Mesaje de dragoste

Poveste japoneza

poveste japonezaJaponia ma fascineaza.

Japonia pentru mine inseamna trecutul ei, prezentul ei e spectaculos si mai poate insemna TU.

Am descoperit Japonia prima data cand am citit Shogun de James Clavell. M-am indragostit la prima citire.

M-am indragostit de curajul lor, de gandirea lor, curatenia si frumusetea sufleteasca. Minunate grădini Zen, pagode splendide, peisaje pitoreşti. Atunci am descoperit gheisa care pentru mine se apropie de  femeia perfecta.

Ţara Soarelui Răsare, a florilor de cireş sau a grădinilor viu colorate – aşa este Japonia cel mai bine cunoscută în lume.

Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole.
Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta, privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.

Pe plan religios, in secolul al VI-lea d.Hr., in Japonia patrunde budismul. Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului.
Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistind si astazi, intr-o armonie tipic nipona.

Sarbatorile, ceremomiile, vestimentatia, bucataria specifica, transpun si transfigureaza viata de zi cu zi intr-o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita doar de japonezi.

Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepind cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.

Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona.
Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcusul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime. Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato.
Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix, dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.
Profesorul de filozofie Tetsure Watsugi explica aceasta stare de lucruri astfel:
“A aborda o alta cultura este ca si cum ai asista la o piesa de teatru Kabuki, unde ego-ul fiecarui actor este ascuns de o masca. Cealalta cultura este masca, iar realitatea din spatele mastii este altceva, de origine japoneza.”
Civilizatia japoneza a inflorit si a redefinit un nou interes si o implicare emotionala deosebita pentru arte. Artele traditionale japoneze includ ikebana, origami, ukiyo-e, mestesugarit (papusi), poezie, spectacole (bunraku, dans, kabuki, noh, rakugo), tradititii ( jocuri, onsen, sento, ceremonia ceaiului, budo, architectura, gradinarit, sabii) si arta culinara.

Gheisa m-a fascinat. Amintirile vin tot de la cartea scrisa de James Clavell. Stiu ca imi doream sa devin o gheisa. Nu pentru a ma farda strident ci doar pentru a-mi bucura sufletul cu beneficiile de a fi o gheisa.

