Publicitate

Echipa radio

Published by:

Maddie Ancuta

www.radiocatch22.com

 Cine sunt?:) Inca incerc sa  ma descopar. Stiu ca imi place fotografia de cand ma stiu, desi nu am alocat niciodata timpul necesar sa trec de la hobby la ceva profesionist. Fotografia este momentul in care ma alint. Imi place sa-mi iau aparatul de fotografiat si sa plec in cautarea locurilor frumoase, a oamenilor. Fotografia este o arta, ca si pictura, doar ca in loc de penel folosesti aparatul de fotografiat si luminile. Bunicul meu mi-a facut cadou un laborator foto, asa ca am invatat ce se ascunde si in spatele camerei. Acum nu mai avem nevoie de un laborator foto, dar nimic nu va sterge din minte momentele in care ma uitam la hartia foto si vedeam cum apareau ca prin minune, imaginile fotografiate.

Imi place sa scriu. Din totdeauna am fost fascinata de lumea magica a cartilor.Au fost zile in care citeam carte dupa carte. Prima mea povestioara se numeste Povestea unui fulg de nea, si a aparut intr-o revista pentru copii. Am fost foarte fericita si mandra, aveam 9 ani. La un moment dat am inceput sa scriu in joaca povesti cu final neasteptat. Imi erau cele mai dragi, deoarece combinam putina psihologie, inventam situatii ciudate …care se terminau suprinzator altfel decat s-ar fi asteptat cineva. Chiar imi este dor sa mai scriu astfel de scurte povesti. Evident ca am trecut si printr-o perioada filosofica. Era indragostita de Nichita Stanescu si de vesnic indragostit Minulescu dar il iubeam si pe sumbrul Bacovia.

Acum mi-am schimbat stilul si scriu povesti erotice, care nu au nimic vulgar cel putin asa zic eu 😛

La un moment dat…m-am intalnit cu radioul FM si a fost dragoste la prima vedere. Si ca orice alta prima dragoste nici dragostea mea pentru radio nu am putut sa o uit, desi viata la un moment dat m-a indepartat de radio, scris si fotografie.

Desi nu mai am 20 de ani…se pare ca viata m-a dus in locul de unde am parasit lucrurile dragi mie.

Iubesc radioul, muzica, dansul, scrisul si fotografia. Nici nu stiu cum am putut trai atata timp fara ele.

Important este ca ne-am regasit si de data asta nu ne mai parasim.:)

Destul de recent m-am indragostit de gatit. As sta ore intregi in bucatarie. Cateodata am momente de inspiratie in timp ce sunt invaluita intr-un nor de faina. Si fug sa scriu…:)De multe ori.. aparatul de fotografiat sta langa mine in asteptarea importalizarii produsului finit.

Ma bucur ca ne ascultati si ne urmariti.

Emisiunile facute

 talk show cu dl Aurelian Mihai . Talk show este o emisiune in care vorbim despre multe… si marunte adica politica.

Doua fete cucuiete  Doua fete cucuiete este o emisiune de divertisment, muzica, dedicatii. Vorbim cu cartile pe fata despre orice. Realizata impreuna cu Hafize.

O lume minunata este o emisiune pentru copii si parintii. O emisiune draga mie. Iubesc foarte mult copiii si cred ca sta in puterea noastra sa oferim copiilor o sansa in plus.

 Pentru ca se pot deconecta de lumea din jur si au timp si energie pentru lumea lor. Inca nu au cunoscut oameni care sa le ceara sa se schimbe, inca sunt iubiti neconditionat si desi sunt cateodata prea galagiosi mereu reusesc sa te surprinda placut sau sa iti rupa un zambet atunci cand credeai ca nu mai ai putere sa il oferi.
Imi doresc sa pot reusi cu viata mea pentru ca stiu ca doar asa voi putea ajuta copiii ce au nevoie de mine. Imi place sa ma implic cu totul pentru ei…sa le citesc povesti…sa alergam impreuna ..sa-i invat poezii…sa-i imbratisez.
Ii iubesc si vreau sa ii ajut sa isi poata desena visele pe cer …
Ii iubesc si vreau sa ii ridic sa atinga stelele…
Ii iubesc si vreau sa le pot zambi mereu…
Ii iubesc si vreau sa ii ocrotesc la pieptul meu…
Ii iubesc pentru ca se nasc mici si sublimi…pentru ca daca le zambesc imi raspund cu zambet divin…
Ii iubesc pentru ca vad in ei cum am fost eu la varsta lor…
Am ales sa fac o emisiune pentru copii in care eu sa fiu zana cea buna si ei picii care zambesc la fiecare poveste spusa de mine….
O emisiune pentru cei mari si mici …pentru parinti si bunici in care cele mai intalnite lucruri sa fie rasetele…chicotelile si visele copiilor care indiferent de varsta nu iti dau voie sa fii trist…
Dragi copii si  parinti va astept in fiecare sambata la ora 11:00 ora Romaniei si ora 9:00 ora Londrei in lumea minunata a copilariei…sa visam …sa ascultam povesti…si sa zburam pe calul inaripat alaturi de zmei…zane si pitici….

 

AURELIAN MIHAI -jurnalist talk show

jurnalist

 

Economist. Facultate Management – Academia de Studii Economice Bucuresti 1999

Masterat parteneriat Academia de Studii Economice Bucuresti 1999 –  I.H.S. Rotterdam(Institute for Housing Development).

