Mesaje de dragoste

Poveste de dragoste londoneza

poveste de dragoste londonezaZgomotul tocurile pasilor mei apasati pe caldaramul de piatra, erau singurele  care tipau in noapte. Frigul noptii  incremenise orasul. Luna plina  facea inutile toate felinarele de pe podul Westminster.

Imi era frig in hainuta subtire pe care o strangeam cu disperare in jurul meu. Incepusem sa alerg in speranta ca ma voi incalzi. In jurul meu nici tipenie de om. In departare se mai auzea din cand in cand cate o sirena de politie.

Tamisa clipocea in soapte. Tanguirea ei molcoma m-a dus cu gandul la mare, am tras cu nesat aerul rece , mi-am zambit cand am simtit in nari mirosul puternic al algelor.

200 de metrii ma desparteau de statia de metrou din Westminster si  30 minute de a prinde ultimul metrou care sa ma duca acasa.

Bing Bang! Bing Bang! 11 batai care veneau de la uriasul ceas Big Ben.

Din  ceata care incepea sa se coboare asupra orasului a aparut brusc o fata, cu o rochie subtire alba, in picioarele goale, avand parul despletit.

M-am oprit brusc, privind-o uimita de aparitia ei parca de nicaieri.

– Off englezoaicele astea, nu am sa inteleg cum pot face  fata frigului asta, care mie imi face sa-mi clantane dintii de frig, mi-a mormait singura in minte, imbratisandu-ma singura  in incercarea de a gasi putina caldura.

Frumoasa fata s-a oprit parca sa o vad. Nu o vedeam foarte bine, fiind destul de departe. Silueta ei parea desprinsa dintr-un tablou, ceata care ne invaluia pe amandoua, rochia ei lunga si alba o faceau aproape fantomatica.

Pentru cateva secunde m-am gandit ca poate are nevoie de ajutor, asa ca am uitat de frig si m-am indreptat hotarata spre ea.

Dintr-o data o vad cum escaladeaza podul, deschide bratele ca intr-un zbor si se arunca in gol.

Cu picioarele tremurande de frica, de data asta, m-am indreptat spre locul unde o vazusem. Am inceput sa strig dupa ajutor. Strigatele mele in noapte au ramas fara raspuns.

M-am indreptat  in fuga spre statia de metrou si am povestit lucratorilor de acolo ce am vazut.

Unul dintre ei a sunat la politie si a raportat ce vazusem. Nu am mai plecat fiind martora incidentului.

La scurt timp politia si-a facut aparitia. Le-am povestit ce am vazut. Au inceput sa faca imediat cercetari. Scafandrii urmand sa vina a doua zi de dimineata sa verifice zona.

Dupa declaratiile de rigoare, date de contact , primele cercetari, era deja aproape 1.00 noaptea cand am plecat spre casa cu un taxi.

Ajunsa acasa sub actiunea socului avut, mi-a fost imposibil sa adorm.

La prima ora am inceput sa rascolesc presa londoneza in speranta ca cineva a raportat o disparitie sau s-a prezentat sinuciderea din apropierea celebrului Big Ben.

Spre dezamagirea mea. Nu am gasit nimic.

La ora 13.00 am luat legatura cu ofiterul care se ocupa de caz.

Ce mi-a spus m-a lasat fara glas.

M-am prabusit efectiv pe pat, intrebandu-ma daca nu cumva am innebunit.

Din toate cercetarile facute, nimic nu a adus la iveala ca de pe podul Westminster o femeie tanara cu varsta de aproximativ 20 de ani ar fi incercat sa se sinucida, noaptea trecuta in jurul orei 11.00,  aruncandu-se de pe pod.

Totul a fost pus pe seama cetii, oboselii mele si probabil  imaginatiei mele.

Am refacut in minte firul evenimentelor. Dintr-odata am sarit din pat, m-am imbracat si am plecat spre Westminster.

Am ajuns si am inceput sa ma plimb in sus si in jos de-a lungul podului.