Cuvantul “Geisha” inseamna “artist” in Japoneza. Geisha este un fel de gazda profesionista care se ingrijeste de amuzamentul si buna-dispozitie ale oaspetilor interpretand diferite cantece sau dansând, mentinand o conversatie usoara, in Case de ceai numite O-chaya. Invata diferite indeletniciri traditionale cum ar fi: dansul antic japonez, cântatul la instrumente precum Shamisen, aranjatul florilor, ceremonia ceaiului, caligrafia, arta conversatiei si multe altele. Studiază in continuu si se perfectioneaza de-a lungul carierei lor. O geisha de succes trebuie sa fie frumoasa, gratioasa, rafinata, carismatica, sa aiba talente artistice si sa demonstreze norme de etichetă impecabile.
La inceputul secolului al XI- lea, doua femei nobile au creat un nou dans pentru încurajarea si înveselirea luptatorilor. Dansul a prins la public si a continuat. Multi cred ca aceste femei sunt predecesoarele geishei. Altii cred ca la inceput geishe erau barbati care se ocupau tot de distrarea oamenilor si faceau parte dintr-o societate ce se numea “Lumea Apelor”. Aceasta lume cuprindea prostituate, artisti si patronii lor. La un moment dat s-a produs o transformare si locul barbatilor a fost luat de femeile geishe.
Mai presus de toate, ceea ce o atrage pe o femeie la aceasta profesie, este decizia constienta si deliberata de a face arta parte principala din viata ei. În prezent o femeie poate alege daca doreste sau nu sa fie geisha, dar pana acum 50 de ani, pentru a deveni geisha trebuia sa fii fiica unei geishe sau sa fii acceptata intr-o O-chaya. Fetiţele orfane sau din familii sarace, puteau fi cumparate de catre O-chaya daca erau frumoase.
Lumea geishelor permite femeilor Japoneze sa fie independente din toate punctele de vedere, mai ales financiar, cu conditia sa nu se marite. A fost, probabil, singura profesie din Japonia in care femeile detineau puterea, influentand in mod evident evolutia social-politica. Alegând aceasta cale, o femeie poate sa lucreze pana la batranete iar din cauza accentului ce se pune pe prezervarea artei si culturii traditionale, ea se bucura de o valoare si un respect pe care de altfel nu ar fi reusi sa le obtină.
O geisha se imbraca in kimono si poarta saboti din lemn. Parul ii este prins sus si impodobit cu ornamente ce ii pun in evidenta linia gatului, considerata una dintre cele mai frumoase parti ale unei femei. Pe dedesubt poarta lenjerie rosie. Utilizarea acestei culori in imbracaminte si machiaj este foarte semnificativa in societatea Japoneza. Rosul este simbolul frumusetii si al fericirii. Accentul se pune mai mult pe eleganta decat pe extravaganta.
Unele geishe dezvolta intr-adevar relatii intime cu clientii, care devin apoi patronii lor. Aproape toate casatoriile din Japonia erau aranjate de familiile sotilor si sotiilor, scopul fiind pastrarea rangului si in nici un caz asigurarea fericirii celor doi. In aceste conditii, un barbat japonez instarit, ajungea sa aiba doua femei in viata lui, sotia si iubita. O relatie intima intre un barbat si o geisha era privita ca un lucru normal. Pentru o fata atractiva, a carei situatie financiara nu ii permitea sa se marite, acest aranjament era benefic. Putea duce o viata mai buna si avea dreptul sa refuze sau sa accepte un anumit patron. Geishele nu sunt privite ca o amenintare a institutului matrimonial. Sotia si geisha au roluri complet separate in societate. De cele mai multe ori, relatia dintre un barbat si o geisha nu se bazeaza pe dragoste si nu este menita sa distruga casnicia dintre sot si sotie.
De obicei sotiile le cunosc pe geishele sotilor lor. Daca sotia nu reuseste sa isi convinga sotul, poate uneori sa ceara sfatul geishei sau sa o roage pe aceasta sa-l convinga sa faca ceva ce ar putea fi in interesul familiei. Pe langa faptul ca poate vorbi si actiona in numele sotiei, geisha ii mai poate da barbatului si sfaturi in afaceri sau politica, fiind foarte probabil ca ea sa auda detalii ale unor afaceri importante in timp ce participa la anumite petreceri.
In trecut, geishele participau la nuntile ficelor clientilor. Acum, acest obicei nu se mai practica, dar geishele inca sunt prezente la inmormantarile clientilor importanti.
Numarul geishelor a scazut simtitor in ultimii ani din doua motive principale. In primul rand, antrenarea unei geishe cere timp si este foarte riguroasa. In al doilea rand geishele au devenit un grup de elita si de aceea servicile lor sunt extrem de costisitoare. Ideea este ca geisha sa pastreze traditia intacta si sa transmita mai departe cunostintele ei. Din pacate, in aceste vremuri este aproape imposibil sa mai pastrezi vreo datină. A fi geisha acum, nu mai este un mod de viata ci doar o alta cariera.
Ideal este ca atunci cand o geisha intra intr-o sala de banchet, sa aduca cu sine eleganta mistica din Lumea Salciilor, cultivata precum o orhidee rara.
Daca o geisha avea o fiica, era trimisa la o scoala speciala cu intentia de a ajunge la fel ca mama ei. Acum copii unei geishe sunt trimisi in scoli publice la fel ca toti ceilalti copii. Acest exemplu ilustreaza perfect, intinarea Lumii Salciilor prin incalcarea traditiei. Astazi, zidurile lumii lor, arta si disciplina, au inceput sa se surpe lasand loc compromisului atat de necesar supravietuirii.