Experienta profesionala:

 Spania:

RRPP – presa etnica 2008 – 2011

CECA – Confederación de las Cajas de Ahorro Españolas – consultant piete financiare 2008-2011

BBVA – consultant financiar si asigurari 2008

Decoración de origen – contabil 2007

Consulting Legazpi – consultant financiar 2006-2007

Jazztel – consultant 2005 -2006

-presedinte asociatie romana DACIA HIPERBOREEA – CAMINO A EUROPA din 2009

-voluntar Crucea Rosie

-colaborator articole publicate in presa on-line www.ziare.com

-colaborator mass-media(presa scrisa si televiziune)

 

Oldies but Goldies

Rosu Calin Timisoara Romania. Cu o experinta bogata in lumea radioului. Iubeste muzica, iubeste radioul. Voce putrenica si special facuta pentru a fi auzita la radio. Calin este sinonim cu muzica de calitate
Moderator radio: Radio Oldies, Radio Sufletel, Radio Noise ,muzica oldies but goldies…….si acuma la Radio Catch 22 Londra
Muzica buna numai la radiocatch22 London. Oldies but Goldies.
realizator emisiuni

Hafize Ibram
Ce imi place mie ….? sa ma trezesc dimineata in ritm de muzica …. sa imi savurez cafeluta de dimineata in ambianta muzicii … sa dorm seara in ambianta melodiei care imi canta de ´´nani´´…sunt vesela tot timpul , imi place sa zambesc sau sa rad ….chiar daca in adincul sufletului meu sunt foarte suparata…muzica ma destinde … ma relaxeaza …. ma face fericita … muzica este un fel de´´ terapie´´ pentru mine …
ce imi place ? imi place sa fac totul din placere … din pasiunea de a face ceva util si frumos celor din jurul meu… sa ii pot inveseli sau sa ii pot face sa zambeasca catusi de putin … sa ii fac sa uite pentru cateva momente de ´´ziua grea pe care au avut-o sau au lasat-o in urma ´´.
Ascultati emisiunile noastre si va ve-ti convinge de sinceritatea noastra !

cu mine o sa gatiti cele mai bune retete:retetele radiocatach22 in fiecare joi incepand cu ora 19.00 Londra, 21.00 Romania. Timp de 2 ore vom afla noutati legate, de retete din bucataria romaneasca dar si bucataria internationala, mod de viata sanatos in acelasi timp vom asculta muzica foarte buna. 2 ore pline de buna dispozitie.

Va astept cu drag, a voastra Hafize

DJ BOGDA -Targoviste

www.radiocatch22.com

Cum am devenit DJ.
Vara anului 2005. Ca orice om, curios, vazand la un prieten foarte bun, pe cand eram in vizita la el ca acesta umbla un program de muzica si anume Atomix Virtual Dj si in acelasi timp fiind atras de acel program, a inceput sa se joace pe el: ,, Habar nu aveam ce face, cu ce se mananca, dar imi placea sa ma joc pe el, imi aduc aminte ca pe vremea aceea eram disperat sa ascult foarte multe genuri de muzica, care mai de care…si in timp l-am descoperit pe ATB, vazand filmulete pe youtube cu el, am ramas blocat si imi doream foarte mult sa ajung si eu ca el…asa ca am inceput sa citesc tutorial-ul la Atomix Virtual Dj, ma documentam si dupa filmulete de pe youtube, pana am inceput sa fac o prima trecere cat de cat perfecta, imi incepusem sa zic ca nu este de mine, era cat pe ce sa las chestia cu mixat-ul deoparte…dar ceva din mine nu ma lasat, asa ca am inceput sa exersez foarte multe treceri…pana cand am inceput usor usor sa imi dau seama despre ce este vorba si cu ce se mananca.

“15 august 2010 ajung seara la un mare concert, putin ametit, il vad pe Cosmin Bogza (realizator si producator radio “Happy Hours”),  ma duc spre el sa vorbesc despre o colaborare cu radioul, il vad ca avea ceva treaba, am vorbit si mi-a spus sa ma duc la Radio cu un demo, zis si facut, am ajuns si la Radio nu mai spun ca pana sus m-am impiedicat de 2 ori, intru in lift apas pe butonul care duce la etaj-ul 7, am ajuns la destinatie acum dai si asteapta….se aud voci semne bune deci, apare Cosmin imi ia demo-ul si ma cheama peste fix o saptamana, si uite asa sa facut si data de 08.10.2010 si incepe prima emisiune la Radio DJ BOGDA LIVE IS MUSIC.

 

Incepand din seara 27 Octombrie 2011 asta mare party in Londra. Incepand cu orele 20.00 ora Londrei 22 ora Romaniei.

 

Adrian Sandu -Londra

www.radiocatch22.com

 

Cum a intrat Adrian in echipa radio catch 22?  I-am vazut fotografia pe un site si am trimis un mesaj spunandu-i ca in cautarea unui DJ am vazut fotografia lui care m-a impresionat prin expresivitatea ei.

Mesajul lui a fost ca din totdeauna si-a dorit sa fie Dj de radio. Asa ca Mos Nicolae a venit la el si i-a indeplinit dorinta. Bine ai venit si mult succes!

Deci intra in scena  DJ Addie.  Cine sunt eu? Sunt un oltean care respira aerul londonez. O persoana plina de energie si buna dispozitie. Incepand de vineri 9 decembrie 2011, ora 19.30 pana 21.30  o sa pornim impreuna intr-o calatorie plina cu muzica si glume bune la ‘Friday Night Party”. Let’s get the party started !!!