O multime de turisti zgomotosi care se plimbau de colo colo, facand poze si admirand frumosul ceas, arhitectura Casei Parlamentului, Tamisa, podul Londrei si tot ce era in jur.

Am plecat fara sa inteleg absolut nimic. Sa-mi fi jucat imaginatia mea un renghi?

A trecut o saptamana de la aceasta intamplare. Am verificat zilnic presa in cautarea de posibile noutati. Nimic!

Dar mintea mea era acum aproape obsedata de aparitia fantomatica a fetei din ceata.

Asa ca mi-am luat aparatul de fotografiat si m-am indreptat hotarata spre Westminster.

De data asta eram imbracata bine si foarte atenta. Era ora 22.00. O noapte cu un cer senin si o puzderie de stele. Liniste!

Dintr-o data  vad o fata cu o rochie alba, subtire si parul despletit care apare de nicaieri. Primul meu gand a fost sa o surprind pe camera, dar mi-am dat seama ca este imposibil sa pot face asta.

Asa ca am inceput sa alerg spre ea. La mijlocul podului am pierdut-o.  Ajunsa in locul  unde a disparut la fel de brusc asa cum a aparut, am observat sub lumina puternica a felinarului un nume Anne Marie Stevenson, incrustat  pe balustrada podului

M-am uitat in  toate partile. Nici urma de fata in rochie alba si parul despletit.

Eram fericita, dar foarte emotionata de descoperirea facuta.

M-am dus in goana acasa, am deschis calculatorul si am inceput sa caut numele Anne Marie Stevenson.

Bingo! Am gasit!

Tremurand de emotie am inceput sa citesc.

Anne Marie Stevenson nascuta pe 15 mai 1923 unica fiica a familiei John and Margaret Stevenson,nascuta in micutul orasel WhiteChappel a fost gasita innecata in Tamisa.

Pe data de 8 Septembrie 1943, la auzul vestii ca logodnicul ei ofiter Philip Dell a fost ucis in timpul unui raid aerian, nefacand  fata pierderii suferite,  s-a aruncat in jurul orei 11.00 aproape de miezul noptii de pe podul Westminester.

Trupul neinsufletit nu a putut fi gasit niciodata.

Priveam fascinata chipul frumos al fetei din fotografie.

Ochii mari si verzi, parul blond si lung. O fata de o frumusete uimitoare. Purta o rochie alba, lungam vaporoasa de voal.  Avea 20 de ani. In mana avea un buchetel de lacramioare.

Arata ca o tanara mireasa in asteptarea logodnicului.

Nu pot sa va descriu sentimentele de care eram invaluita. Uimire, soc, curiozitate, tristete, disperare dragoste, nefericire.

Dintr-o data am simtit  o durere ascutita cum ma cuprinde si-mi sfasie inima.

Am inceput sa plang, simtind brusc ca-mi lipseste ceva.

Am simtit ca trebuie sa se intample ceva. Toata fiinta mea era in alerta maxima.

A doua zi avand un buchetele de lacramioare in mana,  m-am dus la locul unde am descoperit numele ei.

Am ramas cateva minute conectata cu locul respectiv. Am simtit dragoste, frica, disperare, lacrimi, neputinta.

Am lasat buchetelul parfumat si cu sufletul plin de piosenie am plecat de acolo.

Ajunsa acasa am printat fotografia fetei, am pus-o intr-o rama si am aprins lumanari.

Nu intelegeam de ce fac asta, dar sufletul meu imi spunea sa fac asta.

Uitandu-ma la fotografia fetei am simtit nevoia sa desenez.

Si am inceput sa desenez… chipul unui barbat.

Ochii negrii si stralucitori, buzele pline, parul negru. Un chip puternic, masculin, care emana dragoste si cadura. Un barbat pe care as fi vrut sa-l imbratisez, sa-l simt langa mine. Stiam ca ma voi simti in siguranta in bratele lui.

Asa arata barbatul pe care am simtit ca trebuie sa-l desenez. Un barbat de care ma simteam foarte apropiata, ma simteam indragostita.