Gheisha indeplineste capriciile clientilor cu gratia si demnitatea unei lebede, inteligenta fiind una din cerintele cele mai importante si desi frumusetea este de asemenea apreciata, o geisha foarte inteligenta va sti intotdeauna cum sa se faca remarcata.

In timp ce o geisha tanara (maiko) conteaza pe propriul sau look si inocenta, o geisha in deplina maturitate (geiko) are cu mult mai mult har decat isi pot multi imagina. Ea va sti in orice moment cum sa intretina buna dispozitie, fiind in acelasi timp extrem de atenta la tot ce se intampla in incapere. Astfel, ca exemplu, un pahar nu va fi niciodata gol sau o scrumiera negolita la timp. La un anumit moment al petrecerii exista probabilitatea sa fie propuse anumite jocuri. O geisha bine pregatita stie foarte bine sute de jocuri si este atat de bine antrenata incat niciodata nu pierde vreunul decat daca intentionat vrea acest lucru. Cele mai multe jocuri implica insa diferite stiluri de dans, cantece sau lucruri asemanatoare, influenta unei geisha asupra celor din jur fiind uneori atat de mare incat pana si cel mai serios si sobru personaj din incapere ajunge sa se comporte asemenea unui copil de 5 ani.

Momentul cel mai asteptat al serii este insa cel al dansului, cand toata lumea patreaza o liniste perfecta si numai muzica de acompaniament este auzita. Pentru a avea parte si de dans, organizatorul petrecerii trebuie sa mentioneze acest lucru atunci cand “angajeaza” o geisha, dandu-i acesteia/acestora posibilitatea sa aduca si instrumentele de acompaniat corespunzatoare (toba, fluier sau shamisen). Geisha care danseaza efectiv este numita Tachikata iar cea care canta Jikata. Fiecare dans este reprezentarea unei scurte istorioare, totul pe ritmul unui balet extrem de exact si sofisticat, bine apreciat in societatea japoneza.

Pentru multi barbati care angajeaza o geisha, o astfel de petrecere este un bun prilej de a incheia afaceri sau a impartasi secrete importante. Fetele geisha sunt cunoscute de-a lungul istoriei pentru modul in care stiu sa pastreze secretele unei astfel de intalniri si foarte putine au fost cazurile cand ceva important discutat in cadrul unor astfel de petreceri a fost scos de o geisha in afara incaperii respective. Relatiile sunt astfel bazate pe respect reciproc, incredere si loialitate.

Primul pas pe drumul devenirii Geisha este acceptarea intr-o Okyia (sau familie geisha) si mutarea intr-un hanamachi. Fiecare okyia are la intrare un panou pe care este scris numele acelor Geiko ce locuiesc acolo. Din acel moment, viata unei Geiko se schimba radical si o noua persoana o va “adopta”: Okasan (stapana locului respectiv, care-i va deveni in timp un fel de mama adoptiva). Unele Maiko sunt insa adoptate si legal de okasan si devin astfel o Attori. Cu ani in urma, o Attori isi incepea pregatirea pentru a deveni Geisha la varsta de 6 ani, 6 luni si 6 zile, acum insa se incepe mult mai tarziu, chiar si aproape de 16 ani.