 

 

Top 20: Lykke Li- Follow RIvers

Sean Paul-Got 2 Luv U  Ft. Alexis Jordan
Maroon 5 Ft Christina Aguilera- Moves Like Jagger
Adele – Someone Like You
Nicki Minaj – Fly ft. Rihanna
Gym Class Heroes_ Stereo Hearts ft. Adam Levine
CELIA feat KAYE STYLES – IS IT LOVE
Connect-R -Take it Slow
Dj Robert Georgescu ft. Lara – You like
Michel Teló – Ai Se Eu Te Pego – Oficial
Adrian Sina – Angel feat Sandra N
Dj Sava feat.  Andreea D & J. Yolo   – Free
DJ Yulis & Alexo – I Wanna
GIULIA – VORBE GOALE
Havana Brown Ft. Pitbull – We Run The Night
Residence Deejays feat Frissco – My Way
INNA – Endless
Matteo – Bonita
Sam White & Matias Endoor – Was ist Love
Jamie Woon – Shoulda

Propuneri: Alex Mica – Dalinda
LMFAO – Sexy and I Know It
Mihai Ristea – Sexy Eyes

 


 


 


 

 

 

 

Povesti Copii

Gasca cu pene de aur de Fratii Grimm

Published by:

gasca cu pene de aur part1

gasca cu pene de aurt part2

A fost odata un om si omul acela avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei il poreclisera Prostila si-l luau in ras si-l umpleau de ocari ori de cate ori aveau prilejul. Intr-o buna zi, cel mai mare dintre frati vru sa se duca in padure sa taie lemne si, mai inainte de a pleca, maica-sa ii puse in traista un cozonac bine rumenit si tare gustos si-o sticla cu vin ca sa aiba cu ce-si potoli setea si foamea. Si cum ajunse in padure, flacaul se si intalni cu un omulet batran si tare carunt. Dupa ce-i dadu binete, omuletul prinse a se ruga de el:
– Mai baiete, da-mi si mie o bucatica din cozonacul tau si lasa-ma sa sorb o inghititura de vin, ca nu mai pot de foame si sete si ma simt sleit! Vezi insa ca flacaul se tinea ca-i destept si se rasti la omulet:
– Da stii ca n-ai pretentii mari!…Pai daca ti-oi da din cozonacul si din vinul meu, mie ce-mi mai ramane? Vezi-ti de drum si nu mai supara oamenii cersind!… Si lasandu-l in plata domnului pe omulet, isi vazu de drum mai departe. Ajunse la locul cu pricina si se apuca imediat de lucru. Dar in timp ce se caznea sa doboare un copac, loviturile cadeau anapoda; si ca un facut ii scapa securea din mana si nimeri cu taisul in brat, de trebui s-o porneasca din nou spre casa, sa-si lege rana. Vezi ca patania asta i se trasese de la omuletul cel carunt. Cind fu sa plece la padure cel de-al doilea fecior, maica-sa ii puse-n traista, ca si celuilalt, un cozonac gustos si o sticla cu vin. Omuletul cel carunt indata-i iesi in cale si-i ceru si lui o bucata de cozonac si o inghititura de vin. Dar mijlociul se rasti la el ca si fratele sau cel mare:
– Ei, asta-i buna!… Pai daca ti-oi da si tie n-o sa-mi mai ramana nici pe-o masea, asa ca vezi-ti de drum si nu mai supara oamenii degeaba! Si lasandu-l in plata domnului pe omulet, nici ca se mai sinchisi de el si-si vazu de drum mai departe. Dar pedeapsa nu intarzie sa vina: dupa ce izbi de cateva ori cu securea in trunchiul unui copac, se vatama asa de rau la un picior, ca trebui sa se duca acasa. Vazand ce se intamplase cu fratii sai, Prostila isi puse in gind sa incerce si el. Si incepu a se ruga de taica-sau: – Taica, lasa-ma si pe mine sa ma duc o data in padure la taiat lemne! Si taica-sau ii raspunse:
– N-ai vazut ce au patimit fratii tai de pe urma asta? Lasa-te pagubas, baiete, ca nu ai tu cap pentru astfel de treburi!… Dar Prostila, nu si nu, ca el vrea sa se duca. Statui intr-atata, ca pana la urma taica-sau trebui sa incuviinteze.:
– Ei, atunci du-te! Ca de cate-i patimi, poate-o sa-ti vina si tie minte la cap! Maica-sa ii dadu si lui un cozonac, dar vezi ca il plamadise numai cu apa si il copsese in spuza! Si-i mai puse in traista si o sticla cu bere inacrita!… Cand ajunse praslea in padure, se intalni si el cu omuletul cel batran si carunt. Dupa ce-i dadu binete, mosneagul prinse a se ruga de el:
– Mai, flacaias, mai, da-mi si mie o bucata din cozonacul tau si lasa-ma sa sorb o inghititura de vin din sticla ta, ca nu mai pot de foame si de sete! Prostila lua aminte la vorbele omuletului si-i raspunse cu blandete:
– Mosnegelule draga, n-am in traista decat un cozonac copt in spuza si o sticla de bere acra, dar daca-ti suunt pe plac bucatele astea, n-ai decat sa te asezi colea langa mine, sa ne ospatam impreuna. Se asezara ei pe iarba si cand scoase Prostila merindele din traista, odata-mi facu niste ochi, si cum sa nu faca!- daca vazu dinainte-i un cozonac galben-galben, de parca ar fi fost plamadit numai cu oua, si daca baga de seama ca berea se preschimbase in vinul cel mai de soi!… Mancara ei si baura pana ce se saturara si la sfarsit omuletul zise:
– Fiindca mi-ai dovedit inima buna si din putinul tau esti bucuros sa imparti cu altii, sa stii ca am sa te fac fericit! Uite, vezi copacul cel batran de colo? Apuca-te de-l doboara si vei gasi ceva la radacina lui. Acestea zicand, omuletul isi lua ramas bun si-si vazu de drum. Prostila dobori copacul si gasi la radacina lui o gasca cu penele numai si numai de aur.
O lua sub brat si se indrepta cu ea spre hanul unde gandea sa ramana peste noapte. Hangiul avea trei fete, care, de indata ce vazura gasca, nu-si mai aflara locul de curioase ce erau. Ardeau de nerabdare voind sa afle cat mai degraba ce sart are pasarea asta minunata si de soi. Si ar fi dat tustrele orice, numai sa se aleaga fiecare cu cate o pana de aur. Fata cea mare privea la gasca cu jind si zicea in sinea ei: “Lasa ca gasesc eu prilej sa pot smulge o pana”. Si cand Prostila iesi afara pentru o clipa, fata isi lua inima-n dinti si apuca gasca de-o aripa. Dar vezi dracie: degetele ii ramasera prinse de pene!… Putin dupa aceea veni si cea mijlocie, cu gand sa smulga si ea o pana de aur. Dar abia se atinse de sora-sa, ca si ramase agatata de ea. Cand o vazu venind si pe cea de-a treia, care nutrea si ea acelasi gand, cele doua surori mai mari strigara la ea:
– Nu te apropia, pentru numele Domnului, nu te apropia!… Dar fata nu pricepu de ce ii tot strigau surorile ei sa nu se apropie de gasca si gandea in sinea ei: “Daca ele s-au putut duce, de ce nu m-as putea duce si eu?” si se repezi spre gasca. Dar abia o atinse pe una dintre surorile ei, ca si ramase agatata de ea. Astfel, catestrele trebuira sa-si petreaca noaptea alaturi de zburatoarea cu pene de aur. A doua zi, Prostila isi lua gasca la subsoara si o porni la drum , fara sa se sinchiseasca de cele trei fete care erau agatate de ea. Si bietele fiice ale hangiului trebuia sa o tina tot intr-o fuga dupa Prostila, fie c-o lua la dreapta, fie c-o lua la stanga, oriincotro il duceau picioarele. … Cand ajunsera in mijlocul unei campii, numai ce se intalnira cu-n popa care tocmai trecea si el pe acolo. Zarind popa o asemenea blestematie, incepu sa strige ca in gura de sarpe:
– Necuviincioaselor, nu va e rusine sa va tineti scai dupa un flacau? Oare se cuvine sa faceti una ca asta?… Si dupa ce le mustrului in lege, o apuca pe cea mai mica de mana cu gand s-o opreasca. Dar de indata ce o atinse, ramase si el agatat si, de voie, de nevoie, trebui sa alerge si el in rand cu catestrele. Merse ei ce mersera, dar nu prea mult si in calea lor se ivi dascalul, care se minuna grozav cand il vazu pe preot alergand cat il tineau picioarele in urma a trei fete…
– Ei, parinte, incotro grabesti asa tare?!… ii striga el. Nu cumva sa te iei cu altele si sa uiti ca mai avem azi un botez!… Acestea zicand se repezi la preot sa-l traga de maneca, dar ramase si el agatat… Cum alergau ei asa toti cinci, agatati unul de altul de parca ar fi fost insirati pe-o sfoara, numai ce le trecura pe dinainte doi tarani ce veneau de pe camp, cu sapele pe umeri. Preotul ii stiga de departe, rugandu-i sa-l scape pe el si pe dascal de pacostea asta. Dar indata ce-l atinsera taranii pe dascal, ramasera si ei agatati. Ei, comedie mare, sapte insi se insirau acum dupa Prostila, care zorea cu gasca la subsuoara!…Mersera ei ce mersera si intr-un sfarsit ajunsera intr-o cetate mare, unde domnea un imparat care avea o fiica, numai buna de maritat. Si era fiica imparatului atat de sanchie si de ursuza din fire, ca nimeni pana atunci n-o putuse face sa rada. Din aceasta pricina imparatul daduse o pravila in care sta scris ca acela care o va face pe domnita sa rada, o va lua de sotie. Auzind acestea, Prostila se infatisa inaintea fetei, cu gasca la subsoara si cu tot alaiul nastrusnic dupa el. Si cand ii vazu domnita pe toti sapte alergand in urma lui Prostila, de parca ar fi fost insirati pe-o sfoara, odata izbucni intr-un hohot de ras, si rase cu atata pofta, ca nu mai fu chip sa se opreasca. Si daca vazu Prostila ca implinise porunca imparatului, cuteza sa-i ceara fata de nevasta, asa cum sta scris in pravila. Numai ca imparatului nu-i prea era pe plac ginerele si nascocea fel si fel de chichite ca sa scape de el. Pina la urma ii zise ca i-o va da de nevasta pe fie-sa numai atunci cand ii va aduce pe cineva care sa fie in stare sa bea tot vinul care ar incapea intr-o pivnita. Prostila se gandi ca omuletul din padure i-ar putea veni in ajutor cu un sfat de folos. Pori deci intr-acolo si cand ajunse zari un om care sedea jos , taman pe locul unde doborase copacul, si parea sa fie tare amarat. Prostila il intreba ce tot are pe inima de sta catranit si omul raspunse:
– Cum as putea sa fiu altfel daca ma chinuie o amarnica de sete si n-am cu ce o stinge? Iar de apa, cat ar fi ea de rece, nu ma pot atinge, pentru ca nu-mi prieste defel! E drept ca adineauri am golit un butoi cu vin, dar ce inseasmna o picatura la setea care ma frige pe mine? E taman ca o picatura de apa pe o piatra infierbantata, zau, asa! – Pai daca-i numai asta, atunci afla ca-mi sta in putinta sa-ti astampar setea, ii zise Prostila. Hai, fratioare cu mine, si o sa bei pana n-o sa mai poti!… Il duse apoi in pivnita imparatului si omul nostru se infipse langa butoaiele cele mari si, luandu-le la rand, bau de stinse, pana ce incepura a-l durea salele, nu alta… Nici nu trecuse bine ziua si secase vinul din toate butoaiele. Prostila se duse la curte si-i ceru din nou imparatului sa-i dea fata de nevasta. Dar ti-ai gasit sa i-o dea! …Sadea catranit toata vremea si nu-i venea deloc sa-si marite odrasla dupa un neispravit ca acesta, caruia toata lumea ii zicea Prostila. Si ca sa scape de el, il mai puse la o incercare. Cica trebuia sa gaseasca un om care sa fie-n stare sa manance un munte de paine. Prostila nu statu mult pe ganduri, ci porni imediat la drum. Cand ajunse in padure, in acelasi loc unde doborase copacul, zari un om cu o mutra necajita, care-si tot strangea cureaua peste burta, vaicarindu-se intruna: – vai de maiculita mea, am infulecat un cuptor intreg de paine, dar ce-mi poate ajunge doar un cuptoras cand sunt lihnit de foame?!… Prin burta imi fluiera vantul si trebuie sa-mi strang tot mereu cureaua ca sa nu cad de-a-n picioarelea!… Auzind acestea, prostila se bucura tare mult si-i zise:
– Mai, frate-miu, hai de te scoala si vino cu mine , c-o sa-ti dau sa mananci pana te-i ghiftui!… Ajunsera ei in cetatea imparateasca si ce sa vezi acolo: din faina care se stransese din intreaga imparatie, imparatul daduse porunca sa se faca un munte urias de paine. Paduretul cel hamesit de foame se aseza la poalele muntelui de paine si incepu sa infulece din el , de parca se bateau turcii la gura lui. Intr-o singura zi n-avu ce alege din muntele de paine ; si cand se lasase seara nu mai ramasese din el nicio faramita… Daca vazu asta Prostila, ii ceru pentru a treia oara imparatului sa-i dea fata de nevasta, dar acesta cauta sa umble si de asta-data cu fofarlica, doar, doar o scapa de el. Si in cuvinte mieroase il indemna sa-i aduca la curte o corabie atat de nazdravana, incat sa pluteasca si pe apa si pe uscat.
– Cand te-oi vedea venind cu corabia la curtea palatului, ii mai zise el voind sa dea vorbelor un anume inteles, sa stii ca nu voi mai avea nicio pricina de impotrivire si ti-oi da fata de nevasta pe loc.
Prostila porni iar in padure spre locul cu pricina si aici il gasi pe omuletul cel batran si carunt pe care-l ospatase din putinele lui bucate. Si batranul, ascultandu-i pasul, ii grai astfel:
– Am mancat si am baut, acum am sa-ti dau si corabia! Acestea toate ti s-au cuvenit pe drept, fiindca n-am putut sa-ti uit bunatatea si mila pe care mi le-ai aratat la nevoie. Si omuletul cel batran si carunt ii darui corabia nazdravana, care, pasamite, plutea si pe apa, si pe uscat. In clipa cand Prostila i-o aduse pesches imparatului, acesta nu mai avu ce sa zica – vezi bine ca i se dusesera pe apa sambetei toate siretlicurile – si-i dadu fata de nevasta. Si se facu o nunta ca-n povesti; iar dupa moartea imparatului, Prostila urca in scaunul domnesc si trai in fericire, pana la adanci batraneti, alaturi de nevasta lui.