Am continuat  vizitele mele la Anne Marie, ii lasam un buchetel de  lacramioare de doua ori pe saptamana la aceeasi ora ora 21.00, pe podul Westminster langa locul unde era imprimat numele ei.

Stateam 10 minute, priveam in jur sperand sa revad aparitia fantomatica a fetei, ii zambeam in gand, ascultam linistea noptii si plecam acasa.

Au trecut doua luni de la intalnirea mea cu Anne Marie. Intr-o seara am revazut-o. S-a oprit destul de aproape de mine incat sa-i vad ochii verzi cum imi zambeau tristi in noapte.

Am simtit-o in mine ca o adiere calda, ca si cum ar fi vrut sa-mi spuna ceva, sa-mi lase un mesaj.

Aproape ametita de senzatia avuta, fiind la un pas sa lesin,  am simtit niste brate puternice cum ma prind si  o voce calda intrebadu-ma:

– Domnisoara, domnisoara sunteti bine?

Ridic privirea si vad niste doi ochi negrii si stralucitori cum ma cercetau curios.

Il privesc aproape fara sa respir. Este barbatul pe care l-am desenat. Barbatul pe care-l port in inima de aproape 2 luni,  barbatul strain de care sunt indragostita.

Probabil ca fata mea era destul de socata pentru ca el s-a indepartat brusc de mine spunandu-mi:

– Imi cer scuze ca am fost intempestiv, dar am avut impresia ca o sa va prabusiti, bagui el cerandu-si scuze, uitandu-se la fel de curios la mine.

-Aaa hmmm, mormai eu ridicol, inrosindu-ma la gandurile avute. Il priveam fascinata. Singurul lucru pe care-l simteam era dorinta mea puternica de a-l saruta.

-Numele meu este David Dell, s-a prezentat el politicos si usor amuzat de fastaceala mea.

Dell, Dell, Dell numele imi rasuna in minte si atunci am inteles Philip Dell.

– Ma bucur de cunostinta dl David Dell am spus cu o voce mai puternica dar inca nesigura, uimita de brusca descoperire facuta.

Numele meu este Therese Thomson, am continuat sa-l privesc intens si straniu, lucru pe care David cu siguranta l-a remarcat.

-Domnisoara Thomson, am vaga senzatia ca noi ne cunoastem, mi-a spus el fixandu-ma atent cu privirea lui care-mi ardea parca creierul.

-Da, am spus sec, ne cunosteam.

El a zambit aratandu-mi o privire mirata, usor amuzata.

– Domnisoara va urmaresc de aproape 1 luna de zile, veniti la aceeasi ora, in aceleasai zile cu un buchet de lacramioare pe care le lasati pe pod. O cunoasteti pe fata aceea?

Hmmm, deci stia si el, gandurile de confirmare imi aratau ca sunt martora intalnirii cu destinul meu.

Mi-am regasit increderea in mine, l-am privit direct in ochii si i-am povestit ce mi s-a intamplat in urma cu doua luni.

Cu fiecare cuvant spus, vedeam cum emotiile si uimirea pun stapanire pe el.

M-a ascultat in liniste. Dupa ce am terminat m-a intrebat scurt daca cred in destin.

Raspunsul meu a fost imediat si hotarat

-Da

Acum lasa-mi sa-ti spun si eu o poveste, a continuat el pe un ton cald.

In urma cu 6 saptamani, strabunicul meu Philip Dell m-a rugat sa-l aduc pe acest pod in locul unde ne-am intalnit azi. A ramas uimit vazand buchetelul de lacramioare. Fosta lui logodnica Anne Marie iubea lacramioarele si isi dorea  buchetul ei de mireasa sa fie facut doar din lacramioare.

Strabunicul meu si Anne Marie s-au iubit foarte mult. Anne Marie a fost iubirea vietii lui, sufletul lui pereche. Strabunicul meu a plecat in razboi si a fost ranit, fiind declarat  mort. El a fost in coma, dupa o perioada foarte lunga de convalescenta, recuperare si-a revenit si a fost adus in tara dupa aproape un an de la plecare pe front. Cand s-a intors in Londra a aflat ca logodnica lui, la vestea ca el a murit,  s-a sinucis, arucandu-se de pe acest pod, corpul ei nefiind gasit niciodata.