Exista mai multe etape pe care o Maiko le are de parcurs pentru a deveni o Geiko. Prima este a deveni o Shikomi, avand ca “misiune” cantatul in coruri, participarea la cursuri si sa ajute maiko sa se imbrace. Practic, acest statut o situeaza doar cu foarte putin deasupra celui de “adoptata” de care vorbeam mai sus. Un amanunt ce trebuie poate mentionat este si acela ca din acest moment, purtarea kimonoului in fiecare zi este obligatorie. Dupa anumite testari ale diverselor aptitudini, Shikomi va deveni o Minarai. Ca si Minarai, ea isi va insusi toate indatoririle pentru care nu exista cursuri specifice, cum ar fi arta conversatiei, servirea sake-ului sau curatarea scrumierelor. Tot acum are dreptul sa foloseasca si machiajul caracteristic. Uneori, la scurt timp dupa ce aceasta noua “pozitie” este atinsa, ea este acceptata de o Onesan. Aceasta ii este un fel de sora mai mare ce o protejeaza si o invata tot ce trebuie sa stie pe viitor. Si cel mai important – ea o va introduce in lumea patronilor si a potentialilor viitori clienti. Onesan si sora sa mai mica, Musume-bun, devin inseparabile si au o relatie foarte stransa bazata pe respect si loialitate. Exista chiar un ritual al acestei uniri, Sansun-kudo, foarte asemanator cu cel al casatoriei. Acesta consta in ceremonia impartirii sake-ului: Onesan bea o cupa de sake in trei inghitituri, dupa care Musume-bun face acelasi lucru. Se repeta totul de trei ori, de fiecare data cu o cupa mai mare decat cea anterioara. Cu aceasta ocazie, Musume-bun primeste si un nou nume, foarte strans legat de cel al sorei sale mai mari. De exemplu: Onesan – Haruka (floare de primavara) si Musume-bun – Harumi (frumusete de primavara).

Dupa acest moment, o Maiko poate deveni Geiko daca isi doreste acest lucru. Acesta este un eveniment major si prietenii se vor inghesui sa o felicite, in vreme ce ea le va multumi tuturor pentru sprijin si le va face chiar mici cadouri. Avantajele de a fi Geiko sunt acelea de a nu mai fi obligata sa locuiasca intr-o okyia. O Geiko mai in varsta poate locui pe cont propriu insa toate obligatiile sale financiare vor trece prin okyia, care functioneaza ca si o agentie pentru ea pana va iesi la pensie (platindu-i uneori chiar chiria la noua locuinta).

Pentru Maiko si Geiko ziua de lucru incepe destul de tarziu deoarece tine de obicei pana noaptea (uneori chiar si pana la 3-4 dimineata). Imbracamintea din timpul zilei este un kimono mai putin sofisticat, iar din programul zilnic nu lipsesc niciodata cursurile. Exerseaza timp indelungat cum sa-si perfectioneze miscarile in timpul dansului, invata sa creeze armonie si balans in ikebana sau isi insuseste modul potrivit de servire a ceaiului, unde de asemenea are cursuri. In functie de caz, mai poate invata sa cante la shamisen sau chiar cu vocea.

Uneori in timpul uceniciei, este de asteptat ca maiko sa treaca si prin ritualul “mizuage”. Odata aceasta insemna ca virginitatea fetei era licitats si vanduta unui client, dar acum legea japoneza interzice acest lucru. Dupa mizuage, sau uneori dupa varsta de 18 ani, coafura gheisei este schimbata pentru a dovedi tuturor ca fata a devenit acum o femeie matura. Un alt rit de confirmare a maturitaţii este Erikae, ce are mai mult o valoare simbolica. Gulerul chimonoului gheisei, care pana atunci era rosu este acum schimbat cu unul alb, pentru a arata ca gheisa nu mai este maiko, ci a devenit geiko.

San san kudo este numele unui alt ritual prin care gheisa este legata de un barbat, ce va fi numit “danna”. Cei doi vor bea impreuna din trei cupe umplute cu sake, intr-un ritual asemanator cu misedashi. “Danna” devine patronul gheisei si este obligat sa o suporte financiar în schimbul unei relatii de lunga durata cu ea.

Cand o gheisa se retrage din viata publica organizeaza o ceremonie: Hiki-iwai. Aceasta ceremonie poate avea diverse semnificaţii: gheisa poate iesi pur si simplu din comunitatea de gheise, se poate retrage din cauza varstei inaintate, se poate casatori sau poate deveni Okami-san. Okami-san inseamna retragerea gheisei, dar in urma careia ea devine stapana unei okiya.