Povesti Copii

Racla de clestar de Fratii Grimm

Published by:

S-a intamplat odata ca un croitor sa plece in lume. Si-ntr-o buna zi s-a nimerit sa ajunga intr-o padure intinsa. Nimeni sa nu spuna ca un biet croitor nu poate sa ajunga departe si la mare cinste, ca mare gre­seala ar face!… Si cum nu cunostea drumurile prin pa­dure, la un moment dat s-a ratacit. Peste putin timp s-a lasat noaptea si, de voie de nevoie, a trebuit sa-si caute un culcus in singuratatea aceea. Si era o bezna ca nu vedeai la doi pasi site apucau fiorii.

Acu , nu-i vorba, i-ar fi fost placut sa doarma pe muschiul moale, dar teama de fiarele salbatice nu-i dadea pace. Intr-un sfirsit, se hotari sa petreaca noaptea intr-un copac. Cauta el, pe dibuite, un copac inalt si, catarindu-se pana in virf, ii multumi Domnului ca avea cu el fierul de calcat. Ca de nu l-ar fi avut, vintul, care sufla naprasnic printre cren­gile copacilor, l-ar fi dus cu el cine stie unde. Dupa ce stata vreo citeva ore bune pe culcusul acela de frunzare, cu inima cit un purice si abia tinindu-se sa nu cada, numai ce zari licarind o luminita ce parea ca vine de foarte aproape. Si socotind ca acolo trebuie sa fie o ase­zare omeneasca si ca s-ar simti mult mai bine intr-un ungher cit de mic decat pe crengile unui copac, se dadu jos cu bagare de seama si-o lua pe urmele razei aceleia de lumina. Si calauza asta luminoasa il duse la o cascioara impletita din trestie si papura. Isi facu el inima si batu cu curaj la usa, si usa odata se dadu de perete. Si-n lumina care veni dinauntru, croitorul nostru vazu un omulet batrin si incaruntit, care purta un gheroc din petice de toate culorile.

