pierd,  ma  gasesc uitata intr-un colt plin de praf si paienjeni ai  sufletului meu.

Poposesc in umbra lui asa cum vara ma ascund  la umbra unui copac sa ma feresec de  razele fiebinti ale soarelui.

Cateodata gasesc cheia care imi elibereaza trairile ascunse in el.

Cad in genunchi, intind mainile  si ma rog : “Salveaza-ma! te rog, salveaza-ma de mine. Ajuta-ma sa ma eliberez de  fricile si lasitatile care imi tavalesc viata in picioare”

Scrisul atunci ma elibereaza de toate umbrele negre si sufocante care flutura amenintator ca aripile intunecate ale varcolacilor, aruncandu-ma intr-un colt de viata lasandu-ma fara putere.

Nu pot sa respir, duc mainile spre gat in incercarea disperata de a inlatura greutatea  care ma sugruma, care imi apasa pieptul.

Sunt prizoniera .

In genunchi  cu ochii plansi  ma rog : “Ajuta-ma!”

si atunci apare amantul meu etern, pe care il iubesc atemporal.

Cum se numeste?

Nu stiu de ce lumea il numeste timp. M-am obisnuit sa-i spun si eu tot asa. Timp, dar as putea sa-l numesc oricum .

Nu m-am gandit niciodata sa-l strig altfel. Poate pentru ca sunt prea obosita sa mai gandesc si la asta. Asa ca il accept cum a venit.

Ne cunoastem de o viata.

Il Iubesc  pentru ca  este perfect.

Este cu mine tot timpul.

Nu ma minte, nu ma inseala, nu ma dezamageste.

Este rabdator si tandru.  Ma iubeste la fel de mult pe cat il iubesc eu. Am incredere in el si el are incredere in mine

Ma  ia in bratele lui puternice si ma tine strans, sa  nu ma pierd de el niciodata. Stie ca m-am mai pierdut  de el si i-a fost greu fara mine.

Ne iubim, ne dansam unul pe celalalt. Nu-mi dezlipesc privirea din ochii lui. Increderea in el este nemarginita si ma ajuta sa ma topesc in el cu fiecare clipa care trece.

Nu sunt geloasa asa ca il impart fericita cu toata lumea.

O data pe an ma ia de mana si ma duce in fata oglinzii. Ma lasa sa ma privesc, privindu-ma intens, ca un adevarat indragostit, printre ochii intredeschisi. Cateodata tace. Cateodata imi arunca cu lacrimi in ochi, cateodata ma saruta cu patima.

Nu ma supar niciodata pentru ca il iubesc. Il iubesc pentru ca este perfect si este  al meu.

In dimineata asta, m-am trezit ca deobicei in bratele lui.

Azi am stat toata ziua iubindu-ne si discutand despre mine, despre razboi si cum am ajuns prizoniera .

M-a salutat cu: “Buna dimineata somnoroaso!!

M-a ridicat din pat si m-a dus la geam. Un soare stralucitor mi-a zambit cu o pofta imensa de viata, pasarile m-au salutat si ele.

Cu nasul lipit de  geam le-am ascultat discutia galagioasa.

“El”M-a imbratisat protector si a inceput sa vorbim despre noi sau sa fiu sincera am vorbit mai mult despre mine.

Am ascultat monotonia curgerii lui.

Stiu, stiam ca trebuie sa opresc razboiul din mine si sa ma  eliberez, sa fug.

Unde sa fug? undeva unde razboiul s-a terminat si unde pot gasi un nou inceput.

Cel mai aprig si violent razboi de care nu a scris nimeni pana acum, nici macar eu.

Nu vorbesc despre razboiul de care am invatat la scoala, ci , despre cel care este in mine.

Poate ca intr-o zi, dupa ce razboiul se va fi terminat voi avea curajul sa vorbesc despre el si sa-i scriu istoria.

Lacrimi, victorii scurte castigate, rani cangrenate care m-au mutilat.

Recunosc, ca sunt priznoiera si mai ales ca sunt lasa.

Raman mai departe prizoniera vietii mele pentru ca imi este frica sa fug, desi  am la mine  cheia care ma elibereaza.

In orice razboi sunt victime. Sunt invingatori si invinsi.

Nu stiu de ce anume imi este teama, sau poate ca inca  nu am curaj sa recunosc

Privesc in continuare pe geam imbratisata tandru  de eternul  meu iubit.

Il  privesc si il ascult  cum trece.

Razboiul s-a terminat. Stiu asta.

Cicatricele poate nu se vor vindeca niciodata, dar stiu ca acum pot asculta pasarile din noi , pot auzi clopotele bisericii cum ma cheama  in rugaciune, stiu ca tu esti acolo de o viata  si  ma astepti sa ma eliberez.

Te pot vedea doar  dupa ce razboiul se va fi terminat si eu ma voi fi eliberat.

Si ca un prizonier, plin de rani sangerande imi voi cauta drumul spre casa.

Casa este locul in care esti tu.

Acum trebuie doar sa gasesc drumul care sa ma duca spre tine.

Imi doresc sa nu ma ratacesc, dar dupa un razboi atat de crud si de lung nu stiu daca voi putea sa recunosc drumul care ma duce spre tine.

Cine esti tu?

Tu ma cunosti si ma astepti.

Eu inca nu stiu cine esti, dar stiu ca intotdeauna la sfarsitul razboiului cineva il asteapta pe prizonier cu bratele deschise.

Voi ajunge la tine…daca nu ma voi pierde pe drum

insemnari din blogul Evei

continuare Amintirile Evei

 

Maddie Ancuta

copierea sau preluarea articolelor  sub aceasta semnatura este cu desavarsire interzisa

atentionez in mod serios ca acest  site  este protejat prin copyscape si orice articol  semnat de mine  si depistat in alta parte va  trebui atunci sa suporte consecintele legale.