Tot restul vietii el a tot cautat-o. Desi s-a casatorit, a avut 3 baieti si 2 fete, niciodata nu a putut-o uita pe Anne Marie. Bunicul meu a murit a doua zi dupa ce l-am adus pe pod. Cred ca a simtit ca o sa moara si a venit sa-si ia ramas bun de la iubita lui.

M-a rugat sa aflu cine aduce florile. De asta te urmaream si-a terminat povestea zambindu-mi si privindu-mi la fel de intins ca si pana acum.

Am continuat sa-l privesc in tacere uimita de absolut tot ce mi se intampla.

Durerea din suflet a inceput sa se estompeze usor, un val de cadura si iubire coplesindu-ma.

Fara sa-i mai spun nimic, o forta nevazuta caruia nu m-am opus, m-a facut sa-l iau in brate si sa-l sarut.

Ceasul din turnul Londrei tocmai batea ora 23.00.

La un moment dat un zgomot ne-a facut sa ne intoarcem amandoi privirea.

In zare, prin ceata care incepuse sa se lase usor, am vazut doua siluete imbratisate.

O fata cu parul lung imbracata intr-o rochie alba , vaporoasa si lunga, in bratele unui barbat care o tine protector in brate.

 Maddie Ancuta

fotografie: Doru Moloce

copierea, reproducerea oricarui text care poarta aceasta semnatura este interzisa

Mai multe povesti in povestea de seara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20 comments

  1. Pingback: In dimineata asta...(poveste de Craciun) - Radio Catch22 London

  2. Pingback: Briana

  3. Pingback: Noapte fierbinte-poveste senzuala

  4. Pingback: O data am ucis...

  5. Pingback: Prieten adevarat!

  6. Pingback: Pierdut

  7. Pingback: Radio Grafii by Alexandru Gheorghias

  8. Pingback: Normalitatea emotiilor puternice

  9. Pingback: Miraj- povestea unei nopti de vara.

  10. Pingback: 5 lucruri de care femeile sunt nesigure legat de intalniri

  11. Pingback: Gandurile tale conteaza

      1. Sofyane

        Super filmul!se asameana putin cu povestea mea numai k eu lam asteptat,iam scris tot timpul,dupa care nu am mai primit niciun raspuns Am plecat din nou in rep.moldova in sat la bunica mea sa vad dak a venit din armata dar in zadar ink nu venise si iam lasat o scrisoare verisoarei lui dar nu stiu makr nici daca a ajuns la el ..Si dupa 3 ani m-am reintors in satul bunicii mele fiindca bunicuta mea a murit si am aflat ca baiatul kre lam iubit si lam asteptat in zadar sa casatorit cu o femeie mai mare ca el si care avea si un copil din prima casatorie.Chiar dak trecuse mult timp eu ink mai tineam la el si mia picat foarte prost acea veste.Dar park ma linistisem afland de la verisoara mea k ma cautat de foarte multe ori dar eu eram in iasi la invatat De Pasti cand mam reintors in sat mam dus cu verisoara mea la magazin si pe drum am fost oprita de o prietena cu care nu ma vazusem de mult si am stat de vb cu ea..si zaresc un baiat cu bicicleta era el dar credeam k mi sa parut si nici bine nu am dat sa plec k ma striga,si ma intrebat dak sunt silvia si iam ras k da Am vb prieteneste si am tinut distanta si iam vazut ochii inlacrimati!oricum frumos filmul!si va sfatuiesc pe toti sa pretuiti o IUBIRE ADEVARATA!

        1. Maddie

          Sofyane imi cer scuze acum am vazut comentariul tau. Dragostea ca si viata sunt pline de surprize. Important este cum reactionam la ele. Sunt convinsa ca nu te-ai simtit bine…
          ai dreptate Dragostea adevarat trebuie pretuita si pastrata ca o adevarata comoara:)
          Multumesc pentru gandurile tale:)

  12. Pingback: Poveste de dragoste londoneza

Leave a Reply