— Cine esti si ce cauti pe-aici?!… se facu auzit glasul hirsiit al mosneagului.
— sunt un biet croitor pe care l-a prins noaptea in salbaticimea asta, si te-as ruga din suflet sa ma adapos­testi pana dimineata in coliba, mneatale primitoare.
— Vezi-ti mai bine de drumul tau, raspunse batrinul, morocanos, ca nu vreau sa am de-a face cu ai de hoina­resc fara nici un capatii!… Cauta-ti culcus in alta parte!

Nici nu-si termina bine vorbele, ca si vru sa-i trin-teasca usa in nas. Dar croitorul il apuca de pulpana gherocului si incepu a-l ruga atit de staruitor, ca mos­neagul, care nu era chiar atit de hain la inima pe cit voia sa para, se invoi, in cele din urma, si-l lasa in coliba. Apoi ii dadu sa manince si-i facu intr-un coltisor un culcus cum nu se mai poate de bun. Si fiindca era trudit tare si abia-si simtea oasele, croitorasul adormi somn fara vise, pana dimineata. Si poate ca nu s-ar fi sculat nici atunci, de n-ar fi sarit din somn, speriat de-o larma infioratoare. Prin peretii sub­tiri ai cascioarei razbateau tot soiul de strigate si de mugete puternice, ca te prindea groaza, nu alta… Apu­cat de-un curaj neasteptat, croitorasul sari din asternut si, imbracindu-se in graba, dadu buzna afara. Si ce credeti ca-i fu dat sa vada? Un coscogea taur, negru cum ii smoala, si-o mindrete de cerb inclestati intr-o lupta apriga!… Si cu atita furie se repezeau unul asupra celui­lalt, ca pamintul se cutremura si duduia de tropotul lor si vazduhul rasuna de racnetele lor turbate. Se batura ei asa care pe care, multa vreme, si croitorasul nu putu sa-si dea seama care din ei doi o sa iasa invingator. Dar, in cele din urma, cerbul fu mai ager si-l strapunse pe taur cu coarnele. Cu un muget ingrozitor, taurul se prabusi la pamint, dar cerbul nu-l slabi citusi de putin, ci-i mai dadu citeva lovituri, pana ce-l vazu dindu-si sufletul.

Croitorasul inca nu-si revenise din uimire si statea locului, parca incremenit, cand, deodata, il vazu pe cerb venind inspre el in salturi mari… Si mai inainte de-a putea fugi, cerbul se repezi la croitoras si aproape ca-l lua in furculita cu coarnele lui mari. Si-apoi, pun-te pe fuga!… Si goni cerbul peste bolovani si ponoare, si trecu vai, si dealuri, si paduri, si cimpii, parca mincind pamintul… Ca sa nu cada cumva, croitorasul se incles­tase cu amindoua miinile de capetele coarnelor, dar de gindit, la nimic nu se mai gindea… Se lasase in voia sortii. Si tot timpul i se parea ca zboara… intr-un sfirsit, cerbul se opri in fata unui perete de stinca si, incetisor, il lasa pe croitoras pe-o movilita. Si multa vreme ii trebui croitorasului pana sa-si vina in fire, ca era mai mult mort decat viu din pricina hur­ducaturilor si-a groazei prin care trecuse. Dupa ce-l vazu ca si-a revenit oarecum, cerbul isi repezi coarnele intr-o usa care se afla in stinca, si-o izbi atit de puternic, ca odata sari usa in laturi. Si ce sa vezi, limbi groase de flacari izbucnira dinauntru, urmate de valuri-valuri de aburi desi, care-l invaluira pe cerb, ascunzindu-l privi­rilor!… Acu , croitorasul nu stia ce sa faca si incotro sa se indrepte, ca sa iasa din acea pustietate si sa ajunga iar intre oameni. Si-n timp ce statea el asa, cu inima indoita, si nu era in stare sa ia vreo hotarire, numai ce auzi un glas care venea parca din stinca.

Si-i striga glasul acela: — Hai, intra fara teama, ca n-o sa patesti nimic! La inceput, croitorasul sovai, dar mai apoi, minat parca de o putere ascunsa, de un indemn launtric, se supuse acelui glas imbietor. Pasi pragul usii de fier si curind ajunse intr-o sala larga, ca abia ii puteai da de capat. Acoperisul si peretii, si dusumelele salii asteia erau din bucati patrate de marmura care, de slefuite ce erau, scinteiau de-ti luau ochii. Si pe fiecare patrat se aflau sapate niste semne necunoscute. Croitorasul cata cu de-amanuntul la toate, mut de uimire, si tocmai se pregatea sa iasa afara, cand auzi din nou glasul acela. Si-i spuse glasul:

— De vei pasi pe piatra ce se afla in mijlocul salii, sa stii ca vei avea parte de o mare fericire! Cum lepadase frica si-si simtea batindu-i in piept o inima viteaza, croitorasul dadu urmare poruncii. Sub picioarele lui lespedea incepu parca sa se desprinda de celelalte si apoi cobori incet in adincime. cand lespedea se opri, croitorasul isi arunca privirea de jur imprejur si se vazu intr-o sala la fel de lunga si de spatioasa ca si cea de sus. Numai ca aici erau mai multe la care sa-ti ramina ochii si inima… In pereti erau sapate nenumarate firide si-n firidele astea stateau niste carafe de sticla stravezie, pline c-un fel de licoare colorata, ori c-un fum albastrui… Pe pardoseala salii se inaltau, una in fata alteia, doua sipete mari de clestar, si sipetele astea indata ii stirnira curiozitatea. Si-n timp ce se indrepta spre unul din ele, numai ce zari inauntru o cladire frumoasa, care semana c-un castel, inconjurata de tot felul de acareturi, de grajduri si hambare si de o multime de alte lucruri care-ti incintau ochii.