Ceremonia ceaiului

Trei mari categorii pot fi utilizate pentru a descrie această activitate artistică unică:

  • esteticul,
  • disciplina și
  • interacțiunea socială.

Considerațiile estetice ale ceremoniei sunt legate de elementele întâlnite: figurile, formele si structura diverselor ustensile, frumusețea locului de desfășurare, gustul desertului oferit de gazdă și al ceaiului în sine. Disciplina privește atât gazda cât și invitații și aceasta trebuie riguros respectată. În ceea ce privește interacțiunea socială, cu toate că este posibil de a savura în liniște, singur, o ceașcă de ceai într-un ambient tipic ceremoniei, dacă n-ar fi mai multe persoane implicate, grija pentru estetic și disciplină nu și-ar mai avea rostul.

Dacă esteticul, disciplina și interacțiunea socială reprezintă funcțiile fizice ale chanoyu, putând fi percepute chiar de un observator neinițiat, ceremonia ceaiului în sine reprezintă un filon spiritual ce fuzionează cu arta. Pentru cine practică ceremonia e necesar un efort constant de a valoriza aspectul estetic, de a rafina disciplina și de a implica celelalte persoane, ceea ce în final va conduce spre o înțelegere adevărată a ceremoniei ceaiului.

Ceremonia ceaiului nu este o simplă pierdere de vreme pentru a conversa, ci reprezintă un mod rafinat de relaxare. Exprimă mai degrabă o filosofie de viață. Oaspeții ce participă la ceremonie trebuie să găsească în aceasta o oază de pace și liniște sufletească, departe de răul din lume, unde mintea se poate deschide spre meditație. Ceremonia ceaiului e un moment, între numeroasele momente ale zilei, moment în care trebuie să căutam de a fi conștienți de tot ceea ce facem, de orice mică acțiune, de cum acționăm și de tot ceea ce ne înconjoară fără a ne lăsa dominați de acestea, dar acționând în deplină armonie cu ambientul în care ne găsim. Este necesar să facem un singur lucru o singură dată. Orice mic efort al minții noastre trebuie să se concentreze spre singura acțiune a momentului și spre nimic altceva.

Un mod de a învăța să respectăm acestea sunt principiile fundamentale ale ceremoniei expuse de maestrul Sen no Rikyu (15221591), în patru cuvinte simple: 和敬清寂

  • Armonie (wa 和)
  • Respect (kei 敬)
  • Puritate (sei 精)
  • Liniște, seninătate (jaku 寂)

Armonia trebuie să fie creată între persoane, între obiecte, între persoane și obiecte. Ordinea și dispoziția obiectelor într-un anumit fel creează armonia: ochiul și implicit mintea primesc o senzație liniștitoare de ordine. Fundamentală pentru crearea armoniei este liniștea, ca practică a meditației. Liniștea ajută la concentrarea atenției spre ceea ce se întâmplă.

Respectul are o deosebită importanță: respectul față de o regulă, respectul față de instrumentele ceremoniei, respectul față de celelalte persoane și respectul față de sine.

Puritatea se referă atât la puritatea interioară cât și la curățenia lucrurilor ce ne înconjoară, puritate raportată la starea corporală și spirituală.

Toate aceste trei principii, dacă sunt respectate, duc implicit la Liniște și seninătate.

Mi-ar place ca intr-o zi sa imbrac chimonoul, sa bem impreuna ceaiul, sa fiu mica ta gheisa care sa-ti bucure sufletul, sa-ti vorbeasca si sa-ti dansez.

Fiecare purtam de a-l lungul vietii diferite masti. Cateodata le dam jos si ramanem cine suntem.

 

 

 

 

 

 

2 comments

  1. Pingback: Povestile amantelor-partea a doua

  2. Pingback: “Putini se nasc si raman oameni”

Leave a Reply