Totul era nespus de mic si lucrat intr-un chip atragator si cu foarte multa grija, de parca ar fi iesit din mina iscusita a unui mare mester, care sculptase fiecare lucrusor cu cea mai mare exactitate. De nu s-ar fi auzit inca o data glasul acela, croitorasul ar mai fi zabovit inca multa vreme sa priveasca aceste minunatii nemaivazute. Vezi insa ca glasul ii porunci sa se intoarca si sa-si indrepte privirile spre celalalt sipet de clestar. Acu , nici nu va pot spune cit de nemar­ginita ii fu mirarea cand vazu inauntru o fata dc-o rara frumusete… Si cum sedea ea cu gura usor intredeschisa, parea ca doarme. Si era toata infasurata in parul ei lung si auriu, ca-ntr-o mantie de pret… Ochii ii erau inchisi, dar culoarea vie si insufletita a fetei si o panglica pe care rasuflarea o facea sa freamate nu lasau nici o indo­iala asupra faptului ca traieste. Croitorasul cata la fata cea frumoasa, cu inima batindu-i de uimire si incintare… Si numai ce deschise ea ochii. Si cand il vazu pe flacau, tresari si dadu un tipat de spaima si de bucurie. — O, Doamne, striga fata, se apropie ceasul izbavirii mele!… Hai repede, repede, ajuta-ma sa scap din tem­nita asta!… Daca tragi zavorul raclei asteia de clestar, atunci sunt scapata! Croitorul o asculta fara sovaire, si de indata ce nu se mai afla sub lacata, fata cea frumoasa ridica usurel ca­pacul de clestar si se salta din racla. Apoi fugi intr-un ungher al salii si se infasura intr-o mantie larga. Dar nu statu mult acolo si, asezindu-se pe-o lespede, il indemna pe flacau sa se apropie de ea. Si dupa ce flacaul ii veni in preajma, fata il saruta prieteneste si-i spuse:

Izbavitorul meu cel mult dorit, Cerul te-a indrep­tat spre mine ca sa pui capat suferintelor pe care le in­dur de atita amar de vreme. Si din ziua cand ele or lua sfirsit, or incepe sa curga zilele fericirii tale. Cerul mi te-a harazit ca sot si-ti vei petrece viata alaturi de mine, care te-oi iubi pana la moarte. Si vei fi incarcat de toate bunurile pamintesti, si-o netulburata bucurie iti va umple inima. Da acum asaza-te langa mine, ca a venit timpul sa asculti povestea vietii mele. Sint fiica unui conte cu stare, si am avut nenorocul sa ramin orfana la o virsta tare frageda. Si cand au inchis ochii parintii mei, ultima lor dorinta a fost sa fiu data in grija fratelui meu mai mare, care m-a si crescut, dealtfel. Ne iubeam mult si atit de bine ne po­triveam la gusturi si-n felul de-a gindi, ca am luat ho-tarirea sa nu ne casatorim niciodata, ci sa raminem im­preuna pana la sfirsitul vietii. Din casa noastra nu lip­seau niciodata musafirii, si megiesii si prietenii ne cal­cau adesea pragul. Si fata de toti eram la fel de ospi­talieri. Si se intimpla ca intr-o seara sa vina calare un strain si sa bata la poarta castelului. Si sub motiv ca-i e fugarul obosit si nu mai poate ajunge pana la satul vecin, ne ruga sa-l adapostim peste noapte. Om esti, nu poti lasa pe-un drumet in ulita, fara adapost, si i-am indeplinit rugamintea cu toata cuviinta cuvenita. Acu , omul era istet la minte si priceput la povesti… Si-n timpul cinei ne tinu de urit cu tot felul de povestiri, in chipul cel mai placut cu putinta. Si atit de mult ii placu fratelui meu, ca nu se indura sa-l lase sa plece, si-l ruga sa mai ramina la noi citeva zile. Si dupa citeva clipe de sovaiala, oaspetele incuviinta. Am stat noi la masa pana seara tirziu si intr-un sfirsit a venit vremea sa ne ducem la culcare. Fratele meu l-a condus pe strain in camera lui, iar eu m-am grabit sa ajung la iatacul meu, ca eram obosita grozav si ardeam de dorinta de a-mi odihni cit mai curind ma­dularele pe pernele cele moi. Abia atipisem si deodata am fost trezita de dulceata unui cintec armonios si plin de farmec. Si cum nu ma dumeream de unde poate sa vina, am dat s-o strig pe slujnica mea de credinta, care dormea in incaperea vecina. Dar, spre mirarea mea, mi-am dat seama ca-mi este peste putinta s-o fac.

O greutate, de parca ar fi fost o lespede, ma apasa cu putere pe piept si-o forta necunoscuta ma robea ei cu totul, ca nu mai eram in stare sa scot nici cel mai mic sunet, necum sa vorbesc. Si chiar in acelasi timp am des­lusit la lumina opaitului chipul strainului. Pasamite, se strecurase inauntru, trecind prin cele doua usi care erau strasnic zavorite… Strainul nu intirzie sa se apropie de mine si-mi spuse ca, prin vrajile diavolesti care-i stateau in putinta, a facut sa rasune pana la mine in incapere acea muzica dulce. Si ca ea avusese darul de a ma trezi. Si mai adauga el ca patrunsese prin toate broastele si zavoarele in iatac, arzind de dorinta de a-mi oferi inima si mina lui…

Si atit de mare era dezgustul pe care-l simteam fata de vrajile lui, ca mi s-a pecetluit gura si nu i-am putut da nici un raspuns. Un timp el ramase nemiscat, de parca ar fi fost o stana de piatra, si parca astepta de la mine un raspuns care sa-i fie pe plac. Da cum eu nu-mi des-clestam gura si taceam chitic, incepu sa strige la mine, furios, ca o sa se razbune cumplit si c-o sa gaseasca. destule mijloace ca sa-mi infringa trufia. Si dupa ce facu spume la gura de furie, se facu nevazut. Am pe­trecut o noapte plina de zbucium si abia spre dimi­neata am pus capul jos si-am atipit. cand m-am trezit, am dat fuga la fratele meu ca sa-i aduc la cunostinta cele intimplate, dar nu l-am mai aflat in camera lui.

L-am intrebat atunci pe slujitorul lui unde e, si acesta mi-a spus ca plecase in zori la vinatoare, impreuna cu oaspetele strain. Si odata mi-a trecut un fior prin inima si ceva imi spunea c-o sa se intimple o nenorocire. M-am imbracat repede si-am poruncit sa mi se insaueze calul pe care calaream de obicei. Apoi, insotita doar de-un slujitor, am pornit in galop inspre padure. Si, ca un fa­cut, calul slujitorului se poticni de o buturuga si-si rupse un picior. Omul nu mai putu sa ma urmeze si mi-am continuat drumul singura, gonind fara conte­nire. Si dupa o rariste de fagi, numai ce-l zarii pe oas­petele cel strain venind inspre mine si ducind dupa el o mindrete de cerb. Il intrebai unde l-a lasat pe fratele meu si cum de-a izbutit sa prinda vietatea asta din ochii careia siruiau lacrimile… Da in loc sa-mi raspunda omeneste, strainul incepu a ride in hohote, de haui padurea. Atunci m-a apucat si pe mine furia si, scotind un pistol ce-l aveam la mine, l-am indreptat spre fiara de om si am tras in el. Dar, ca un facut, dupa ce se izbi de pieptul lui, glontul sari inapoi si intra in capul fugarului meu… M-am prabusit la pamint si-n ast timp strainul prinse sa murmure citeva cuvinte care ma facura sa nu mai stiu de mine, si ramasei in nesimtire, de parca eram moarta. cand mi-am revenit, ma aflam in cavoul asta subpamintean, zavorita in sicriul de clestar.

Vrajitorul imi mai aparu o data si-mi spuse ca pe fratele meu l-a prefacut intr-un cerb si ca palatul si toate celelalte care-mi apartineau le facuse de-o schioapa si le inchisese in celalalt sipet de clestar. Iar pe slujitorii mei ii trans­formase intr-un soi de fum si-i virise in niste carafe de sticla. Si mai adause el ca de-as vrea sa ma supun, in sfirsit, vointei lui, usor i-ar fi sa le aduca pe toate la starea dinainte, ca pentru asta ar trebui numai ca sa deschida sipetul de clestar si carafele… Dar si de data asta i-am lasat fara raspuns… Daca vazu ca ma inversunam in hotarirea mea, odata se facu nevazut si ma lasa in inchisoarea asta, cuprinsa de-un somn adinc. Vezi insa ca cugetul meu era treaz, cu toate ca dormeam, si printre imaginile care mi se perindau prin minte, imi aparu si chipul mingiietor al unui tinar care venea sa ma scape de sub vraja… Si azi, cand mi-a fost dat sa deschid ochii, dupa atita vreme, l-am vazut aievea pe cel din vis. Si acela erai tu!… Si mi-am vazut visul implinit. Acu , ajuta-ma sa indepli­nesc mai departe ceea ce am intrezarit in visarile mele…

Si primul lucru pe care trebuie sa-l facem, e sa asezam sipetul de clestar in care e inchis castelul pe acea lespede lata ce e in mijlocul salii. Indata ce-l asezara, lespedea se ridica impreuna cu fata cea frumoasa si tinarul croitoras, si trecu catre incaperea de sus, printr-o deschizatura ce se casca in tavan. Iar de aici, usor le fu ca sa poata ajunge afara. Fata nu intirzie nici o clipa sa deschida capacul sipetului, si era uimitor sa privesti cum se mareau si se tot mareau castelul, grajdurile, hambarele si toate celelalte acare­turi, revenindu-si cu repeziciune la marimea lor de mai inainte. Dupa asta, cei doi tineri se intoarsera in pestera sub-paminteana si, tot cu ajutorul acelei lespezi, scoasera la lumina zilei carafele umplute cu fum. Si cum des­chise fata carafele, fumul cel albastriu iesi afara si se prefacu in oameni. Si oamenii nu erau altii decat sluji- torii si curtenii contesei. Dar nici nu pot sa va spun cit de mare fu bucuria fetei cand din padure isi facu aparitia frate-sau, avind iarasi infatisare omeneasca. Pasamite el fusese cerbul care-i venise de hac vrajitorului intruchi­pat in acel taur salbatic… Si chiar in aceeasi zi, fata cea frumoasa isi tinu fagaduiala si se cununa cu fericitul croitoras, care nu-si mai incapea in piele de bucurie ca daduse peste un aseme­nea noroc.